Votul care te învinge

În România, singurii care pierd alegerile sunt cetățenii. Nu am văzut din partea partidelor, indiferent de numele lor, respect pentru cetățeni, respect pentru votanți, mai ales pentru votantul pe care-l cunoști. Nu trebuie să-i faci nimic special votantului, însă măcar să-l saluți. Poate nu-l saluți cum o făceai în campanie, dar măcar, așa uzând de respectul impus de cei șapte ani de acasă. Evident, când mă refer la salut, nu mă refer la a-i da binețe, ci la ai da un mic raport despre ceea ce faci din ce i-ai spus că faci, când ai primit votul.

Vorbesc despre lucruri stranii, nu?! Evident! Nu avem o clasă politică. Avem niște pripășiți în sânul puterii, lipsiți de orice formă de respect pentru propriul cuvânt și pentru semeni.

În această categorie a intrat – sau a fost dar nu ne-am dat seama – președintele Johannis. Oricât aș încerca să înțeleg anumite argumente legate de nevoia de stabilitate sau teama de gura stângii în perspectiva viitoarelor alegeri, cuplarea la șmecheriile publice mă dezgustă.

Oana Pellea spunea că președintele Johannis i-a batjocorit votul. Așa este! Același sentiment are fiecare votant al domnului Johannis.

Da, l-am votat prima dată pentru că l-m cunoscut și mi-a plăcut conduita avută până atunci. L-am votat a doua oară cu greu, pentru că nu am avut soluție, după ce în primul tur l-am votat, cu convingerea că votez un candidat bine pregătit, pe Paleologul. Nici prima, nici a doua oară nu mi-a trecut prin cap că va fi capabil de o asemenea trădare, să aducă PSD ul la guvernare.

Sigur, uzura guvernării se vede la PSD, dar viciile unei asemenea guvernări se văd și mai tare. La ce te poți gând când vezi acțiunile președintelui? S-a simțit ales prin jocul de culise al unei grupări din PSD, care și-a trădat propriul candidat și nu de către români.

Președintele Johannis a făcut totuși și ceva bun prin alianța cu PSD. M-a făcut să nu mă mai mire nimic. Îmi este greu să-mi imaginez – și nu doar mie – că-l va desemna pe Ciolacu premier și că va dori să-și încheie așa cariera politică, dar te mai poate mira ceva?!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

S-ar putea să-ți placă și