Cuvânt (de)spre cer- antologie de poezie religioasă buzoiană

De la crearea lumii, unul dintre darurile divine ale omului este zicerea”, în sens de limbaj prin intermediul căruia creaţia se împlineşte. Dumnezeu, aşezându-1 pe om în Grădina Edenului, îi lasă libertatea de a putea numi toate animalele pământului şi toate vietăţile apelor. Acesta este primul act de creaţie umană: numirea animalelor. Astfel, omul, cununa creaţiei divine, participă la desăvârşirea creaţiei. De aceea, putem considera numirea vieţuitoarelor pământului prima creaţie a omului edenic.

în Vechiul Testament, prima parte a Sfintei Scripturi, Psalmii lui David reprezintă, prin excelenţă, creaţia literară. David, regele cântăreţ, preamăreşte prin psalmi puterea lui Dumnezeu, dar comunică, prin acest tip de poezie religioasă, şi cu dumnezeirea. Cei o sută cincizeci de psalmi, grupaţi în Psaltire, au devenit o realitate poetică prin care orice credincios găseşte calea spre comuniunea cu Dumnezeu, comunicând preaplinul sufletului omenesc în relaţia sa cea mai sensibilă cu Cel Atotputernic.

în acelaşi timp, poezia Psalmilor este o creaţie literară care, dincolo de scopul cultic, are şi o dimensiune laudativă. Prin psalmi, David, paradigmă a omului care-1 caută şi-1 slăveşte pe Dumnezeu, exprimă şi puterea divină. Cel atotputernic este Creatorul atoatepropriatorul şi Cel care veghează la bunul mers al creaţiei sale. Un alt exemplu de poezie religioasă, cu semnificaţii adânci, mai ales de ordin dogmatic, este cea a Sfântului Efrem Şirul.

în secolul al IV-lea, acest sfânt poet al Bisericii Siriace, îşi definea prin creaţiile sale imnice(„/mn despre Paradis”, „Imn despre credinţă”) atât ataşamentul pentru învăţătura lui Hristos, cât şi statutul său de psalmist al puterii divine. Adevărul, Hristos, biserica, Sfânta Fecioară Măria, omul ce aşteaptă mântuirea sunt doar câteva teme ale imnelor simbolice ale Sf. Efrem Şirul: „prin Pâinea duhovnicească/oricine devine/vultur ce ajunge/până la Rai”(Azym, 17, 10-11).

Deci, raportarea şi comuniunea omului cu Dumnezeu se realizează prin poezia imnică pe o cale mult mai sensibilă şi mai accesibilă. în afara conceptelor de doctrină, creatorul îşi exprimă şi stări sufleteşti care-1 apropie de Dumnezeu sau care ilustrează etape ale căutării sau ale proslăvirii divinităţii. în spaţiul românesc, mitropolitul Dosoftei, traducând şi versificând Psaltirea lui David (1673), nu este un simplu stihuitor, din contră, cărturarul ortodox autohtonizează realităţile biblice, le dă straie româneşti.

El va fi avut cel puţin două scopuri creatoare. Pe de o parte, în momentul citirii Psaltirii, creştinul ortodox va fi putut pătrunde mai uşor tainele dumnezeirii prin familiaritatea cu spaţiul autohton. Pe de altă parte, poezia biblică a Psalmilor izvodiţi în limba română a fost un exemplu al puterii creatoare a limbii române şi a ortodoxiei noastre. Psalmii davidici, aşa cum îi recreează mitropolitul Dosoftei, nu mai sunt o imagine a unei realităţi îndepărtate în spaţiu şi timp, ci o realizare a unui creator ortodox care se împărtăşeşte şi împărtăşeşte, pe calea poeziei, o experienţă religioasă accesibilă tuturor credincioşilor.

Poezia modernă, prin creaţiile lui Tudor Arghezi, Lucian Blaga, Nichifor Crainic, Vasile Voiculescu, se prezintă ca o radiografie a legăturii omului cu divinitatea.

