AŞEZAREA GEOGRAFICĂ A COMUNEI BLĂJANI

Comuna Blăjani este situată în partea central-sudică a Piemontului Blăjani – parte a Subcarpaţilor Vrancei, la o distanţă de 25 de km de municipiul Buzău, reşedinţă a judeţului, având legături auto cu acesta pe DN2 (E85). DJ 220 şi DJ 215A, dar şi cu municipiul Râmnicu Sărat pe aceleaşi căi de comunicaţie – distanţa faţă de acesta fiind aproape egală cu cea dinspre Buzău.

Legăturile cele mai importante le-a avut şi le are cu municipiul Buzău, dar se mai menţin încă unele legături şi cu Râmnicu Sărat precum şi cu localitatea Beceni pe DJ 215A şi DJ 203K pentru târgurile săptămânale.

În cadrul judeţului, comuna Blăjani se află situată la jumătatea distanţei dintre partea estică şi vestică a acestuia şi la limita sudică a dealurilor subcarpatice ocupând o poziţie de mijloc între nordul şi sudul judeţului.

Se învecinează la nord-vest cu satul Izvorul Dulce situat la circa 5 km distanţă, în sud sud-est cu satul Zilişteanca, la o distanţă de 9 km, în est cu Vadu Soreşti şi Zărneşti Fundeni, iar în vest cu satul Băeşti la o distanţă de 2 km.

Din punct de vedere al aşezării matematice coordonatele geografice sunt următoarele: comuna Blăjani se află la intersecţia paralelei de 45 grade şi 19 minute şi 12 secunde latitudine nordică cu meridianul de 26° 49’ şi 11,99’’ (sursa satelit) se defăşoară pe laltitudine de la nord spre sud pe 5 minute, iar de la est la vest doar pe 4 minute.

Aşezarea fizico-geografică a acestei localităţi este clară fiind situată într-o zonă de dealuri moderat de înalte, denumite dealurile Blăjanilor sau Blăjenilor ce se suprapun Piemontului cu acelaşi nume, care coboară lin şi continuu spre sud şi sud-est şi oferă terenuri agricole pentru păşunat, pentru livezi de pomi fructiferi, pentru cultura viţei de vie, dar şi pentru cultura cerealelor.

Mediul natural şi aşezarea geografică determină unele particularităţi specifice de ordin climatic şi biopedageografic, iar situarea sa în cadrul judeţului în raport cu principalele localităţi şi accesul la căile de comunicaţie rutieră i-au permis o dezvoltare timpurie şi continuă în ritmul specific fiecărei etape istorice.

CONDIŢIILE FIZIO-GEOGRAFICE ŞI RELAŢIILE CU FACTORUL ANTROPIC

Într-o monografie, cunoaşterea aspectului fizico-geografic a cadrului natural în ansamblul său prezintă o importanţă deosebită pentru înţelegerea relaţiei dintre activitatea omului şi condiţiile de mediu.

Vom putea înţelege mai uşor ce elemente au favorizat popularea din timp a spaţiului geografic, ce resurse naturale a oferit şi oferă pentru o dezvoltare economică susţinută şi cpntinuă a localităţii. Se pot observa însă şi consecinţele negative datorate intervenţiei necontrolate a activităţii umane şi se va putea contribui în mod deosebit la conştientizarea fiecăruia asupra necesităţii de corectare a unor eventuale greşeli pentru armonizarea relaţiilor dintre factorul antropic şi spaţiul geografic respectiv.

Relieful şi înfăţişarea acestuia

Între râul Slănic şi râul Râmnicu Sărat se găsesc dealurile Câlnăului ce fac parte din Subcarpaţii Vrancei şi se compun din două culmi şi un masiv deluros, Dealul Bisoca (970 m) în nord, Culmea Blăjani (633 m în vârful Carătnău) şi culmea Budei sau Pardoşi (637 m). Culmea Blăjani se prelungeşte în partea sa sudică aproape pe întreg arealul comunei Blăjani (Enciclopedia geografică a României, Bucureşti, 1982, p.322 şi harta unităţii de relief, p.325).

Comuna Blăjani este localizată, deci în Subcarpaţii Vrancei, în partea externă a acestora, iar relieful poartă denumirea de Dl. Blăjanilor. Acesta se întinde de la câmpie în sud, a cărei limită este totuşi difuză datorită interpunerilor unei fâşii de câmpie piemontană dar se admite drept limită linia care ar uni localităţile Săpoca pe Valea Slănicului cu Zărneşti de pe Valea Câlnăului.

Dealurile Blăjanilor depăşesc însă cu mult spre nord arealul comunei şi ajung până la Vintilă Vodă şi Săruleşti. Pe raza comunei Blăjani, relieful se compune din două unităţi distincte: unitatea colinară ce se dezvoltă deasupra curbei de nivel cu altitudinea de 400 m, caracterizată prin culmi înguste, orientate nord-sud cunoscute şi sub denumirea de “Dealuri-martori de eroziune”, iar pe acestea apar vârfurile Lazu (Lazăr), Aluniş (Blăjani), Vârfu Mare.

Relieful zonei colinare este rezultatul acţiunii de eroziune al reţelei hidrografice tributare Câlnăului, Buzăului şi Slănicului. Afluienţi precum Valea Nucului, Valea Mare, Valea Blăjanca, Valea Cheia, Valea Largă îşi au obârşia în zona colinară pe care o drenează formând văi cu lungimi foarte mari şi cu versanţi în general abrupţi; 2. unitatea piemontană reprezentată de piemontul înalt se suprapune peste câmpul dintre răurile Slănic şi Câlnău şi se află în continuare spre sud de unitatea colinară până la curba de nivel de 100 m. Zona se caracterizează prin pante line continui ce coboară spre sud şi sud-est fiind fragmentată de afluienţii de stânga ai Buzăului şi de dreapta ai Câlnăului. Văile au adâncimi de 20-80 m şi au caracter torenţial (informaţii ing. Rânciog Nicolae). La obârşia Văii Blăjanca s-a creat un mic bazinet depresionar în care s-a amplasat localitatea şi pe care Basil Iorgulescu (1892) îl numeşte “un măreţ amfiteatru”.

