„ Iubiţii noştri fii ! Iată alegerea s-a deschis, vremea a sosit, lupta stă de faţă; începeţi de vă luptaţi şi nu pierdeţi vremea; preţuiţi – o pe aceasta şi nu o păgubiţi; căci trece anul, trece luna, trece săptămâna, trece ziua, trece ceasul, trece minutul şi nu se mai întoarce înapoi; folosiţi-vă de toate acestea.”[1]

Buzăul, regiune istorică situată în partea de sud-est a ţării, în punctul de întâlnire al Carpaţilor de miazăzi cu cei răsăriteni, zonă cu un pitoresc aparte,[2] a fost binecuvântat cu o viaţă spirituală bogată

Încadrata printre şcolile vocaţionale, Seminarul Teologic Buzău, a fost una dintre cele mai cunoscute şi apreciate instituţii de învăţământ preuniversitar. Anul 2006 are o semnificaţie deosebită. Se împlinesc 170 de ani de la înfiinţare.

Istoria şi-a aşternut amprenta peste acest izvor de cultură religioasă şi laică, unde vlăstare ale atâtor generaţii au îmbinat dorinţa de perfecţionare intelectuală cu cea de desăvârşire spirituală. Prin această caracteristică a sa Seminarul Teologic poate fi caracterizat ca o formă de educaţie completă.

În urmă cu 170 de ani, la data de 15 august, cu ocazia sărbătoririi Adormirii Maicii Domnului, în străvechiul centru episcopal de la Buzău au avut loc două evenimente majore: hramul catedralei episcopale ctitorite de Matei Basarab şi deschiderea cursurilor seminariale[3]. În scrisoarea adresată seminariștilor. Eufrosin Poteca, egumenul mănăstirii Motru[4]spunea:

În ce priveşte cultura preotului, care era deficitară^[5], s-au prevăzut înfiinţări de seminarii şi organizarea celui de la Socola.

Tinerii erau primiţi la acest seminar la vârsta de 15 ani. Părinţii lor declarau în scris că dacă după împlinirea vârstei de 25 de ani nu vor primi să intre în tagma preoţească, vor trebui să plătească seminarului suma pe care o cheltuise pentru întreţinere şi învăţătură. Dacă nu plăteau, nu puteau ocupa funcţii civile şi militare ( Reg. Moldovei, C. IX, art.415, alin. 2).

Lupta pentru luminarea clerului şi îmbunătăţirea stării lui materiale a fost completată şi prin alte legi date tot pe baza Regulamentelor Organice.

Astfel, au fost adoptate: Legiuirea votată de Obşteasca Obişnuita Adunare în sesia anului 1840, pentru ca preoţii să se hirotonisească decât aceia ce vor fi trecut cursul învăţătorilor prin Seminarii. Articolul 2 al acestei legi prevedea următoarele: ˝pe viitorime să nu poată a se hirotonisi preoţi, aici în principat, din alte osebite feţe, decât numai acei, câţi trecând cursul învăţătorilor în pomenita seminarie din Mănăstirea Socola, vor fi cu deplină ştiinţă a dogmelor duhovniceştii totodată împodobiţi cu bun moral. ˝

Întocmirea seminarului central şi învăţături îndeplinitoare.[6]

Regulament pentru învăţăturile în seminar şi ţinerea lor în bună rânduială.[7]

Legiuire despre regularea averilor şi a veniturilor mitropoliei şi a episcopiilor, şi despre îmbunătăţirea soartei preoţilor.[8]

Proiect pentru seminarii, protopopi şi preoţi[9].

În concluzie, Regulamentele Organice şi toate celelalte norme şi dispoziţii, care vin în completare, au o influenţă foarte mare în viaţa Bisericii, întărind instituţiile bisericeşti, în cazul de față organizând învățământul seminarial.

Prin Legea pentru seminarii, protopopi şi preoţi votată la 7 mai 1834, care hotăra înfiinţarea pe lângă fiecare episcopie a unui seminar, se puneau bazele organizării unui învăţământ modern, de stat[10], pentru pregătirea preoţilor. Această lege a fost completată de Regulamentele Organice.[11]