Dintre aceştia, se distinge în mod deosebit, poetul buzoian Vasile Voiculescu din opera cSmia am selectat cele mai multe poezii pentru această antologie. Născut în comuna Pârscov (1884), Vasile Voiculescu a beneficiat de o educaţie religioasă părintească ale cărei roade se vor manifesta în poezia sa de mai târziu. Nota definitorie a creaţiei sale religioase ar fi „iubirea dintre om şi Dumnezeu” (Î.P.S Bartolomeu Anania – Din spumele mării, pag. 167). Adevăratele poezii ale credinţei au fost scrise după 1946 şi publicate, postum, în volumele „Clepsidra” (1983) şi „Călătorie spre locul inimii. Poeme religioase” (1994).

Vasile Voiculescu reprezintă, în viziunea noastră, nucleul de simţirea poetică ortodoxă în jurul căruia gravitează ceilalţi reprezentanţi ai poeziei buzoiene. Dintre aceştia, Ion Caraion, Radu Cârneci, Nicolae Jinga, Dumitru Ion Dincă, Gheorghe Mincă s-au impus deja, prin volumele publicate, pe scena liricii româneşti contemporane.

O altă secţiune a antologie grupează poezii publicate în periodice buzoiene între anii 1922 şi 2008, scrise de poeţi maturi şi de tineri, elevi şi studenţi, ale căror încercări poetice, unele demne de poezia emulilor, se cer a fi confirmate.

Timpul, istoria şi judecata critică ne vor da sau nu dreptate, dar ceea ce contează, în viziunea noastră, este tocmai existenţa acestui entuziasm poetic religios. Ei demonstrează o capacitate nebănuită de a duce mai departe „focul credinţei” şi inspiraţiei poetice cu rădăcini adânci în plaiurile buzoiene. Când o astfel de generaţie se naşte, certitudinea continuităţii este asigurată.

O ultimă secţiune a antologiei de poezie religioasă buzoiană cuprinde poezii inedite pe care le-am descoperit, cu bucurie, printre manuscrisele autorilor.

în plus, am considerat necesară introducerea unor cântări bisericeşti şi populare de pe meleaguri buzoiene, selectate din volumul omonim realizat de preotul Antofie Radu. în „Cuvânt înainte” la această lucrare, PS Epifanie, Episcop al Buzăului şi Vrancei, ne îndeamnă să transmitem aceste colinde urmaşilor, deoarece ele nu sunt numai ale poporului, ci şi ale Bisericii care le-a păitxă şi cultivat.

Prezenta antologie urmăreşte câteva scopuri care se împletesc. Pe de o parte, citirea acestei poezii religioase poate deveni un vehicul literar de purificare sufletească a fiecăruia dintre noi. Varietatea acestei poezii este însăşi imaginea varietăţii căilor ce duc la un scop comun tuturor, purificarea. Acesta este, de altfel şi unul dintre vechile direcţii ale creaţiei literare religioase, purificarea prin cuvânt. Pe de altă parte, poezia se defineşte şi ea ca un act de înnobilare sufletească. Creaţie literară ce înglobează variate stări sufleteşti, dar şi concepte, poezia religioasă românească funcţionează şi ca un exemplu. Poetul, paradigmă a credinciosului ortodox, reface în versuri parcursul oricăruia dintre noi.

Cântarea lui Dumnezeu, împărtăşirea din tainele Sale, dăruirea bunătăţilor cereşti şi reflectarea puterii divine în om şi în ceea ce ne înconjoară nu sunt doar teme ale acestei poezii, ci şi stări personale. în acest sens, versul dezvoltat în tipuri diverse de religiozitate poetică, este chintesenţa credinţei noastre, dar şi a înfrumuseţării sufletului nostru.

Şi prin poezie, Dumnezeu este mai aproape de noi, liniştindu-ne incertitudinile şi dăruindu-ne, în orice moment, nădejdea bunătăţii Sale.

Această antologie de poezie religioasă nu este exhaustivă. Ea se cere a fi continuată, fiind o „operă deschisă” (Umberto Eco).