Din punct de vedere geologic, la zi apar formaţiuni de vârstă Levantină sau Romanian-Cuaternară cu depozite de roci sedimentare constituite din particole foarte mici pe Valea Mare, Blâjanca şi altele. Partea superioară a depozitelor romaniene este alcătuită dintr-o alternanţă de argile, argile nisipoase cu nisipuri grosiere şi pietrişuri mărunte, ce prezintă diametre din ce în ce mai mari ajungând uneori la bolovănişuri. Către partea superioară pietrişurile predomină şi trec la elemente cu diametre din ce în ce mai mari ce constituie “stratele de Cândeşti”.

Răspândirea cea mai mare o au formaţiunile Cuaternare reprezentate în special de depozite loessoide, gălbui-roşcate, cu grosime de 3-10 m, ce acoperă “stratele de Cândeşti”.

În deschiderile de strate din Valea Blăjanca şi la vest de şcoala generală se observă dispunerea monoclinală a acestora, alcătuirea şi orientare lor pe direcţia sud-est de grosime apreciabilă.

Conform hărţii geologice 1:200.000 a Institutului Geologic, în zonă se întâlnesc:

Romanian – denumit şi Levantin (10 din legendă), alcătuit din molasă de apă dulce (formaţiune groasă de roci detritice…); nisipuri, argile nisipoase, argile cu intercalaţii cărbunoase romaniene (ro);
Pleistocen inferior (12) alcătuit din pietrişuri, nisipuri, argile (strate de Cândeşti);
molasă continentală (13); pietrişuri, nisipuri, depozite loessoide (N. Muică, 1989)

În marele Atlas şi Enciclopedia geografică, pe zona cercetată apar de asemenea Romanian şi Pleistocen inferior (pl. II-1), iar în formaţiunile cuaternare (pl. II-3) figurează depozite fluvio-lacuste, pietrişuri, nisipuri şi argile cu formă Villafranchiană (strate de Cândeşti), în sud depozite deluviale şi se consemnează existenţa unor mişcări negative ale depozitelor cuaternare.

Datorită alcătuirii litologice a structurii monoclimale a reducerii treptate a înălţimii spre sud-est zona constituie o unitate de tranziţie între înălţimile subcarpatice sculptate în depozite pliocene din partea de nord, nord-vest şi câmpia joasă, cuaternară de la est şi sud-est.

Se înţelege că tipurile de roci din zona şi formele de relief sunt mai expuse la eroziune, transport şi acumulare cum ar fi pluviodenudarea, care determină formarea de rigole, ravene, ogaşe şi organisme torenţiale prezente la orice pas pe raza satului Blăjani.

Aspecte hidrogeologice

Alcătuirea petrografică a zonei şi microrelieful au permis formarea de strate freatice cu cantităţi diferite de apă.

În satul Blăjani cele mai mari cantităţi de ape freatice s-au localizat în partea centrală a satului la altitudinea cea mai mică – respectiv Valea Blăjanca şi mai ales la sud de confluenţa acesteia cu Valea Corneanca.

Aici, într-un spaţiu foarte restrâns s-au amenajat un număr de cinci fântâni cu apă de bună calitate, la adâncime mică (2-3m) cu debite mari chiar şi în perioadele secetoase şi care aprovizionează o parte a populaţiei satului Blăjani. Ape freatice se găsesc şi în alte zone ale satului, dar cu debite mai mici şi la adâncimi mai mari. Interesant este faptul că fostul cătun Corneanca la aproape 400 m altitudine dispune de apă suficientă pentru această grupare de gospodării. Apa se găseşte aici la 18-19 m adâncime şi are un debit aproape constant. Resurse ceva mai puţine sunt în partea de sus a Dodăneştilor şi a altor părţi din sat unde amenajarea fântânilor este îngreunată şi de instabilitatea terenului dar şi de consistenţa stratelor impermeabile.

Problema cea mai dificilă din acest punct de vedere este cea a satului Soreşti, amplasat pe podul Soreştilor zonă în care tipurile de roci şi orientarea monoclinală a stratelor nu permit acumularea apelor freatice. Acest sat este printre puţinele din ţară lipsite aproape total de ape freatice. Puţină apă se găseşte doar la “Scursură” în partea de sud a satului, pe Valea Largă. O mică excepţie face cătunul Flămânda, amplasată pe valea cu acelaşi nume şi unde mai există unele mici cantităţi de apă freatice cum ar fi în 2 fântâni la marginea pădurii şi alte şase grupate în punctul “Leoaica” sau la “Ţarc” pe Valea Torenţială, care coboară dinspre partea nordică şi satului Soreşti către sudul cătunului Flămânda. Foarte mici cantităţi de ape freatice se mai întâlnesc pe raza localităţii Blăjani în zona Rădei, la nivelul văii Blăjanca, pe Valea Mare în punctul “La Vână” pe firul văii, pe Podul Fântânii la Bădila ş.a.. În unele din acestea se adună apă şi din drenajele unor alunecări de teren vechi şi foarte vechi, dar de regulă în cantităţi mici şi foarte mici.

Prezenţa fântânilor pe firul unor văii torenţiale crează probleme din punct de vedere al calităţii apei pentru că la precipitaţii bogate apa pătrunde aproape direct în fântâni nemaiputându-se filtra natural prin stratele de roci. Practica de a se arunca gunoaiele pe firul torenţilor precum şi amplasarea incorectă a Latrinelor, măreşte riscul de contaminare a apei.

Calitatea şi cantitatea apelor freatice, greutăţile mari privind aprovizionarea populaţiei impune asigurarea şi distribuirea apei la reţea.