Există similitudini istorice între anul 1836 şi 2006. Seminarul Teologic Buzău îşi deschidea porţile în timpul unuia dintre cei mai râvnitori ierarhi care au păstorit la Buzău şi îşi redeschide porţile pentru un nou an şcolar cu binecuvântarea, sprijinul şi îndrumarea actualului întâistătător al Episcopiei Buzăului şi Vrancei, P.S.Epifanie, comparat adesea pentru iniţiativa, râvna şi munca neobosită cu întemeietorul primei şcoli seminariale buzoiene[12]. Comparaţia este firească dacă avem în vedere pe plan administrativ-gospodăresc numărul locaşurilor de cult ridicate şi al Bisericilor reparate şi bine întreţinute a depăşit ca număr şi calitate toate etapele istorice[13], iar pe plan educativ au fost înfiinţate încă două seminarii monahale[14], Seminarul Teologic „ Sf. Epifanie – arhiepiscopul Ciprului din cadrul Mănăstirii Răteşti[15] – instituţie şcolară ce beneficiază de o dotarea deosebită – şi Seminarul Teologic” Sfântul Grigorie Palama” de la mănăstirea Ciolanu[16]; precum şi reânfiinţarea Şcolii de cântăreţi de la Buzău – o altă ctitorie a Episcopului Chesarie[17]. Există şi o diferenţă între cele două etape istorice: Episcopul Chesarie a beneficiat şi a fost chiar determinat de o legislaţie favorabilă, P.S. Epifanie a întâmpinat dificultatea unui sistem legislativ ambiguu şi a unei mentalităţi sociale orbită de cei 50 de ani de educaţie atee.

Comparaţia celor două puncte de referinţă istorică poate continua şi sub aspectul alcătuirii corpului profesoral. Pe lângă munca în planul vieţii administrative P.S. Epifanie, având vocaţia profesorului de seminar şi a directorului de şcoală teologică[18] s-a preocupat în permanent de progresul spiritual al elevilor seminarişti

Domnilor elevi, să nu uitaţi niciodată care este scopul venirii domniilor voastre aici: acela de a învăţă, de a vă pregăti pentru frumoasa şi foarte dificila misiune preoţească. Orice timp pierdut şi nevalorificat prin studiu şi rugăciune este o pierdere pentru domniile voastre, pentru Biserica Neamului Românesc şi pentru societate. Trebuie să înmulţiţi talantul pe care bunul Dumnezeu vi l-a dăruit şi să depuneţi strădanii la fel de mari ca eforturile administrative, financiare şi educative care se depun pentru voi, pentru a aduce muţumire Nouă, profesorilor şi părinţilor domniilor voastre – șe spunea arhiereul locului elevilor.

De aceea cuvintele lui Gavriil Munteanu, primul director al Seminarului din Buzău care spunea: „ Siliţi-vă ca nădejdea ce a pus prea sfinţia sa în voi ( în elevi, n.n.) să nu fie în deşert”[19]pot fi rostite apăsat și în 2006.

[1] Fragment din scrisoarea adresată în urmă cu 170 de ani elevilor seminarişti la deschiderea cursurilor seminariale. A se vedea Prof. Pamfil Georgian, Chesarie Episcopiul Buzăului, 1825 – 1846, Edit. Sfintei Episcopii a Buzăului, 1946, p. 80. Această frumoasă scrisoare se poate regăsi şi în: B.O.R., an. XVI ( 1892 – 1893), p. 865 – 869, precum şi în lucrarea Mitropolitului Iosif Nainescu, Începutul seminariilor, Bucureşti, 1893, p. 11. Scrisoarea a fost redată în această lucrare după o copie păstrată de Iosif Nainescu, din timpul diaconatului de la Buzău. A se vedea şi I.Ionaşcu, Material documentar privitor la Istoria Seminarului din Buzău, ( 1836 – 1936), Imprimeria Naţională, Bucureşti, 1937, p. 19 – 20.

[2] Zona Buzăului îl uimea pe Alexandru Vlahuţă care în lucrearea sa România Pitorească descrie cu mult patos frumuseţile locurilor. ( Alexandru Vlahuţă, România pitorească, Edit. Sport – Turism, Bucureşti, 1982.) Despre frumuseţile Buzăului a se vedea şi Olga Horşia, Zona etnografică Buzău, Edit. Sport – Turism, Bucureşti, 1981.

[3] A se vedea Pr. Gabriel Cocora, Seminarul Teologic din Buzău la împlinirea a 150 de ani, Edit. Episcopiei Buzăului, 1988, p.37.

[4] Ec. Gh. Ionescu, Viaţa şi activitatea lui Folotei Episcopul Buzăului – 1850 – 1860, Tip. Lupta N. Stroilă, Bucureşti, 1941, p. 48.

[5] În Imperiul Bizantin, se punea mare accent pe cultura preoţilor.A se vedea: Dr. Stelian Marinescu, O novelă de la Alexis Comnen privitoare la organizarea Bisericii, în G.B. an. XXXVII (1978), nr. 5-6, p.632-640.

