Moartea a devenit cel mai activ creator de evenimente. Tristețea ne sapă speranța, iar ceea ce se întâmplă astăzi ne pune pe gânduri.
Am citit astăzi că a plecat din lumea aceasta domnul Ion Mănescu, inițiatorul brandului buzoian Constam.
L-am cunoscut. Un om delicat, harnic și foarte inteligent. Activ până când a fost lovit de Covid. Nu-i dădeai cei 78 de ani pe care-i avea și care nu l-au schimbat prea tare. L-am văzut ultima dată în trafic. Apoi am auzit că este pe patul de spital și e grav.
Familia a pierdut enorm. Enorm am pierdut și noi, buzoienii. La un moment dat îmi spune că regretă că nu este suficient cunoscut în Buzău. Și, probabil, așa a fost, iar Buzăul a pierdut enorm. Imaginați-vă cât de mult ar fi avut de învățat Buzăul de la acest antreprenor de succes! De la acest model uman! Ocupă zilnic ecranele televizoarelor tot felul de personaje care nu au nimic de spus, iar un industriași de calibrul domnului Mănescu, nu a fost exploatați mediatic deloc. Câteva ar fi avut de aflat oamenii!
Acum s-a dus….
Dumnezeu să-l odihnească în pace! Condoleanțe familiei, iar din partea comunității ar fi normal ca această personalitate să fie răsplătită măcar cu un nume de stradă. A făcut mult pentru Buzău!
Un al eveniment care m-a întristat a fost plecare domnului profesor Nicolae Iacob. Pedagog extraordinar, domnul profesor Iacob avea o delicatețe și o candoare pe care rar am întâlnit-o. Părea de o fragilitate fizică specifică oamenilor de știință, dar era de o vervă intelectuală care te pătrundea.
L-am cunoscut pe vremea când eram inspector școlar. Am fost fascinat să-l întâlnesc. Era deja legendă.
Nu pot să-i uit umorul rafinat și comportamentul modest. Da, un om devenit legendă, a știut să rămână simplu. A știut să rămână om! Mare este știința aceasta!
Clar, Dumnezeu a avut mare nevie de pedagogi buni, de l-a luat.
Pentru mine rămâne amintirea dascălului, pe care nu-l pot vedea decât la catedră, în fața tablei de scris.
Odihnă ușoară, domnule profesor!
A treia tristețe a zilei mi-a produs-o vestea morții profesorului Petrică Mocanu. Mai puțin cunoscut decât domnul Mănescu și domnul Iacob, profesorul Petrică Mocanu a fost director o viață la Liceul Beceni.
Am avut bucuria să-l cunosc când încă mai era director. Atunci am intrat și în curtea acestui liceu, care astăzi nu mai este ceea ce a fost.
Domnul Mocanu a fost dedicat total liceului. Total. Pentru sine nu a făcut mare lucru și a trăit modest. Ar fi putut face, având în vede faptul că era cel mai respectat om din zonă. Nu a fost persoană care i-a cerut ajutorul și l-a refuzat.
Anii au trecut, a ajuns la sfârșit…
Suferea de ceva timp.
Probabil va fi dus în oaza florilor. Făcuse din curtea Liceului Beceni rai. Gospodar și bun organizator a ținut sus o școală care a dat Buzăului mulți absolvenți de calitate, dar și mulți profesori buni. O pleiadă de cade didactice cu bun nume s-a născut profesional la Beceni. Deci, nu a condus școala degeaba și nu a trăit degeaba. Sper ca și cei ce sunt astăzi acolo să găsească o formă prin care să-i recunoască meritele. Trecut în lumea celor care așteaptă…poate nu va fi uitat sau lăsat să aștepte în zadar ….Ar fi păcat! Omul a făcut enorm pentru școală, iar viitorimea nu are voie să-l uite!
Dumnezeu să-l odihnească în pace!