Problema apei în comună a preocupat în nenumărate rânduri comunitatea. Astfel, înainte de 1989 s-au executat 3 foraje-respectiv la o adâncime de 100 m la sud de Soreşti “la puţuri” unde nu s-au întâlnit ape subterane-toate orizonturile şi pietrişurile fiind uscate; un alt foraj s-a săpat la 241 m în punctul “Drumul Săpocii” unde au debitat doar 2 l/sec. la o denivelare de 12 m şi un al treilea foraj în punctul “Saele” săpat la o adâncime de 502 m. Aici, carotajul geofizic semnalează numeroase orizonturi permiabile, care însă nu sunt saturate cu apă. O posibilă explicaţie ar fi că apele provenite din precipitaţii şi din cursurile de suprafaţă ce se infiltrază în aceste depozite sunt drenate către est, sud-est, pe direcţia de afundare a stratelor de Cândeşti, determinând o scădere a nivelului piezometric (nivel până la care se ridică apele subterane active în puţuri). Problema alimentării cu apă potabilă a localităţilor Blăjani şi Soreşti poate fi soluţionată numai prin aducţiunea apei din foraje executate în zona Mărăcineni-Potoceni şi cu sprijin consistent din partea judeţului şi U.E. (ing. Rânciog N.)

Seismicitatea zonei este influenţată de existenţa unor focare relativ active aflate la distanţe nu prea mari cum ar fi Mânzăleşti şi Starchiojd (V.Suditu, 2004) şi Chiojdeni, Soveja, Focşani. Avrămeşti, Mărăşeşti cu zone active, Atlas, III-3, h 6).

În ţara noastră cea mai puternică zonă seismică este Vrancea. Focarul de cutremure mari este situat la nord de Năruja şi vest de Panciu (după I. Atanasiu), nu departe de localitatea Vrâncioaia unde se află şi o staţie seismică dintre cele mai moderne (apreciere făcută în 1994).

Regiunea Vrancea cu o zonă epicentrală de circa 10,000 Km2 include şi localitatea Blăjani aflată la circa 60 Km în linie dreaptă faţă de Vrâncioaia şi o afectează în funcţie de distanţă, structura geologică, deplasarea blocurilor din fundament, respectiv a plăcilor tectonice.

Cutremure de intensitate mare resimţite şi în această zonă şi consemnate în documente au fost: cutremurul din 1471 (după Miron Costin ar fi avut gradul 8,6 pe scara Richter, în zona Vrancea), cutremurul din 1738, apoi cel de pe timpul lui C. Moruzi “când a fost un cutremur la Eşi mai toate zidăriile atunci au crăpat şi mai gios spre sud şi mai mare cutremur au fost pre une locuri pământul s-a despicat şi a ieşit apa”, cutremurul din 1791, cu mai multe replici mari, cutremurul din 14 octombrie 1802 de 7,8 grade rămas în istorie, ca “marele cutremur” şi despre care “Ziarul Alarma” consemna …” când poporul crezu că cu adevărat Dumnezeu a hotărât a pierde lumea”, apoi cele din 1829, 1894, 1921, 9/10 noiembrie 1940 cu magnitudinea de 7,4 pe scara Richter, cel din 4 martie 1977 cu magnitudinea de 7,2 (scara Richter) şi altele care au depăşit gradul opt pe scara Mercalli şi 6 pe scara Richter. În afară de aceste, în zonă s-au produs numeroase cutremure, dar de intensitate mică care însă nu au determinat pagube naturale şi nu au creat panică (Nestor Lupei, 1979 şi Ştefan Airinei, 1982).

Din punct de vedre practic trebuie să se aibă în vedere calitatea şi rezistenţa construcţiilor din fiecare gospodărie în aşa fel încât acestea să reziste la cutremure de grad mare şi în al doilea rând să se asigure un grad sporit de împădurire care să diminueze riscul de fisurare a scoarţei pământului, declanşarea alunecărilor de teren, de crearea unor denivelări sau de modificare a pânzelor freatice şi lăsarea unor fântâni fără apă.

Particularităţi geomorfologice

La sfârşitul Neozoicului şi începutul Cuaternarului (Pliocen superior-Cuaternar) Carpaţii au suferit o mişcare de ridicare intensă, care a afectat şi unităţile vecine, determinând între altele şi formarea de piemonturi. Pe scara morfocronologică figurează ca fază distinctă – faza pimontano-subcarpatică şi a nivelelor de vale.

Înălţările valahice în bloc şi locale precum şi coborârea lentă a nivelului de bază din Câmpia Sirtului Inferior au accentuat continuu eroziunea şi au determinat fragmentarea reliefului structural în văi fluviale şi torenţiale, interfluvii, bazinete depresionare, depresiuni şi altele.

Dacă avem în vedere văile torenţiale Blăjanca, Flămânda (Valea Largă), Valea Ulmului (Lilieci), Cheia, Valea Mare, Valea Colibei, adâncite foarte mult în structura monoclimală a Piemontului, realizând în cazul Blăjanca şi străpungeri la ieşirea din bazinetul depresionar respectiv, precum şi lungimea lor cu totul deosebită (unele ajungând la 14 Km) putem înţelege că acestea se puteau realiza la adâncimile şi lungimile respective doar în condiţiile amintite (de înălţare a zonei superioare concomintent cu adâncirea cursurilor râurilor din sud şi implicit coborârea nivelului de bază de la confluenţa cu râul Buzău şi Câlnău.)

Tipul de structură monoclinală orientată spre sud, sud-est precum şi tipurile de roci au favorizat şi orientarea văilor torenţiale care au segmentat dealurile Blăjenilor, respectiv Piemontul Blăjani în mai multe subunităţi. În Atlasul geografic, 1979, pe harta geomorfologică zona figurează ca Podiş Piemontan (200-500 m) fragmentat de văi paralele în culmi sau poduri între V.Slănicului şi V. Câlnăului apărând şi denumirea de Piemontul Câlnăului (Pl.III-1).

Morfologia şi morfometria reliefului

Dealurile Blăjanilor aşa cum figurează ele pe majoritatea hărţilor ce se referă la această zonă, prezintă local diferenţieri privind gradul de fragmentare şi de altitudine. Astfel se poate constata uşor faptul că partea nordică a zonei studiate în care este localizat satul Blăjani este mai fragmentată şi mai înaltă în comparaţie cu jumătatea sudică în care este amplasat satul Soreşti. În ambele părţi însă formele de relief predominante sunt interfluviile cu forme şi înălţimi diferite şi văile mai mult sau mai puţin adânci iar versanţii sunt brăzdaţi de numeroase rigole, ravene şi ogaşe.

