Mi-au trecut prin brațe, la botez, câteva mii de copii. Nu i-am recunoscut după o vreme, fără să-mi spună că ei sunt. Am însă o colecție de ochi pe care nu am cum să-i uit. Sunt ochi care încă mă privesc după …douăzeci de ani. Astăzi m-au țintuit doi ochi albaștri superbi. L-am luat în brațe pe copilul cu nume de înger, care-i purta. M-a privit țintă tot timpul. Chiar și atunci când l-am botezat, mi-a căutat privirea. Nu a scos nici măcar un scâncet. A fost un bărbat adevărat și așa va trebuie să fie și de acum înainte, pentru că a început viața altfel decât toți copiii pe care i-am botezat până astăzi. Tăticul lui a murit subit cu o lună înainte ca el să vină pe lume. În biserică toți aveam ochii umezi, doar el a privit senin, iar în ochii albaștrii putea-i să-ți găsești propria speranță.
Alături de alte multe alte pilde, îmi amintesc o mărturisire a lui Cristofor, fiul Doinei și lui Aldea Teodorovici. Rămas orfan pe la 10 ani, era compătimit de toți, însă el simțea liniștea și trăia speranța ca va reuși. Așa a și fost. A reușit. Azi e mare. E o memorie a prinților și o dovadă a împlinirii crezului lui.
Astăzi toți am trăit neputința de a-i dărui tatăl înapoi. Gabriel însă, în seninul ochilor lui de înger, a părut mai puternic. Privirea lui mi-a înseninat gândul și speranța că acest copil, care și-a început viața printre ochi plânși, va avea un drum binecuvântat.
Recuperări istorice
Daruri cu tâlc
Fascinația rostirii
Ceai de urzică
Cuvant despre Cer
Retropelerinaje Buzoiene
