Ce rasă de capră să crești? Doar o mică poveste

De ce capre?

Sunt de la țară și am amintiri frumoase despre viața pe dealuri, păzind animale. La Blăjani, un sat situat la aproximativ 25 de km de Buzău, oamenii aveau capre, iar laptele nu era lapte pur și simplu, ci lapte medicinal, pentru că printre gherghini și măceși, salcâmi și cătină, pășteau caprele tot felul de plante medicinale.

Păscutul caprelor era lăsat în grija copiilor mai mici. Evident, copiii începeau să se joace și caprele, foarte iuți și îndrăznețe, o luau la sănătoasa ajungând pe unde era greu de găsit sau prin grădini și livezi, ceea ce …. nu era bine de loc  … și se lăsa cu o chelfăneală serioasă.

Așa era acolo și atunci, se creșteau capre, iar sarcina peșterii lor o aveau copiii, beneficiarii laptelui, pentru că adulții nu prea se atingeau de lapte, deoarece nu prea mergea cu țuica de prună.

Nu cred că e cineva care nu știe că sunt animale pretențioase. Capra este un animal nezdrăvan și stricător. Nu degeaba se spune că pomul se usucă doar dacă se uită capra la el. Am oblojit sau dosit destui pomi din cauza caprelor, chiar și acum, la mini-ferma de la Vadu Pașii.

Deci, dacă vreți să aveți capre în gospodărie, nu uitați că este un animal dificil, extrem de enervant și uneori gălăgios.

De ce lapte?

Biblicul Avraam își măsura bogăția cu nepotul său Lot … în funcție de câte capre avea fiecare. Laptele de capră era considerat băutura regilor, deși, la noi, capra e considerată vaca săracului.

Acum …. despre lapte sunt tot felul de studii, iar unele spun că adultul nu ar trebuie să consume lapte deloc,  rolul său fiind benefic doar în copilărie. Nu intru în detalii științifice, pentru că le puteți găsi singuri pe net. De asemenea, puteți găsi o listă cu anumite contraindicații legate de consumul laptelui de capră.

În același timp, găsiți și foarte multe materiale foarte bune despre beneficiile consumului de lapte, în care, în general, laptele de capră este prezentat ca soluția ideală, fiind cel mai ușor de tolerat de sistemul digestiv, prin compoziția lui diferită față de cel de vacă, spre exemplu, fiind considerat laptele cel mai apropiat de cel matern, motiv pentru care este și cel mai recomandat copiilor.

Nu știu care dintre aceste studii are dreptate, dar mie îmi place și, recunosc, nici măcar măsura nu am respectat-o atunci când am prins o cantitate mare și bună de lapte. Treaba cu măsura … e și foarte greu de aplicat, pentru că fiecare dintre noi cam avem măsura proprie. Oricum lapte de capră  beau aproape zilnic și nu știu dacă-mi face bine, dar rău nu-mi face, iar indicii analizelor sunt buni.

O fi sănătos dar miroase ….

Nu, laptele de capră nu miroase, dar, evident, are alt gust. Miroase lipsa de igienaă, nu laptele. Laptele are doar gustul lui specific. Cel puțin așa îl simt eu. Evident, depinde și de la ce animal este recoltat și de la ce rasă de capre. Caprele Anglo-Nubiene au un lapte cu un miros mai puțin pronunțat decât cel de la caprele  Carpatine, însă, mirosul, după părerea mea, crește exponențial și cu gradul de …. preconcepții. Unii consideră laptele de capră necomestibil din cauza mirosului și trebuie să le respectăm reticența, mai ales că sunt alternative.

Oricum, în condiții de igienă și de recoltare și păstrare a laptelui în vase de sticlă sau inox, laptele nu are alt miros, decât cel natural, care de altfel este plăcut.

Am amenajat o sală de muls ca o farmacie, tocmai ca să existe condiții de igienă perfectă, iar ugerul animalelor să fie bine pregătit înainte de muls.

Mulsul de fapt este marea problemă a celor care au capre, însă nu e mare poveste, iar calitatea lui ține animalele sănătoase și … darnice.

Nu ai făcut bine ….

La un moment dat un jurnalist generos a prezentat cu ce ne mai ocupam noi, în familie. Știrea a fost preluată sub diferite forme, care făceau referire la profit, fără ca idea noastră să fie aceasta.  Nu de la ideea de a face un profit am plecat, ci de la dorința de a avea pe masa familiei un produs sănătos.