Zona se suprapune interfluviului mare Slănic-Călnău, dar acesta la rândul său este fragmentat de o serie de văi torenţiale de dimensiuni apreciabile ca lungime, lăţime şi adâncime Satul Blăjani este mărginit la nord, est şi vest de interfluvii care-l protejează pe trei laturi sau chiar patru dacă avem în vedere că Valea Blăjanca se îngustează foarte mult în sud.

Limitele comunei sunt stabilite pe partea înaltă a interfluviilor (cumpăna apelor) situate în vest între valea Blăjanca, Valea Mare şi Valea Nucului, iar în est pe interfluviul dintre Valea Blăjanca, Valea Câlnăului şi parţial Valea Hârboca în nord-est.

În nord ies în evidenţă ca altitudine dealul lui Drăghici sau Ţânţăreni cu 440,5 m, dealul Corneanca cu altitudinea 497,1 m şi dealul Crângaşu ce aparţine de comuna Beceni-sat izvorul Dulce. Două înşăuări în nord permit legătura pe drumuri judeţene şi comunale cu Izvorul Dulce şi cu Pruneni, ş.a.

În vest şi est cele două interfluvii se orientează pe direcţia nord-sud având uşoare modificări de altitudine +/- după care cunosc o cădere foarte lină, spre sud.

Interfluviul cuprins între Valea Nucului pe teritoriul comunei Cernăteşti şi Valea Mare în jumătatea nordică, iar mai spre sud de Valea Blăjanca, prezintă de la nord către sud următoarele cote: urcă în dealul Drăghici la 440,5 m, apoi în vârful Stânii 456,35 m urmează o uşoară coborâre la est de Băeşti (416 m), urcă uşor în punctul Pristos şi ajunge la 486,73 m în Vârfu Mare (Titila) cel mai înalt vârf din partea de est. De aici altitudinea scade treptat şi uniform la 367,8 m, 331,4 m, 328,5 m, 320,27 m, 300 m (la vest de Soreşti) şi în continuare spre sud se află în scădere continuă către câmpie.

În partea de est – interfluviul dintre Valea Blăjani şi Valea Câlnăului prezintă următoarele cote: altitudinea creşte din dealul Corneanca ceva mai rapid la 513 m în Vârfu Lazu (numit de localnici şi Lazăr) care este cel mai înalt vârf din zonă, apoi cotele situate pe hotar scad la 456 m, 442 m (la est de Cheia), 352 m, 305 m, 300 m la est de satul Soreşti, de aici altitudinea scade treptat şi lin către câmpia din sud.

Interfluviu cu altitudine de 300-600 m se mai formează şi între torentul din vestul fostului sat Dodăneşti continuat cu Valea Blăjani în est şi Valea Mare în vest.

În sud-estul satului Blăjani, în Dealul Alunişu consemnat şi vârful Blăjani, se înregistrează altitudinea de 483,2 m iar în continuare spre sud 463 m (Carşotea), 444,5 m şi 411 m în zona pădurii Frasina. De la pădurea Frasina – spre sud, între valea Flămânda şi valea Blăjanca relieful capătă aspect de platou cu altitudine de 406,93m la est de cele două case izolate dintre Blăjani şi Soreşti. Apar chiar şi denumiri de Podul Soreşti în zona satului Omonim, Podul Cheii şi Podul Văii Largi la est de valea Flămânda sau Valea Largă. Cele două poduri Soreşti şi Podul Văii Largi coboară lin spre sud spre hotarul cu Poşta Câlnău şi comuna Cernăteşti.

Aici Harta hipsometrică cu treptele de relief

Interfluviile în general prezintă versanţi uşor înclinaţi excepţie făcând versantul estic al vârfului Mare, punctul Titila, versantul vestic al dealului Carşotea (aluncare), Coasta Ruşilor şi Blăjanca la işirea din sat în dreptul pădurii Frasina şi Baba Maria şi respectiv la hotarul cu Cernăteşti unde versanţii sunt abrupţi.

Din analiza hărţii hipsometrice şi a celei topografice rezultă că circa 78% din suprafaţa totală a comunei se încadrează în limitele de altitudine cuprinsă între 300-500m. Vărfurile cu altitudinile cele mai mari sunt: Vârful Lazului 513m pe hotarul cu Vadu Soreşti, Vf. Mare 486,73m la hotarul cu comuna Cernăteşti şi Vârful Blăjani (Aluniş) 483,2m. singurul vârf consemnat pe harta hipsometrică considerat ca fiind important pentru măsurători topografice încă din 1872 (D.Frunzescu).

Altitudinile cuprinse între 200m şi 300m reprezintă circa 22% şi sunt localizate pe valea Blăjanca, începând din sudul satului Blăjani şi pe valea Flămânda în estul satului Soreşti. De altfel şi cele mai mici altitudini se localizează tot pe cursul celor două văi – în partea sudică a comunei având valori de 240m-250m.

Densitatea fragmentării reliefului calculată după harta topografică la scară de 1:25.000 se prezintă astfel: densităţile cuprinse între 0-1Km/Km² reprezintă 45% din totalul suprafeţei, cele cuprinse între 1,1-2Km/Km² reprezintă 32%, iar cele cuprinse între 2,1-3Km/Km² deţin 23%.

Densitatea medie a fragmentării reliefului pe întreaga comună este de 1,32Km/Km², iar fragmentarea cea mai mare este repartizată astfel: valoarea cea mai ridicată de 2,90Km/Km² este situată în partea centrală a satului Blăjani (unde sunt localizate Primăria şi şcoala şi unde se află valea Blăjanca şi încă două văi torenţiale, cea de 2,87Km/km² în zona Enari, Coasta Ruşilor, Poiana Mare, cea de 2,75Km/Km² la est de vârful Blăjani şi Dealu Alunişu, 2,50Km/Km² la obârşia torentului Cheia şi a afluenţilor săi şi 2,35Km/Km² în sudul satului Soreşti cuprinzând Valea Largă şi Valea Colibei.

Densităţile cele mai mici sunt localizate astfel: cel de 0,40 şi 0,45Km/Km² între Vârful Stânii şi Dodăneşti, apoi la est de Valea Flămânda şi în zona bisericii din Soreşti.

