E decembrie, e Crăciun, dar parcă-i Paște. Cald. Nefiresc de cald. Va dispărea așa și sania lui Moș Crăciun din poeziile copiilor. Mie dor de nămeți, iar dacă nu mai sunt nămeți așa cum erau în vremea copilăriei mele, măcar niște fulgi răzleți, speriați de locul în care au căzut.
Vise, dar dacă se împlinesc începe nebunia. Vom fi iarăși prin surprindere și vom vi bombardați cu știri catastrofice, care vorbesc despre sate izolate și … moartea albă, dar și de veșnica neadecvare a autorităților.
Apropos … de autorități, am găsit pe net o scrisoare pe care am adresat-o autorităților locale cu mai bine de zece ani în urmă, pe vremea când zăpada era zăpadă: https://www.observatorulbuzoian.ro/parintele-paul-negoita-consilier-local-intr-o-scrisoare-deschisa-catre-primarul-buzaului-treziti-din-letargia-si-veselia-administrativa-pe-toti-cei-responsabili/
Dacă ninge acum, promit că nu voi mai fi atât de acid cu autoritățile. Îmi este atât de dor de zăpadă încât admit ca singur responsabil pentru ridicarea ei pe Cel ce a o va așeza.
Recuperări istorice
Retropelerinaje Buzoiene
Daruri cu tâlc
Blăjani – file de monografie
Cuvant despre Cer
Fascinația rostirii
