Nu e axiomă, doar constatare de cazuri particulare. Nu știu ce împinge la deraieri la bătrânețe, pe când criza vârstei de mijloc e dusă demult. Poate melancolia, poate invidia pe cei care încă … trăiesc, poate imboldul amintirilor nemărturisite și neiertate. Evident, neiertate pentru că iertarea înseamnă părere de rău, înseamnă căință.
Cam în acest cufăr de gânduri stă nevoia lui Neagu Djuvara de a da tiparului niște amintiri ale sale, pe care, cu siguranță, le lăsa să curgă la o masă cu amicii.
Nu cred că scopuri comerciale au generat cartea Amintiri și povestiri mai deocheate. Nici nu avea nevoie să mai șocheze pe cineva. Devenise oricum, prin farmecul personal și știința de a spune lucrurile pe care le știe, o vitraliul prin care transpare viața boierului citit, viața boierului care nu mai are parale și nu le mai caută, însă ceea ce are poartă bine cu sine. Omnia mea mecum port, nu?!
Neagu Djuvara a vrut să creeze oarecare ambiguitate asupra volumului, anunțând în prefață că, prin testament, a cerut ca aceste povestiri să apară postum, dar nu știe dacă a fost sau e așa.
E nevoie de investigarea datelor pentru a vedea dacă este sau nu testamentul respectat. Dar oare contează? A vrut doar să spună că e nobil, e învățat și ar roși să țină în mână o așa carte. Evident, e doar un joc, un joc literar, nu un simțământ. Nu era un bătrân stricat nici la minte, nici la fire. Nu avea frustrări și nici ipocrizii și nici nu a zis nimic de-a dreptul în carte. Da, sunt și câteva necuviințe, dacă ne facem că viața are numai momente de puritate, dar totuși de o manieră uimitor de elegant prezentate.
Am ocolit multă vreme cartate, însă trebuie să recunosc că e bine scrisă. Omul acesta a avut un dar al povestirii cum rar întâlnești. Avea și de unde povesti. Privea viața din susul anilor, dar avea și farmecul de a-ți da impresia că stă cu tine la taclale.
Nu știu exact dacă a roșit cu cartea în mână, dar motivul pentru care a cerut să fie publicată postum nu pare a fi indecența – pentru că tot același rezultat avea și în viață, nu doar în urma ei -, ci pofta de a mai sta la o tacla și după ce amintirile dispar și trupul de descărnă.
