Triodul este perioada liturgică cu cea mai frumoasă cântare imnografică. Textele curg unele după altele, curg și din tine, nu doar spre tine, chiar dacă se referă la un vameș și un fariseu, la un fiu care a risipit și s-a risipit, până și-a venit în sine, sau la alungarea lui Adam din Rai.
Stai și asculți tânguirile lui Adam cel alungat…și te întrebi cum de totuși s-a întâmplat?! El, Adam, fusese rege, rege al creației lui Dumnezeu. Nu făcuse el lumea, nu muncise pentru ea, ci apăruse din dragoste, din dragostea lui Dumnezeu, dar a primit dreptul de a-i da nume. A numi pe cineva înseamnă un ascendent al puterii pe care o ai, dar și o grijă pe care trebuie să o porți.
Adam, așa cum este cântat în stihiri, plânge și se tânguiește și aproape că nu poate înțelege, cum el, regele, a fost alungat?! Cum iubirea lui Dumnezeu nu a rezistat în fața dreptății Lui și l-a izgonit din frumusețea Raiului?
Umblă de atunci prin pălămida și spinii câmpului, unde cu trudă și osânda trupului își ducea viața, udată de lacrimi, iar noi îl întâlnim în texte plânse, mai ales în Duminica Alungării. A venit Noul Adam, dar remușcarea nu-l lasă …Regretă pentru totdeauna necugetarea, cum se vede din Triod.
Nu a fost o suspendare a iubirii lui Dumnezeu, alungarea lui Adam, cel care primise încrederea de a purta la brâul său cheile Raiului. Nu. A fost pedagogie. Noi nu facem așa cu cei mici ai noștri pentru a-i trezi la realitate și, poate, pentru a ne arăta dezamăgirea?
El, Adam, s-a simțit dintr-odată și pentru prima dată gol. Gol pe interior și gol pe afară, dar mai ales gol pe interior. Sigur, nici sudoarea frunții la care era supus nu-i pica bine, dar ce-l dobora era sentimentul ticăloșiei. Cum e posibil – gândea Adam – ca Dumnezeu, Creatorul, care m-a creat cu dragoste din tină și mi-a dat viață, suflând să încălzească o bucată de pământ rece ud, să fie trădat ca de cel mai mare ticălos, de către mine?!
Din aproape fiecare text care precedă Liturghia se aud lacrimile lui Adam căzând pe lespezi. Strigă pe note psaltice părerea de rău pentru încrederea pierdută și durerea pentru soarta pe care o îmbrățișa, pentru lăcomia de care dădu-se dovadă.
Să ai toate bunătățile Raiului și să te lăcomești și la ultimul măr, din care Dumnezeu ți-a zis să nu mănânci, cum se cheamă oare? Imaginați-vă, să ai tot, absolut tot, să ai totul la îndemâna fără efort și să nu poți rezista celei mai mici rugăminți părintești, cum se cheamă?!
De ce era nevoie de atâta pedagogie divină? Adam își pierduse rațiunea. Binele primit nu-l luminase, ci se pare că-l întunecase. A dorit chiar totul, a dorit să fie ca Dumnezeu, cel care-l crease, și să aibă totul, absolut totul. Fără pedagogie Adam nu-și mai putea veni în fire. Dumnezeu l-a simțit opac și îndărătnic și de aceea avea nevoie să-și vină în fire. Fiul risipitor când și-a venit în fire și a început să vadă iarăși calea?! Când a ajuns la troaca porcilor, flămând și cu doar după tot ceea ce fusese și nu mai era. Adam?! Asemenea. A vrut tot, iar acest tot era un semn al minții care se întunecase. Doar iertarea nu-l ajuta, pentru că atunci orice vorbă a lui Dumnezeu se lovea de bezna unei rațiuni afectate de pofta irațională. Pedeapsa însă l-a trezit și a început să caute în jur vinovați… A fost primul impuls, dar fals și el … În cele din urmă a început că caute în sine și să se descopere neguri de cuget, cine e vinovatul. A plâns asemenea unui ticălos, care nu putea stoarce atâtea lacrimi câte-l dureau, pentru a-și spăla ochii de orbire și de zgură.
Vaiurile lui Adam te frâng și pe tine, urmaș al lui Adam, în fiecare text. Plânsul după raiul pierdut suna din strană cam așa: Vai mine, nu mai pot răbda ocara, Cel ce eram odinioară împăratul făpturilor celor pământești ale lui Dumnezeu, acum rob m-am făcut…..
….și cel ce eram, odinioară, îmbrăcat îmbrăcat cu mărirea nemuririi, cu piele de om muritor, cu jale, sunt înfășurat.
Și textele umblă unele după altele printre oameni și sfinți, ajungând la ușa Altarului. Vor să ajungă și la mine, cel de după Catapeteasmă. Am deschis ușor și le-am lăsat să intre, să nu se mai știrbească în ecouri, pe drum. Cum să nu fac așa?! Ce sunt eu, ce ești tu, ce suntem noi, mai mult decât acest nefericit Adam. Cât de îngândurați ne temem de fiece junghi și cât de nătâng ne credem regi peste lume, când prindem un capăt din sfoara puterii pe care credem că o avem peste ceilalți….?!
Adam nu e doar în carnea noastră de urmași, e în sufletul nostru…. Nu suntem oare noi cei care trăim iubind materia, cărând-o cu noi până obosim, moștenitorii lui? Nu ținem de viața lui Adam, ca de un model suprem, până in ziua în care începem să realizăm că sufletul ne era ușor de dus, dacă nu-l rătăceam într-un colț al trupului pe care l-am pus suveran peste duh?!
Vai nouă, că în Raiul unei vremi îndestulate, suntem atât de mici, atât de slabi în fața oricărei chemări și atât de temători în fața fiecărei încercări. Avem la îndemână toți pomii lumii și ne temem, în fiecare zi că, nu ne vor ajunge merele, așa că ne înfigem să le luăm toate, fără să mai privim în urmă dacă cineva rabdă.
Nu știu de ce, dar de fiecare dată când aud cânturile Utreniei din această zi liturgică, mă simt ca Adam.
Ar trebuie să fiu mai presus de Adam, pentru că sunt născut după Hristos, dar nu! … sunt ca Adam!
Doar câte un text al veșnicei nădejdi mai îmi astupă gândul neputinței de a fi peste Adam. Am motiv, sunt născut după jertfa lui Hristos, și-mi zic: trebuie să bat la Rai! Sunt departe, dar sper…Am motive întemeiate să sper, chiar dacă port, atâtea neputințe.
Plâng cu Adm și mă bucur cu Hristos! Am și avem o nouă perspectivă și o nouă călăuză spre locul de unde Adam a fost alungat. Sigur, drumul e lung și greu, iar coacerea unui suflet constă timp, dar ….vreau și în sufletul meu încerc să urc și simt că este așa cum filocalia Antonie cel Mare: Este cu neputință să se facă cineva dintr-o dată bărbat bun și înțelept. Trebuie gând stăruitor, viețuire, încercare, vreme, dor de lucrul bun ….
Fie tare voința noastră și a mea de a fi mai mult decât Adam și fac-se voia Ta, Doamne!
Retropelerinaje Buzoiene
Daruri cu tâlc
Ceai de urzică
Cuvant despre Cer
Blăjani – file de monografie
Recuperări istorice