[6] Analele Parlamentare ale României (1834-1835), vol. V, P. I, Obişnuita Adunare a Ţării Româneşti, Legislatura I, sesiunea IV, p.227-228.

[7] Ibidem, p. 230-232.

[8] Gazeta de Transilvania, an. X (1847), p. 103-104; Regulamentul Organic întrupat cu legiuirile din anii 1831, 1832, 1833, precum şi cu o scară desluşită a materiilor acum a doua oară tipărit, cu slobozenia înaltei stăpâniri…˝Bucureşti, 1947, secţia a III, art. 361 prevede că se va ţine câte un seminar pe lângă Sfânta Mitropolie şi pe lângă fiecare episcopie, iar seminarul va avea întinderea ce va cere trebuinţa fiecărei eparhii. Episcopia Argeşului şi Buzăului vor ţine un seminar, cu hrana şi îmbrăcămintea lor câte 20 de şcolari, copii de preoţi. A se vedea şi Ioan C. Filiti, Domniile române sub Regulamentul Organic, Bucureşti, 1915.

[9] Analele Parlamentare ale României (1834-1835), vol. IV, p. 274-275.

[10] Până la 1860 seminarul a fost întreţinut de Episcopie. De la această dată a devenit şcoală de stat. A se vedea: Pr. Gabriel Cocora, Episcopia Buzăului – o vatră de spiritualitate şi simţire românească, Edit. Episcopiei Buzăului, Bucureşti, 1986, p.225.

[11] Buzău – mică enciclopedie istorică, Editura Alpha, Buzău, 2000, p. 105.

[12] Cele menținate au la bază afiirmațiile profesorului şi cercetătorul buzoian Alexandru Gaiţă.

[13] O prezentare a bogatei activităţii administrativ – gospodăreşti din Episcopia Buzăului şi Vrancei a se vedea la Pr. Iulian Negoiţă, Întemeieri pe a credinţei stâncă, în vol. Episcopul EPIFANIE – 70 de ani, Edit. Episcopiei Buzăului şi Vrancei, Buzău, 2002, p. 220 – 256. Pr. Iulian Negoiţă, Construcţii de biserici în Eparhia Buzăului, Glasul Adevărului (seria nouă), an. I (1990), nr. 2, p. 34-37

[14] Înfiinţarea acestor şcolii este o reînodare a tradiţiei educative de veacuri. Şcolile mănăstireşti au fost primele focare de cultură. În general instrucţia şcolară dată de călugări se rezuma la scris, cititi şi cântări bisericeşti. Se citea mai ales din Ceaslov , Vieţie Sfinţilor şi alte cărţi cu caracter religios. A se vedea, Pr. V. Gh. Sibiescu, Mănăstirile noastre temeiu de viaţă românească, Tipografia şi Legătoria Fraţii Dumitrescu, Buzău, 1940, p. 13.

[15] Înfiinţarea acestui seminar monahal reînoada tradiţia pedagogică din cadrul acestei mănăstiri. Despre şcolile care au funcţionat la Răteşti a se vedea Pr. Gabriel Cocora, Mănăstiri din Eparhia Buzăului vetre de cultură şi trăire românească, Edit. Episcopia Buzăului, Buzău, 1987, p. 73 – 79.

[16] Şi această şcoală reînoadă o veche tradiţie . A se vedea : P.S.EPIFANIE, Mănăstirea Ciolanu, Edit. Episcopiei Buzăului, 1987.

[17] Nu se cunoaşte o dată sigură cu privire începuturile şcolii de cântăreţi din Buzău. Prima mențiune certă este din anul 1833. Există însă ipoteza lansată de M. Gr. Posluşnicu, în lucrarea Istoria Muzicii la Români, ca această scoală este anterioară anului 1830. A se vedea: Pr. I.N. Vasilescu, Şcoala de cântăreţi de lângă Sfânta Episcopie a Buzăului – Anuar, Tipografia şi legătoria de Cărţi Dumitru Bălănescu, Buzău, 1928., p.11.

[18] Despre activitatea didactică a P.S. EPIFANIE s-au scris nenumărate studii. Amintim doar studiile cuprinse în volumul omagial Episcopul EPIFANIE – 70 de ani, editat în anul aniversar 2002 la editura Episcopiei Buzăului şi Vrancei: Pr. Teofil Dumitrescu, Arhiereu slujitor, dascăl propovăduitor şi ctitor osărduitor, p. 151 – 164.

[19] Pr. Gabriel Cocora, Gavriil Munteanu, primul director al Seminarului Teologic Buzău, în G.B., an. XXVIII ( 1969), nr. 11 -12, p. 1228.