Clubul Marilor Cărți este cel mai reușit proiect de până acum al lui Mihai Neamțu. Mihai Neamțu este un intelectual român, care are curajul să-și asume antreprenorialul cultural, vânzându-și știința de carte pe care și-a însușit-o profund.
Aleargă de două decenii în spațiul public și se exprimă cu cea mai deplină libertate. Deși cred că i-a fost mai mult greu decât ușor, a mers înainte, fără să-și abandoneze crezul și fără să renunțe la idealurile sale. Chiar este un mare idealist!
A refuzat să fie un sinecurist, rămânând astfel liber în ceea ce afirmă. Aici este punctul principal al admirației mele. Nu a pocit cultura și nu s-a vândut nimănui, ceea ce reprezintă o rara avis în zilele noastre, printre oamenii de cultură. De oamenii politici de la vârful actual al deciziei și despre crezul lor nu mai vorbim, pentru că ne pierdem timpul.
Conservator de vocație, nu de conjunctură, Mihai are o efervescență care aparent derutează, motiv pentru care a încasat destul și a fost etichetat în fel și chip. În fapt nu derutează și încurcă, sau mai bine zi îi încurcă. Uitați-vă la scena politică actuală și observați de ce încurcă. Spune adevărul – evident, fără a avea pretenția infailibilității -, iar adevărul doare cel mai tare.
Un fost președinte grec scria că opinia cuiva are o valoare direct proporțională cu libertatea pe care o are cel care o exprimă. Mihai Neamțu și-a asumat libertatea opiniei prin păstrarea direcției. Modul lui constant de a fi i-a adus prejudicii în societatea versatilă în care trăim, dacă facem calcule după scara de valori a momentului. Dar a preferat să fie liber și deștept, nu îmbuibat și cu hățuri. Dintr-un asemenea plasament social înțeleg că nu e căldicel, ci crede în ceea ce spune și face și că a decantat realitățile cu filtrul decenței intelectuale.
Nu a fost un norocos în politică. Nu a primit nici măcar ce merită, având în vedere efortul depus. Dar a făcut ceea ce a crezut și a simțit și nu s-a abătut de la drum. Ba s-a așezat și mai zdravăn, fără a fie dat jos de nenorocul din alegerile parlamentare.
Într-o discuție avută cu Teodor Baconschi la întrebarea Neamțu sau Mihai Răzvan Ungureanu, a răspuns fără echivoc: Neamțu! E autentic!
Ambii își făcuseră un partid, dar, din păcate, partidele mari știu bine să joace jocul anulării partidelor noi, iar electoratul, cel puțin la momentul respectiv, nu avea cultivat receptorul pentru nou în politică. Astăzi lucrurile stau diferit, doar că lupt este inegală financiar, partidele mici fiind sufocate de zgomotul public făcut de cei care ocupă scena publică de zeci de ani.
În fine, nu despre omul politic Mihai Neamțu voiam să scriu, deși îi admir consecvența, ci despre omul de cultură. Parlamentari se fac ușor, miniștrii și mai ușor având în vedere cultura sumară de care dau dovadă, însă oameni cu valoare intelectuală și consecvență cresc greu și se călesc în ani de muncă.
Poate că eșecul politic al lui Mihai Neamțu i-a fost șansă, fiindcă politica actuală imbecilizează, dar ce facem gradul de distribuție al calității în politica decizională românească? Unde ne pot duce analfabeții și epoleții?
Mihai Neamțu este verificat, iar tot ceea ce este se vede public, motiv pentru care îl pot urmări și am ce urmări, ba deasupra, am o mare plăcere să-l urmăresc.
Mihai livrează niște produse culturale de foarte bună calitate. E lung șirul inițiativelor culturale pe care le are. Pentru început, vă rog să urmăriți pe YouTube conferința despre Dostoievski și dialogurile purtate în proiectul Clubul Marilor Cărți cu Horia Roman Patapievici și Lavina Tec. Sunt magistrale. Apoi, urmăriți-l și dumneavoastră pe Mihai! E doar de câștigat!
