O lume de îngeri

Duminică la Biserica Sfântul Apostol Andrei din Buzău a avut loc premierea unor elevi care au participat la activitățile profesorului de religie, Mugurel Anghel, de la Școala Sfântul Apostol Andrei.

Curați, sinceri, inimoși, s-au bucurat de micile daruri și diplome. Ce ar putea fi lumea ceasta dacă noi, adulții nu am sparge globul de cristal al copilăriei. Maturitatea aduce abrutizare, aduce ipocrizie, disimulare, minciună. Pentru că nu sunt așa, copiii sunt fericiți și își trăiesc bucuriile.

Biserica Sfântul Apostol Andrei

Nu a fost competiție, deși am văzut așezări pe podium diferite. A fost dragostea de a împărtăși ceea ce este divin din fiecare, iar în ochii copiilor îl vezi pe Dumnezeu. Eu l-am văzut și m-am bucurat. Mi-au trezit speranța că lumea va continua, iar dacă vrem lumea în care trăim să fie mai bună, să lăsăm copiii să aibă aripi de îngeri și nu grimase de de adulți, să-i lăsăm să se bucure, fără să le întunecăm viața cu pretenția de a fi asemenea nouă, să-i lăsăm să fie fericiți, fără să ne temem că se vor pierde într-o lume nedreaptă. În final, lumea suntem noi și lumea viitorului sunt ei. De ce să nu-i lăsăm să trăiască într-o lume mai frumoasă?

Fiți fericiți, îngerilor!

https://paulnegoita.ro/2022/03/14/o-lume-de-ingeri/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

S-ar putea să-ți placă și