Citeam o declarația a lui Cioloș în care îl îndemna pe Putin să-și facă calcule serioase înainte de să înceapă un război, că s-ar putea să-l coste mult.
Sunt sigur, Putin va citi declarația lui Cioloș și se va pune pe calculat, iar la sfârșit, va spune: Dacian, am calculat, ai dreptate, costă scump!.
Dacă așa va spune Putin, ce spun românii?
Eu cred că vor spune cam așa:
Dragă Dacian, ești un om de catifea, amabil, educat, dar nu ești de aici. Da, ești plătit de aici, ai fost promovat de aici, ai fost născut aici, ai fost trimis în Parlamentul European de Aici. Dar acum nu ești de aici pentru că dacă ai fi de aici, ai observa că Aici ne e greu, că suntem speriați de facturi, de boală, de moarte, de viitor, de distrugerea democrației.
Ce ar mai gândește românul?
Dragă Dacian, înainte de a-l pune pe Putin în fața abacului să calculeze, nu ar fi bine să calculezi chiar dumneata ce șanse mai are partidul pe care-l conduci să reziste pe scena politică?
Ce văd eu, dar poate mi se pare:
USR -ul este inert și absent, câteva voci centrale, răzlețe, și două trei glasuri anapoda mai zic câte ceva. Cam la atât se rezumă politica de opoziție și munca de partid a USR. Nu organizații, Nu opoziție locală, Nu evaluare a celor care reprezintă partidul, dar sunt în cârdășie cu puterea. Doar tăcere și așteptare senină, în ideea că, scârbiți de actuala putere, românii vor vota iarăși USR.
Ce s-ar putea întâmpla?
Să devină Caramitru un ghicitor al viitorului USR.