Astăzi s-a sărbătorit Unirea de Bază, așa cum a definit-o Patriarhul Daniel, dorind să evite o oarecare minimizare a evenimentului, prin numirea Unirea cea Mică.
Ce oameni a avut această țară! Atunci, pe 24 ianuarie 1859, aveau și ei orgolii, dar le-au depășit pentru că erau oameni școliți la școli bune și înțelegeau mersul istoriei. Înțelegeau lumea, societatea și, mai presus de toate, și-au înțeles menirea.
Am dar un scroll pe telefon și m-au invadat lecțiile de lectură ale celor care au ajuns să conducă statul.
Apus de nație! Ce pot spune?! Vorbe goale, în care ei înșiși nu cred! Trist, foarte trist, pentru noi, românii!
Dacă aruncați un ochi pe cariera și biografia politicienilor care au făcut Unirea și le puneți în oglindă cu cei ce ne-au vorbit astăzi despre … Unire ….
Cei care au făcut Unirea chiar au crezut în ea. O simțeau, o trăiau, o rosteau! Dacă ar fi avut discursuri obosite și pline de platitudini, nu și-ar fi convins nici partenerii externi, nici pe cei interni și nici mulțimea. Ar fi reacționat poporul ca astăzi, cu huiduieli. Să poți rosti un discurs fără să bâjbâii de pe foi trebuie să fii un trăitor, să înțelegi despre ce vorbești, să crezi că poți schimba totul prin convingerile tale. Așa credeau cei de la 1859! Cei de azi nu cred în nimic, iar dovada am văzut-o în calitatea prestației de astăzi.
În fine, a fost trist să văd ceea ce am am văzut!
