Blăjani -aspecte istorice și sociale

ORIGINI, EVOLUTII, EVENIMENTE

 

Popularea teritoriului şi evoluția acesteia în timp

Condițiile naturale diverse din acest spațiu geografic au favorizat popularea timpurie şi continua a zonei.

Astfel, relieful – prin alcătuire şi resurse, prin diversitate, altitudinea moderată, fragmentare, orientare şi adăpost, a oferit posibilitate de amplasare a gospodăriilor, posibilitate de organizare şi extindere a terenurilor pentru cultură, păstorit şi albinărit.

Pădurea, ca factor de mediu cu posibilitate de regenerare în timp şi spațiu a fost un asociat util omului căruia, alături de relief, i-a oferit practic şi adăpost, dar şi materii prime pentru diverse utilităţi şi chiar hrană prin produsele secundare şi vânat.

Solurile, prin fertilitatea lor, au permis practicarea agriculturii şi au contribuit la sedentarizarea – stabilirea populației în aceste zone.

Pasiunile au stimulat păstoritul local şi pe cel transhumant oferind hrană pe traseele respective pentru turmele aflate în trecerea lor spre câmpie.

Din aceste motive de natură geografică, Subcarpații şi mai cu seama zonele de contact dintre deal şi câmpie se caracterizează prin complementaritatea resurselor la care se adaugă prezenţa unor cai de acces, dar şi posibilitate de refugiu în caz de nevoie. Toate acestea au constituit şi constituie zonele cele mai favorizante, preferate şi sigure pentru așezările omenești şi activităţi. Așa apreciază şi geograful Vintilă Mihăilescu când afirma: “Trebuie să considerăm dealurile ca un teritoriu de predilecție al autohtonilor, de la dacogeţi la urmașii lor direcți, românii.”(V. Mihăilescu, Geografia Fizică a României,1969)

Vremurile preistorice

Cercetările arheologice efectuate în zona Subcarpaților dintre Valea Slănicului şi Valea Câlnăului au pus în evidenta spaţii locuite din diferite perioade ale neoliticului. Pe raza actualelor localităţi Băești şi Pruneni s-au descoperit urme ale culturii Cris (5500-4500 î.e.n) din Neoliticul timpuriu, iar în raza localităților Aldeni, Cernătești, Sudiți, Vadu Sorești, Murgești, Mărgăriteşti – urme din neoliticul mijlociu (4500-3400 î.e.n) – respectiv Cultura Boian, Aldeni II şi a ceramicii liniare. („Atlasul geografic şi istoric al județului Buzău”-1979, p.88).

Rezultă că zona în care este situată Blajinii era şi ea locuită încă din cele mai vechi timpuri, fiind situata la distanţe foarte mici (sub 2 km) de localitățile amintite Băești şi Pruneni. De altfel, pe una din hărțile expuse la Muzeul de Istorie al Jud. Buzău, între satele cu zone locuite din neoliticul mijlociu figurează şi Blăjanii cu urme arheologice din „cultura ceramicii liniare” (4500-3500 î.e.n).

În urma unor cercetări de suprafață efectuate pe raza Cătunului(1968) s-au descoperit fragmente ceramice, mărgele şi monede din a doua Epoca a Fierului (sec IV  î.e.n) (unele dintre acestea au fost dispuse la muzeu de preotul Stănescu Macovei şi un elev de gimnaziu) („Buzău, mica enciclopedie istorică, Biblioteca Mon…, Buzău 2000, pag.44”).

În „ghidul monografic”, editura Anastasia – Ina, colecţia Mileniului III, ediția I – 2002, pag. 103, 106 se specifică faptul că în partea de nord-est a satului Blăjani, în vecinătatea satului Pruneni (com. Zărnești), s-au descoperit în urma săpăturilor arheologice (1947), unele morminte din perioada daco-română denumite şi „cultura geto-dacă.”

Prof. Constantin Alexandru, în monografia com. Zărnești, preluând informația după Drîmboceanu Vasile („Descoperiri arheologice în jud.Buzău”, Sesiunea de comunicări științifice, Brăila, 1985) consemnează faptul ca în Cătunul Carneanca, „la Cheia”, hula, „odaia lui Bin”, s-au găsit urme de locuire corespunzătoare perioadei de trecere din Neolitic la Epoca Bronzului timpuriu, „Cultura Schneckenberg”.

Sătenii au mai scos şi ei cu plugurile lor vase şi mici obiecte de lut care aparțin culturii străvechi. Acelaşi autor considera ca Muchia Mare ar fi cel mai vechi loc populat pe raza com. Blăjani. Descoperirile din Carneanca, Cheia şi Muchia Mare indică faptul că primele puncte locuite erau situate în zonele mai înalte dinspre Pruneni şi Băești – influenţate fiind şi de vechimea locuirii acestora.

Pentru a cunoaște mai bine gradul de populare şi activitățile economice redăm şi caracteristicile generale ale acestor perioade.

Astfel, Neoliticul sau Epoca noua a pietrei(6000-2500 î.e.n) se caracterizează prin

– confecţionarea uneltelor din piatră şlefuită, os, corn, ajungându-se la sfârşitul perioadei să folosească şi arama;

– vasele la început grosiere aveau forme simple, iar către sfârşitul perioadei ajung la o largă varietate de forme frumos ornamentate şi pictate;

– locuitorii se ocupau cu creşterea animalelor şi cultura plantelor ce a permis un mod de viaţă sedentar;

– cunoşteau torsul şi ţesutul;

– locuiau în bordeie sau colibe situate pe zone mai înalte, apărate natural;

– practicau inhumaţia, rit de înmormântare, morţii erau aşezaţi în poziţie chircită şi legaţi în acea poziţie, poate pentru a nu reveni pentru cei ramaşi în viaţă;

– ca forma de organizare socială, la început femeia avea rolul cel mai important;

În a doua epocă a fierului sau getodacă (300 (450) î.e.n – 106 e.n) descoperită prin cercetări de suprafața, oamenii aveau următoarele preocupări:

– practicau agricultura ca ocupaţie de bază (viticultura, pomicultura, albinăritul şi cultura cerealelor);

– foloseau unelte din fier;

– creşteau vite, cai, oi, porci;

– practicau olăritul, foloseau roata olarului;

– aveau relaţii de schimb dovedite de prezenţa monedelor;

– locuiau în case de bârne sau chirpici, unele bordeie şi semibordeie situate pe terenuri mai înalte;

– ritul de înmormântare era cel al incineraţiei, cenuşa se depunea în urne împreuna cu anumite obiecte ce aparţineau mortului;

– religia era politeistă;

(„Istoria României”, editura Academiei, R.P.R. 1960, p. 216, 217, 230) („Atlas geografic şi istoric al jud. Buzău”, 1979, p. 87, 96) („Istoria României”, Compendiu, editura didactica şi pedagogica București, 1974, p. 17, 25, 27)

Pentru o perioadă destul de îndelungată singurele posibilităţi de investigare la un asemenea nivel, de sat sau comună, rămân tot sursele arheologice, care pot oferi probabil în continuare informaţii utile prin descoperiri întâmplătoare sau prin cercetări sistematice realizate de specialişti.

La fel ca pe întreg teritoriul românesc, natura prielnică în toate componentele ei, a constituit un cadru de statornică aşezare a populației şi de continuitate multi-milenară. Şi oamenii acestor locuri au fuzionat uşor, din punct de vedere economic, cu coloniştii români, pentru că şi ei ajunseseră deja la un mod de viaţă prin care îmbinau lucrul pământului cu creşterea animalelor, cu albinăritul, cu olăritul şi alte meşteşuguri, şi le-au acceptat treptat şi limba lor latină.

Curentele migratorii dinspre estul continentului au trecut şi pe aici, i-au influenţat mai mult sau mai puţin, dar n-au reuşit să întrerupă fenomenul de continuitate în locuire şi formare a limbii. Au lăsat în urma lor toponime şi hidronime care au completat fondul limbii.

Şi în limba localnicilor terminologia agricolă de baza este precumpănitor latina: a ara, a semăna, a secera, arie, a culege, precum şi denumirea cerealelor cultivate – grâu, orz, mei, spic, orez, neghina, ca şi a pomilor fructiferi – mar, par, cireş şi a viticulturii – vie, viţă, coarde, must, vin, acru, beat, beţiv, a se îmbăta.

Alţi termeni de origine latină – casa, curte, poarta, perete, fereastra, pământ, câmp, ţărână, ţară, om, bărbat, femeie, fin, sora, frate, cumnat, socru, ginere, nepot, bun, frumos, tânăr, bătrân, s.a.

Denumiri de copaci – fag, frasin, ulm, corn, tei, plop, arin, tufa, cer, carpen, arţar, sânger, salcie, soc, zada (Compendiu, p. 75-76 şi Constantin C. Giurescu, „Istoria pădurii româneşti”, 2004, p. 23).

Din limba dacilor s-au păstrat până azi şi aici mai multe cuvinte cum sunt: amurg, aprig, brad, brânza, copac, copil, codru, gorun, mazăre, mugur, moş, prunc, sâmbure, ţărână, vatră, viezure, viscol, zar, zburda, zestre, etc. (Compendiu, p. 27). Termeni şi unelte, vase şi mobile care se mai găsesc şi azi în casele ţărăneşti: furca de lemn, grebla de lemn, fusul de tors, râşchitoarea, scaunele mici, masa rotunda, laviţele, blidele, jug de lemn, ş.a. (Ibidem, p.23).

În limba noastră se găsesc şi cuvinte de origine slavă cu referire la strângerea recoltei: snop, stog; numiri de animale – gâsca, dihor, lebăda, cârtita, veveriţă, vrabie; denumiri de peşti – crap, ştiuca, morun, lostriţa, păstrăv; unelte pentru prelucrarea metalelor – dalta, pila, cleşte, nicovala, ş.a.; nume de locuri geografice – dumbravă, luncă, movilă, podgorie, baltă, ostrov; însuşiri şi defecte ale omului – blajin, straşnic, destoinic, vrednic, voinic, zdravăn, prost, vinovat, etc. (Istoria României, I, 1960,p.747).

Toate acestea constituie şi o altă sursă istorică de informare ce întăreşte cu argumente lingvistice ideea de origine, statornicie, permanenţă şi continuitate şi în acest spațiu.

 

Argumente şi legende

Apelând la argumente lingvistice putem explica într-un fel şi originea toponimului Blăjani. Acesta poate proveni din limba slava veche, respectiv BLAZENU (Dicţionarul Explicativ al limbii române, 1975, p.88), care înseamnă blajin, omenos, paşnic – caracteristici care se potrivesc acestor oameni ce au trăit iniţial înfrăţiţi cu natura şi au căpătat trăsături apropiate muntenilor.

Tradiţia locala oferă şi alte legende cum ar fi:

• Un cioban din părţile Blajului pe nume Blasu s-ar fi statornicit aici şi ar fi avut trei fii: Ene, Vlad şi Lupu, din care s-au desprins trei familii, Enarii, Vlădeștii şi Lupeștii, ce formează şi azi sectoare diferite în satul Blăjani (Monografia jud. Buzău, 1943; Irina Milescu, file de monografie, Viaţa Buzăului, 25 sept. 1969).

Alta legendă consideră ca denumirea provine de la un căpitan a lui Mihai Voievod Viteazu – Radu Blaju, care persecutat de aprozii unguri din zona Blajului după decapitarea domnitorului primei uniri, s-ar fi retras aici. Tradiţia locală vorbeşte şi despre venirea Răilenilor dinspre  Brăila precum şi a Dodanilor dinspre Pătârlagele.

Chiar dacă legendele şi tradiţia locală nu au valoarea unor documente istorice scrise, totuşi legăturile logice dintre acestea întăresc valoarea lor informativă.

În legătură cu popularea timpurie din aceasta zona considerăm că informaţiile arheologice sunt edificatoare. Mai mult, deplasările pentru hrană şi vânat ale locuitorilor din cele doua sate vecine Găeşti şi Pruneni situate la est şi la vest de Blăjani, la mai puţin de 2 km fiecare, au dus uşor la descoperirea zonei Blăjani, care era şi mai bine adăpostită şi protejată natural în comparaţie cu satele amintite, deci n-o puteau lăsa nevalorificată.

Cât priveşte stabilirea aici a ciobanului ardelean şi a însoţitorilor săi, este necesar să amintim că Blăjanii se afla pe traseul transhumanţei – Covasna – Penteleu – Muşa – Valea Slănicului – Plaiul Blăjani – Bălţile Dunării (Brăilei) şi era bine cunoscut (Blăjanii) de către transhumanţii ardeleni. De fapt toponimul Blăjani se referea şi la dealul Blăjani sau Blajeni (apărând sub ambele variante), deal ce se extinde în nord până la Săruleşti – Vintilă Vodă. Dealul Blăjanilor, având o asemenea întindere, este posibil ca denumirea să fi fost dată de localnici influenţaţi fiind şi de numărul mare de păstori din zona Blajului, care în transhumanţa lor plasează acest traseu.

