Simbolul izvorului de la Măgura

Banala cișmea de la Măgura nu curge în van. Mai tot timpul este cineva cu bidonul. În general sunt oameni din oraș, dornici să-și ia o apă bună și, într-adevăr, apa de acolo este bună, iar când recipientele sunt de sticlă, se păstrează și mai bine.

Dar nu despre calitatea apei vreau să scriu, pentru că sunt mai în măsură să o facă cei mai fideli consumatori, ci despre faptul că am ajuns să mergem la zeci de kilometrii să găsim o apă bună și o apă fără bani.

Poate că fântânile din sate sunt niște rudimente ale unor vremi care nu se mai întorc, dar din apa lor s-au hrănit generații. E atât de trist că sunt astăzi abandonate și la fel de trist, dacă nu chiar mai trist, e faptul că sunt otrăvite. Apa din multe dintre ele nu mai este potabilă, din cauza substanțelor folosite în agricultură.

Realizați unde am ajuns?! Pământurile sunt otrăvite pentru a produce mai mult, iar noi, consumăm rezultatul agricol al acestor otrăvuri și, pare din ce în ce mai firesc, să otrăvim tot. Le este atât de straniu celor care mă mai ajută la treabă când le spun că eu nu-mi otrăvesc cultura …

Am câștigat cantități, am pierdut calitate și sănătate. Am câștigat produse cu un aspect mai bun, dar am ajuns să ne cumpărăm sau să alergăm după fiecare litru de apă. Plătim apa pe care înaintașii noștri o aveau rece și bună …și în proprietate.

Și dacă ar fi numai atât… Zilele trecute până și vana de la Măgura se zgârcea să mai curgă. Doar picura.

Am ajuns la mâna celor care vor să ne vândă până și propria apă. Am ajuns să muncim să putem bea apă …. nu doar să avem după ce bea apă.

Izvorul de la Măgura este un simbol al libertății, un simbol al accesului comun la resurse. Nu mai este mult și vom ajunge dependenți de cei care vând, iar țara aceasta mereu a avut ape bune și peste tot.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

S-ar putea să-ți placă și