Am trecut după aproximativ douăzeci de ani pe la Schitul Ciobănoaia . Incredibilă transformare. Totul pus la punct. Biserica și-a făcut din nou treaba!

Într-un timp relativ scurt, dacă-l circumscriem în istoria existenței lui Schitul Ciobănoaia a devenit ceea ce nu a fost niciodată. Atunci când a reînceput reconstrucția lui, a fost ca o regăsire. Exista, aștepta, era încă ținută în viața amintirea de către preoții din Valea Teancului, dar era nimic mai mult decât o biserică decrepită, cu giurgiuvele roase de timp, cu uși care se bazau mai mult una pe cealaltă decât de propriile balamale, cu streșini pline de vraful toamnelor.

A fost implantat atunci părintele Macarie David, dacă îmi aduc bine aminte, și a început lupta cu ambrozia crescută luxuriant și cu ploșnițele stăreției. 

Așa a fost prin 1998, cred.  Astăzi e o ordine perfectă. O evoluție pe cât de rapidă, pe atât de surprinzătoare. Locul are viață și mai presus de toate are viață spirituală. Simți ordinea lucrurilor și vezi cum cum se așază și în tine.

Schitul de află aproape de Buzău. Un indicator pe fond maroniu, din șoseaua care unește localitățile Vernești cu Merei, îți indică direcția. Drumul nu este asfaltat, dar este bun.

Locul poartă încărcătură istorică, asemenea întregii zone. După Vâlcea, în zona Buzăului erau cele mai multe schituri și mănăstiri. Parte dintre ele sunt date de istorii ca fiind domnești sau boierești. Evident, cele considerate a fi domnești au avut mereu întâietate în fața istoricilor, dar și a curioșilor. Unele sunt, pe la altele poate că a trecut os domnesc, iar altele au fost înnobilate astfel de povestitori, pentru le scoate în fața.

Și modesta biserică din bârne de la Ciobănoaia ne place să credem că este ctitorie domnească. Dicționarul Geografic, statistic, economic și istoric al județului Buzău ( 1892) așa scrie.

Ar fi fost adusă aici de la Schitul Sfântul Ilie din Săseni, de către Chiajna, soția lui Mircea Ciobanu (1545 – 1559 ).

Dacă a fost așa mutarea biserica de lemn, nu s-a făcut pentru că nu ar fi existat materiale să se construiască alta, ci pentru că, orice așchie dintr-o biserică are atingerea duhului și nu poate fi lăsată pradă timpului. Ruina și biserica nu se împacă și chiar ceea ce pare pentru totdeauna supus vremilor necruțătoare, renaște la un moment dat, ca schitul Ciobănoaia, care de pe la 1890 nu a mai avut preot propriu. Conform lui Bazil Iorgulescu fusese adusă aici în 1870.

Nu este este exclus ca la apariția inițială a bisericii din inima schitului să fi existat și o contribuție domnească. Buzoienii a fost implicați în lupta pentru putere, iar cei care ajungeau pe tron aveau legături economice prin părțile noastre.

Totuși, prezența Mircioaiei aici, unde și-a găsit locul pentru veșnicie  biserica cu hram de sfânt tămăduitor, Sfântul Mare Mucenic Pantelimon, nu are susținere istorică.

Ctitorul bisericii, dar și al schitului pare a fi căpitanul de dorobanți Dragomir Băncescu, care-și doarme somnul veșniciei, împreună cu jupâneasa sa, în interiorul locașului de cult.

Boierul buzoian ar fi ctitorit biserica pe la sfârșitul secolului al XVII – lea, iar schitul  este atestat documentar pentru prima dată la 1700 sub denumirea de Apșoara ( arhiepiscopiabzvn.ro)

În anul 2007 – 2008, în incinta schitului s-a construit o nouă biserică cu hramul Sfântul Ierarh Teodosie, pentru a întări legătura dintre Buzău și Vrancea, județe aflate în componența Arhiepiscopiei cu sediul al Buzău și mai ales pentru a proteja vechia biserică, monument istoric.

Spuneam că Biserica și-a făcut treaba și a salvat mai mult decât un locaș de cult. A scăpat de la pieire o pagină de istorie. A fost destul de greu tocmai pentru că locașul de cult este monument istoric, iar soarta monumentelor istorice în România este cruntă. Sunt atâtea condiții pentru a le restaura și fonduri atât de nesemnificative, încât cele mai multe edificii mor așteptând intervenții care nu mai apar niciodată. Cei care judecă situația monumentelor istorice o fac pedant, la rece, și par a avea mai mult timp de reflecție pentru a îngădui refacerea, decât poate aștepta construcția. Biserica însă și-a refăcut monumentele, le-a restaurat și, ceea ce este cel mai important, le-a dat viață, treabă deloc ușoară, având în vedere criza de vocație monahală actuală.

Astăzi Ciobănoiaia  este un loc frumos, iar biserica veche stă în mijloc ca o inimă a tot ceea ce ce s-a construit.

E cale de câteva câteva zeci de minute de la Buzău, iar drumul neasfaltat până la schit nu este mai lung de 2 km. În duminici și sărbători Schitul Ciobănoiala  poate fi un prilej de rugă și de ieșire în natură, printre podgoriile Zoreștilor.