În momentul înăspririi relaţiilor cu stăpânirea maghiară, din punct de vedere religios, politic şi scăderea nivelului de trai a început şi s-a intensificat procesul de imigrare a românilor ardeleni către Ţara Românească şi Moldova, mai cu seama că aceştia se bucurau de „buna primire din partea localnicilor”. Procesul acesta de imigrare s-a desfăşurat în perioada sec. XII-XIX (I. Petrescu Burloiu, Originea satelor din Subcarpaţii Buzăului, p. 19), iar localizarea celor veniţi din alte părţi în zona aceasta probabil s-a făcut în secolul XIII-XIV, având astfel posibilitatea să-şi normalizeze viaţa economică şi socială şi relaţiile cu populaţia zonei. Localnicii, având în vedere locul de provenienţă al celor noi veniţi – Blaj, i-au numit „blăjeni”, „blăjanii” ori „blăjenari”, care de fapt nu era prea departe de toponimul slav „Blajenu” şi astfel acesta a fost acceptat mai uşor. Fireşte că o parte a acestora nu şi-au uitat provenienţa lor transilvană şi în condiţiile îmbunătăţirii relaţiilor comerciale dintre Ţara Românească şi Transilvania, aceştia au revenit pe piaţa Braşovului la jumătatea sec. XVI. Ei au participat cu bovine şi porcine – animale pentru care puteau obţine preţuri bune şi pe care le puteau mai uşor deplasa pe aceste drumuri greoaie şi nesigure. Când preţurile au scăzut, ca de altfel şi efectivele de animale şi, probabil negustorii „de meserie” s-au împuţinat, legăturile comerciale cu Braşovul s-au diminuat.

ATESTARI ISTORICE DOCUMENTARE

Informaţiile cu privire la schimburile comerciale – respectiv vânzări de animale sunt foarte preţioase pentru că în 1549, în registrele vigesimale (vigesima=5% din valoarea vamală a mărfurilor importate sau exportate) ale Braşovului apare consemnată şi localitatea Blăjani din jud. Buzău, cu negustorul Voicu, marfa vândută – 3 boi şi valoarea obţinută egal 300 de aspri (R. Manolescu, 1965).

Cât priveşte venirea la Blăjani a lui Radu Blaju, căpitan al lui Mihai Viteazu, poate fi reală şi n-a fost întâmplătoare, el a venit de fapt la românii lui transilvăneni, unde altfel şi Răilenii ca şi Dodanii, au fost tot români ardeleni, care au fost stabiliţi provizoriu într-o parte sau alta a drumului de transhumanţă, iar la Blăjani, ultimii care au ajuns spre sfârşitul perioadei (în sec. XIX).

Perioada 1549-1554 necesită o analiză mai aprofundată pentru că anul 1549 îl considerăm a fi anul primei atestări documentare a satului Blăjani, chiar dacă menţiunea nu apare într-un act domnesc, ci în registrele vamale ale Braşovului.

Trei surse vorbesc despre această perioadă: Radu Manolescu  („Comerţul Ţării Româneşti şi Moldovei cu Braşovul (sec. XIV-XVI)”, editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1965, p. 259-296); Relu Stoica şi Doina Ciobanu „Istoria plaiurilor buzoiene”, texte şi documente, CCD Buzău, 1997, p. 12-13 şi Harta jud. Buzău, cu localitățile implicate în comerţul cu Braşovul sec. XVI, aflată în muzeul de istorie al jud. Buzău şi în care se consemnează ambele localităţi ale comunei Blăjani şi Sorești.

Din aceste surse rezultă că 66 de localităţi rurale şi 2 urbane (Buzău şi Mizil), în perioada amintită, au realizat prin intermediul a 50 de negustori, exporturi în valoare totală de 1.311.250 aspri („aspru” sau „acea”,”akce”, reprezintă moneda turcească care circula în imperiul otoman şi în Ungaria şi avea 0,7 – 0,8 grame argint, Ist.  , vol 14, p. 108).

Satul Blăjani a exportat timp de 4 ani (1549; 1550; 1551; 1554) prin intermediul a 7 negustori locali, un număr important de animale (39 de boi, 41 vaci, 8 porci) în valoare totala de 7.500 aspri, ceea ce situează Blăjanii pe locul 13 la vânzări de animale, între cele 66 localităţi rurale ale jud. Buzău.

Tabel privind situaţia exporturilor realizate de Blăjani:

Anul	Marfa	Nr. animale	Valoarea	Nr. tranzacţii	Numele participanţilor
1549	Boi	3	300	1	Voicu
1550	Boi	22	2200	4	Cristea Dumitru Pavel Serban
	Vaci	14	1120
	Porci	8	320
1551	Boi	14	1400	1	Pavel
	Vaci	3	240
1554	Vaci	24	1920	1	Hristea Sava

 

Total: 39 boi, 41 vaci, 8 porci; Valoare totală: 7500 aspri

(preţul mediu era: 1 bou=100 aspri; 1 vaca=80 aspri; 1 porc=40 aspri)

 

Faptul că la aceste schimburi comerciale cu Braşovul, în afară de Fundeni, nu participa nici unul din satele vecine, de pe o rază de 20 km, iar valoarea exportului şi a numărului de negustori locali este destul de mare, se poate considera că localitatea Blăjani la acea dată era deja bine populată şi avea o putere economică apreciabilă.

Participarea la aceste schimburi însă doar cu boi, vaci şi porci se explică astfel:
– la acea perioadă creşterea vitelor reprezenta o ocupaţie mai rentabilă, întrucât existau suprafeţe importante de păşune şi o populaţie pricepută la creşterea animalelor, iar surplusul de produse putea fi mai uşor comercializat;

– distanţa mare şi cu drumuri deficitare, mai cu seama în zona montană, putea fi parcursă mai uşor cu piciorul, atât de către om, cât şi de animale şi mult mai anevoios şi nesigur, cu carele;

– surplusul de vinuri obţinut din viile Blăjanilor nu putea fi însă valorificat pe piaţa Braşovului pentru că transportul acestuia în  butoaie de 100 l pana la 360 l (cum era practica timpului) era şi mai greoaie (piaţa Braşovului oferea de altfel preţuri foarte bune – circa 5000 de aspri pentru 10 butoaie – Istoria Românilor, vol 5, Bucureşti, 2001);
– cerealele solicitate şi ele pentru aceasta piaţă nu puteau fi comercializate din cauza secetelor frecvente, a producţiilor mici şi foarte mici şi fireşte a drumurilor;
– în sfârşit, comercializarea mai intensă din această perioadă, fie ea restrânsă doar la animale, denota şi nevoia acută de bani a ţăranului pentru a face faţă presiunii fiscale crescânde.

În a doua jumătate a sec. al XVI-lea se produce o devalorizare a monedei de argint (aspri) la jumătate, în numai 20 de ani (Istoria Românilor, vol. 4, p. 67), comercializarea nu mai e rentabilă, dar începe să se pună un accent mai mare pe cultivarea viţei de vie – de care erau interesate toate clasele sociale de la boierime şi biserică până la ţărănimea liberă şi cea dependentă. Aceasta face ca preţul mediu al pogonului de vie de 200 aspri în deceniul al şaptelea să ajungă la 880 aspri către sfârşitul secolului (Ibidem).

Pentru tipurile de cultură, informaţiile sunt oferite de aceeaşi sursă (p.59, p.67) prin 2 hărţi,fig. 1 – ogoare şi ţarine; fig.5 – harta răspândirii viilor, livezilor şi grădinilor de zarzavat, informaţiile evidenţiază pe prim plan pentru Blăjani şi Sorești – cultura viţei de vie şi apoi pe cea a oboarelor.

Interesul sporit pentru cultura viţei de vie se poate vedea şi din documentul istoric din 8 decembrie, prin care Domnul Alexandru Voievod, feciorul răposatului Mircea Voievod, întăreşte prin cartea domniei sale „…pentru Popa Nancului, ca să-i fie ocina din Blăjani, partea lui Dimian, câtă se va alege peste tot hotarul din dealul cu viile, că a vândut drept 4000 de aspri.

Şi iar a mai cumpărat popa Nancul partea lui Ion, câtă se va alege, peste tot hotarul, drept 1000 de aspri.

Şi iar a mai cumpărat popa Nancul partea popii Fătul peste tot şi cu viile din deal. Căci, ca văzând domnia mea zapisele acestor oameni, i-am dat şi domnia mea cartea domniei mele ca să le stăpânească cu pace, şi el şi cine s-ar trage din ele…”

Văleatul a fost datat după domn şi sfatul domnesc, de faţă jupân Dragomir cel Vornic, jupan Ivasco cel bogata, şi Stan spătar, şi Stoica cel Postelnic şi Neagoe şi Bratul (D.R.H.,vol. 7, doc. 74, p. 97).

Din analiza acestui document rezultă:

• pe raza acestei localităţi existau doi preoţi: Nancu şi Fătu;
• din sumele acordate lui Dimian şi Ion s-au cumpărat circa 25 pogoane vie (la preţul mediu amintit de 200 aspri/pogon);
• la cele 25 pogoane se mai adaugă „partea popii Fătul” pentru care nu se precizează suma plătită şi nici suprafaţa;
• cultura viţei de vie în Blăjani se afla la loc prioritar;
• suprafeţele cumpărate indică puterea economică foarte bună a părintelui Nancu şi interesul pentru cultura viţei de vie;
• posibilitatea existenţei unei biserici la care a slujit părintele Fătu şi a continuat părintele Nancu;
• existenţa unor preoţi bogaţi indică cel puţin parţial şi o anume stare economică a celor păstoriţi.

Folosirea frecventă în document a termenului de „parte” a lui Dimian, „câtă se va alege”, „partea lui Ion”, „câtă se va alege”, „partea” popii Fătul indică probabil şi ieşirea din devălmăşie a acestora subliniată şi de exprimarea „câtă se va alege”.

Din analiza celor aproximativ 50 de documente istorice (cu conţinut sau în rezumat) din grupa D.I.R., D.R.H., indice cronologic al Episcopiei Buzăului şi catalogul documentelor Ţării Româneşti, precum şi din alte surse de informare pentru perioada următoare rezultă:

• satul Soreşti este atestat documentar la 14 sept. 1545, cu patru ani mai devreme faţă de Blăjani şi se referea la toponimul Soreşti. De fapt cele două aşezări medievale sun consemnate în actele vremii, în mod expres cu prilejul schimbării stării lor juridice: danii, vânzări, întăriri de ocina – de proprietate, de moşie, răvaş de hotărnicie, porunca de hotărnicie la ispravnici, de învoială, mărturie, martori, vânzare cu embatic, jurători, boieri hotârnici, aldamasani ş.a.;

 

