Mâine este un eveniment important. Domnul profesor Anghel își lansează în cadru festiv, la Liceul Pedagogic „Spiru Haret”, romanul „Pârnod”. Da! O lansare de carte este un mare eveniment! Este rodul unor ani frământați, în care personajele se compun, se descompun și iarăși capătă chipuri. Le sunt asociate cuvinte, trăiri…autorul dă totul. Profesorul Aurel Anghel își începe scrierea astfel: „M-am uitat în trecut, ca să-mi fie mai ușor în prezent și mai ales să fiu pregătit pentru ceea ce va urma”.
Am împreună cu domnul Anghel un trecut, un prezent și, cu certitudine și un viitor. L-am cunoscut și l-am slujit pe domnul Aurel Anghel în diferite ipostase. I-am fost editor, prefațator, prieten și uneori confesor. I-am lecturat cărțile și i-am sorbit savoarea. E talentat și cult. E sensibil și delicat. I-am întâlnit gândurile, metafora, dar până să încep să lecturez romanul „Pârnod” am gustat doar fragmente din viața sa. În nimic nu s-a regăsit întreg ca între paginile ultimei cărți.
Așa cum aminteam, Aurel Anghel vorbește despre trecut, prezent și viitor. Sunt doar vorbe. Din roman nu reiese că ar fi demarcat timpul și în sufletul său. Sigur, există cronologii în viața domniei sale, dar sufletul nu are asemenea diviziuni. S-a maturizat, s-a copt, a evoluat social, are capacitatea de a reda în cuvinte ceea ce simte, dar spiritual al rămas cel de la început. Lucrarea „Pârnod” nu este o anamneză. Este un prezent continuu în care autorul a trăit. Nu a plecat niciodată de acasă, de acolo din bătătura lui Pârnod. Sigur, a mai prins aripi de cocor, ba copiii au imitat strașnic zborul păsării cu numlele satului din care se trage, dar de acasă nu a plecat.
Citind paginile scrise de profesorul Aurel Anghel am realizat că indiferent cât de departe ne-am duce suntem peregrini, turiști de o zi, de o lună, de o viață, dar nu vom fi niciodată acasă. Acasă este acolo de unde suntem. Punct. Viața este un rezultat al alegerilor noastre, acasă este un destin. Poți scăpa de destin?
În fine, sunt onorat să-i fiu alături la lansarea cărții Pârnod, în calitate de moderator al evenimentului. O fac cu mare drag și deplin responsabil. Cartea este un mare dar. Este o carte bună. Nu are marketing, dar are suflet. Nu voi lua plăcerea și curiozitatea de a o lectura celor le este dor de acasă, fie de casa cuvântului, fie de cea a sufletului. Aurel Anghel a făcut cuvintele să cânte, să plângă, să râdă. Este un text care-ți vorbește. Nu este rezultatul ficțiunii. Este o carte pe care a avut-o de mult în suflet, a trăit cu ea, i-a construit treptat cuprinsul și a eliberat-o din strânsoare când nu a mai putut să o țină pentru sine și mai ales atunci când experiența livrescă și profunzimea sufletească i-au permis să facă orice cuvânt să vibreze.
Merită să fim alături de domnul Aurel Anghel și de lumea cărții lui. Este o lume în care ne regăsim. De la țară fiind, l-am citit și l-am simțit pe Agârbiceanu, pe Preda, pe Titi Damian. Sunt doar câteva nume la care țin. Au zugrăvit magistral epoci succesive. Le-am înțeles căci le-am trăit ca realități sociale, direct sau indirect. Pârnod, însă, m-a făcut să-mi fie dor de lumea aceea, o lume pe care copiii mei nu o mai înțeleg, dar pe care eu am iubit-o, pentru că este rădăcina mea, pentru că și pentru mine „acasă” este în ea. Deci, dincolo de măiestria artistică, romanul domnului Anghel te face să-ți fie dor și să realizezi că indiferent cât de aclimatizat ai fi unde te afli acum, acasă este acolo, în ograda și grădina unde ai rădăcinile.
