Nu știu cine în țara aceasta a auzit măcar un glonț șuierând. Poate ultimii veterani de război, dar, noi, ceilalți, am fost feriți de Dumnezeu. Nici militarii care au auzit gloanțe inamice zburând pe lângă caschetă pe teritoriul României, nu sunt. Iarăși, slavă Domnului că este așa!
Ei bine, în această cheie trebuie să vedem războiul din Ucraina. E ușor să-i judecăm, dar haideți să ne gândim la imensa dramă prin care trec ucrainenii, indiferent de etnie.
De aceea, jongleriile naționaliste ale unor politicieni români, cu scopul vădit de a lua niște voturi, sunt semn de iresponsabilitate. Țelul nostru comun este pacea! Pacea și atât! Pacea cu orice preț!
Da, sunt destule nedreptăți care se întâmplă sau care par a se întâmpla. Nu mă pricep să spun daca Bystroye este una dintre ele, așa cum nu știu cât este adevăr și cât fabulație în povestea invaziei de cereale ucrainene modificate genetic, în România. Nici situația minorității românești – câta a mai rămas în Ucraina după începerea războiului – nu este cea mai fericită, în contextul căutării unei identități proprii față de populația rusă, însă, în condiții de pace se va rezolva și această problemă. Nu-și vor pierde românii de acolo, brusc, identitatea.
Pacea e mult mai importantă acum, decât orice altceva, pentru că pacea însemnă viață. Cormoranii din Deltă își mută cuibul și se readaptează, dacă chiar este o problemă cu Bystroye, noi, în caz de escaladare a conflictului unde mergem?
Românii din Ucraina vin la frații și rudele lor de la noi și din Moldova și vor fi mai români ca niciodată, pentru a se păzi de efectele războiului, dar noi, românii, unde ne vom duce dacă se extinde războiul?
De aceea, cred că toți politicienii care vor voturi speculând ceea ce se petrece în Ucraina, nu reprezintă interesul românilor. Evident, ei nu ar lupta pe front, cu arma în mână, iar să spună nerozii la televizor ….nu-i doare gura, însă noi, românii, avem nevoie de pace, de pace cu orice preț, pentru că în pace se pot rezolva toate. Orice focar de ostilitate trebuie stins de la început!
Să fim promotori ai păcii, mai ales acum. Este pentru prima dată după Războiul Rece când țările se aruncă într-o cursă a înarmărilor fără precedent, iar Pământul stă pe un bulgăre de foc.
Pare-se că este nevoie de mai mult curaj să te opui războiului, decât să-l provoci, însă doar pacifismul ne asigură liniștea și, implicit, prosperitatea. Rar putem vorbi despre o un război drept, însă, la ce arsenal de distrugere dețin statele moderne, mai bună est o pace strâmbă.
Sună bine naționalismul, chiar și atunci când este rostit de agramații din politica actuală. Sună bine, dar e foarte periculos. Gândiți-vă doar la situația în care un singur glonț ne-ar șuiera pe la ureche ….