Roiri – Deplasări de populaţie în zonele din jur

• mai mulţi autori susţin ideea ca primul sat format a fost Blăjani, dat fiind şi condiţiile de mediu mai bune pentru acea perioadă şi care prin roirea sa agricolă şi pastorală a dus la formarea satului Soreşti – aceasta din cauza creşterii numărului de locuitori, dar mai cu seama din nevoia de noi terenuri pentru culturi şi pentru păşunat (I. Petrescu Burloiu – 1977);
• chiar dacă cele două sate sunt atestate pentru prima dată în sec. XVI, frecvent se constată şi se acceptă un decalaj de circa 100 – 200 ani între înfiinţarea unui sat feudal şi prima menţiune scrisă (Ist. Românilor, vol. 3, p. 253) atestarea acestora poate fi cu mult mai timpurie;
• fenomene de roire se pot considera şi deplasarea unor locuitori din satul Soreşti către Vadu Soreşti (idee acceptată în: „Zărneşti – file de monografie – 2005”); în legătură cu aceasta trebuie sa amintim că pe harta Shatmary, localitatea Vadu Soreşti este consemnată ca „Vadu Soreştilor”, de aici se poate interpreta că locuitori ai satului Soreşti de Blăjani, din lipsa de apa pentru animale, se deplasau cu turmele către Câlnău şi mai departe îşi alesese drept vad de trecere şi adăpare zona actualului sat „Vadu Soreşti”. Unii s-au localizat aici pentru a renunţa la drumurile zilnice lungi pentru adăpatul animalelor. Numărul celor stabiliţi în jurul apei a crescut, iar denumirea iniţială a satului din apropiere – Modruzeşti, s-a modificat în Vadu Soreştilor şi apoi în Vadu Soreşti;
• o situaţie mai aparte o prezintă aşa-zisele „sate de însurăţei”, respectiv Gârbova, astăzi Potârnicheşti, care s-ar fi format la sfârşitul sec. XIX-lea din tineri căsătoriţi (posibili clăcaşi) desprinşi din Blăjani şi Soreşti şi care şi-au durat gospodării pe moşiile boiereşti sau ale Schitului Nifon (moşia Potârnicheasa, obţinută prin danie de schit – la 24 iulie 1837) prin secularizarea averilor mănăstireşti în 1863, pe timpul lui Cuza, moşia trece în posesia statului şi apoi se oferă însurăţeilor; se apreciază că între locuitorii din Potârnicheşti şi cei din satele Matca, Blăjani şi Soreşti sunt legături strânse, îşi fac vizite reciproce cu diferite ocazii, şi în mod deosebit în luna mai, când la înfiinţarea satului cei din Blăjani şi Soreşti au participat la săparea mai multor fântâni pentru noii gospodari (I. Petrescu Burloiu, 1977, cu informaţii de la Inv. Mihail Petrescu, Potarnichesti);
• existenţa cătunului Flamânda s-ar datora venirii unor clăcaşi ca mână de lucru pe moşiile episcopiei sau ale unor boieri; aceştia s-au aşezat pe Valea Largă – în amonte de marginea de sus a satului Soreşti, în apropiere de mica mănăstire (Mănăstirea este consemnată în harta rusă din perioada 1828-1829 şi 1831-1853), iar denumirea, cum era regula, le-a fost data de către localnicii moşneni, pentru faptul ca aceştia, cei veniţi erau mai săraci şi lipsiţi de multe utilităţi; ulterior numele de Flamanda a fost dat şi pentru cursul superior al torentului Valea Largă;
• fenomene de roire se petrec şi mai târziu în cadrul satului Blăjani, cum este cazul părţilor de sat Atârnaţi (la intrarea dinspre sud), Enari, Vlădeşti, Corneanca, consemnate şi în evidentele din timpul celui de-al doilea război mondial ca sectoare distincte şi care prin adăugiri de case s-au împreunat cu satul matcă; deplasări recente de populaţie s-au produs şi în anii 1970-1975 datorită alunecărilor de teren din Corneanca, „La sălcii”; Enari, Podul Fântânii, gospodăriile afectate mutându-se în partea centrală a satului Blăjani, punctul „La moara – Radei”.

 

 

 

Situaţia socială a populaţiei

Documentele fac referire şi la situaţia socială a locuitorilor din aceste sate; I. Petrescu Burloiu, în originea satelor… afirma că Blăjanii era un sat de moşneni şi clăcaşi, iar Soreştii, sat de moşneni; referiri la moşnenii acestor localităţi se fac şi în , vol. 9, Buzău, 2004, Moşnenii curburii şi procesele lor, pag. 212 – în care Alexandru Gaiţă arată că… „în 22 iulie 1676… cotele lui Toader şi ale lui Petrea…”, la 14 mai 1764, la 15 decembrie 1765, în 1855… „63 de moşneni harnici, 12 mazili şi un boier de neam formau ceata din Blăjani”, iar în 1899 un nr de 67 dintre aceştia, dar şi urmaşii lor stăpâneau 136 Ha în Tătărani şi 387 în Blăjani, care erau cel de-al doilea trup, dar şi cel mai mare de moşie. Tot aici Alexandru Gaiţă, aminteşte cele trei cete de moşneni, Blăjanii, rânciogii şi Potarnicheştii, care mai apar şi în dicţionarul geografic al lui Basil Iorgulescu.

În aceeaşi lucrare „Moşnenii curburii şi procesele lor – Alexandru Gaiţă, p. 215” şi în fondul Constantin Dumitrescu – manuscris, apar … Alecu Bagdat, medelnicerul Iordache Lupu, Maria Diaconeasa, văduva Ilina, popa Panait cu Năstase (şi alţi moşneni ce stăpâneau la 1831 moşia Blăjanilor – pag. 215.) fireşte de poziţie socială, superioară moşnenilor; afirmaţiile localnicilor susţin ca moşierii nu s-au stabilit pe raza acestor localităţi, dar denumirile moşiilor rămase în memoria localnicilor confirmă proprietăţile acestora în Blăjani; sunt amintite (de la Vest la Est) ca fâşii (sfori desfăşurate pe directia N-S), moşia Bagdat (23 mai 1896 moştenitorii lui A. Bagdat donează primăriei Râmnicu Sărat moşia Plaiaşu şi moşia Blăjani pentru întreţinerea Bisericii şi a spitalului pe care le înfiinţase – consemnare în Monsaios, 2000, p. 242 – şi pe soclul bustului lui A. Bagdat ridicat în 1905 în Râmnicu Sărat), moşia Ciochineasca (în 1980, Costache Ciochinescu avea vie la Soreşti şi pădure şi doneaza venitul moşiei Ciochineasca) pentru întreţinerea a două pături în Spitalul Judeţean propriu-zis (Monsaios, 2000, p.241), moşia Antonescu, moşia Sofia Căpitan Demetriade, moşia Ciorogârleanu, moşia Deleanca, moşia Corchez, moşia Fătărani, moşia moşnenească, moşia Cheia. Pentru a întelege mai bine diferenţele dintre moşiile boiereşti şi cea a moşnenilor amintim ca moşia moşneneasca Tătărani avea 136 ha, iar moşia Blăjani avea 307 ha, în timp ce moşia Bagdat – una din cele opt moşii boiereşti de pe raza comunei Blăjani avea singura o suprafaţă de 1200 ha şi era alcătuită din , vii în Corneanca, fâneaţă şi pădurile Vârfu Mare, şi Baba Maria şi chiar parte din sat (după Pr. D.N. Bălăiţa, „Averea lăsată de Alecu Bagdat bisericii şi spitalului din Râmnicu Sărat”, în „Îngerul”, an XI, m.8-9, august-sept. 1939, p.624-635),

 

 

 

În Hotărnicia moşiei Slobozia Câlnău (1848), Art.IX”Despre vecinătatea cu ocolniţele înfundate de la Flămânda ce se stăpânesc de moşnenii Blăjani”se consemnează:

„Arătându-se la faţa locului Ion sin Tudor, Gheorghe Năstase , Şerban Alexandru, Apostol sin Ştefan, Dinu sin Radu Blăjanu, Ion sin Vlad, Stoica sin Mihai şi Gheorghe şi Petre ia înfăţişat următoarele documente în original.

Anul 1777 martie 15 de sunt ani 71 (faţă de 1848): carte de învoială adeverită de ispravnicatul Buzăului şi dată din partea unui Gligorascu lui Ene şi Necula sin Diaconu Stoian şi Ene sin Dumitraşcu, cum că având el moşia Nişcoveanca alături cu a mai sus numiţilor ce-i zice Tătăranca care moşie Nişcoveanca fiind cumpărate de unu Setraru Mănăilă de la neamul lor, şi vândute în urmă de Domnul Sătrăreasa la răposatul socrului său Steanache Stolnicu, zice numitul ca i-a dat moşnenii un zapis; ca să stăpânească moşia Nişcoveanca cu bună pace de către dânşii şi neamul dându-le şi el aceasta ca sa stăpânească şi ei Tătăranca …după hotarele şi zapisele cele vechi.

Anul 1792 decembrie 12 de sunt peste 55 de ani, carte de hotărnicie făcută de unu Neagu Slugarescu şi Constantin Vernescu, orânduiţi de porunca lui Mihai Vodă Sutu ca să aleagă şi să hotârnicească moşia Tătăranca şi Domnului Medelnicer  Iordache Niculescu, după Gheorghe cu fraţii lui şi după …Ene cu răzeşii lui Blăjani, în care Hotărnicie a Dumisale având şi numiţii moşneni…nişte vii ce le lucrează ei din vechime în fundul litistii cu ocoln, precum şi nişte paragine din dealul Tătăranilor… zic numiţii că au scos moşnenii Blăjani împotriva Domnului (Medelnicer), o diată a moşului lor Voicilă pârcălabul din Tătărani cu leatul 7280 (1772) apr.15 în care se cuprinde că lasă bisericii Lipia, trei pogoane de vie lucrătoare şi cu loc din jur înconjurat cu semne, care cuprins arată moşul lor ca s-a făcut schimb cu răposatul spătarul Mihai Cantacuzino, dându-i 70 de stânjeni în Nişcoveanca după zapis.

Iar pentru paraginile din Tătărani ce cad jumătate pe moşia Silişteanca a Polcovnicului Manolache dovedindu-se ca sunt ale lor bune bune şi drepte nevândute de moşul lor, la care pentru viile cele lucrate şi ocol, au pus temei la acele sineturi ce le văzură…au găsit  cu cale sa le stăpâneasca iarăşi ei, iar pentru câte paragini din Tătăranca au căzut pe moşia Dlui Medelnicer, însuşi dumnealui voi a le mai da un petic de loc sterp pe lângă ocolul viilor… după cum moşnenii Blăjani primiră să li se împlinească spre a li se şti stăpânirea fără gâlceava…si mergând numiţii hotărnici la faţa locului din porunca vechilului Dlui Medelnicerul Constantin logofitelul s-a întocmit şi însemnat… din gura Lupoi, din piatra ce puseră lângă o garniţă curăţită , drept spre soare apune, peste vârful piscului Relelor, prin capul sadurilor Mihalci Bratu Ene şi drept la gaura puţului din sus în poiana în moşia Silişteanca a Polcovnicului Mihalaşcu şi la vale spre gura văii până în dreptul găurilor bordeielor ţigăneşti în gaura de puţ, s-a pus piatra din crivat în muchie lângă găurile de bordeie şi aşa rămânând amândouă părţile mulţumite li s-au dat să stăpânească viile cu tot ocolul, şi cu pământurile în moşia Tătăranca a Dlui Medelnicerul (p.6-7).

Referindu-se la moşia Tătărani care aparţinea moşnenilor Blăjani, redăm un extras din „Hotârnicia moşiei Slobozia Câlnău a Clucerului Petrache Poienaru” (obţinută din partea soţiei sale Caliopi de la socrul său Constantin Hrisoscalcul) (după condică nr. 12/1849 a Tribunalului Buzău nr.5,p.8-9, Articolul IX-partea a doua a acestuia).

„Iar pentru Sfoara de 134 stanjeni numită Tătăranca ce o stăpânesc moşnenii Blăjani printre proprietatea Dlui Clucerul… înfăţişează numiţii următorul document.

Anul 1792 Decembrie 12 , carte de hotărnicie făcută de un Neagu Slugerescu şi Constantin Vernescu din porunca lui Mihai Vodă Sutu orânduiţi ca să aleagă şi să descopere împresurarea ce se făcea la moşia Tătăranca din judeţul Buzău a Dlui Iordache Niculescu din viile Medelnicerului până moşnenii Blăjani, prin care se vorbeşte ca după ce au sforat şi îndreptat moşia numitului boier, faţă cu toţi împrejuraţii, atât din jos cât şi cei din sus, dimpreună cu vechilul Dlui Medelnicer punând şi pietre la locul unde s-a căzut, după cum hotârnicia ce a dat la mână Dlui Medelnicer zică că arată; apoi a venit şi la moşia moşnenilor Blăjani Gheorghe cu fraţii lui lungeni cu cetaşii lui care moşie zic numiţii hotârnici că au din discălicatoare dreaptă a lor 134 stânjeni alăturea pe din crivăţ  cu moşia Tătăranca a Dlui Medelnicer, unde la capătul moşiei au pus sfoara din lumea Blăjani din piatra Dlui Medelnicer ce s-a pus în muchea unui drum părăsit sunt de drum vechi în dreptul unei garniţe şi au tars drept în Crivăţ dând sfori 5 (a cate 25 de stânjeni), 9 stânjeni care fac 134 şi au pus piatra într-un pisculeţ despre RELELE a doua trăsură a facut-o prin piatra Dlui Medelnicer ce zice că s-a pus drept paraginile (pârloagele) răposatului Clucer Mănăilă pe sub tufe în câmp drept în crivăţ dând iarăşi sfori 5, stânjeni 9 care fac stânjeni 134 de ocolea zic numiţii Hotărnici ca mergând drept SILISTEA TĂTĂRANI şi văzând că moşia se coteşte, au mai pus un copil într-un hotar din porumbişti, unde mai la vale este şi un măceş mărăcine mare; au mai adus încă şi alt copil cu două pietre unde zice că se despart două drumuri, unul care vine de la Slănic  şi coboară în Câlnău şi altul cam hotăreci, trece Valea Dracului (v. Cheia), şi a pus o piatra din jos de Cruce din răspântie şi alta dinspre moşia Dlui Medelnicer peste scursura Văii Dracului tot cu suma stânjenilor ce se văd mai sus, merse şi la a treia trăsură pe malul Câlnăului…”

În această Hotărnicie la Articolul VI, p.5, se aminteşte şi de o altă moşie”…ocolniţele înfundate ale moşnenilor Blăjani…” în vecinătate Gura Lupoi, piatra Frâncu, piatra Neagră- ultima pe coasta văii Flămânda.

