Jurăminte

Credeți că numai în dragoste sunt jurăminte? Nuuu… Și în …dobândirea dreptului de proprietate.

La Arhivele Statului din Buzău e un document care trebuie povestit, pentru ingeniozitatea acțiunii.

Pe vremuri, dreptul de proprietate era mereu pus sub semnul ambiguității. Se schimbau domnii, se relua procesul. Treceau turcii, ardeau actele. Practic era imposibil să ții documentele în siguranță. Nu degeaba Grigore Cantacuzino-Nababul nu lăsa niciodată cheia de la seif, iar în seif nu avea bani, ci numai documente. Era un reflex istoric să păstrezi cu sfințenie ceea ce e scris. Scripta manent.

Dar când nu aveai scripte, ce făceai? Nu știu exact ce făceau cei mai mulți dintre cei care doreau să-și consfințească dreptul lor de proprietate, dar vă pot povesti ce a făcut un grec, pentru a-și întări un drept de proprietate, unde nu-l avea.

Cutuma permitea ca atunci când nu-ți poți dovedi dreptul cu acte, să apelezi la proba cu martori. De fapt, și astăzi se poate recunoaște cu ajutorul martorilor uzucapiunea.

Uzând de acest drept, grecul nostru a vrut doar să schimbe locul unui teren, așa cum au făcut mulți dintre politicienii de astăzi. Iorgos cumpărase ceva țarini de la niște rumâni, dar nu era chiar ce-și dorea, fiindcă ce e bun la preț, mai niciodată nu satisface. Așa că Iorgos a pus ochii pe alt teren și l-a marcat. Totul bine și frumos până când a mai apărut un pretins proprietar și odată cu el și judecata.

Și cum judecata trebuia făcută la fața locului și niciunul nu avea acte care să grăiască clar, grecul a cerut judelui să-i admită proba cu martori și i-a fost îngăduită.

Așa că Iorgos și-a încărcat martorii – adică țăranii de la care cumpărase – în trăsură și a plecat cu ei să jure că pământul pe care stau e luat de la ei.

Au mers țăranii, au șezut pe fâștoaca  cu pricina și au jurat fără să clipească cu mâinile pe Evanghelie : pământul pe care stăm e al nostru și-l avem de la moșii și strămoșii noștri!

Verdictul s-a dat și grecul și-a intabulat dreptul de proprietate pe un pământ care nu-l cumpărase de fapt. Până aici ați mai auzit povestea, în forme diverse. Doar curajul de a jura așa pe Evanghelie e mai rar, iar în trecut era foarte rar.

Și totuși țăranii nu au mințit sub jurământ sfânt. Pământul pe care stăteau când au jurat chiar era a lor, pentru că grecul a avut grijă să-i descalțe, să i-a pământ din pământul cumpărat de la ei și să-l pună în opincile țăranilor. Deci nu au mințit, pământul pe care stăteau în opinci chiar era din ceea ce îi vânduseră grecului.

Reduceri!