Evanghelia Părintelui Ispas

– Mai bine te potoleai! Trebuie să-l dezgropăm! …

Telefonul s-a întrerupt. Era numărul și vocea protopopului de Buzău. Intuiam despre ce era vorba, pentru că făcusem o adresă către Episcopul Epifanie, în care, printre altele, menționam că nu e potrivit ca preoții să fie înmormântați cu Evangheliile vechi, pentru că se pierd date istorice.

Există practica însemnărilor pe Sfintele Evanghelii, atunci când Biserica este vizitată de un arhiereu sau de întâmplă un eveniment important în viața unei comunități. Pe mine mă interesa Evanghelia veche, care s-a folosit la Schitul Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril, de pe dealul care păzește cătunul Flămânda, de la Sorești de Blăjani.

Intrasem de ceva vreme în lume istoricilor, fiind rapid asimilat instituțional. Aveam deja ceva studii publicate și voiam să scriu unul și despre biserica albastră, de pe o muchea de deal izolat, în care s-a făcut slujbă pentru prima dată locuitorilor din Sorești.

Trebuia să plec de undeva și nu prea aveam de unde, de aceea am luat la mână cărțile de cult, inclusiv pe cele din Muzeul Episcopiei Buzăului și Vrancei. Am găsit ceva despre Blăjani, dar despre această Biserică lăsată în uitare, nu am aflat nimic.

Atât de puțin conta așezământul, încât nici în informațiile oficiale nu mai apărea, deși, părintele din sat îl ocrotește și îngrijește cu pasiune.

I-a rămas părintelui Ispas Evanghelia. Nu am mai umblat la mormânt, deși … după ce făcusem valuri cu solicitarea mea, Episcopul Epifanie voia să știe cum stau treburile. M-am gândit, totuși, că timpul – erau mai bine de 15 ani de când părintele plecase dintre noi – ar fi șters oricum însemnările.

Acest locaș de cult făcut din lemn și bârne a fost prima biserică a loculului, iar când satul s-a mărit și s-a ridicat pe coamă și-a făcut o biserică mare, mult prea mare pentru dimensiunea lui.

Plecasem în căutările mele de la ideea că, pe vremuri, la Biserici nu existau prea multe Evanghelii, iar Evanghelia veche era sacrificată atunci când preotul era înmormântat, deoarece, conform tipicului, preotul este înmormântat în veșminte și cu Evanghelia pe piept. Părintele Ispas slujise mulți ani la Sorești și era primul preot înmormântat acolo. Deci, dacă nu găseam cartea de cult nicăieri, iar părintele era primul preot căruia i se pune pe piept o Evanghelie, l-am bănuit că o avea exact pe aceea care mă interesa pe mine.

Am avut ceva regrete că nu voi afla adevărul, însă nici nu m-am îndurat să-i deranjez veșnicia părintelui. Deci, a rămas singur cunoscător al trecutului. Am scris și publicat în cele din urmă articolul, în revista Muzeului Județean, Mozaios, dar, mai am încă regretul că nu am aflat mai mult despre acest locaș de cult, care, pe cât este de mic și uitat, pe atât este de enigmatic, având în vedere că pe acolo trecea, cândva, o sfoară de moșie a Episcopiei Buzăului, iar Episcopul locului a călcat adesea prin zonă.

Sale!