Moşia moşnenilor Blăjani apare şi pe „Planul locurilor cedate locuitorilor la 1864 pe moşia Slobozia-Câlnău, proprietatea domnului Nicolae Cerchez”, plan întocmit la 1888, la sc. 1:10000 format 71 x 60.

Moşia moşnenilor Blăjani este situată la est de drumul Flămânda, orientat pe direcţia nord-sud, între „La Radu Tataranu” în nord şi râul Câlnău-gospodariile Coman Ganean şi Gheorghe Voinea în sud pe o lungime de aproximativ 4 Km (4,13 Km lungimea hotarului de vest) (inv.392, Arhivele Naţionale Buzău).

Moşnenii din Blăjani sunt chemaţi şi în 1869 la Tribunalul Buzău pentru hotărnicie cu Nicolae Iacovache proprietarul moşiei Slobozia (Tribunalul Buzău, 22/1869}.

 

Relaţiile sociale şi evoluţia proprietăţilor

Moşiile au apărut de-a lungul timpului. Iniţial fiecare ţăran „om al pământului” (termen care provine din latinescul „terra”), avea mai mult sau mai puţin pământ, în mod individual, dar mai ales în comun cu alţii , cu oiştea satului.

În sec. XIV-XV erau numeroase satele de ţărani liberi în special în zona SubCarpaţilor din Mehedinţi şi până la Buzău (Ist. Românilor, vol.4, p. 113). Pământul obştii era împărţit în vatra satului (loc de casă, livadă, gradină) şi terenul agricol, păduri, islazuri şi fâneţe naturale. Pădurile, islazurile şi fâneţele constituiau proprietatea obşteasca şi se foloseau în comun, în timp ce terenul agricol se împărţea într-un număr de loturi corespunzător numărului de gospodari care se distribuiau periodic, de obicei prin tragere la sorţi, de unde şi numele de „soarta”, care se dădea acestor loturi (cum era soarta fiecăruia).

În Ţara Româneasca, loturile se mai numeau „delniţe” de la slavul „dela” – parte. în afară de împărţirea pe „delniţe” – părţi, se mai întâlnea şi diviziunea pe bătrâni – pe moşi – o împărţire între cete cu genealogie comună. De aici termenul de moşie. O altă varianta independentă de genealogia satelor era împărţirea pe „funii”, „sfoara” diferenţiată de configuraţia terenului şi solului. Acest sistem împărţea moşia în fâşii paralele de păşune, de fâneţe şi câmpul de arătură, sistem întâlnit mai ales în zona de deal şi deci în zona Blăjani (Ibidem, p.113).

Cu trecerea timpului în sânul obştilor săteşti libere s-a acumulat diferenţierea de avere, de producţie agricolă în funcţie de fertilitatea „delniţei”, calitatea muncilor agricole, efectuare la timp a acestora, calitatea seminţelor, dar şi din cauza mişcării naturale a populaţiei, respectiv natalitate şi mortalitate, zestre, moşteniri, ş.a.

Tendinţele de pătrundere din exterior a altora în cadrul obştii, precum şi tendinţele de ieşire din aceasta au diminuat treptat rolul obştii. Categoria sătenilor devălmaşi s-a împărţit în două: de o parte cei mai înstăriţi, de cealaltă parte cei săraci. Tranzacţiile de ovine între sătenii liberi au devenit tot mai numeroase (vezi anexa documentelor istorice), cei care cumpărau pământul devenind mai puternici îşi delimitau părţile lor de teren sau treptat puneau stăpânire pe conducerea obştii. Numeroasele cazuri de alegere a părţilor şi de ieşire din devălmăşie ca şi desele vânzări de părţi mici din ocina satului (ogoare, funii, pogoane, fălci) constituiau semnele evidente de diminuare a obştii; unii membri ai săi, ca şi obştea în ansamblul ei, ajungând în stare de dependenţă. Fenomenul a devenit de fapt sursă principală de creare a ţărănimii aservite (Ibidem, p.115).

Copleşiţi de lipsuri şi împovăraţi de dări, ţăranii devălmaşi încălcau de nevoie regulile obştii, înfrăţind pe partea lor de ocină străini, îndeosebi boieri (deţinători de moşii în apropiere). În alte cazuri ei ajungeau să renunţe la pământul pentru care nu mai putea plăti birurile sau zălogeau ocina pe termene scurte în schimbul unor sume de bani cu mult sub valoarea ei; neputând înapoia banii la termen, ocina trecea în seama creditorului. Ajuns devălmaş, boierul stăpânea mai multe părţi în vatra satului, în câmp, în pădure, etc., atât prin cumpărări dese, uşor de făcut în interiorul obştii, cât mai ales prin cotropiri.

Pentru a evita transformarea ţăranilor în clăcaşi, hotarnicii moşiei „înfundează” (delimitează) viile, livezile, locurile de casa, consemnând aceasta în documentele de alegere a părţilor. Delimitarea a creat o independenţă faţă de terenul cu stăpânire particulară. Un exemplu în acest sens il constituie „ocolniţele înfundate” din zona Tătărani, fiind delimitată de moşia Slobozia-Câlnău, proprietatea marelui Petrache Poenaru prin semnele de hotar: movila pe direcţia „pietrei negre cu piatra Frâneu, piatra de la odaia lui Taivie;.

Domnitorul intervenea şi el pentru cei care se distingeau în lupte sau în îndeplinirea unor misiuni importante răsplătindu-i cu ocine – proprietăţi, în diferite zone „pentru dreapta şi credincioasa slujbă” sau „pentru slujba credincioasă şi dreapta credinţă”(Ibidem, p.118).

De asemenea, în perioada evului mediu se aplica prădalica, dreptul domniei de a lua pe seama sa proprietatea a cărui stăpân deceda fără să aibă urmaşi pe linie bărbătească (acest lucru nu se aplică şi boierilor). Astfel, în timp ce numărul ţăranilor sporea în mod natural, suprafaţa obştii se diminua, iar moşiile boiereşti, mănăstireşti şi ale statului continuau să crească.

În sec. al XVII-lea, în general ţăranii liberi erau încă numeroşi în zona extra-carpatică a Tarii Româneşti, deci şi în zona Blăjani, dar numai unii şi-au păstrat „delniţele”; cei fără pământ fiind nevoiţi să lucreze cu învoială pe pământurile boiereşti sau mănăstireşti, dând dijma în produse şi prestând unele munci; această ultimă obligaţie fiind în continua creştere.

Totuşi, numai ţăranii aserviţi erau cu totul la dispoziţia stăpânilor de moşie în privinţa obligaţiilor de muncă, ceilalţi prestând munci în baza obligaţiilor asumate la primirea dreptului de şedere pe moşie (Ist. Românilor, vol.5, p.411).

Obligaţiile ţărăneşti în acea perioada erau: dijmele de grâne (găletăritul), la porumb patru baniţe de grăunţe la pogon sau opt de ştiuleţi, dijma de vin (vinariciul) sau „otstina” o vadra de vin din 20, la fân – 1/5 căpiţe, se mai practică – dijma din oi, din porci, din miere, ceară, poame.

Muncile pe care trebuiau să le facă erau: cositul fânului şi transportul acestuia, tăierea copacilor pentru feudal. Pentru nevoile militare: dajdia calului, dare de cal pentru posta, cai pentru olac (curier călare); faţă de stat plăteau impozite numite „bir”(la jumătatea sec. XVI), plăteau „gloabe” – amenzi judiciare şi participau la oaste (Ibidem, vol.4, p.118).

În sec. XVIII C. Mavrocordat (1740) dă o serie de reforme prin care modifică situaţia boierilor şi a celor dependenţi. Boierii mari (veliţi), cei cu slujbe domneşti şi pământ şi urmaşii lor erau scutiţi de orice dare, ţăranii mici şi urmaşii lor mazili (boieri de categoria a doua) erau scutiţi numai de unele din dări. În Blăjani, la 1838, boierul Costache Iordache era scutit de „bir” în timp ce 12 mazili şi feciorii lor plăteau „birul”.

La începutul sec. XIX, legiuirea lui Caragea (1812-1818) nu admitea încheierea unor învoieli mai mici de 12 zile de claca la care se adăugau ziua de arătură, transportul unui car cu lemne de plocoane. Pentru răscumpărarea clăcii se plătea 90 de bani, dar preţul acesteia ajungea în scurt timp la 1440 bani datorită devalorizării talerului în raport cu galbenul, dar şi a creşterii preţurilor la produsele agricole. Se percepea o plată foarte mare pentru răscumpărarea zilelor de clacă, aceasta depăşind însă de câteva ori preţul muncii libere salariate.

După revoluţia lui Tudor Vladimirescu (1821), timp de un an ţara rămâne ocupată de turci şi este obligată să întreţină 20000 de soldaţi turci cu hrană, soldă, întreţinerea cailor, efectuarea de diferite transporturi la care se adăugau jafurile turcilor – toate acestea fiind suportate în cea mai mare parte de stările de jos.

Urmările acestei situaţii au fost:

• s-a redus simţitor numărul vitelor de (tracţiune) munca;
• numeroase suprafeţe de pământ au rămas necultivate;
• foametea şi bolile au secerat multe vieţi;
• iarna 1822-1823 a fost foarte grea din punct de vedere al alimentaţiei.

(Istoria României, Comprendiu, Bucureşti 1974, p.232)

În urma tratatului de pace de la Adrianopol (1829) Principatele obţin unele înlesniri, dar rămân temporar sub ocupaţie turcească, iar pentru transpunerea în practică a prevederilor Tratatului de la Adrianopol se instituie Regulamentul Organic (1831) care pentru ţărani însemnă:

–    desfiinţarea vechilor dări indirecte – vinariciul, oieritul, dijmăritul;

–    erau desfiinţate corvezile de tot felul, rechiziţiile în natura;

–     în locul multiplelor dări de natură feudală s-a introdus „capitaţia”- impozit unic plătit de ţărani;

–     la fel ca în plin feudalism, locuitorilor ţărani le era interzis sa părăsească satul, fiind obligaţi sa răspundă unul pentru altul de plata impozitelor;

–     ia fiinţă Miliţia naţională cu sarcina de a păzi graniţele , de a organiza carantină în timp de epidemii, de a menţine ordinea interioară şi de a constrânge cetăţenii la plata impozitelor.

În legătură cu claca-principală obligaţie a ţăranilor Regulamentul Organic a introdus norma-lucru, foarte ridicată care făcea ca acele 12 zile legiuite să fie de fapt 56 în Ţara Românească; din acest punct de vedere a fost supranumit „Codicele muncii de claca” (Ibidem p. 233-234}.

În 1838, conform „Cartografiei, Tabela A, a satului Blăjani din plasa Câmpului, judeţul Buzău” din 105 capi de familie existenţi la acea dată erau: un boier în persoana preotului Iordache Costache în vârstă de 35 de ani, doi mazili – Chiriţa Radu Blajan (35 de ani) şi Dincă Gheorghe Blăjan (70 de ani), şi 10 feciori de mazili ca Negoiţă Mihalcea (38 ani) – velit (ocupă primul loc în ierarhia boierilor), Neculae sin Dinca (40 ani), Neculae Radu Blajan (26 ani), Costel Dinca Blăjan (35 ani), Manea Dinca Blăjan (28 ani), Ioniţă Dinca Blăjan (25 ani) şi Dinul Radu Blăjan (20 ani) şi alţi trei feciori de mazili ale căror nume nu s-au putut citi, existau de asemenea 35 de moşneni, 1 dascăl, 47 clăcaşi, 2 „herari” (fierari), 2 ţigani şi 4 neclari ca nume şi date.

Din aceeaşi situaţie rezultă că mazilii şi feciorii lor ţăranii moşneni şi clăcaşii erau consideraţi „BIRNICI” –  contribuabili, în timp ce primii 15 din tabel – boierii, preoţii (5), dascălul nu figurau în această categorie; la cei care nu plăteau se mai adăugau şi alţi cinci (i) „ertaţi”- probabil cu situaţie aparte (bolnavi, neputincioşi, foarte bătrâni).

În 1855 în Blăjani erau cel puţin 63 de moşneni, 12 mazili şi 1 boier de neam (probabil acelaşi Iordache Costache de la 1838) după cum rezultă din „ Moşnenii curburii şi procesele lor”, p.212, care formau „ceata din Blăjani”.

Pe timpul domnitorului Alexandru Ioan Cuza, un rol important în agricultura continuă să-l aibă arendăşia – deosebit de extinsă în Ţara Românească.

Arendaşii secondau pe moşiei în acţiunile de exploatare atât a ţărănimii cât şi a pământului. După expresia unui corespondent al foii „Reforma” „ei luau şapte piei dupre un bou”. Existau şi un număr foarte mare de ţărani clăcaşi (47 în Blăjani) cu obligaţiile lor feudale greu de suportat; referitor la aceasta Pana Buescu aprecia claca drept o „ muncă risipită”, „o muncă îndărătnică”, care „aduce mereu perdere în producţie”.

