Sistemul te ridică, sistemul te ucide politic. Băsescu a fost puternic și și-a meritat mandatul. A fost un luptător. Din păcate pentru el și pentru țară, al doilea mandat a fost un dezastru.
Printre motivele dezastrului se află și Elena Udrea. A dus-o ministru la Dezvoltare și i-a dat sume imense pe mână, iar de aici la ceea ce s-a întâmplat a fost un pas. Românii au fost păgubiți, iar Udrea, până la urmă, plătește o parte din preț.
De câteva zile, atât Băsescu cât și Udrea sunt dați jos de pe piedestaluri și sunt umiliți. Reacționează unul pentru altul, dar ce folos?! Au fost dezbrăcați de putere și acum au devenit mai aproape de traiul cetățenilor.
Cu siguranță, nu tot ceea ce au făcut în cariera lor au fost rău. Nu există răul absolut. Dar ceea ce a fost bun, a fost anulat de corupția pe care au întreținut-o, prin caracatița de oameni pe care au format-o.
Mă uit la ceea ce se întâmplă acum. Mă uit la Ciolacu, pentru că știu cum lucrează, iar ceea ce știam mi-a confirmat când încă mai numea oameni prin intermediari. Și-a montat oamenii mult mai apropiați decât a avut Băsescu și Udrea în toate instituțiile cheie. Sigur, scopul este și de data aceasta accesul la resurse și păstrarea puterii. Contextul l-a favorizat și a profitat. Are om inclusiv la Dezvoltare. Sistemul tace și-l lasă. E se simte puternic și șmecher . Poate. Ce puternic era și Băsescu! Ce puternică era și Udrea!
Sistemul te ridică …..dar face și corecții la final!