Prof. Dr. Paul Iulius Negoiță, despre Athosul din Buzău: Ce s-a întâmplat acolo e o minune! Mergeți și vedeți, indiferent de modul în care vă raportați la Biserică

Prof. Dr. Paul Iulius Negoiță l-a ales pe Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, Înaltpreasfințitul Ciprian. De asemenea, preotul ne-a vorbit despre Athosul din Buzău, dar și despre alte locuri care merită vizitate.

Cine este omul 2022 în Buzău?

„Este o întrebare complicată, mai ales având în vedere provocările succesive cu care se confruntă societatea, lucru care face din fiecare buzoian un erou al rezistenței cotidiene. Gloria personală constă acum în capacitatea supraviețuirii, deci, putem vorbi de oamenii anului.

De asemenea, am constatat că sunt și anumiți buzoieni care au avut o evoluție profesională frumoasă, reușind să-și întărească respectul profesional de care s-au bucurat și până acum. Am în minte câteva nume, însă, impactul pe care-l are activitatea domniilor lor pentru comunitatea buzoiană nu mă poate totuși face să afirm răspicat: acesta este omul!

Totuși, pentru că mi-ați pus această întrebare și pentru că urmăresc cu atenție firească ceea ce se întâmplă în spectrul meu de activitate, cred că anul acesta la Buzău, omul anului este Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, Înaltpreasfințitul Ciprian. Afirmația nu se bazează pe considerente de ordin ierarhic, Înalpreasfințitul fiind ierarhul meu, ci pe constatările pe care le-am făcut.

3. -imagine fara descriere- (inaltpreasfintitul-ciprian_51396200.jpg)

Spuneam că am văzut evoluții admirabile la Buzău. Admirabile, însă insuficiente pentru a marca evident și indelebil realitatea locală.

S-au creat instituții, s-au construit drumuri județene utile, s-au publicat cărți bune, însă, toate acestea nu sunt doar fascicole, care nu au elementele unei viziuni integratoare. Instituțiile apărute cu efort mult pot fi ușor șterse – cum s-a mai întâmplat, de altfel – de pe harta calității, de o nouă conducere numită politic. Drumurile sunt extraordinare dacă au ce lega între ele. Vigoarea ideilor livrești se verifică în timp. De aceea, am mers cu gândul în zona vieții religioase atunci când mi-ați adresat întrebarea.

Deci, consider că omul anului la Buzău este Înalpreasfințitul Ciprian pentru că este personalitatea care omogenizeze toate direcțiile particulare de acțiune, dându-le consistență. Prezența Bisericii în comunitatea buzoiană nu este una doar liturgică, care privește numai creștinul practicant. Istoria, cultura, autenticul, sunt valori pe care Biserica noastră locală le transmite. Așadar, apreciez eforturile colective și individuale, însă cred că viziunea, echilibrul și vigoarea realizărilor aparține unei personalități religioase”, ne-a spus Paul Iulius Negoiță.

Mănăstirea Berca

„Vă dau câteva motive comun accesibile pentru a-mi duce afirmația dincolo de bănuieli subiective: Mănăstirea Berca. Ce s-a întâmplat acolo este o minune! Istorie salvată, bun gust arhitectural, funcționalitate. Mergeți și vedeți, indiferent de modul în care vă raportați la Biserică, în general. Nu are cum să nu vă placă. Ei bine, drumurile pentru care la nivel de președinte de Consiliul Județean s-au făcut eforturi serioase, dobândesc valoare culturală și aduc bani comunității în măsura în care, pe lângă legăturile curente, conectează Buzăul la un spațiu cultural vast. Drumul e valoros dacă duce la obiective valoroase și bine întreținute. Frumusețea județului Buzău este de netăgăduit, însă, ea poate fi completată de accesul la istoria, la monumentele locale”, ne-a mai spus preotul.

„La Berca, spre exemplu, turiștii vor fi atrași de Vulcanii Noroioși, ca și până acum, însă, Mănăstirea Berca le va completa harta obiectivelor și îi va reține mai mult în zonă, ceea ce înseamnă creșterea economică. Nu trebuie să uităm că din cultură, în foarte multe locuri, se întorc mai mulți bani în bugetul public și al firmelor decât din industrie”, a adăugat Paul Iulius Negoiță.

Centrul Arhiepiscopal de la Buzău

„Nu am timp să detaliez fiecare constatare făcută în anul 2022, însă vă mai dau un exemplu: Centrul Arhiepiscopal de la Buzău.

Iorga a fost un pic malițios când a vorbit despre Buzău. Zicea că este un oraș urât cu un turn în mijloc. Buzăul apare și pe harta celor mai mutilate orașe. Totuși, cine vrea să vadă cum se actualizează istoria, să viziteze Centrul Arhiepiscopal, mai ales Muzeul Arhiepiscopiei. Noi, buzoienii, privim prea rar peste zidurile istorice să vedem ce se mai întâmplă dincolo și avem impresia că e un spațiu care are relevanță doar ecleziastică. Arhiepiscopia înseamnă istorie, tradiție, identitate și mai nou model arhitectural. Refacerea Centrului Arhiepiscopal așază o oază de frumos în mijlocul unei comunități. Frumos s-a refăcut și Muzeul Vergu Mănăilă, spre exemplu, însă Arhiepiscopia e model, un model pe care am putea să-l regăsim împrumutat și în cazual altor spații ale orașului.

Sau, dacă vreți să vă aventurați prin Munții Buzăului, vizitați Schitul Sările. E un vis! Un mic sat monahal făcut din duh, lemn și piatră. Ajungi direct în Athos! Acest schit ridică zona.

Vreți să mergeți într-un mic rai ai naturii, dar și al istoriei, treceți de la Sările spre Poiana Mărului. E acceași Poiana Mărului și totuși alta!

În fine, exemplele sunt multe și nu sunt doar de ordin edilitar. Biserica asigură un echilibru în tot acest timp al extremelor și s-a dovedit a fi un factor omogenizator.

Acestea sunt o parte dintre motivele pentru care cred că omul anului la Buzău este Înaltreasfințitul Ciprian, iar concluzia aceasta nu vine din interiorul Bisericii spre exterior, ci are nuanțe comunitare, de ordin pragmatic, în definitiv. Biserica contribuie prin tot ceea ce face, în mod discret, la împlinirea comunității noastre, la construirea unei identități clare și de bună calitate a Buzăului. Erorile edilitare se repară în zeci de ani, reușitele însă străbat secolele. De aceea spuneam la început că m-am gândit la impactul în timp pe care-l are activitatea omului anului 2022”, ne-a mai zis preotul.

https://www.dcnews.ro/prof-dr-paul-iulius-negoita-despre-athosul-din-buzau-ce-s-a-intamplat-acolo-e-o-minune-mergeti-si-vedeti-indiferent-de-modul-in-care-va-raportati-la-biserica_899494.html

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

S-ar putea să-ți placă și