Toate acestea frânau progresul în agricultură şi impunea măsuri urgente. (N. Adaniloaie, Dan Berindei, Reforma agrară din 1864 ed. Academiei R.S.R.,1967 ,p.45-54)

Odată cu revoluţia burghezo – democratică din 1848 se impunea abandonarea relaţiilor feudale şi  trecerea la relaţii de tip nou în sectorul agrar, care sa îngăduie o intensă dezvoltare a agriculturii.

Stadiul general de dezvoltare permitea şi solicita abandonarea relaţiilor feudale.

În şedinţa din 13 decembrie 1863, Mihail Kogălniceanu a prezentat proiectul privind  secularizarea averilor mănăstireşti, care la articolul 1 stabilea : „Toate averile mănăstireşti din România sunt şi rămân averi ale statului”. Aceasta a afectat şi moşiile mănăstireşti Călugăreasca şi Gârbovi (Potârnicheasca).

La 14 august 1864, pe temeiul noii Constituţii a fost decretată de către domnitor Legea agrară , prin care sarcinile feudale erau desfiinţate din punct de vedere legal.

Aceasta a avut un deosebit răsunet în întreaga ţară, ”Buciumul” publica în foaia sa o depesă telegrafică de la Buzău în care se specifica: „În tote bisericile se fac servicii divine la care  aleargă sătenii în gloată, tineri şi bătrâni şi rog pe Creatoriu pentru fericirea Măriei sale domnitorului, care a depus proiectul legii rurale”.(N.Adaniloaie – Dan Berindei, Reforma agrară de la 1864, ed. Academiei R.S.R.,1967,p.172).

Cel dintâi capitol purta titlul „Despre împroprietărirea ţăranilor clăcaşi” şi prevedea desfiinţarea pentru totdeauna în toata România a clăcii, dijmei, podvezilor, zilelor de meremet (lucrări de reparaţii-întreţinere),  aducerea carelor de lemne şi a însărcinărilor similare răspunse de ţărani fie în natură, fie prin îndatoriri băneşti ce ţineau locul clăcii, unele sau altele stabilite prin legi , hrisoave, contracte sau învoieli perpetue ori timporale”.{Ibidem p. 173}

În al doilea articol se specifică faptul că „Ţăranii clăcaşi urmau să rămână „liberi şi deplini proprietari” pe vatra satului, pe casele şi îngrădirile lor, pe pământurile de păşune şi de arătura ce li poseda sau se cuvine a poseda în puterea legilor astăzi în fiinţă”.

Al treilea articol stabilea  constituirea teritoriului comunal, cuprinzând pieţele, străzile, locurile de biserică, cimitirele, şcolile, patrulele de rezervă etc. trecute în proprietatea comunelor fără despăgubire.

Prin articolul 5 se hotăra desfiinţarea monopolurilor de băuturi, măcelarii, brutarii şi alte asemenea în vetrele satelor şi pe locurile trecute în proprietatea ţăranilor.

Locuitorii clăcaşi erau împărţiţi în mai multe categorii, în funcţie de numărul vitelor ce le posedau şi primeau pământ şi în funcţie de acestea, legea stabilind următoarele loturi în Muntenia: 11 pogoane celor cu 4 boi şi o vaca (consideraţi fruntaşi), 7 pogoane şi 19 prăjini (prăjina = 35,39m.p.) celor cu 2 boi şi o vacă (mijlocaşi), 4 pagini şi 16 prăjini celor cu o vacă sau care erau lipsiţi de vite (pălmaşi sau toporaşi – în Blăjani numiţi „ codaşi”). Despăgubirile băneşti ce urmau să fie plătite timp de 15 ani erau considerate ca o răscumpărare a clăcii şi a celorlalte obligaţii; sumele pretinse însă erau foarte mari; preţul unui pogon ridicându-se la 5 galbeni (165 lei) ce trebuiau plătiţi în 15 ani, această împovărare fiind ani de zile din viaţa ţăranilor. (Istoria României, Comprendiu, Buc., 1974, p.276-277).

Aplicarea reformei s-a tot amânat din cauza moşierilor, dar şi autorităţilor astfel că în aprilie 1865 când trebuia încheiată, aceasta se realizase doar 50 %.

Din cercetarea fondului „Reforma agrară din 1864, dosar 190, rda.32, 34, 35, 36, 131, 149 aflate la Arhivele Naţionale Bucureşti, rezultă că în 18 martie 1865 în Blăjani existau 51 de ţărani clăcaşi din care 4 se încadrau în categoria „Fruntaşi”deţineau cate 4 bovine (Ion Răileanu, Constantin Vasile, Stanciu Clipu şi Ioniţă Răileanu),28 „mijlocaşi” care deţineau câte 2 boi şi restul „codaşi”sau cu braţele (pălmaşi) şi însurăţei. Tabelele cu repartiţia pământului cuprind doar 37 de ţărani , consideraţi însurăţei vor primi pământ după războiul de independenţă 1877-1878.

Din această sursă rezultă că „fruntaşii” trebuiau sa primească la Blăjani cate 11 pogoane şi 398 de stânjeni p., „mijlocaşii” câte 8 pogoane şi 128 stânjeni p. şi „codaşii”cate 4 pogoane şi 1208 stânjeni p., în realitate (conform filelor 34,35,si 36) au primit :„fruntaşii” cate 11,25 pog. şi 74 stânjeni p.,”mijlocaşii” cate 7,77 pog. şi 69 stânjeni p. şi  „codaşii” cate 4,7 pog. şi 200 stânjeni p.

Dacă avem în vedere cele trei categorii de teren (fără locurile de casă) cu care au fost împroprietăriţi, se poate vedea că terenul de „arătura” cel mai productiv şi cel mai bun reprezintă doar: 26,6% la categoria „fruntaşi”, 38,6% la categoria „mijlocaşi” şi 63,8% la categoria „codaşi” sau „pălmaşi”.

Un aspect totuşi bun este faptul ca procentul la categoria „arătura” creste uşor la mijlocaşi în raport cu cel al „fruntaşilor”si realizează o creştere semnificativă la „pălmaşi”- de 2,4 ori fata de fruntaşi.

Din actul de delimitare al inginerului Ibidor Berhinthal din 2 martie 1865 rezultă ca s-au acordat 284 pog. 1062 st.p. adică s-a dat mai mult decât se cuvenea celor împroprietăriţi. Acest prisos cuprindea: casă nouă, casă veche, crâşmă şi magazie grâu pe 5 pog. 237 st.p., armanul 1 pog. 874 st.p., livadă 5 pog. 1060 st.p., pentru izvoare şi lacurine cultivabile 9 pog. 959 st.p….

(După măsurătorile făcute de ing. hotărnic G.T.Negrutzi în 21 martie 1913) pentru moşia Alecu Bagdat.

Informaţii cu privire la această reformă apar şi în „Planul locurilor cedate locatarilor la 1864 pe moşia Slobozia- Câlnău, proprietatea Dlui Nicolae Cerchez, întocmit la 1888” scara 1:10000, format 71 x 60 (inventat 392, Arhivele statului Buzău). Pe acest plan apare moşia moşnenilor Blăjani orientată pe direcţia nord-sud ajungând până la râul Câlnău, iar la vest de aceasta orientat pe aceeaşi direcţie nord-sud se află Lotul A cu o suprafaţă de 157 ha 500m cedat locuitorilor. Lotul A este mărginit  spre vest de moşia Zilişteanca a Dlui Constantin Canela şi are aceeaşi dispunere.

Tabel  nominal
Cu cetăţenii care au primit pământ prin reforma agrară din 1864

ION RAILEANU, fruntaş	20. DOBRE CALUGERU, mijlocaş
CONSTANTIN VASILE, fruntaş	21. DIMIAN CINGU, mijlocaş
STANCIU CLIPU, fruntaş	22. CONSTANDIN CALUGERU, mijlocaş
IONITA RAILEANU, fruntaş	23. STANILA BURLACU, mijlocaş
DRAGAN MASINICA, mijlocaş	24. ION CIUNGU, mijlocaş
TUDOR NICOLAE, mijlocaş	25. DIMIAN PISICA, mijlocaş
NICOLAE PINTOIU, mijlocaş	26. HARALAMBIE PETREA, mijlocaş
ENE NICOLAE, mijlocaş	27. MARIN PETRE RAILEANU, pălmaş
DOBRE DIACONU, mijlocaş	28. IANACHE MOROIANU, pălmaş
GEORGE COCOSATU, mijlocaş	29. ION PISICA, pălmaş
MOISE PINTOIU, mijlocaş	30. TOMA FUMEA, pălmaş
GEORGE DODANU, mijlocaş	31. STAN CLIPU, pălmas
IONITA MUSATU, mijlocaş	32. COMAN CARSOTIN, pălmaş
MARIN MUSATU, mijlocaş	33. DUMITRU PISICA, pălmaş
COMAN U DODANU, mijlocaş	34. NICOLAE MACIUCA, pălmaş
IONU DODANU, mijlocaş	35. STANA VADUVA, pălmaş
RADU DODANU, mijlocaş	36. NICA ALEXANDRU, însurăţei
FILIP CALOTA, mijlocaş	37. SARU VADUVA, însurăţei
ION NICOLAE DODANU, mijlocaş

 

 

 

În 1878 – 1879 în baza aceleaşi legi se vor împroprietări familiile tinere de „însurăţei” în care se vor încadra şi cei de pe moşia Potârnicheasca aflată într-o „zona puţin populată, sănătoasa şi cu  izvoare de apă”.

După reforma agrară din 1864, a cărei aplicare integrală s-a prelungit până după războiul de independenţă (1877 – 1878), clasele sociale din viaţa satului se prezentau astfel:

• boierimea, şi-a încetat practic existenţa sa social – politică privilegiată; cu o parte din aceştia începe procesul de îmburghezire;
• ţărănimea clăcaşă şi-a schimbat şi ea situaţia prin eliberare şi împroprietărire, odată cu Reforma agrara din 14/26 august 1864;
• foştii clăcaşi s-au adăugat ţăranilor mici proprietari, dar problemele ţărănimii nu şi-au găsit pe deplin rezolvarea.

(Istoria Românilor, vol. VII, Tom.I,p.598)

Aceştia, ţărani eliberaţi prin lege de dependenţa personală, dar neavând suficient pământ fertil şi nici unelte bune, precum nici banii necesari să-şi plătească datoriile, şi-au pierdut din pământuri ajungând din nou sub dominaţia moşierilor şi arendaşilor, fiind obligaţi să lucreze pe pământurile acestora în condiţiile menţinerii unor vestigii ale relaţiilor feudale  (dijma, claca, rusfeturi (plocoane)).Dijma cea mai des întâlnită era „una din două” foarte grea pentru regiunile deluroase unde şi fertilitatea solurilor era ceva mai slabă.

Sistemul de arendare continuă şi după reforma agrară din 1864. Astfel, într-un document din 1904, apare la Blăjani un contract de subarendare de către Toma C. Alexandru, Neculai GH. Nae şi Nicolae I. Ene care au subarendat cate 2 – 4 pog. În Corneanca unui număr de 28 ţărani la preţul de 13 lei/ha pe termen de 15 ani (fila 70, dosar 190).

În 1911, prin înţelegerea dintre Consiliul comunal Râmnicu-Sărat şi „Olstea Sfântul Nicolae” din Blăjani, reprezentata de preotul Diamandi Nicolae, N. Apostu şi C.G.Raileanu se arendează pe termen de 5 ani, 1 aprilie 1911 – 1 aprilie 191 – moşia Blăjani, proprietate a comunei Rm.-Sărat, unui număr de 50 obşteni la preţul de 17100 lei anual. Olstea Blăjani a plătit anticipat o garanţie de 4300 lei pe care a sporit-o la suma de 8550 lei  pana la 1 oct. 1911.

Prin contractul de arendare, în caz de întârziere a plăţilor, care trebuiau făcute în luna aprilie şi octombrie al fiecărui an, olstea putea fi penalizată cu 10%. (D.190,fila 131)

Condiţiile în care se încheiau învoielile agricole erau grele. Uneori ţăranul era înşelat când i se măsura pământul, când i se scoteau zilele muncite şi când trebuia să predea partea de produse în cazul dijmei. Pentru ţăranii din zona de deal, modificările unor dispoziţii din legea impozitului asupra băuturilor spirtoase în 8 oct. 1900 prin care se înlocuia taxa de 5 bani pe gradul de alcool cu o dare de 20 bani pentru fiecare decalitru de borhot, indiferent de cantitatea de alcool produsă, au făcut ca micile gospodării din zona de deal şi de munte să nu-şi poată valorifica producţia de fructe. (Gh. Ceauşul şi D. Ionescu, Răscoala ţăranilor din 1907 în judeţul Buzău, p.365,  Studii şi articole de istorie, Soc. De St. Istorice şi Filologice din  R.P.R. , III , Buc.1961)

La aceste situaţii s-a suprapus şi repetarea mai multor secete de vară din perioada 1899 – 1910 şi secetele de primăvară din perioada 1893 – 1922, care au diminuat simţitor producţiile agricole. (Geografia fizica, vol . I, Ed.Acad. R.S.R. , 1983, p. 239)

Referindu-se la starea ţărănimii, ziarul „Alarma” din 12 dec. 1904, consemna în modul cel mai simplu şi impresionant situaţia copiilor la care exprimarea  „Mi-e foame” reprezenta „strigatul de fiecare zi cu care copilaşii multor ţărani se scoală dimineaţa şi se culca seara”.