Dacă analizăm densitatea fragmentării pe o hartă la scară mai mare de 1:25.000 (ex. 1:15.000, 1:10,000) vom constata că această fragmentare este cu mult mai mare pe raza satului Blăjani şi ne vom putea face o impresie mai completă asupra acestui fenomen – asemenea hărţi ar reda mai multe elemente ale fragmentării.

Diferenţele de fragmentare a reliefului se datorează amplitudinii mişcărilor de înălţare, intensificării porocesului de eroziune, poziţiei monoclinale a stratelor, gradului de acoperire cu vegetaţie, modul de utilizare în timp a terenului ş.a.

Se poate constata, de asemenea că, interfluviile de formă plată, podişurile sunt mai rezistente la eroziuni şi mai puţin fragmentate în timp ce pe interfluviile înguste şi cu versanţii înclinaţi, eroziunea este mai intensă. Este suficient ca aici, despăduririle, păşunatul intens, defrişarea cătinei, desţelenirile, practicarea unor culturi nepotrivite, trasarea incorectă a unor drumuri şi poteci sau formarea de către animale a numeroaselor cărări să creeze tot atâtea posibilităţi de formare a unor noi organisme torenţiale ce accentuiază gradul de fragmentare a reliefului.

Adâncimea fragmentării reliefului

În zona comunei Blăjani, adâncimea fragmentări se prezintă astfel:

la limita de nord a satului Blăjani (Dodăneşti) adâncimea fragmentări reliefului este de 100m; la podul de peste Blăjanca, în centrul satului, faţă de interfluviul vestic are o denivelare de 90m, iar faţă de interfluviul estic de 190m;
în centrul satului (piaţa), adâncimea fragmentării, este de 50m faţă de partea vestică şi de 180 m faţă de Vf. Blăjani (Alunişu);
între Vf. Mare (486,73m) în vest şi Vf. Blăjani (483,2m) raportat la firul văii Blăjani, adâncimea fragmentării este de 206m, respectiv 203m (incluzând şi adâncimea torentului care este de peste 10m);
la confluenţa V.Blăjani cu valea Mare, adâncimea fragmentării este de 200m faţă de interfluviul vestic şi 170m faţă de cel estic;
adâncimea fragmentări pe firul văii Blăjani în dreptul celor două case izolate este de 100m faţă de interfluviul vestic şi 140m faţă de cel estic, iar la limita sudică a comunei ajunge la o adâncime a fragmentării de 90-95m;
la vest de vf. Lazu spre v. Corneanca adâncimea fragmentării ajunge la 190m, iar în zona Cheia la 140m.

Adâncimile scad pe raza satului Soreşti, pe valea Flămânda (Valea Largă) la 30-40m, pe valea Colibei (Lilieci) la 25-30m, iar pe valea Ulmului la 25m la obârşie şi 40 m în aval.

Rezultă că adâncimile cele mai mari se întâlnesc în zonele mai înalte unde intensitatea eroziunii torenţiale a fost mai puternică, stimulată fiind de mişcările de ridicare a scoarţei terestre, de coborârea gurilor de vărsare, de alcătuirea petrografică a zonei de reducerea suprafeţelor forestiere, de activitatea antropică ş.a.

Fragmentarea reliefului a influenţat şi influenţează modul de utilizare a terenului, amplasarea căilor de comunicaţie, amplasarea gospodăriilor şi evoluţia în timp a formei şi dimensiunilor celor două sate.

Procesele de modelare actuală a reliefului

Constituie domeniul fizico-geografic a cărei evoluţie s-a produs într-un ritm deosebit de rapid şi continuă şi în perioada actuală. Aceste procese sunt produse sau favorizate de următorii factori: agenţii subaerieni (aerul, vânturile, apele, ş.a) natura rocilor, gradul de fragmentare şi adâncimea fragmentării reliefului, înclinarea pantelor şi expoziţia acestora, elemente de ordin climatic, vegetaţia, fauna, solurile şi nu în ultimul rând omul şi activitatea sa.

Rocile predominante în zonă sunt argilele, marnele, nisipurile acoperite cu un strat apreciabil de loess şi sol şi sunt considerate ca fiind de rezistenţă moderată la acţiunea agenţilor externi ceea ce favorizează modelarea continuă a formelor de relief. Situarea zonei într-un spaţiu cu seismicitate activă şi de grad mare (8) face ca la cutremure să se producă slăbirea rezistenţei versanţilor, fisurarea straturilor, pătrunderea apelor până la stratele de argilă ceea ce contribuie la pregătirea şi declanşarea alunecărilor de teren.

Relieful ce se caracterizează prin altitudini de 300-500m, o adâncime a fragmentării ce depăşeşte în unele zone 150m, cu pante medii, interfluvii şi văi, alături de argilă care devine plastică şi lunecoasă la umiditate şi loessul decalcifiat care se desface în felii verticale dând abrupturi, – favorizează şi declanşează numeroase procese de modelare actuală. Aceste procese sunt mult mai numeroase şi mai intense în zona satului Blăjani în comparaţie cu satul Soreşti unde relieful are mai mult un aspect plat – de poduri (podul Soreşti).

Dintre elementele climatice, rol esenţial în declanşarea proceselor de modelare a reliefului îl au precipitaţiile a căror valoare medie în zonă este de circa 550-600mm/an din care 30-40% se înregistrează în intervalul aprilie-iunie. Pentru procesele de modelare, precipitaţiile căzute în perioada în care solul nu este protejat suficient de vegetaţie sau vin după o perioadă intensă de secetă când o parte din vegetaţie nu s-a putut dezvolta ori s-a uscat şi solul a crăpat, efectele eroziunii pluviale sunt cu mult mai intense. Procesele de eroziune sunt de asemenea cu mult mai mari la ploile torenţiale în comparaţie cu celelalte. După datele Staţionarului Aldeni- “Valea cu drum”, rezultă pentru perioada 1967-1981 că 8,6% din ploile căzute au fost torenţiale (V.Suditu, Cernăteşti – file de monografie, 2004).