Experiența copilăriei s-a împletit cu încă două situații. Prima, faptul că aveam niște pământ și un loc propice în spatele tipografiei de la Focșănei, a doua, că am vizitat un colaborator al farmaciilor veterinare acasă și am găsit acolo o nebunie. În fața unui conac sunt grajduri de vaci, capre și cai și țarcuri pentru păsări. O minune de proprietate!

– Degeaba ai bani domnule, dacă nu știi ce mănânci! mi-a zis gazda …

Așa am început să mă gândesc .. . ce ar fi dacă ….

Dar, odată făcută treaba și devenită publică, au fost destui în jurul meu care mi-au zis că nu prea se cuvine să cobor așa de mult pe scară socială. Ei bine, nu simt deloc că am coborât, ci mă simt foarte bine cu ceea ce fac, pentru că în spatele a ceea ce fac, există convingerea pe care o am că nu trebuie să pierdem legătura cu natura și că trebuie, fiecare, în măsura posibilităților, să producem câte ceva, iar în România tot mai multe familii au grădina lor sau țarcul lor pentru păsări, ori au o sursă sigură de cumpărare.

Extrapolând de la subiect, îmi amintesc povestea unei comunități belgieni în care comunitatea a primit de la autorități, dacă a dorit, câte trei pui vii. După un an cantitatea de resturi alimentare aruncate – și aici mă refer la tot ce rămâne atunci când pregătești o mâncare – s-a redus considerabil, iar raftul cu ouă a dispărut din magazine. Deci, un ban rămas în buzunar pentru fiecare și un produs proaspăt, care-ți dă satisfacție că-i făcut la tine în bătătură.

Cum am pus în practică

Tot pățitul e priceput, fără îndoială. Așa și eu, am fost pățit fără să știu cât de priceput am devenit.

Inițial am luat niște capre românești, de la un nene din Blăjani. Nu am luat una sau două, ci mai bine de patruzeci, pentru că oricum aveam nevoie de îngrijitor. Tot pe acolo am găsit și îngrijitorul, așa că … am bătut palma.

Cineva, o rudă, mi-a construit și un adăpost la casa unde au locuit bunicii și am crezut că am făcut o treabă. Ciobanul mi-a adus cârdul și eu am cumpărat din sat câteva căpițe de fân. De acum, aveam și eu o parte din ceea ce avea cunoștința mea bogată, despre care aminteam mai sus.

Aș fi avut doar că …. din cele patruzeci de capre și doi țapi, erau de fapt mai mulți țapi ciuți și amărâți, ascunși și ei printre capre. Cine s-a gândit să verifice și asta?! mai ales că erau luate din sat.

Nu mai zic de faptul că până atunci nu mă gândisem la consangvinitate și ce era acolo ….

Și dacă asta ar fi fost tot, era cum era, dar Nicu Ciobanu era mai tot timpul beat, iar priceperea nu valora mare lucru, când nu pre aveai cu cine vorbi.

Nu vă imaginați că păzea el caprele în fiecare noapte când fătau, dar caprele românești – rasa Carpatină – au iezi care se descurcă singuri, că altfel aveau slabe șanse se viață. În fapt, cum adăpostul era totuși unul improvizat, mi-au murit de frig câțiva micuți când gerul nopții a fost năprasnic în 2018.

Oricum, am părăsit Blajaniul în aprilie, cu visul copilăriei pastorale închis. Nu mai era nimic din ce a fost. Nici măcar caprele nu mai erau.

Încercarea mea a adus nemulțumirea unora sau a altora, deranjați de orice. Nici primarul nu a fost încântat, iar la momentul în care i-am vorbit despre pășunat pe izlaz, mi-a spus că deja sunt multe animale și izlazul e mic, dar să vorbesc cu cei care-l au acum în folosință ….

Deși mă apropiasem de islaz, intrând acolo în proprietatea unei bojdeuci, pe Podul Fântânii, la care țin mult și astăzi, devenind speranța vacanțelor, am încărcat căprițele pe o platformă și ciobanul în rulota veche pe care o aveam și am plecat în transhumanță la … Banița, dincolo de Săgeata. Aici am o suprafață frumoasă și compactă, chiar pe malul râului Buzău.

Nu a fost nici acolo ușor să fiu acceptat, dar, oricum, era spațiu suficient. Între timp am mai cumpărat de la cineva de la Scorțoasa niște capre și m-am convins că și caprele noastre sunt bune de lapte.

De la Paști până pe la început de iulie a fost minunat la Banița. Căprițele erau fericite, mie îmi plăcea teribil verdele ierbii grase de acolo, ciobanul mai făcea troc cu ceva lapte pe țuică, dar țuica nu era multă și tare ca la Blăjani.

