Alarma telefonului a sunat ca o goarnă de mobilizare. Deschid și citesc ultimele oferte de la companiile low-cost. Norvegia? Da. 100 de lei. Totuși, în Norvegia? Lunile bune de vacanță încep cu mai …
În fine, am făcut rezervarea ca atunci când nimic nu s-ar fi întâmplat. Mai fusesem pe acolo și mi-a părut o călătorie prea puțin provocatoare.
S-a apropiat ziua plecării și iarăși nu a fost nevoie de mare pregătire pentru că, la low cost, nu ai nici grija bagajelor. Pur și simplu nu ai bagaje, pentru că dacă îți ei, crești prețul călătoriei, după cum știți. Deși pare un dezavantaj, e un exercițiu de ordine să alegi exact ce-ți trebuie pentru o călătorie fulger.
Totul a decurs normal, chiar dacă pilotul nu a reușit să aterizeze din prima. Poate că nu a fost o ratare a aterizării, ci a vrut să le mai arate pasagerilor împrejurimile aeroportului din Torp.
Cu un autobus gratuit am plecat spre gara din Torp și de aici am luat trenul spre Oslo. Ne despărțea un drum de aproape două ore, pe care urma să-l facem cu trenul.
Deși nu am făcut rezervare anterior și nici cu aplicația pentru plata biletelor nu ne-am înțeles prea bine, am avut o călătorie plăcută, dar destul de scumpă, totuși. Era mai avantajos să închiriem o mașină, mai ales că eram șase persoane.
Totuși, ne-ar fi lipsit interacțiunea primei întâlniri cu mediul norvegian, tot mai cosmopolit, comparativ cu ce aveam în amintire, din timpul unei delegații la Oslo.
Nu cred că trebuie să mai amintesc precizia cu care funcționează totul, calitatea condițiilor de transport, sau amabilitatea taxatoarei. Sunt de la sine înțelese. În rest, oameni, oameni cu copii, oameni cu animale de companie, oameni care vorbeau diferite limbi și proveneau din diferite culturi.
Pe fereastra vagonului au alegat peisaje superbe, încă sălbatice, mici ferme ordonate, dar din care nu răsărea nici țipenie de om. Arhitectura superbă a caselor de lemn, vopsite în culori pale, personalizează țara.
Atâta fantezie au norvegienii și arhitecții lor încât ceea ce pare asemănător, în fapt nu seamănă niciodată. Gama culorilor cu care și-au vopsit casele este restrânsă, însă imaginația cu care le-au construit le face irepetabile. Doar micile cartiere standardizate au unitate de formă, restul face parte dintru-un pazel, pe care doar dacă-l umpli cu multă natură îl poți scoate la capăt.
Curțile mici și fără garduri, sau doar cu urme de gard, mai aveau încă mașinile priponite de cabluri electrice. Mașina fiecăruia parcă e un cal Fjord, hrănit din casa stăpânilor. În Norvegia mașinile consumatoare de petrol si poluante sunt tot mai rare. Ei vând petrolul, ca atunci când și-ar dori să scape de el să nu-i mai ispitească vreodată. În mediul lor aruncă tot mai puțină otravă.
Nici la geamurile caselor, total descoperite, nu se văd siluete. Nu au perdele, dar storurile sunt trase și se vede înlăuntru chiar și din fuga trenului. Nimic în interior. Poate că au simțul …trenului și știu când să dispară. Deși nu am văzut oameni în case, la ferestre fiecare are mici aranjamente din flori și lumini. Par a fi semnele lor distinctive, pentru zilele în care nu se mai orientează după culorile lemnului clădirii.
Deci, când vizitați Norvegia, să știți să trenul este o variantă și încă una bună, însă nu neapărat cea mai ieftină, dacă sunteți un grup mai mare. Mai avantajos este să închiriați o mașină, doar că mașini cu mai mult de cinci locuri nu găsiți oriunde, motiv pentru care trebuie să faceți din timp rezervare. iar dacă nu …pe șine e minunat.
