Rugăciunea, calea spre viitor

Aud adesea: tinerii nu vine la Biserică! Da, tinerii nu vin la Biserică atât de mult și atât de mulți cum vin cei trecuți de prima tinerețe. E în firea lucrurilor să fie așa. Au alte preocupări, iar perspectiva vieții pământești are un orizont îndepărtat. Par nesfârșiți anii din față, iar moartea e treaba altora și obligația bătrânilor.

După 40 și mai ales după 50 de ani, perspectiva vieții se schimbă în mod natural, pentru că și orizonul de timp se micșorează. De aceea, fără căutări sociale și fără timpul care pare fără limită, apare maturitatea și o altă perspectivă a căutării. Apare, în sfârșit, nevoia de viitor, iar viitorul își are calea în rugăciune.

Ajungi la o vârstă la care le-ai făcut, ai văzut ce este materia, te-ai înfruptat din ispitele ei și simți că trebuie să fie ceva mai mult decât atât. Cauți spirit, cauți spirit în jur și nu-l găsești. Cauți ceva care să-ți umple în sfârșit viața. Cauți în jur. Cauți mult și cam fără rezultat, deși creația e plină de semne.

În cele din urmă realizezi că trebuie să cauți în tine, în adâncul tău și simți că rugăciunea e cale. Da, te-ai rugat și până atunci, dar mai mult conjunctural. Trebuia să treci, să scapi, să promovezi, să ai. Ai pendulat între frică și oportunism și i-ai propus lui Dumnezeu un schimb: dacă-ți va da, vei face! Evident, ai rămas dator, pentru că alte și alte evenimente s-au succedat și ai decis că, totuși, ai tu meritul tău pentru care ai atins țintă, așa că Dumnezeu mai poate … aștepta.

Dar, vine și momentul viitorului, momentul în care realizezi că viitorul pe care l-ai așteptat până atunci … nu e viitor, e consum de timp. Aștepți să termini fiecare ciclu școlar, apoi facultate, apoi concediul, apoi mărirea de salariu, apoi promovarea, apoi să crească copiii… Deci, un viitor care se dizolvă rapid în trecut.

Totuși, viitorul este în rugăciune. Este atunci când reușești să te afunzi în tine, când te simți, când simți că ai lăsat totul de o parte și gândul tău este doar la Dumnezeu. Atunci simți viitorul. Atunci realizezi că trecutul nu contează, atâta vreme cât e lăsat în urmă și iertat. Deci, singurul viitor este în rugăciune, în rugăciunea curată, pentru că odată ajuns acolo nu ai nevoie de ani, de ceas, de calendar. Dumnezeu ne-a îngăduit jocul cu aceste instrumente de măsură, pentru a putea conviețui între noi, dar pentru El , ele nu cântăresc nimic. Istoria mică sau mare, e pentru noi, nu pentru El. El chiar ne așteaptă să ne bucurăm de viitor.

Știu, nu e ușor să te rogi. Mii de bruiaje, scuze, marcaje ale vieții și nepriceperi, te macină. Dar, găsește-ți pacea și fă-o.. Indiferent cât de frumos ți-ar fi trecutul, fă-ți și un viitor! Roagă-te!