Doar că … vântul verii a uscat iarba și căprițele au început să slăbească. În același timp, primisem de ziua mea două exemplare Nubiene și o familie din rasa Boer . adusă de la Mediaș și am realizat că dacă le las pe acolo s-ar putea ca ciobanul să le mărite pe ceva băutură, fără se le cunoască valoarea. Am mai găsit câte un ied în oală pus la fiert, fiindcă ciobanul îl salvase … așa … când l-a văzut că  … nu prea mânca. De aceea, având în vedere că trebuia deja să aduc furaje acolo, pentru că nu mai aveau ce să pască și începusem să am exemplare scumpe, am hotărât să aduc totul la Focșanei, unde suntem de mai bine de patru ani.

Și mai este ceva! Când ai animale vrei să te bucuri de ele. Era departe Banița! Aici le văd zilnic, iar laptele e foarte ușor de trimis la amicii noștri care sunt consumatori.

În concluzie, oricât de idealist ai fi, pastoriție clasică nu mai poți face. Nu mai ai unde, nu mai ai cu cine, nu ai control, nu ai satisfacții.

Gospodărie, nu industrie

Nu mi-am dorit niciodată să transform în industrie ceea ce fac. Pur și simplu am vrut să am un produs proaspăt pentru familie, iar ce rămâne, am vândut, pentru că e păcat de calitatea produsului să se piardă prin teica porcilor.

Capra roșie, așa cum am denumit mica fermă, pentru că este o legendă conform căreia laptele de capră roșie este mai bune, chiar și în tratarea cancerului, rămâne o gospodărie cu de toate, fără a fi fermă industrială. Totuși, nivelul tehnologic pe care-l are e ridicat.

Am constatat că acum ai multe ajutoare în gospodărie, de la mașini de muls la instalații de hrănit și adăpat. Grozav, dar mult peste nivelul ciobanilor de altă dat, motiv pentru care m-a părăsit și ciobanul, deși locuia la  … patru stele și nu mai era cioban ci fermier. Dar … la bine se rezistă greu, se pare.

Chiar dacă animalele sunt acum în stabulație sunt hrănite natural, cu plante din care să poată alege. Sursa rămâne iarba și fânul de la Blăjani, dar și lucerna pe care am început să o cultiv pe ternul din care nu scoteam mare lucru atâta vreme cât era folosit pentru pășunat.

Oricum, starea căprițelor acum e foarte bună. Nu mai au nici ugerele zgâriate de mărăcini, nici țepi prin copite și nici alte probleme. Doar toaletarea unghiilor trebuie făcută mai des, însă aici totul e diferit, mai ales că au și spații pentru păscut.

Care este cea mai bună rasă

Am intrat în rol și am început să studiez și … despre capre. M-am pus la punct cu denumirea raselor și caracteristicile.

Am ajuns la concluzia că toate rasele sunt bune, dar unele sunt mai bune. Rasa Anglo-Nubian, mi s-a părut cea mai interesantă. Primisem deja două ieduțe frumoase ca două căprioare, luate din țară, dar am început să import și din afară. Am adus din Germania, Slovacia, Austria, dar cea mai exotică experiență a fost cu căprițele aduse din Portugalia, unde se hrăneau cu ramuri de măslin.

Din Portugalia nu aveau pedigree, pentru că nu aveau o asociație națională cum este Capriromul la noi, dar au fost cele mai bune. Au fost bune și celelalte, excepție făcând cele din România.

Laptele este bun, căprițele Nubiene sunt frumoase, doar că e foarte greu să te ocupi de ele, comparativ cu rasa noastră Carpatină.

Se adaptează greu, sunt mult mai sensibile, iar iezii au nevoie de căldură și îngrijire specială câteva zile. Se nasc destul de molateci și numeroși.

Principalele probleme de sănătate ale caprelor sunt cele pulmonare. Paradoxal, având în vedere că se spune că pe lângă calitățile antiinflamatorii, laptele de capră este cel mai sănătos pentru plămâni, iar în bolile pulmonare devine chiar tratament. În sanatoriile pentru TBC, spre exemplu.

Dintre caprele aduse din Portugalia, una a murit după o suferință cruntă. Un curent i-a afectat plămânii și nici măcar perfuziile și tratamentele cu medicamente umane – mai bune decât cele veterinare – nu au salvat-o. Bine, a fost o întreagă peripeție să nu o lăsăm să roadă cateterele, dar, cu tot efortul nu am putut să o salvăm. Plămânii i-au fost afectați de la transport, unde probabil a tras un curent și a murit când încă era în cele trei săptămâni de carantină.

