Tristețile unui preot

Un preot, prin prisma a ceea ce face, intră în suflete, vieți, case, tragediile și necazurile celor din jur.

Aparent pare parte din profesie totul. â

Nici bucuriile nu sunt ale tale să le trăiești cu intensitate, nici tristețile nu sunt ale tale, să te doară.

Doar aparent este așa! În fapt, bucuriile celor din jur, pe care le simți la un ceremonial, te fac să zbori, iar tristețile te dor.

Nu poți deveni .. profesionist niciodată. Rămâi până la capăt om Și, oricât de mult crezi, speri, te rogi și vrei să aduci încurajare, atunci când ai în față un necaz suferi cu cei ce-l au pe … deplin. Nu ca ei, nu cât ei, dar îl ai și tu!

Mi-a fost greu mereu să gândesc și să scriu despre ceea ce simt în fața plecărilor definitive, spre exemplu. Neputința de a alina și speranța că nu e totul acum și aici, au fost gândurile care m-au vizitat cel mai des.

Gândiți-vă cum este să-ți întindă cazmaua cu pământ și să iei un pumn de humă rece și umed, pe care să-l pui delicat peste un trup care vede pentru ultima dată lumina zilei… Gândiți-vă ce stare ai în aceea clipă a nimicniciei lui de muritor , dar și a ta de, cel care-l urmezi, cumva, nu știi cum, și cândva, nu știi când.

Dar cum este să repeți tristețea de două ori în aceeași zi?!

Azi, prima dată am strâns pământul în palmă și l-am pus peste trupul unei mame peste care curgeau lacrimile fiului, așa cum am văzut mai rar bărbați plângând, iar apoi am încheiat totul în oglinda lacrimilor unui puști, care aparent nu pricepea nimic din tăcerea totală a tatălui și era preocupat de joc, dar care, atunci când nimeni nu l-a văzut și-a umezit ochii așa cum doar despre îngeri am citit că plâng.

Și pentru ce suntem atât de nebuni în lume aceasta?!