Intensitatea eroziunii datorată precipitaţiilor este influenţată şi de cantitatea de apă căzută în 24 de ore. Cu cât cantitatea de apă este mai mare şi posibilităţile de infiltrare reduse (din cauza timpului scurt şi al rocilor) cu atât efectele sunt mai mari. În zona comunei Blăjani nu sunt înregistrări de acest fel, dar asta nu înseamnă că nu au fost. Dintre localităţile vecine se poate exemplifica Valea Părului (comuna Beceni) unde într-o singură zi, la 18 iulie 1951 s-au înregistrat 200,3mm precipitaţii. Deşi rare, cantităţile maxime de apă în 24 ore cu valori de peste 100mm pot produce pagube considerabile, ele fiind însoţite nu numai de un debit mare de apă, dar şi de fenomene orajoase, tunete şi fulgere, furtuni şi grindină.

Omul şi activitatea sa

În stadiul actual de evoluţie al Subcarpaţilor, caracterizat printr-o mobilitate accentuată a elementelor de relief, activităţile omului exercită o influenţă puternică asupra proceselor de modelare. Orice neconcordanţă dintre tendinţele naturale de evoluţie şi/sau intervenţiile omului are urmări severe în peisaj generând apariţia sau accentuarea unor dezechilibre a căror manifestare este greu de stăvilit.

Şi în zona Blăjani, populaţia a exercitat şi exercită o influenţă puternică şi complexă asupra reliefului cu repercursiuni directe asupra modelării acestuia. Între activităţile antropice cu urmări negative în modificarea reliefului amintim:

desţelenirea terenurilor în pantă şi suprapăşunatul (după 1990 acţiunea de desţelenire s-a intensificat, iar efectivele de animale au crescut îndeosebi) cel al caprinelor care distrug lăstărişul şi arbuştii tineri de până la 2m înălţime;
exploatarea neraţională a pădurilor, a plantaţiilor de salcâm, care protejează terenurile accidentate precum şi defrişarea sau arderea cătinei;
tipul de propietate în lungul pantei şi efectuarea lucrărilor agricole pe aceeaşi direcţie intensifică procesele de degradare a terenului;
practicarea unor culturi pe terenuri în pantă care nu ţin seamă de rezistenţa acestora la eroziunea în suprafaţă a versanţilor;
lăsarea în pârloagă a unor suprafeţe, altă dată aflate în circuitul agricol pe care şenţuleţele şi rigolele ce se astupau prin lucrări agricole (de arat, săpat, prăşit, ogor), evoluează rapid în ravene, ogaşe şi mai apoi în organisme torenţiale;
amplasarea necorespunzătoare a reţelei de drumuri, unele pe direcţia pantei altele la marginea superioară a interfluviilor, care prin reducerea vegetaţiei de-o parte şi de alta a drumului şi adâncirea treptată, grăbeşte pătrunderea apei spre stratele de arigilă şi determină alunecări;
practica folosită în perioadele unor ploi de a părăsi drumul pentru unele scurtături pe ţelină situate de-o parte şi de alta afectează vegetaţia şi grăbeşte eroziunea;
neîntreţinerea permanentă a reţelei de drumuri comunale;
înmulţirea potecilor create de către animale şi frământarea terenului de către acestea mai cu seamă la păstoritul de toamnă târzie, iarna şi primăvara timpurie când solul nu mai este protejat suficient de vegetaţie;
în vatra satului, amplasarea incorectă a construcţiilor de locuinţe şi a anexelor pe terenurile în pantă cu stabilitate nesigură;
amenajarea de beciuri, garaje, adăposturi pentru animale şi pentru materiale modifică unele microforme de relief, iar dacă nu se fac consolidări corespunzătoare se pot produce năruiri şi alunecări de teren;
înlocuirea vegetaţiei pomicole din curţile şi grădinile în pantă cu legume şi zarzavaturi slăbesc rezistenţa terenului;
accesul unor maşini grele şi tractoare pe drumurile comunale neîntreţinute le pot desfunda, adânci şi crea ravene şi ogaşe.

Toate acestea şi altele pot crea un microrelief specific variat cu evidentă influenţă negativă atât asupra peisajului geografic cât mai ales asupra economiei comunei.

Procesele de modelare actuală pe raza comunei Blăjani

În arealul amintit se întâlnesc următoarele procese:

Pluviodenudarea, care înseamnă, în fapt, eroziunea solului, iar procesul se compune din două acţiuni una de izbire pe care o produc picăturile mari de ploaie asupra solului fără vegetaţie şi alta de spălare a particulelor fine. Cu cât panta este mai mare şi solul mai dezvelit cu atât spălarea va fi mai puternică.

Din punct de vedere al pantelor, acestea sunt prezente la orice pas în partea centrală şi nordică a localităţii ajungând până la pante foarte mari, iar din punct de vedere al gradului de acoperire cu vegetaţie există suficiente perioade în care vegetaţia nu reuşeşte să protejeze integral solul.

În astfel de situaţii pierderile anuale de sol pe pantele de circa 2 grade ajung la 20 t/ha, iar pe pantele de 14 grade se ridică la 500t/ha (G. Ionescu Sineşti, I.Stoian, 1958).

Pe baza cercetărilor experimentale efectuate la Aldeni s-a pus în evidenţă o diferenţiere importantă a pierderilor de sol în funcţie de pantă şi structura culturilor. Astfel pe versanţii cu înclinări de 15% cultivaţi cu porumb, pierderile de sol au fost evaluate la 2kg/m2, în cazul, pantei de 20% pierderile de sol se dublează în cazul parcelei cultivate cu porumb (Apud, V. Suditu, V. Ştefan şi colaboratori, 1985). Pe pantele de 20% cele mai reduse pierderi de sol se constată în cazul culturilor de sparcetă şi de grâu. Conform acestor studii pentru obţinerea unui kilogram de recoltă de pe un versant cu o înclinare de 20% se pierd 5kg de sol în cazul porumbului şi 0,33kg la grâu. În cazul florii soarelui pentru obţinerea unui kg de producţie se pierd 8,5kg de sol la o pantă de 15% (D.Bălteanu, 1989).

După Atlasul geografic, Pl.V-4, h.2 rezultă că scurgerea medie de aluviuni în suspensie t/ha/an, în partea centrală şi nordică a zonei este de 10-25t/ha/an, iar în partea sudică de 5-10 t/ha/an.