Nu mai dau detalii despre toate costurile și nebunia transportului, despre toate formalitățile și eventualele amenzi, însă, fără 500 de euro pentru o ieduță și fără 700 -800 pentru un țap, nu poți cumpăra exemplare de Nubiană.

Deci, sfatul meu este să luați capre românești. Că sunt 250 de lei, că sunt 400, este imposibil să nu găsești unele bune de lapte printre ele, iar eu am avut mereu căprițe Carpatine, care au concurat fără emoții cu cele Nubiene.

Curge lapte și …. lapte

Sunt mulți care doresc să cumpere o capră, dar o vor ieftină și cu lapte mult. Oricum, o capră românească pleacă de la 250 de lei ….  Mai ieftin de atât …. Noi, care avem papagali Amorezi – spre exemplu -, preferăm să vindem papagali decât să vindem o capră.

Toți visează la o cantitatea de lapte echivalent cu al vacii, dar trebuie să avem în vedere un lucru: laptele, cantitativ și calitativ este obținut în funcție de alimentație. Noi hrănim caprele doar cu ierburi și frunze, evitând cerealele care, cu excepția meiului, care nu este modificat genetic. Evident, nu curg litrii de lapte, așa cum ies pescarului peștii din năvod, dar laptele e curat și sănătos.

Cu o alimentație bogată în plante suculente, ori diversificată cu tot felul de leguminoase,  lactația crește. Ce mai zic despre utilizarea …. prafurilor.

A venit la să muncească un tehnician care lucrase la o fermă de vaci. A făcut rații de mâncare și mi-a explicat ce trebuie să punem – tratamente, evident – să creștem cantitatea de lapte. Am încheiat pe loc colaborarea.

Visul meu a fost și rămâne să păstrez sănătatea produsului, așa că, atunci când cumpărați o capră trebuie să știți că nu de puține ori calitatea este invers proporțională cu cantitatea. E laptele mai mult, e mai slab, e mai gras, e mai puțin. Nubienele au un lapte bun și gras, pe care eu îl beau crud – dar, totuși, îl recomand fiert -, însă și cel de la Caraptine e foarte bun. E mai puțin, ceva mai slab, cu un miros mai pregnant, dar bun. Sigur, la capitolul cantitate sunt și excepții. Însă să nu vă iluzionați atunci când veți cumpăra o căpriță, că o să curgă laptele. Dă și ea cât poate, cât e hrănită, cât e sezonul!

Vă recomand, totuși, să luați capre carpatine, dacă doriți să încercați să deveniți crescători, ori să aveți lapte în casă.

Mai lași ceva la preț

Poate că cei ce spuneau că nu chiar onorabil să crești animale, aveau și oarece dreptate. Ești luat de multe ori în tot felul de  … negociatori.

Laptele de capră este mai scump decât cel de vacă și e normal să fie așa. E mai puțin și mai sănătos. Caprele sunt mai sănătoase decât vacile. Nu mai vorbesc despre faptul că o vacă, dacă se îmbolnăvește este trată pentru că are altă valoare economică decât o capră, ceea ce poate duce în lapte și oarece antibiotice sau alte substanțe.

Totuși, comparativ cu dificultățile obținerii, laptele de capră nu e scump. Cred că va fi în jur de 10 lei litrul anul acesta Când îl poți lua proaspăt și de la o sursă sigură, merită.

Este și varianta supermarket, unde găsești lapte de capră și iarna când caprele sunt înțărcate. Acolo s-ar putea să fie mai ieftin. Dar calitatea, vă asigur, e diferită.

Deci, nu negociați când cumpărați lapte. Se obține natural tot mai greu și e tot mai rar, iar întrebarea jignește.

Concluzii … deschise

Cresc capre și alte orătănii, pentru că am sentimentul libertății alimentare. E sănătate curată, dar și o formă de protest împotriva consumului mult și de proastă calitate. Este o grijă în plus, însă avantajul cel mai mare este că am cunoștință despre proveniența produsului.

Apoi, atunci când ai lucrul tău eviți consumul de alimente procesate. Chiar și brânza, tot aliment procesat este, motiv pentru care în ultimii doi am vândut doar lapte.

Conform unor surse științifice și carnea de capră este foarte bună și echilibrată. Aici nu pot confirma, pentru că nu mănânc carene de ceva decenii. Însă lapte beau și este minunat!

Sale!