ALEXANDRU VLAHUȚĂ ( 5 septembrie 1858, Pleșești, actualul județ Vaslui,- 19 noiembrie 1919, București) este astăzi un scriitor aproape complet ignorat, opera sa fiind considerată perimată, infuențată mult prea evident (într-un sens caricatural și nefavorabil) de către opera eminesciană. S-a spus despre Vlahuță că acesta a fost cel mai important epigon al lui Eminescu, afirmație în parte adevărată, dar pe de altă parte, scriitorul a reușit să-și cristalizeze și propriul său stil, care se remarca printr-un fel de didacticism moralizator, pe alocuri melodramatic. Poezia sa e stângace, naivă, deși rimele sunt aplicate corect, iar un anumit sentimentalism sincer e detectabil pretutindeni. Nuvele precum “Mogâldea” sau “Părintele Nil” prezintă un oarecare interes literar, ca și amplul reportaj liric “România pitorească”, impresionant totuși prin caldul patriotism dezinteresat pe care-l conține. Printre figurile pe care le-a admirat frenetic Vlahuță, Mihai Eminescu și Nicolae Grigorescu au un loc special. Ambilor le-a dedicat pagini vibrante. Vlahuță a fost un om de o mare sensibilitate, un personaj care găsea mereu câte o vorbă bună, pentru confrații aflați în luptă cu nevoile. A și ajutat la modul concret, cu deosebire – mulți intelectuali tineri, aflați la început de drum, fără a le pretinde nimic în schimb. Era un om credincios, provenind dintr-o familie de agricultori (era originar din localitatea Pleșești- un sat modest din ținutul Vasluiului), tatăl și mama sa retrăgându-se la mănăstire când erau bătrâni și atingând (ambii) vârste matusalemice. (Tatăl a trăit 105 ani, iar mama sa- 102 ani). A fost pasionat încă de tânăr de jurnalism, scriind numeroase texte, unele cu caracter polemic. Poet, nuvelist, a cunoscut un mare succes de public cu romanul “Dan” (1893), o dramă a unui bărbat onest, trădat de soția sa. Respins o vreme de la premiile oficiale, va beneficia spre sfârșitul vieții, de o largă recunoaștete publică. A urmat un an ca student în Drept, dar a abandonat facultatea din lipsă de bani și a exercitat multiple ocupații (printre care profesor secundar) până când s-a stabilizat ca referendar al Casei Școalelor. A fost căsătorit de trei ori. Era un impresionabil, un temperamental, care se irita repede, dar se calma la fel de repede, incapabil să poarte ură sau să facă rău cuiva, atins de melancolii repetate, blajin și câteodată- solar. Mama sa era originară din Transilvania, iar tatăl- din Piatra Neamț. La Pleșești, tatăl său avea o moșie, pe care o va ruina curând, datorită risipei ce-l caracteriza. Copilăria lui Vlahuță a fost tristă. Pe parcursul vieții s-a confruntat frecvent cu momente de jenă financiară.
Cristiam Sandache
Cuvant despre Cer
Ceai de urzică
Blăjani – file de monografie
Daruri cu tâlc
Fascinația rostirii
Recuperări istorice
