Omul moderne, deși pare că depune un singur angajament și acesta este pentru lumea materială, duce cu sine un substrat identitar, construit în milenii.
Miturile și legendele, aceste creații care par copilării și copilărești, sunt de fapt parți ale etosului nostru, în funcție de care construim, fără să realizăm că o facem, realitatea în care ne place să trăim.
Dincolo de coaja pe care o întâlnim la digerarea lor cu dinții maturi ai vieții, e un miez de o adâncime greu de sorbit până la capăt.
Sunt creații profunde, trăite, lucrate în timp, care dau în vileag cum au explicat lumea și viața cei vechi ai noștri.
În general, mitologia Greciei Antice ne este cea mai aproape. Geografia, dar și curajul cu care a parcurs istoria imaginația grecilor antici, au dus-o în …top.
Valoric însă nu pot fi făcute distincții, pentru că am compara mere cu pere. Vorbim de substrat iar farmecul lumii îl constituie exact diferența, iar diferența care nu permite omogenitatea într-un mare tot cultural propus de modernitate ne salvează lumea actuală de banalizare, de egalizare.
Nu-s mai bune, nici mai rele miturile și legendele din substratul unora sau al altora. E adevărat, preocupările generale sunt în general comune. Spre exemplu toți, indiferent de loc, și-au explicat cum a apărut pământul pe care stau și cum au au apărut ei, cei care-l locuiesc.
Doar societatea actuală se întreabă tot mai puțin despre originea și scopul ei, preocupată fiind de marca și originea t-Shirt -lui multiplicat pe zeci de rafturi de dulap.
Suntem identici la dulap, doar substratul nostru, din care fac parte și miturile, ne mai salvează de tăvălugul lumii egalizatoare.
Acționăm mitologic, iar dacă dorim să știm de unde vine impulsul onora dintre acțiunile noastre, cu relaxarea cititorului, ne putem întoarce cu monoclul vremii, către noi și către alții. Cum se poate pătrunde pe sub pielea istoriei? În multe feluri, însă eu vă propun lectura miturilor și legendelor. Sunt pline de must sapiențial, în toată aparenta lor naivitate.
În puținele bagaje la care mi-a dat dreptul o cursă low-cost, mi-am găsit loc pentru o carte excelent îngrijită Thales of Norse Mythology. Puteam să nu-mi forțez suplimentar umerii cu încă o greutate în rucsac, fiindcă că o căram deja fără efort pe telefon, în format audio, dar credeți că m-am putut abține?!
Deloc! și nu-mi pare rău. E mai mult decât o amintire. E o ocazie. Întotdeauna cartea care-ți stă în mână te obligă la o anumită atitudine față de text. Și în pat dacă ești, nu poți sta tolănit oricum, pentru că nu o poți manevra. Te ridică și te obligă la o atitudine corporală cât mai clasică.
Thales of Norse Mythology pune mușchii dorsali în gardă și obligă chiar la oarece postură reverențioasă, de altfel justificată și de text. În ea e istoria credințelor unor oameni, credințe făcute pentru a-și explica de ce lumea lor este așa cum este și nicidecum altfel.
Recele domină, fără însă a fi unul trist. Sunt destule locuri de umor în carte. Frigul predomină, dar cum ar putea fi altfel?! Ar fi fost culmea ca nordicii să vadă paradisul luxuriant. Sigur, paradisul este un loc al dorinței în mitologiei și dorința are de multe ori cote tangibile doar în cea mai înaltă febră a imaginației, însă un nordic s-ar fi simțit sufocat de imaginile tropicale …și cum ar fi fost ca după ce a sperat o viață la eden, să se trezească că suflarea veșniciei îi umple plămânii de zăpușeală insuportabilă?! Ce fericire veșnică ar mai fi fost aceasta?
Deci, legendele nordice sunt bine înfipte în pământul lor. Nordicul nu-și duce edenul în altă parte. În nord se simte el bine pentru totdeauna, chiar și atunci când sparge ghețurile spre ape mai calde.
Legendele nordice mai spun ceva despre oamenii de acolo, de atunci, de acum: gândire simplă, elaborare clară.
Grecii aveau timp să cugete și aveau loc să-și imagineze. Ziua lor e lungă și iarna, noaptea e caldă, iar cerul nu-ți cere efort suplimentar să-l privești, mai ales vara.
Nordicul nu a putut fi static și nici foarte meditativ. Primum vivere, deinde philosophari, ziceau anticii noștri. Chiar și ei erau pragmatici și nu abuzau de gândire, în detrimentul stomacului. Dacă la noi e așa, cum putea fi la nordici, unde frigul nu-și găsește oprire în haine, nici în piele și ce așază direct pe organe? Aveau ei răgaz să elaboreze concepții, în loc să vâneze și să trăiască?
Mult timp nu aveau și nici loc să-i țină. Hotarele lor stăteau în grade, nu în răzoare. Cu toate acestea, probleme existențiale își puneau. Așa s-au născut miturile nordicilor, iar cartea Helen A. Querber, s-a născut din nevoia înghețării lor spre sănătoasă conservare.
Personaje din mitologia nordică circulă astăzi pe tot globul, locul însă unde se simt cel mai bine sunt propriile lor mituri.
Miturile nu spun totul despre sufletul nordicului. Pentru mai multă lumină, pot fi citite fragmente din istorii ale religiilor despre religiile precreștine nordice. Totuși, pentru mai multă căldură, trebuie căutate miturile și legendele oamenilor arctici.