Toate acestea au făcut ca viaţa ţăranilor să devină tot mai grea şi pentru ţăranii din zona Blăjani, mămăligă de mei, fasolea şi verdeţurile constituiau hrana lor cea obişnuită.

Expoziţia din 1906, pentru sărbătorirea a 40 de ani de la instituirea regimului monarhiei constituţionale, a reliefat limpede existenţa a două lucruri: una a progresului realizat de un segment foarte restrâns şi cea de a doua (majoritara) a stagnării, a sărăciei în care se zbăteau încă satele copleşite de lipsa pământului şi a hranei, de boală şi analfabetism. (Ist. Românilor, vol. VII, 2001, p.99)

Pe fondul acestor situaţii grave din mediul rural, izbucneşte răscoala pe 8 februarie 1907 în satul Flamanzi din nordul Moldovei şi se extinde cu repeziciune către sud şi restul ţării. La Buzău , târgul care se ţinea în fiecare duminică în oborul oraşului, adună oameni din toate satele şi din regiunile apropiate. Aici se realizau vânzări şi cumpărări de produse, dar reprezenta şi un mod eficient de circulaţie a ştirilor.

După Gh. Ceauşel şi D. Ionescu, în dimineaţa de duminică 11/24 martie 1907, un grup numeros de rezervişti lăsaţi la vatra la care s-au adăugat târgoveţi, băieţi de prăvălie, meseriaşi şi calfe din oraş şi mulţi ţărani veniţi la târg – împreună peste 500 de oameni, pe la ora 10 dimineaţă au declanşat răscoala. Masa aceasta a pornit din obor, s-a împărţit în două coloane din care una a devastat mai multe magazine şi case pe străzile Cândescu, Orasanu, Banului, Clementei di Dobrogei, iar cealaltă dintr-un grup mai mic alcătuit din ţărani din Scurteşti s-au dus la locuinţa prefectului conservator Anton Bărdescu din str. Mihai Bravu nr. 10 – 12 (azi str. Bucegi) căruia i-au cerut sub ameninţare să anuleze învoielile agricole încheiate în iarnă cu proprietarii din judeţ.

La intervenţia armatei se fac 100 de arestări din care sunt reţinuţi 21, iar dintre aceştia 12 plugari (ţărani săraci) din satele vecine. În după-amiaza aceleaşi zile de de 11/24 martie, grupele de ţărani care scăpaseră nearestate  se întorc în satele lor: Scurteşti , Vadu Soreşti, Băjani, Focşănei, Mărăcineni, Zilişteanca, Fundeni, Zărneşti, Blăjani, Policiori, Baieşti-Aldeni, Cernăteşti, Săpoca. Tot în această grupă se împrăştie şi mulţi rezervişti lăsaţi la vatra din Reg. 9 din Rm. Sărat, toţi ducând vestea celor petrecute la Buzău şi în ţară, dar şi ideea de a se întoarce a doua zi mai bine pregătiţi la autorităţile judeţului. Documentele timpului precizează că acţiunea convergentă a răsculaţilor către reşedinţa judeţului a avut loc ca urmare a unor înţelegeri prealabile între ei. Ziarul „Literalul” lansa în aceeaşi zi un apel recomandând „calm şi liniştirea spiritelor agitate”. Seara în aceeaşi zi (11/24 mar.) în satul Aliceni se adunaseră grupuri mari de ţărani care au atacat conacul moşierului  Nicu Cerchez. Dintre aceştia nu puteau să lipsească delegaţii celor din Blăjani care lucrau pe această moşie.

După Irina Milescu, 40 de Blajenari în frunte cu Ion D. Marcu, Nicolae Chirita ş.a., împreună cu ţăranii din Izvorul Dulce şi Pruneni au trecut la atacarea conacelor boiereşti.

Ilincioi I. (supliment Viaţa Buzăului, dec. 1976, p. 13 ) arată că sătenii din Mărăcineni, Măteşti, Potocenii de Jos şi de Sus , Scurteşti, Blăjani, Gura Dimienii, Pogoanele ş.a., au atacat proprietăţile şi au pus stăpânire pe pământ.

În dimineaţa zilei de 12/25 martie 1907 şi ţăranii din Blăjani avându-i în frunte pe consătenii lor Ion D. Marcu, Nicolae Chiriţă, Alexandru Gheorghe, Petre P. Marcu, Nedelcu Vlad (Irina Milescu, File de monografie) şi mulţi alţii înarmaţi cu ciomege, topoare, leuci (partea carului care se prinde la osie şi partea de sus a căruţei ), furci, coase, chiar flinte vechi şi ruginite, asemenea celor din preajma oraşului, de la Mărăcineni, Măteşti, Cernăteşti, Scurteşti, Fundeni, Zărneşti ş.a. s-au adunat în număr de peste 3000 de ţărani, la capul podului de peste Buzău în intenţia de a ajunge la conducerea judeţului. În faţa lor, în partea dinspre oraş a apărut o companie de infanterie din reg. 8 Dorobanţi comandată de căpitanul Vasile Munteanu şi formată din două plutoane, unul alcătuit din recruţi şi soldaţi în termen, iar altul din rezervişti, concentraţi pentru completarea efectivului. O parte din rezervişti erau chiar din comunele răsculate. Ţăranii pătrunseseră deja pe pod şi se apropiau de celălalt capăt, unde detaşamentele militare luaseră poziţie de luptă.

Autorităţile, prefectul judeţului, judele instructor, procurorul şi comandantul companiei se agitau în speranţa că ţăranii se vor retrage  de pe pod în urma unor simple parlamentări. Au încercat chiar să rupă  rândurile ţăranilor prin sarjari, dar hotărârea ţăranilor a rămas  neclintită chiar şi după ce s-au tras cele trei somaţii. Ţăranii scontau pe solidaritatea cu rezerviştii, dintre care , mulţi le erau consăteni. Trupa şovăia, nici căpitanul comandant al companiei nu era ferm. Cel care a descărcat din plin  revolverul în pieptul răsculaţilor, ordonând foc  a fost locotenentul Mănăilă . Cele mai multe salve însă, soldaţii le-au tras în vânt. Totuşi , 9 ţărani au fost împuşcaţi dintre care se crede ca 5 victime au fost făcute de gloanţele locotenentului Mănăilă. Numeroşi ţărani au fost răniţi, iar trei dintre ei au încetat din viaţa la spital. Ţăranii s-au împrăştiat, dar au urmat aşa – zisele „cercetări” şi arestări care s-au transformat într-o goană sălbatică după ţărani şi într-o cruntă răfuială cu aceştia. (Marea răscoală a ţăranilor din 1907, ed. Acad. R.S.R., Buc. 1987 ed. a II-a, p. 104)

În „Documente privind marea răscoală a ţăranilor din 1907, vol.III, ed. Acad. R.S.R., Buc 1984, sunt consemnate în 15/28 mar., Buzău Telegrama Prefectului jud. Buzău către Ministrul de Interne prin care se informa despre desfăşurarea acţiunilor ţărăneşti din comunele Laposi, Blăjani – cătunul Soreşti şi cele situate pe Valea Slănicului precum şi despre măsurile  luate pentru înăbuşirea răscoalelor în localităţile respective.(p. 19)

Telegrama transmisă  Dlui Ministru de Interne a fost comunicată dlui. Sturdza, Averescu, Brătianu în text dezvoltat: „Câţiva ţărani din Cătunul Soreşti, pedinte de comuna Blăjani, au  început să devasteze pădurea dlui. Mihail Antonescu şi (text indescifrabil care indică şi un alt obiectiv n.n.) au fost respinşi de jandarmii călări trimişi să facă patrularea acelor comune şi unul a fost chiar rănit. Astăzi a plecat dl. substitut de procuror, însoţit de o companie de infanterie, ca să facă cercetări asupra devastărilor comise în comunele de pe Valea Slănicului şi să aresteze pe vinovaţi. S-au arestat până acum 70 de ţărani, care s-au trimis la Buzău. Judecatorul de instrucţie a început instruirea delictelor, făcându-se percheziţie  s-au găsit pe la diferiţi ţărani produsele furate de la arendaşi şi înşii au început a le readuce la patule şi magazii” (nr.1836)

Semnează Prefect : C. Iarca

Acţiunile celor din Soreşti, Cândeşti, Odăile au continuat deci şi în următoarele trei zile de la evenimentele petrecute la podul Mărăcineni. Represaliile acestora s-au soldat cu 6 răniţi grav între care şi unul din Soreşti. Maria Vlad, astăzi în vârstă de 97 de ani îşi aminteşte că părinţii săi  i-au povestit despre răscoala şi ca alături de numele celor care au participat şi au suferit represaliile jandarmilor a fost şi soţia lui Petre P. Marcu, care pe motiv că l-ar fi ascuns pe soţul său a fost bătuta atât de rău încât de la aceasta i s-a tras moartea. Tot referitor la răsculaţii din Blăjani, alături de cei din Fundeni, Mărăcineni şi Zilişteanca apar informaţii în 18 iunie 1907, în ordonanţa definitivă dată de judecătorul de instrucţie al Tribunalului Buzău pentru aceste comune şi în 16/29 iulie 1907 în Rechizitoriul definitiv dat de procurorul tribunalului pentru acelaşi grup de comune.

Faţă de evenimentele petrecute la podul Buzăului în ziua de 12 martie, ziarul „Ordinea” încercând să ia apărarea autorităţilor, concluziona ca „prin aceasta s-a dovedit încă odată crudul adevăr că represiunea este singurul remediu  al mişcărilor violente”. (Constantin Alexandru, Monografia comunei Zărneşti, 2002, p.64)

Cruntele represiuni concretizate prin ucideri, răniri şi bătăile groaznice din temniţe au înfrânt elanul răsculaţilor, iar idealurile lor de libertate şi nevoia de pământ au rămas pe mai departe neîmplinite. Ecourile acestor evenimente persistă insa în memoria urmaşilor. În martie 1967 comunitatea a aşezat o placă comemorativă pe faţa şcolii generale Blăjani cu textul : „În amintirea răscoalei din marie 1907 la care au participat şi ţăranii muncitori din comuna Blăjani luptând împotriva exploatării burghezo-moşiereşti pentru pământ şi libertate”.

Anul acesta 2007 s-au împlinit 100 de ani de la acest eveniment important din viaţa satului şi a atrii, dar a fost tratat cu reţinere şi falsă uitare.

Dorinţa şi nevoia de pământ a ţăranilor va încerca să fie împlinită parţial, dar cu plata în sânge şi bani după războiul pentru întregirea neamului ca o recunoaştere a eroismului, a faptelor de vitejie şi sacrificiu a ţăranilor români, deveniţi ca întotdeauna ostaşi în apărarea gliei străbune.

La sfârşitul anului 1907, în intenţia de a realiza o mai buna organizare în domeniul agriculturii şi pentru a evita reapariţia diverselor nemulţumiri în rândul unor categorii de ţărani, prin decretul regal nr. 4153 din 23 dec. 1907, este promulgata „Legea pentru învoieli agricole”.

Învoielile agricole nu reprezentau o noutate, dar consemnarea acestora într-o lege, în chiar anul răscoalei prezintă o anume preocupare a  guvernanţilor.

Conform art. 1, erau supuse legii următoarele învoieli agricole făcute între proprietarii şi arendaşii de moşii şi ţăranii muncitori:

• învoielile, fie în bani, fie în dijmă , prin care se dădea ţăranului o întindere de pământ mai mică de 20 ha de fiecare cap de familie, pentru arături, fâneţe sau păşune;
• învoielile pentru păşunare de vite până la concurenţa de 6 vite mari şi 10 mici de fiecare cap de familie, socotindu-se 5 vite mici (oi, capre) drept una mare;
• învoielile prin care ţăranul se obligă a lucra cu ziua sau cu măsură următoarele munci agricole: arat, semănat, grăpat, tăvălugitul, prăşitul, săpatul, seceratul, cositul, plivitul, culesul, adunatul, treieratul, căratul la fânărie, la arie şi la magazie, transportul de cereale la schele şi gări şi lucratul viilor sau orice alte lucrări s-ar cere pentru cultura pământului.

