Cu carte, fără carte, cu mir …

Astăzi a fost lansarea de carte a scriitorului Varujan Vosganian. Nu știu exact cât de corupt a fost omul politic Vosganian, miruns pentru a scăpa de zile negre, însă diferența dintre valoarea intelectuală a acestui politician și nivelul actual al clasei politice este colosală.

Rar am avut ocazia să ascult un orator de un asemenea calibru, în discursul căruia, ferit de orice vulgaritate, viața, experiența, talentul, arta narațiunii, cultura și elocința să se îmbine atât de bine.

Un om care cunoaște lumea – și nici nu ar avea cum să fie altfel -, un om care cunoaște sufletul uman, un om care pare să fi înțeles literatura ca pe o artă a imortalizării realului.

Am asistat la o analiză istorică și politică de excepție, în care s-a prezentat ca membru al unei generații ratate, dar, totuși a celei mai fericite generații. O generație care a schimbat secolul, mileniul, regimul, totul!

Ei bine, dacă tot avem noi soarta să vedem politicieni care au nevoie să fie unși cu mir să scape de pedeapsă, măcar să-i ungem pe ce cei care dincolo de frunte au ceva mai mult decât corupție.

După un discurs al lui Vosganian, chinul legării agramate a două cuvinte îngrijorează. nu vorbești bine decât atunci când cunoști bine, iar dacă nu-ți poți vorbi nici propria limbă …..

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

S-ar putea să-ți placă și