Zilele trecute mi-a picat în mână cartea diplomatului de carieră Viorel Isticioaia-Budura, intitulată O privire spre Asia. O necugetare de zi mi-a consumat câteva nopți în care am rătăcit prin Asia, cu diplomatul și ambasadorul României în China, Japonia și Coreea.
Era un vis pe vremuri să călătorești asemenea unui diplomat. Stegulețele de pe mașinile de protocol îți dădeau sentimentul unei libertăți pe care tu, muritor de rând, nu ți-o permiteai.
După 90, călătoriile au devenit banalități anuale, lunare sau chiar săptămânale, pentru unii români. Cu toate acestea, sunt puține ieșiri în afară care te ajută să pătrunzi dincolo de coaja globalistă a realităților și să simți miezul locului. Nu suntem ceea ce părem la suprafață. Purtăm în noi un trecut și o sevă din care străinul soarbe greu. Rămânem străini unii față de alții, așa că, tot o viață exotică de diplomat, poate completa realitatea apariției noastre într-un context cultural, cu altă realitate, dobândită prin ședere și sondare a unui spațiu cultural diferit de cel în care ne-am născut și format.
Revenind la cartea domnului ambasador, constat că este un demers interesant și foarte …diplomatic construit. Autorul este generos, te plimbă într-o lume pe care o cunoaște bine, dar nu te afundă prea mult în specificitatea ei. Ai privilegiul să călătorești pe ici pe colo în mașina cu stegulețe, elegant îmbrăcat, dar nu știi exact cu cine, pentru că nu dă nume, ci doar repere generale, de parcă a semnat un contract DGRP. Deși își completează titlul cărții cu precizarea amintirile unui ambasador , își amintește foarte greu nume de diplomați participanți la turnirul amintirilor. Acest aspect declasează lucrarea din zona memorialisticii pure, dar nu o decuplează de la realismul literar.
Expunerea este uneori protocolară, alteori familiară. Ceva scapă mereu, ca într-o negociere diplomatică. Ritmul în care se poate face lectura e unul corect. Autorul nu blochează prin digresiuni și amănunte inutile călătoria printre pagini. E drept, uneori frazele sunt prea scurte. Probabil spiritul preciziei comunicării, l-a determinat pe autor să vină și cu mici propoziții care sacadează textul. De fapt, în unul dintre capitole, relatează foarte interesant cât de periculos este viciul de comunicare, accentuat de culturi comunicaționale diferite. Era să se nască un deranj diplomatic de la …un strop de zahăr.
Pe lângă avantajele culturale pe care le are cititorul cărții, autorul este un diplomat de succes, ceea ce ajută cititorul interesat să înțeleagă mai bine cum funcționează un corp diplomatic. Recunosc, am învățat multe din carte, chiar dacă pe unele am fost nevoit să le citesc printre rânduri.
Una peste alta, cartea merită citită și omul merită cunoscut, măcar prin intermediul cărții. Reprezintă o valoare culturală construită greu, în ani de muncă proprie – să vorbești fluent chineza nu e puțin lucru – și de experiențe intense, într-un spațiu care, pe cât ne este de departe cultural și religios, pe atât este de interesant economic și politic.