Referitor la arendare (art.2) aceasta se putea face numai în bani, sau numai (exclusiv) în dijmă de recoltă. Plata muncilor agricole (cap. IV,art. 35) trebuia să se efectueze numai în  bani şi nu putea fi înlocuită printr-o altă valoare, ca jetoane, mărfuri, băuturi, ş.a. Nu se poate stipula ca ţăranii să-şi procure în mod expres îmbrăcămintea, alimentele, instrumentele, etc. de la proprietar, arendaş sau de la persoane desemnate de dânşii.

Fiecare ţăran care se învoia să muncească pe pământul unui proprietar sau arendaş era obligat să aibă un libret anual de munci agricole eliberat de secretarul comunei, se încheia un contract (conf.art.49) pentru anul agricol care începea la 1 martie şi se încheia la sfârşitul lunii februarie care urmează. Contractul putea fi reziliat la cerere de către ambele părţi dacă nu se respectau prevederile acestuia, cerând judecătorului de ocol să hotărască aceasta. Contractele agricole (conf. Art. 72) trebuiau autentificate de către primar, asistat de secretarul comunal, erau transcrise în registrul de învoieli agricole al comunei, se verificau, iar situaţia se încheia la sfârşitul lunii ianuarie de către primar şi consiliul comunal, păstrându-se în cancelaria comunei.

Primăria ţinea (prin lege conf. Art. 77) şi un registru special al reclamaţiunilor în  contra măsurătorilor, în contra modului cum sunt aplicate condiţiunile din contract, în contra lichidărilor nedrepte, în contra întârzierii de dijmuire şi încheiere, pentru înscrierea oricărei alte plângeri relative la învoielile agricole. Secretarul comunei era dator – sub pedeapsa de o sută lei amenda – a înregistra în el orice plângeri, iar inspectorii agricoli şi judecătorii de ocol erau obligaţi a examina registrul de reclamaţiuni certificând aceasta cu data şi propria lor semnătură şi a da curs plângerilor întemeiate.

Conform art. 89, proprietarul său arendaşul care se constata că, cu rea credinţă a nedreptăţit pe ţăran la facerea socotelilor, putea fi condamnat de judecatorul de ocol la o amendă de 200 – 5—lei şi la plata pagubelor cauzate ţăranului, fără prejudiciul pedepselor prevăzute de art.332 şi 333 din codul penal, dacă va fi loc. Dacă proprietarul sau arendaşul, nu se conforma art. 4, 35 şi 80, sau nu ţinea în regulă registrele prevăzute de lege, putea fi supus la o amenda de 500 – 1000 lei. Proprietarul său arendaăul care, în învoială lua asupra sa hrana ţăranului, era obligat să înscrie în contract tainul ( de pâine sau de mălai, legume, peşte, carne etc.) (art.45). În învoiala hranei cu ziua trebuia să se arate şi numărul meselor zilnice şi să se treacă în contract valoarea acesteia în bani.

Cantităţile de hrană nu puteau fi reduse sub minimul necesar hotărât de serviciul sanitar superior. Hrana trebuia să fie bună, sănătoasă şi îndestulătoare. În caz contrar, ţăranul putea cere primarului să constate că hrana nu corespunde acestor condiţiuni. Primarul, găsind plângerea întemeiată, hotăra printr-o ordonanţă definitivă ce se comunica proprietarului său arendaşului, ca hrana ţăranului să-i fie plătită în bani.

Legea atrăgea atenţia şi asupra măsurării corecte a pământului specificând (prin art.54 şi 55) ca „măsurarea pământului se va face cu măsură metrică oficială, uniformă pentru toată ţara, iar la nivelul fiecărei primării trebuie să existe cate un exemplar din următoarele măsuri: un metru de fier, un lanţ, o panglică de metal de 10 m şi după localităţi un dublu decalitru pentru cereale cu aparatul de încărcare sau o basculă română. Aceste măsuri purtau mărcile legale de verificare ale serviciului de măsuri şi greutăţi şi serveau la verificarea măsurărilor realizate. La uşa primăriei se afişa şi un tablou conţinând transformarea în măsuri metrice a vechilor măsuri întrebuinţate în localitate.

Articolul 57 specifica faptul că „Autorul unei măsurători false şi complicii lui, pe lângă pedeapsa prevăzută la art. 336 şi 337 din codul penal, puteau fi supuşi, în folosul comunei la o amendă egală cu de 10 ori valoarea pagubei ce va rezulta pentru reclamant, cum şi la plata cheltuielilor de constatare.

Un loc important în această lege l-a avut şi preocuparea pentru constituirea izlazurilor comunale.

Articolul9 , consemna: „În fiecare comuna se vor constitui unul sau mai multe izlazuri, în limitele a 3 km din vatra satului”, iar art. 10 stabilea întreţinerea acestora în funcţie de numărul vitelor mari, calculându-se 4 vite mari la 1 ha ( sau echivalentul în animale mici, respectiv – 5 oi şi capre drept o vită mare; 2 mânzaţi înţărcaţi drept o vită mare sau 2 mânji înţărcaţi drept o vită mare. La Blăjani existau aproape 292 vite mari sau echivalentul acestora rezultat din suma animalelor mici, mânjilor, oilor şi caprelor. Ca ofertă pentru terenul de izlaz se prefera şi s-a preferat cea din partea proprietarilor  care au contribuit la împroprietărirea din 1864.

Deci, în cazul Blăjani, terenul pentru izlaz a fost obţinut din moşia Bagdat – la data legii donată primăriei comunei Rm. Sărat în suprafaţă totală de 72 ha 8946 m p.

Izlazul a fost obţinut prin cumpărare, preţul încadrându-se în limitele de preţuri regionale hotărâte de Consiliul Superior al Agriculturii, pe baza preţurilor curente ale moşierilor din localitate, majorate cu 10%.

Plata izlazului s-a făcut conform art.29 prin contribuţia ţăranilor care aveau vite la păşunat pe izlaz, iar dobânzile de 6% au fost suportate de stat.

Conform aceleaşi legi, măsurătorile şi hotărnicia izlazului au fost făcute de Institutul geografic al armatei prin personalul din serviciul său , după cum rezultă şi din copia  hotărniciei ce a fost confirmată de Tribunalul Buzău prin sentinţa civilă nr.48/6 feb.1912.

Planul şi hotărnicia au fost realizate în 5 exemplare, vizate la Tribunal şi distribuite astfel: 3 ex. inspectorului agricol, pentru a se trimite ministerelor de interne, de agricultură şi domenii şi primăriei comunei; al patrulea exemplar s-a dat proprietarului vânzător, iar al cincilea exemplar s-a păstrat de către Tribunal.

Articolul 15 din Regulamentul special pentru măsurătoarea şi hotărnicia izlazurilor comunale (din 27 feb. 1909) consemna grija (obligaţia) primarilor pentru preînnoirea (reînnoirea) sau curăţirea semnelor – hotare ale izlazurilor, în fiecare primăvară. (Extrase din: Ministerul de Interne, Lege pentru învoieli agricole (promulgată cu decretul regal nr.4153/23 dec.1907, cu modificările aduse prin legea promulgată prin decret regal nr. 1310/21 apr. 1908 şi prin legea promulgată cu decretul nr. 1150/27 mar.1909) şi Regulamentul pentru măsurătoarea şi hotărnicia izlazurilor (aprobat cu decret regal nr.693 din 27 feb./1909), Ediţiune oficială, Buc. Imprimeria statului, 1909 ).

Cele de mai sus confirmă, cel puţin în parte, preocuparea şi recunoaşterea faptului că în domeniul relaţiilor agricole, trebuia făcut ceva, atât pentru o mai bună organizare cât şi pentru schimbarea atitudinii şi respectului cuvenit faţă de ţărani.

Participarea la războaiele pentru independenţa naţională, întregirea neamului şi restabilirea graniţelor

 

1. Războiul pentru independenţă

La 130 de ani de la războiul pentru independenţă din 1877-1878, informaţiile scrise cu privire la participarea fiilor comunei Blăjani la acest război sunt limitate. În biserica satului Blăjani, pe partea stângă de la intrare se află un frumos tablou cu numele a doi eroi căzuţi în luptă. Este vorba de soldat Dumitru Ion, r.7 linie şi Morogan Fănica, r.2 linie. Informaţii nominalizate cu aceeaşi eroi se află şi în monografiile anterioare ale comunei (manuscris) precum şi în alte surse. Registrul de stare civilă pentru decedaţi pe 1878 consemnează moartea soldatului Morogan Fănică, din regimentul 2linie, compania 6, la vârstă de 27 ani, mort la 6/03/1878. În 1928 (arhiva prefecturii, rola 156/1928, fila 25) mai figurau la Blăjani doi veterani de la 1877-1878 în viata – soldat Grigore Stoica şi soldat Iosef Grigore.

Informaţiile orale evidenţiază însă o participare numeroasă la acest război fără a nominaliza şi alţi soldaţi, în schimb se afirma ca în biserici, şcoli şi casele bătrâneşti existau numeroase decoraţii şi medalii din acest război. Acestea vorbesc despre o participare numeroasă şi eroică soldaţilor din Blăjani. Aprecierea generalului rus Todleben, care a condus blocada de la Plevna, referindu-se la armata română, elogia comportarea acesteia spunând că „indiferent de grad, de la general până la soldat, a fost mai presus de orice laudă”(Ist. României – Compendiu, p. 290) ceea ce se referea şi la soldaţii din Blăjani.

Aceleaşi fapte de arme, eroism şi spirit de sacrificiu au dovedit şi la Griviţa, Rahova, Smărdan şi Vidin, animaţi fiind de dragostea de patrie, ura înverşunată împotriva cotropitorilor, dorinţa fierbinte de a vedea ţară liberă şi independentă. şi astfel, independenţa de stat proclamată la 9 mai 1977 a fost consfinţită, întărită, apărată pe câmpul de luptă şi apoi confirmată de reprezentanţii marilor puteri la Congresul de la Berlin din vara anului 1878.

2. Campania din 1913

În anul 1912, lupta de eliberare naţională a sârbilor, bulgarilor, grecilor şi muntenegrenilor, care nu reuşiseră până atunci să-şi dobândească independenta fata de Imperiul Otoman, a făcut sa izbucnească primul război balcanic pentru înlăturarea definitivă a dominaţiei turceşti din aceasta parte a Europei. Turcia a fost înfrântă şi a cerut pace.

Între guvernele ţărilor balcanice aliate în războiul anti-otoman s-au ivit o serie de neînţelegeri de ordin teritorial, ceea ce a dus la declanşarea celui de-al doilea război balcanic între Bulgaria şi celelalte state balcanice.

Guvernul conservator român, în cel de-al doilea război balcanic s-a aliat grupului de state care luptau împotriva Bulgariei şi în iunie 1913, armata română a trecut Dunărea fără a desfăşura operaţiuni militare propriu-zise(Ist. României – Compendiu, 1974, p. 321).

Desigur ca şi aici au ajuns ostaşii din Blăjani, dar nu sunt nominalizaţi. Prezenta României în razboi a determinat încetarea conflictului şi a obtinut regiunea din sudul Dobrogei, cunoscuta sub numele de cadrilater, care a intrat în componenta statului român.

3. Primul razboi mondial (1916-1918)

Din nou, şi barbatii din Blăjani au fost chemati la arme, de data aceasta pentru desavarsirea statului national unitar român. Marea majoritate a celor mobilizati au facut parte din regimentele de infanterie 8 şi 48, precum şi din cele de artilerie, obuze, pionieri, militie, jandarmi, sanitari s.a.

Au trecut cu entuziasm trecatorile Carpatilor pentru eliberarea fratilor din Transilvania, au luptat în muntii Buzăului, zona Siriu, au dus lupte în Oltenia şi Dobrogea, iar cand linia frontului s-a mutat pe zona Moldovei de Sud, deviza „Pe aici nu se trece” i-a imbarbatat în luptele eroice de la Marasesti, Marasti şi Oituz în vara anului 1917.

Armatele germane mai bine dotate şi pregatite au fost surprinse de vigoarea şi spiritul de sacrificiu al ostasilor români, care vin invinsi s-au transformat în invingatori şi au determinat masina de razboi germana sa bata în retragere.

Despre eroismul ostasilor români din acest razboi s-a scris mult, dar marturisirile celor ramasi în viata referitor la luptele de la Marasesti, Marasti şi Oituz au fost adevarate lectii de istorie pentru urmasi. Povestind uneori cu lacrimi în ochi despre cei cazuti, despre cele suferite de fiecare în parte, de panica şi groaza unor atacuri cu gaze fata de care nu erau prea bine echipati pentru aparare, povestind în acelasi timp cu mandrie despre victoriile obtinute pentru care multi au platit cu viata, acestia si-au facut astfel datoria atat pe front cat şi acasa. Aportul pentru tara al acelor generatii a fost şi este recunoscut unanim de catre poporul român, iar afirmatia ca ei au definitivat „România Mare” – este reala.

