Un altfel de comunicat de presă

Am evitat să vorbesc despre momentul plecării mele de la Școala Sanitară, pentru că, în perspectiva unei vieți persoanele pe care mi-am asumat-o în libertate de gândire și acțiune – dacă voiam să fiu slugă, eram cu ei -, locul unde sunt nu reprezintă mare lucru. Mă adaptez ușor și cred că am suficientă densitate ideatică să acționez coerent. Locul nu are importanță, însă contextul și oamenii din jur, care împărtășesc valori comune, sunt foarte importanți.

De aceea am tăcut și nu am făcut altceva decât să-i susțin pe profesori și să- admir pe elevii cu care împărtășesc crez comun. Sigur, au fost și situații în care câțiva bani au bătut onoarea, dar nu pot fi criticate, pentru că doar vorbim se reafirmarea personală a ceea ce este fiecare.

Nu am intervenit public pentru că ceea ce s-a întâmplat la Școala Sanitară nu este despre mine, ci despre niște oameni maturi, care au ales o cale și știu pentru ce au ales-o. Activitatea îmi este publică și cei care au maturitate au putut decide direcția singuri.

Deci nu despre mine este vorba, ci despre samavolnicia cu care s-a dorit să fie călcați pe cap niște oameni, niște elevi, împreună cu interesul lor concret. S-a dorit anularea alegerii lor. S-a dorit umilirea lor. Nu poți spune că atunci când înlocuiești ceva veritabil, cu un fals nu umilești pe cel ce plătește. Așa s-a întâmplat. Partidul a decis că are nevoie de un post și a zis: trimitem acolo. Pe ei, pe banii lor, nu! Fiindcă putem!

Ei bine, profesorii au spus NU! Noi nu am venit aici, la Școală din mila cuiva, ci pentru  arata ce am învățat în meseria noastră. Nu suntem muritori de foame, să fim atârnache pe aici, deci PLECĂM! Și au plecat, parte dintre ei!

Elevii – parte importantă dintre ei – au zis: vă urmăm! Vrem să continuăm cu voi! Avem încredere că puteți face lucruri bune pentru noi! Vă urmăm, nu suntem lași, nici meschini, suntem oameni. Au făcut-o!

Ce a gândit sistemul: Le distrugem voința, îi manipulăm, pentru că sunt slabi. La 25 dintre elevi a ținut, cum a ținut și la câțiva profesori. Să le fie lin drumul! Viața este rezultatul alegerilor noastre.

Practic școala a devenit un fel de Ucraină, peste care au venit rușii. Poate nu întâmplător pesedista din fruntea ISJ scrie în CV că vorbește rusă la perfecție (C2). Mira-m-ași să nu fie o minciună ca multe alte altele.

Bun, poate că rusă nu vorbește, dar bănuiesc română știe, pentru că e învățătoare. iar dacă știe română și avea temă de Ciolacu, Lungu sau Petre să mă elimine pe mine pentru că le sunt incomod public – obișnuiesc să spun adevărul – putea să meargă să consulte elevii sau consiliul profesoral. Ei bine, atât de importantă a fost comanda că nici măcar Consiliu de Administrație al Inspectoratului Școlar nu a fost întrebat.

Nu mă aștept la cei enumerați mai sus să aibă respect față de oameni, dar știu de pe vremea când lucram la inspectorat că nu eram ciocan, ci îmi foloseam creierul, iar înțelegerea fenomenelor era principala prioritate.

Palcău Daniela a crezut că elevii și profesorii sunt la grupa pregătitoare a vieții și dacă partidul a zis că prea o surată cu carnet – interesantă este și alegerea făcută -, calcă în picioare voința tuturor și se duce cu trofeul la partid exclamând: l-a, făcut!

Dar, repet, nu despre mine este vorba, ci despre respectul pe care cineva care ajunge șef vremelnic într-o instituție se poartă profesionist și are forța să facă treburi sănătoase.

Profesori și elevi au fost călcați în picioare și s-a încercat să li se vâre marfă de la partid, pe care trebuie să o plătească, deși au auzit că e de proastă calitate.

Cazul Școlii Sanitare devine paradigmă. Toți cei care vă respectați trebuie să susțineți libertatea alegerii acestor oameni curajoși. Acceptarea oricărui abuz, oricărei siluiri publice, e un precedent, care se poate multiplica și nu așa ceva ne dorim în societate, pentru că va veni rândul fiecăruia să fie călcat în picioare.

Pentru știința tuturor, mie nu mi s-a comunicate nimic, nici oficial și nici altfel. Doar, peste mandatul meu a venit un personaj a început să facă poze prin școală, de parcă ar fi fost serbare estivală și fiecare voia să aibă o poză cu vedeta plajei.

Nu am acționat în favoarea-mi în toată această perioadă, ci doar am susținut demersul demn al elevilor. E norma să fac așa, pentru că eu pentru ei am lucrat și pe mine nu m-a trimis partidul acolo. De aceea am înțeles ce trebuie făcut și am avut rezultate, pentru că nu m-a trimis partidul.

Voi continua să lupt pentru drepturile elevilor care au venit să învețe la aceea școală, nu să i-a o diplomă pe care nu contează cine semnează. Toți avem maculatură prin sertare. iar cine crede că lupta mea cu sistemul s-a încheiat, greșește. Niciodată nu m-am simțit mai bine și mai determinat! Am o mare responsabilitate: 100 de elevi. Pentru mine soarta lor contează.

Și pentru a vedea ce elevi ne-au urmat pun mesajul unuia dintre ei:

 

Suntem în poziție favorabilă în lupta cu agresorii demnității noastre și vom învinge. Tare este omul lucid și curajos, nu slugoiul care execută un ordin. Victoria va da curaj fiecăruia în viață. Nu-i putem lăsa să ne controleze viețile și să ne facă după chipul și asemănarea lor, înghițind toate porcăriile pe care ni le fac. Dezastrul fiecăruia pleacă de la compromisul în educație, iar ceea ce s-a întâmplat cu elevii și profesorii de la Sanitară este o dovadă că dincolo de CV -ul încărcat ca un pom de Crăciun, cine conduce inspectoratul nu are valori, are doar ațe, de care acceptă să fie trasă, fără ca resorturi interne care ar fi trebuit formate în ani să se activeze.

Dreptatea este la noi și o vom câștiga, în pofida intimidărilor lor. Fragilitatea unui sistem constă tocmai în ceea ce el crede că-i dă putere.

E natural și legal ca banul să urmeze elevul și interesul superior al elevului să primeze. Nu scrie nimic despre interesul personal sau de partid și nici nu poate aboli un inspector care spune că are un doctorat în Științele Educației principiul continuității didactice sau pedagogice.

De aceea nu mă voi lăsa și ne ne vom lăsa până nu ne facem dreptate!

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

S-ar putea să-ți placă și