Astăzi am avut privilegiul să merg la slujba de Florii, de la Catedrala din Focșani. Un moment sublim, fără îndoială, așa cum sunt sunt slujbele arhierești în Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei.
Monument contemporan de arhitectură, Catedrala Sfânta Cuvioasă Paraschiva din Focșani, creează un echilibru necesar între cei doi plămâni ai Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei, Buzăul și Vrancea.
Monumental, locașul de cult dă senzația unei cupole cu rolul de a da omogenitate comunității focșănene, care pare fragmentată în enorii mici, în inima cărora bate câte o biserică străveche.
Vechiul și noul se împletesc astfel, iar Înaltpreasfințitul Ciprian și-a impus exigențele arhitectonice și artistice. Catedrala este frumoasă, e funcțională și are o acustică minunată, care pune în valoare un cor aflat încă în creștere, dar suficient de armonios, încât să bucure îngerii.
Slujba de astăzi, la care au luat parte șase preoți din Vrancea și șase din Buzău, a fost ca o sărutare a păcii peste hotarul de altă dată care-i rupea pe români în două țări. Vă amintiți că la 1859 românii au sorbit apele Milcovului, ca nimic să nu-i mai țină dezbinați?
Podul așezat peste Milcov de Florii, m-a făcut să înțeleg încă o dată de ce Biserica este mama neamului nostru. Până să se unească, românii din Moldova și Țara Românească au fost dezbinați de tot felul de interese contrare identității lor comune. Uneori s-au luptat între ei și au vărsat sânge de frate. Politica i-a dezbinat, credința, însă, i-a ținut în unitate și i-a ajutat să-și păstreze identitatea. Credința și limba i-au făcut să fie una și i-au învățat cum să facă din două țări una.
Slujba de la Duminica Floriilor a fost ca o retrăire simbolică a momentelor de odinioară. Șase din Buzău, șase din Vrancea, împreună cu arhiereul care le păstorește pe ambele.
Am realizat astăzi că Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei are o misiune mai mare decât toate celelalte. Alte centre episcopale sunt mai mari în grad, ori au reședința în orașe mai importante, sau poate că au vestigii istorice din epoca apostolică. Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei reprezintă, totuși, unitatea. Ține sub oblăduirea unui ierarh părți din două dintre cele trei țări în care istoria îi împărțise pe români. Este copca ce păstrează prinse pentru totdeauna, două părți de Românie care uneori s-au mișcat asemenea a două plăci tectonice.
Și am mai trăit un sentiment astăzi: Buzăul și Vrancea, au fost puse în armonie, ceea ce nu s-a întâmplat până acum, mici măcar în plan religios. Șase cu șase au fost împărtășiți de Arhiereu din același Potir.
Deci, Dumnezeu a fost încă o dată proniator cu românii, atunci când, după ce au trăit miracolul istoric al unității, le-a dat ca simbol al unității o Episcopie, apoi o Arhiepiscopie, în care să se roage împreună, ca frații, depășind toate negurile dezbinării de tot felul.
Duminică, 9 aprilie, Sărbătoarea Floriilor
Cuvant despre Cer
Ceai de urzică
Recuperări istorice
Daruri cu tâlc
Retropelerinaje Buzoiene
Blăjani – file de monografie