Poate, peste ani, un urmaş va suplini eventualele lipsuri, inerente unui asemenea demers întemeietor. Suntem încredinţaţi că lectura acestor creaţii religioase buzoiene va hrăni, spiritual, sentimentul credinţei şi al apropierii noastre continue de Dumnezeu.

IISUS HRISTOS -FIUL CEL MAI IUBIT AL LUI DUMNEZEU

proiect de parteneriat educaţional

inst. CRISTINA UNGUREANU Grădiniţa P.P. nr. 3 Câmpulung-Muscel, jud. Argeş

Scop: educarea copiilor în spiritul dragostei de Dumnezeu şi de semeni, în spiritul binelui şi al

adevărului

Obiective:- familiarizarea copiilor cu aspecte din viaţa, activitatea şi personalitatea lui Iisus Hristos

cultivarea unor sentimente de recunoştinţă, admiraţie şi preţuire faţă de învăţăturile şi jertfa lui Iisus Hristos

stimularea şi sensibilizarea tuturor celor implicaţi în diverse activităţi cu conţinut religios

– promovarea unor relaţii de colaborare şi susţinere între toţi participanţii la derularea proiectului. Grup ţintă: preşcolari, elevii, cadre didactice, părinţi

Astăzi curajul de a-şi mărturisi identitatea a început să aparţină întregului neam. Numele Sfântului Apostol Andrei este purtat de multe biserici, de spitale, de asociaţii de caritate şi de mulţi, mulţi români (cu siguranţă numărul copiilor din această şcoală care poartă numele Sfântului Andrei este majoritar). Acum „cel dintâi chemat” la apostolat este „rechemat” încă o dată în cartierul Micro XIV (şi cu siguranţă „se va aşeza definitiv” când întreg cartierul îi va purta numele) pentru a ocroti alături de Biserică şi Şcoala.

Prin acest act de „botez şcolar” se împlineşte „o rânduială a firii”, o readucere a firescului educaţional, cultural şi tradiţional în matca lui. Şcoala şi Biserica se bucură de aceeaşi ocrotire. Două instituţii care s-au completat şi găzduit reciproc, zămislite din acelaşi aluat al dragostei pentru om, devin „surori bune” şi în scripte, cum sunt în realitate. Biserica „Sfântul Apostol Andrei” şi Şcoala „Sfântul Apostol Andrei” nu sunt despărţite decât de… garduri, ca forme de grănituire fizice. Inima e una, dragostea de cultură şi educaţie este comună, ţelul este identic; doar anumite forme de exprimare culturală diferă.

Deci, aşezarea acestei importante unităţi şcolare sub ocrotirea Sfântului Apostol Andrei este un act de binecuvântare, de cultură profundă şi de creare a unei identităţi perene. Orice altă personalitate socială, culturală sau educaţională nu ar fi avut amploarea şi universalitatea Sfântului Andrei. Ar fi îmbrăcat preocuparea şi reuşita într-o arie socială sau culturală, însă nu ar fi dat o identitate complexă acestei prestigioase unităţi de învăţământ.

Sfinţii nu se demodează, nu „eşuează” peste timp în încercările lor culturale, ştiinţifice sau sociale. Ei desemnează complexul, nu parţialul. Ei rămân veşnici, depăşesc finitudinile cotidiene, universalizează şi nu dezamăgesc – sfântul nu se demodează.

Făuritorul unei alte identităţi istorice a sufletului românesc, Sfântul Apostol Andrei, cel care fascinat de întâlnirea cu lisus a spus „am aflat pe Mesia”, va veghea cu dragoste asupra copiilor din această şcoală (mare parte dintre ei botezaţi în „Biserica Sfântul Apostol Andrei”), a profesorilor care îi îndrumă, a conducerii unităţii şcolare care-i coordonează şi totodată, va crea o identitate inconfundabilă acestei şcoli, aşteptând ca elevii ei să fie „cei dintâi chemaţi” la obţinerea de rezultate şcolare deosebite.

Sale!