Astăzi vorbim din nou despre vameșul și fariseul din Evanghelie. În șase-șapte fraze, Evanghelistul Luca scrie drama a doi oameni care, în fond, erau doi neîmpliniți.
Fariseul, om învățat și, din spusele sale, om cinstit, a intrat în templu sigur de virtuțile sale, s-a plasat în centrul atenției, pentru că, probabil mai erau și alții acolo, și a început să-i atragă atenția lui Dumnezeu asupra calităților și faptelor lui bune.
Dumnezeu, conform vorbelor fariseului, era ținut să privească unde-i indica el, pentru că se declara singur drept și bun și păstrător a al legii. În buna sa convingere despre sine, a simțit nevoia chiar să-l ajute pe Dumnezeu să înțeleagă mai bine pe cine are în față și cine i se roagă și a privit în jur, la vameșul care se tăvălea în durerile conștiinței și se ruga. Se ruga și cerea iertare pentru că, deși avea de toate, vameș fiind, nu trăia pacea existenței. Era profund neîmplinit în sufletul lui și cerea iertare.
Pare oarecum nedrept, însă mai îndreptățit la casa lui s-a întors vameșul. Fariseul cel drept, cu toată dreptatea lui, nu a reușit în rugăciune să se ridice nici măcar la nivelul spiritual al vameșului. A rămas un neîmplinit și el, pentru că între el și Dumnezeu s-a interpus autosuficiența.
De aceea Evanghelistul încheie spunând că: cine se va smeri pe sine, se va înălța, iar cine se va înălța pe sine, se va smeri.
Vameșul era un neîmplinit, conștient de viața lui păcătoasă. Era corupt și starea aceasta, deși îl satisfăcea financiar, îi ținea sufletul sărac și plin de remușcări pentru fiecare ban furat.
Fariseul, deși voia întruchipeze perfecțiunea în fața celorlalți, era un neîmplinit, pentru că se blocase în orgoliul propriu. Nu mai aștepta nimic de la Dumnezeu, nici evaluare nici binecuvântare. Dumnezeu ar fi trebuit să se simtă binecuvântat că exista pe lume și unul ca el. De aceea era un neîmplinit pentru că în el nu mai era loc de nimic, nici măcar de ceea ce Dumnezeu ar mai fi putut să-i dea, iar în susținerea calităților lui lua ca mărturie pe cei din jur, care-i vedeau mersul perfect pe scena vieții. Ba, pe deasupra, îi mulțumea lui Dumnezeu – dar de fapt se lăuda pe sine cu nesaț – că nu este păcătos ca acel vameș, și evident, ca toți ceilalți de teapa lui.
………………………………………………………………………………………………………………………………………………
Deși era pe calea virtuții, fariseul a plecat la casa lui, așa cum venise. Ce avea să mai ia din acea rugăciune de laudă de sine și nu de laudă adusă lui Dumnezeu?! Venise doar să-i reamintească lui Dumnezeu cine este el și atât! Așa că s-a întors cum venise. Nu a făcut nici măcar un pas în sus.
Vameșul, totuși, a plecat mai îndreptățit la casa lui, pentru că ceruse iertare, iar prin iertare, o parte din sufletul lui devenise curat harului și nădejdii în îndreptare. Era conștient de faptele sale, le regreta, cerea iertare și voia înnoire. Vameșul era un neîmplinit în sufletul căruia era loc de împlinire. Nu era plin de el. Îi făcuse loc lui Dumnezeu, care nu doar că i-a ascultat rugăciunea, dar a găsit și ușa deschisă pentru a intra și a vindeca.
Fariseul însă era închis. Considera că face deja destul și se credea îndreptățit ca primească toată atenția oamenilor și a lui Dumnezeu. Se vedea parte a unui contract și cerea, practic, să-i fie respectate clauzele și beneficiile,
Ei bine, credința nu este contract, credința este evoluție spirituală. Credința înseamnă urcușuri și coborâșuri, așa că nimic nu este mai dăunător progresului, decât autosuficiența, iar fariseul căzuse în păcat și tocmai de aceea nu a ieșit din templu îndreptățit. Îți anulase, prin aroganța și formalism, prin mândrie și nevoia de a fi văzut, toate eforturile: postul, zeciuiala, și toate pe care le-a mai înșirat el cu voce tare sau în gând ( deși, după caracter, nu cred că-l lăsa inima să-și spună virtuțile în gând).
În minte și în tine sunt cei doi, vameșul și fariseul. Se luptă o viață întreagă. Fac/faci o faptă bună vrei să mă/te știe lumea. Fac/faci un păcat, îmi/îți găsești un alibi. Așa că, gândindu-mă la mine, zic: ești păcătos, smerește-te și Dumnezeu are grijă de sufletul tău. Istoria vameșului e dovada. Ești, drept, smerește-te, să nu cazi. Lasă-l pe Dumnezeu să facă distincția între tine și altul, Știe El ce are de făcut. Vrei să fii împlinit? Fii drept așa cum fariseul pretinde că este – el poate doar pretinde, tu fii! – și roagă-te precum vameșul, pentru că Dumnezeu vede dincolo de aparențe și știe ceea ce se află sub veston. În fața Lui nu poți trișa,
Iar dacă drept ca fariseul și smerit ca vameșul ( Doamne ajută să poți fi așa) și tot neîmplinit te simți, e bine! E loc de progres, e loc de o viață spirituală și mai frumoasă!