Perioadele în care eroziunea de versant este mai puternică sunt cele de primăvară şi vară la ploile torenţiale.

Efectele pluviodenudării se văd uşor în grosimea diferită a stratului de sol din partea de sus a pantei faţă de partea de jos a acesteia precum şi coloritul diferit al solului pe spaţii mici.

Procesele de ravenare au un rol, important în modelarea reliefului şi sunt influenţate de tipurile de roci şi sol, intervenţiile omului, precipitaţiile cu caracter predominat torenţial, care contribuie la formarea de şanţuri rigale şi ravene ce se adâncesc puternic în sol şi nu se mai pot astupa prin lucrările agricole; ogaşele (se adâncesc până sub stratul de sol) iar torenţii, care sunt consideraţi chiar cursuri de apă efemere ca Blăjanca, Valea Mare, Larga, ş.a.

Pe versanţii cu loess, marne şi argile ca în cazul Blăjani procesul de ravenare este mai lent, dar poate fi accelerat prin intervenţia necontrolată a omului. În schimb, alunecările de teren pe astfel de roci se produc mai frecvent datorită stratelor de argilă. Oricum, întreaga gamă de procese ale eroziunii de versant rigole, ravene, ogaşe sunt mai vizibile în cursul superior al torenţilor Blăjanca, Valea Mare, Cheia, Flămânda respectiv în bazinul de recepţie al acestora, dar şi în alte zone.

Modelarea torenţială

Din exemplificările de torenţi, rezultă că numărul acestora este destul de mare raportat la suprafaţa redusă a localităţii. Aceşti torenţi afectează suprafeţe importante, iar acţiunea lor de eroziune, de transport şi acumulare produce surpări de maluri, alunecări, degradează terenurile şi afectează drumurile pe care le traversează.

Principala modelare a reliefului pe raza acestei localităţi s-a datorat torentului Blăjanca şi afluienţilor săi, respectiv Corneanca, Valea Mare şi mulţi alţii pe care localnicii îi denumesc impropriu “izvoare” ca cele dinspre Enari, Vlădeşti, Carşotea, Frasina, ş.a. Aceştia coboară dinspre nord-est şi vest spre V.Blăjanca, iar prin eroziunea regrasivă înaintează treptat pe pantele pe care îşi au obârşia. Torenţii au lărgit treptat valea şi au diminuat înălţimea unor interfluvii intermediare dând un aspect de amfiteatru sau bazinet depresionar acestei zone în care s-a amplasat satul Blăjani.

Torentul principal Blăjanca străbate comuna de la nord la sud pe toată lungimea acesteia şi se continuă spre sud ajungând la Râul Buzău în partea centrală a satului Măteşti. Are o lungime totală de circa 14km, o adâncime a malurilor de peste 15m, iar distanţa dintre malurile sale poate ajunge la 45-50 metri. Torentul Flămânda – V. Largă străbate partea de est a satului Soreşti, are o lungime totală de 13-14km şi se varsă în Râul Buzău în partea de sud a satului Căpăţâneşti (Comuna Mărăcineni), Valea Cheia numită şi Valea Dracului, cu afluenţii săi foarte numeroşi afectează zona situată la sud de Vârfu Lazu (513m), are o lungime totală de 8 km şi se varsă în Râul Câlnău în zona satului Aliceni.

Valea Mare este situată la vest de satul Blăjani, se desfăşoară pe direcţia nord-sud, şi are o lungime de aproximativ 2-3km, iar torentul Corneanca are o lungime de 1,35km. Torenţii din partea de vest nu afectează satul Blăjani pentru că ei sunt colectaţi de Valea Mare, în schimb, cei din estul satului traversează localitatea în mai multe locuri degradând la debite mari principala cale de transport. Aceeaşi cale de transport în Dodăneşti cu pantă continuă pe direcţia nord-sud este afectată de ploi torenţiale şi necesită lucrări serioase de întreţinere. Referitor la V.Blăjanca, V. Mare, V. Larga, V.Cheia acestea figurează pe Atlas V, 1 şi V 6 şi pe harta hidrologică a judeţului Buzău drept “Cursuri de apă nepermanente” sau chiar “Râu temporar”. Din observaţii acestea au apă numai la ploile torenţiale.

Pantele

Cunoaşterea pantelor din arealul unei comune prezintă importanţă deosebită sub aspectul geografic dar şi economic. Pantele pot oferi informaţii suplimentare privind gradul şi aspectul fragmentării reliefului, expunerea acestora faţă de soare, repartiţia vegetaţiei în funcţie de acestea şi atrag atenţia asupra evoluţii în timp a fenomenelor de eroziune şi degradarea terenului.

Dispunerea comunei Blăjani într-o zonă de dealuri joase de piemont şi câmpie înaltă crează diferenţieri mari şi din punct de vedere al pantelor. Astfel, în jumătatea sudică a teritoriului comunal, formele de relief prin denumirile lor de “poduri” indică prezenţa unor pante cu valori mici şi foarte mici cum sunt: 0 grade şi 11 minute pe Dealu Podul Văii Largi, 0 grade şi 20 minute pe Podul Cheii, 2 grade şi 20 minute pe teritoriul cuprins între Valea Ulmului şi Valea Colibei, 2 grade şi 48 minute pentru zona în care este amplasat satul Soreşti şi 3 grade pentru teritoriul cuprins între obârşia văii Ulmului şi pădure-pe Podul Soreşti.

Valorile mici ale pantelor şi expunearea lor pe direcţia sud, sud-est au permis amplasarea culturilor de viţă de vie nobilă care beneficiază de condiţii foarte bune de coacere.

De aceleaşi condiţii a beneficiat şi amplasarea satului Soreşti în care soarele răsare mai devreme şi apune mai târziu în comparaţie cu satul Blăjani.

Excepţiile privind valoarea pantelor în zona Soreşti ocupă suprafeţe foarte mici şi se întâlnesc pe versanţii văilor Ulmului, valea Largă (Flămânda) şi depăşesc 3 grade, iar cea mai mare pantă se înregistrează pe direcţia est-vest de la casele izolate din Soreşti (la şosea) spre firul văii Blăjanca şi în continuare unde panta are o valoare de 20 grade şi 8 minute.

