Triumfalism comunist, rezultate tip ale capitalismului de cumetrie. Cam așa s-ar putea numi tăierea panglicii pentru recircularea pe podul de la Metalurgica.
Nu au fost decât vreo 5 luni închis. Nu știu cât le-a luat comuniștilor să-l facă, probabil tot pe acolo. Ar fi interesant de văzut și cât a costat să fie făcut, comparativ cu miliardele cheltuite să fie văruit.
Cel mai amuzant mi-a fost să citesc despre entuziasmul șoferilor care claxonau de bucurie că s-a deschis. De parcă puteau fi triști după ce le-a mâncat viața 5 luni?!
Mi-am amintit de o butadă simpatică. Se spune că un artist cânta pe o scenă. Am vrut să spun că performa, însă nu e cazul aici. A cânta melodia pe care o avea în program, iar publicul l-a aplaudat cu bis. A repetat încă o dată și iarăși a primit încurajări cu …bis. Și tot așa …până la un moment dat când s-a îndreptat către public și a zis: Vă mulțumesc pentru că mă admirați, dar am obosit să mai reiau melodia. La care, un spectator s-a ridicat și i-a explicat: nici vorbă de admirație, doar ne-am gândit că repetând înveți să-l cânți. La Buzău au melodie, mai au de făcut treaba și de tăiat costurile. Și aici nu mă refer la costurile cu lauda …ci chiar la cele cu edificarea. Ar fi neplăcut să aflăm că a costat cât 10 poduri ale lui Apolodor.
Și revenind la claxoane …
De obicei claxonul e semn de grabă și de nervozitate. Să mai tai și pamblica după ce ai ținut șoferii cu traficul în gât, e de claxonat. Era mai normal să dai drumul imediat, pentru că blocarea podului a costat enorm, pe toată lumea. Fiecare minut contează.
Dar, așa se înțeleg lucrurile la Buzău. Vivat Ceaușescu că a lăsat ce să văruim!
Daruri cu tâlc
Ceai de urzică
Cuvant despre Cer
Blăjani – file de monografie
Recuperări istorice
Retropelerinaje Buzoiene
