9 mii și pas cu pas

A fost mare dezbatere despre pragul de la care trebuie sancționat abuzul în serviciu. Evident, dacă trebuie sancționat de la un anumit prag, 1 leu este suficient, pentru că orice leu reprezintă o pagubă potențială pe care un funcționar al statului o poate face unui cetățean onest.

Acum, dacă legea va trece cu pragul de 9000, orice abuz cauzator de prejudicii, făcut de un funcționar al statului, va fi reclamat inutil până la suma respectivă. Practic, cetățeanul trebuie să-și ia adio de la recuperarea pierderii până la această sumă.

Totuși, nu trebuie să uităm câteva aspecte. În primul rând trebuie să constatăm modul viclean în care au lucrat politicienii. Au venit cu un prag mare, au încercat marea cu degetul și au impus oricum un prag mare, de 9000 de lei, care, însă, în comparație cu 250 000 lei pare mai nimic. Vicleană strategie!

Apoi, au mers pe 9000 de lei, cum merg comercianții pe prețul psihologic de 9.99.

Așadar, avem o clasă politică diabolic de vicleană în relația cu cetățeanul. A trecut un prag, a făcut un prim pas, astfel ca apoi, o dată ce pragul există, să fie doar ajustat pas cu pas și adus acolo unde clasa politică simte că poate încălca lejer drepturile cetățenilor de rând, pentru că cu cei puternici nu se vor pune niciodată, fiindcă poziția lor din politică depinde de ei.

Deci, până la 9000 pagubă, puteți fi jucați cum dorește funcționarul, că așa vrea cinstita noastră clasă politică actuală.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Zăpada zilei de ieri – urme

Activitatea administrativ gospodărească din Eparhia Buzăului şi                                              Vrancei (1982-2002)[1]   În urmă cu 20 de ani, în…