Vegetaţia de aici este de salcâm-plantaţii antierozionale, mărăcinişuri şi doar pe suprafeţe mici se pot întâlni pomi fructiferi şi viţă de vie hibridă.

La nord de pădurea Frasina şi Baba Maria situaţia pantelor se modifică foarte mult. Astfel, la est de Flămânda (cătun) pantele au o valoare de 16 grade în zona celor două case situate la jumătatea distanţei dintre Soreşti şi Blăjani pantele au 23 grade 48 secunde, la vest de Carşotea 27 grade, la vest de Vărful Blăjani (Aluniş) 14 grade, pe coasta Ruşilor spre valea Blăjanca 21 grade 50 minute, la vest de vărful Lazu 15 grade 40 minute, la nord de Blăjani, între valea Corneanca şi valea Blăjani, pantele au în medie de 7 grade; pentru segmentul de la pod până la ieşirea din Dodăneşti panta este în medie de 4 grade; la est de vârful Stânii panta are 7 grade; la est de vârful Mare (Titila) spre Valea Mare are 14 grade 30 minute, aici pentru prima parte a pantei se înregistrează 17 grade 30 minute, de la confluenţa Văii Blăjanca cu Valeal Mare spre vest panta are 8 grade 15 minute.

De regulă pantele mai mari de 6 grade sunt acoperite cu păduri de stejar, amestec sau plantaţii antierozionale de salcâm, păşune, mărăcinişuri, iar pe alocuri livezi de pruni, vişini şi cireş.

Pantele mai mici de 3-4 grade ocupă în zona satului Blăjani suprafeţe restrânse cum ar fi în centru, în zona Podul Fântânii, în Poiana Mare ş.a.

Pantele de 40 de grade şi chiar mai mari se întâlnesc doar în valea Blăjanca, Valea Mare şi la râpile de desprindere. În general în zona satului Blăjani pantele au valori mai mari şi prezintă diversitate mare, în timp ce în zona satului Soreşti pantele au valori foarte mici (sub 3 grade).

Pentru informaţii sumare referitoare la pante se poate vedea şi harta curbelor de nivel, acolo unde curbele de nivel sunt foarte apropiate acestea indică pante mari, iar cu cât curbele sunt mai depărtate cu atât pantele devin din ce în ce mai mici.

Am insistat pentru cunoaşterea pantelor, dat fiind importanţa deosebită pentru modul de folosire a terenului – repartiţia diferitelor tipuri de culturi, amplasarea corectă a reţelei de drumuri, realizarea unor lucrări hidroameliorative şi de îmbunătăţiri funciare şi pentru amplasarea corectă în condiţii de siguranţă şi stabilitate a aşezărilor omeneşti respectiv a fiecărei gospodării în parte.

Alunecările de teren

După cum s-a văzut în textul anterior, rezultă că în zona satului Blăjani au existat şi există multe din condiţiile care pot declanşa alunecări de teren: pante, prezenţa argilei la baza unor straturi cu roci permeabile, despăduriri necontrolate, desţeleniri, erori în amplasarea diferitelor culturi a unor drumuri sau chiar a locuinţelor, precipitaţii torenţiale în alternanţă cu fenomene de secetă când solul crapă permiţând apei să ajungă mai uşor la stratul de argilă.

Alunecările de teren au determinat mari pagube de-a lungul timpului, dar mai cu seamă în secolul al XX-lea.

Pentru luare aminte este necesară consemnarea celor mai mari alunecări care au afectat această localitate. Nu cunoaştem unde au fost alunecări de teren în 1926 când s-au produs viituri masive pe valea Slănicului şi în alte zone, dar măsurile luate de Primărie şi şcoli pentru plantarea de puieţi pe unele terenuri ne îndreptăţesc să credem că alunecările au existat.

Precipitaţiil foarte bogate din 1970 şi după au determinat şi în Blăjani alunecări masive cu distrugeri foarte mari care au afectat un număr foarte mar de locuinţe, drumuri şi terenuri cu diferite culturi. Alunecarea masivă de la Carşotea îşi arată de la distanţă râpa de desprindere, iar terenul este puternic modificat în punctual “ la sălcii” din Enari unde au fost afectate şi mutate un număr de 30 de case; în Corneanca (jumătatea sudică) au fost afectate 22 de case, care au fost mutate în zonele stabile din Blăjani-centru şi la moară; la vest de Blăjani spre Băeşti o alunecare s-a desprins de lângă drumul de hotar şi a vălurit pământul până în Valea Mare, “la Vână”.

Alunecări numeroase s-au produs de-a lungul văii Mari, văii Blăjanca, văii Corneanca ş.a. Multe dintre acestea au fost oprite şi stabilizate prin plantaţiile masive care s-au făcut acum circa 30 de ani. Urmele deplasărilor se cunosc încă prin aspectul vălurit al terenului şi uneori prin mici izvoare sau pământul ce musteşte de apă la baza pantei, a alunecării.

Dar nu peste tot s-au putut face plantaţii pentru stoparea alunecărilor, multe terenuri păstrându-se pentru culturi şi păşuni. În astfel de situaţii, alunecările sunt încă active ca în cazul părţii de vest a satului Dodăneşti pe proprietăţile Dobricarilor şi Răilenilor, părţii de est a Vlădeştilor, în punctul “La Râpi” şi cea mai mare ca dimensiuni şi profunzime este cea de la Carşotea situată la sud, sud-vest de Vârful Aluniş. Râpa de desprindere a acesteia porneşte de la partea superioară a punctului, aproape de creastă şi măsoară peste 30 m înalţime având o lungime de circa 200 m şi o laţime de aproape 100 m în partea superioară, care se îngustează treptat în aval. Prezintă mai multe valuri de alunecare, iar între ele sunt două lacuri mici (bălţi) care se menţin chiar şi în perioadele de secetă.

Panta terenului şi torentul care preia şi deplasează continuu rocile din josul alunecării, precum şi lipsa unei vegetaţii adecvate face ca aceasta să rămână activă încă mult timp şi să creeze probleme.

Toate acestea atrag atenţia şi solicită măsurile necesare pentru stoparea alunecărilor şi prevenirea altora de acest fel.

Blăjani – file de monografie, Editura Omega