Tributul de sange al blajenarilor a fost deosebit de mare. Au ramas pe campul de lupta sau au murit în spitale fiind grav raniti un numar de 90 de eroi. Cei mai multi au murit  în 1917 în perioada marilor batalii.

Au pierit în lupta sublocotenentul Diamandi Nicolae, despre care 2 batrani spun ca ar fi avut o placa de marmura în biserica Blăjani, a pierit plutonierul Potarniche Dumitru, sergentii – Ichim Tudorache, Mihalcea Constantin, Stoica Ion, Vlad Ion, alti 11 caporali şi 73 soldati.

Pentru cinstirea eroilor, langa biserica din Blăjani s-a ridicat un monument în forma de templu antic , cu o cruce în partea superioara dedicat „Eroilor care au cazut în razboiul pentru intregirea neamului campania 1916 – 1919”, de catre „Parintii, sotiile şi fratii …’ conform inscriptiei de pe spatele monumentului.

La începutul listei de eroi sunt înscrise urmatoarele : „ Fericiţi pe care i-ai ales şi i-ai privit, Doamne şi pomenirea lor din neam în neam, sufletele lor întru bunătate se vor sălăşlui”. Urmează numele eroilor , care din cauza dimensiunilor mici ale laturilor monumentului şi a degradării în timp, multe nu se pot citi.

În centrul satului Soreşti , la o întretăiere de drumuri se află două monumente asemănătoare , sub formă de obelisc, aşezate pe un postament de beton, construite la date diferite. Unul a fost ridicat în anul 1936  „Eroilor căzuţi pe câmpul de luptă  în războiul pentru întregirea neamului’ pe care se afla un număr de 24 nume de eroi. Celălalt monument este dedicat eroilor din cel de-al doilea război mondial.

În casa Petre Samoilă ( azi Petre Constanţa ) s-a aflat şi se afla un tablou în ramă pe un fond aparte , cu 76 de eroi din primul război mondial, scris se pare de Alexandru Petre , avocat la Tribunalul Buzău, devenit şi el erou în cel de al doilea război mondial , iar în grădina locuitorului Fumea Ene din Corneanca a fost construit în perioada 1935 – 1937 un alt monument pentru eroii din 1916 – 1919 , dar care la această dată nu mai are  nici un fel de înscrisuri , chiar daca este cel mai îngrijit.

Pentru cei de acasă perioada războiului a fost şi ea plină de greutăţi. În localitate au mai rămas doar femeile, bătrânii şi copiii, iar dintre tineri doar cei cu diferite probleme pentru care au fost neîncorporaţi. La greutăţile respective se adăugau înştiinţările numeroase care îndoliau frecvent familiile celor căzuţi pe front.

Ocupaţia germană a introdus un regim de supraveghere strictă , de rechiziţii de vite , porci şi altele, de abuzuri faţă de localnici şi administraţia locală. Edificatoare în acest sens a fost arestarea în 1919 a talmaciului Avram Rotenstein din Bucureşti pentru pagube în timpul războiului şi amestecul trupelor de separaţie în administraţia localităţii Blăjani.

Pentru familiile celor căzuţi la datorie şi pentru cei întorşi acasa, statul a oferit pământ în cadrul reformei din 1921 (vezi tabelul cu cei 55 cetateni din Blăjani), a oferit ajutoare băneşti pentru văduve , orfani şi invalizi. În 1927 mai erau în evidenţa Primăriei un număr de 55 pensionari de război, iar tuturor veteranilor li s-a acordat medalia „Crucea comemorativă 1916 – 1918” alături de alte distincţii atribuite chiar pe câmpul de luptă.

 

 

 

 

TABEL NOMINAL

Cu morţii şi dispăruţii din războiul pentru întregirea neamului 1916 – 1918

 

Numele şi prenumele	Grad	Regiment	Anul dispariţiei şi locul
Avram Gheorghe	Soldat
Baba Constantin	Soldat	R 48 Inf.	1917  Putna
Banu Tănase	Soldat	B. 2 Crişan	1916
Bordeiverde Nicolae	Soldat
Călugăru Dumitru	Soldat
Călugăru Petre	Soldat	R 48 Inf.	1916 Rm.Sarat
Cârciumaru Nicolae	Soldat
Cocoşatu Constantin	Soldat
Constantin Gheorghe	Soldat	B. 48 Inf.
Dedu Nicolae	Soldat	R. 3 V.I	1917 Doaga Putna
Diamandi Nicolae	Sublocotenent	R. 76 Inf.
Dobre Bratu	Soldat
Dobre Nicolae	Soldat
Dodan Cristea	Soldat	R. 8 Inf.
Dragomir Ion	Soldat	R. 48 Inf.	1918 Dracşani- Botoşani
Drăgan Nicolae	Soldat	R. 48 Inf.
Dumitru Gheorghe	Soldat	R. 5 Obuze
Dumitru Ion	Soldat	B. 48 Inf.	1917 Deleni – Botoşani
Ene A. Gheorghe	Soldat	R.8 Bz- B.Mil.Bz	1917 Băluşeni- Botoşani
Ene N. Gheorghe	Soldat	B.Mil. Bz	1917 Deleni- Botoşani
Frăţilă Ion	Soldat	R.8 Inf.	1917 Vânători- Botoşani
Frăţilă Nicolae	Soldat	R. 9 Inf	1916
Harapu Voicu	Caporal	B. Mil.Bz	1917 Podul Iloaiei
Ibris Alecu	Soldat	R. 48 Inf.
Ichim Tudorache	Sergent		1917 Prisaca Tecuci
Ion Ioniţă	Caporal	B 13 P.	1917 Putna
Ion Radu	Soldat	R. 20 Obuze
Iordache Gheorghe	Soldat	R. 8 Inf.
Iordache Scarlat	Soldat	R. 9 Inf.
Iordache Gh. Vasile	Soldat	Divizia 12 Jand.	Spitalul mobil
Iosef Gheorghe	Soldat	R.8 Inf.	1918 Blăjani
Ispas Stan	Soldat	R. 48 Inf.	1917 Spital Bucuresti
Lefter Anton	Soldat	R.10 Inf.	1918 Galati
Marin Ion	Caporal	C.R.Bz
Mihalcea Constantin	Sergent	R.8 Inf.
Milea Toader	Soldat	Com. 3 Pionieri	Reg. 3 Inf.
Milescu Ene	Soldat	R. 48 Inf.
Militaru Ion	Soldat
Moise Gheorghe	Soldat	R. 48 Inf.
Moise Vasile	Caporal	B. Mil Bz R.48 I.
Muşat Nicolae	Soldat	R. 48 Inf.
Necula Andrei	Soldat	R. 8 Inf.
Necula Dumitru	Soldat	R. 48 Inf.
Negoiţă Dumitru	Caporal	B. 13 Pion	1917
Nica Constantin	Soldat	B. Mil Bz
Nicolescu Ion	Soldat
Olaru Gheorghe	Caporal	R. 8 Inf.
Petre Cristea		R. 8 Inf.
Pinţoiu Barbu	Soldat	R.48 Inf.
Pinţoiu Draghici	Soldat	R. 3 Inf.
Pinţoiu Ion	Soldat	R. 3 V.
Pinţoiu Nicolae	Soldat	R. 8 Inf.
Popa Ilie	Soldat	B. 48 Inf.
Popa Ion	Soldat	B. Mil Bz
Popa Ioniţă	Caporal	R. 8 Inf.
Potârniche Dumitru	Plutonier	R. 7 A.
Predescu Alexandru	Soldat
Radu Gheorghe	Soldat	R. 8 Inf.
Răileanu Constantin	Caporal	B.Mil Bz Jand.
Răileanu Nicolae	Caporal	C.R.Bz	1917
Rânciog Antimir	Caporal	R. 8 Inf.
Ranciog Ion	Soldat	R. 8 Inf.
Roncea Eugen	Soldat	R. 3 A. Grea
Roşca Vasile	Soldat	R. 3 V.
Rusu Constantin	Soldat	C.R. Bz
Rusu Grigore	Soldat	R. 8 Inf.
Rusu D. Nicolae	Soldat	R. 48 Inf.
Rusu Petre	Soldat	R. 8 Inf.
Rusu E. Stan	Soldat	R. 8 Inf.	Spital Tecuci
Rusu Gh. Stan	Soldat	R. 8 Inf.	Vânători – Botoşani
Stanciu Dumitru	Soldat	B.C. 3 san.
Stanciu Ion	Soldat	R. 48 Inf.
Stanciu Radu	Soldat	R. 2 A.c.
Stanila Ştefan	Soldat	B 48 Inf.
Stoica Ichim	Soldat	R. 48 Inf.
Stoica Ion	Sergent	R. 18 Inf.
Stoica Nicolae	Soldat	B. Mil. bz
Stoica Radu	Soldat
Stoica Vasile	Soldat
Ştefan Constantin	Soldat	B 48 Inf.
Ştefan Radu	Soldat
Toader Ion	Soldat	R. 48 Inf.
Tudorie Ion	Caporal	R. 2 Gr.
Tudorie Stoica	Soldat	R. 48 Inf.
Unguriu Enache	Caporal	B. Mil. Bz
Văsâi Radu	Soldat
Vlad Constantin	Soldat
Vlad Gheorghe	Soldat	R. 7 Art.
Vlad Ion	Sergent	R. 7 V.
Vlad Ioan	Soldat	R. 7 V.
Vlad Nicolae	Soldat	R. 48 Inf.
Vlad Pantazi	Soldat	Atelier Central Confecţii

 

 

4. Al doilea război mondial

După numai 22 de ani de la realizarea „României Mari” situaţia politică şi militară din Europa se înrăutăţeşte . România rămasă singură, izolată şi fără nici un sprijin din afară, pierde la 26 iunie 1940 Basarabia şi nordul Bucovinei în urma unei note ultimative a guvernului sovietic; în septembrie 1940, Cadrilaterul este cedat prin tratative Bulgariei, iar la 30 august 1940 prin Dictatul de la Viena – Transilvania de Nord este predată Ungariei hortiste – la presiunea exercitată de către Germania şi Italia fascistă. Astfel , pentru recuperarea teritoriilor pierdute, România a fost aruncată în orbita politică a Germaniei hitleriste, iar la 22 iunie 1941 intră în război alături de Germania împotriva Uniunii Sovietice având ca obiectiv reîntregirea ţării în vechile graniţe.

Din comuna Blăjani au fost mobilizaţi un număr mare de ostaşi, care au trecut Prutul , au eliberat Basarabia , au depăşit Nistrul şi au luptat la Odessa, Cotul Donului, stepa rusă, zona Volga.

Au căzut pe câmpul de luptă pentru reîntregirea ţării peste 110 eroi între care : sublocotenentul Milescu E. Constantin, plutonierii – Alexandru Petre, Drăghia Petre, Tudose Alexe, sergenţii – Chirilă Gh. Dumitru, Iordache E. Ion, Manea C. Gheorghe, Suflea I. Gheorghe, Zamfir St. Gheorghe, 17 caporali şi 85 de soldaţi. O parte din aceştia au căzut pe frontul de vest luptând desigur pentru aceeaşi cauză, dar de data aceasta împotriva Germaniei şi a statelor din Axă, care au impus în 1940 smulgerea din trupul ţării a teritoriilor .

Sacrificiul lor nu a fost zadarnic, o parte din teritorii au revenit în graniţele iniţiale. Pentru o parte din ei (doar 23) în satul Soreşti s-a ridicat un monument identic cu cel al eroilor din 1916 -1919 pe care sunt înscrise numele a 23 fii ai satului „…căzuti pe front”, „luptători pe front şi morţi la vatra”.Inscripţia consemnează faptul că monumentul s-a ridicat de Nicolae P. Lefter cu soţia Aptiţa, fiului lor Ion N . Lefter şi camarazilor lui din Regimentul 6 cavalerie, morţi la datorie în războiul sfânt, adică războiul antisovietic pentru eliberarea teritoriilor pierdute de România în 1940. În acelaşi sat, în dreptul familiilor Ispas şi Dinu N. se afla un monument de dimensiuni mai mici pentru eroul caporal Rânciog Mihai căzut la datorie la 25 apr. 1945 – cu două săptămâni înainte de sfârşitul războiului. Pentru toţi eroii din cel de-al doilea război mondial „căzuţi pentru patrie şi dreaptă credinţă” din punct de vedere al monumentelor şi al memoriei lor s-a făcut puţin , 97 de eroi nu apar (nicăieri) pe monumente.

Poate că nu se evidenţiază suficient nici suferinţele celor rămaşi acasă la numai un an de război în Blăjani erau deja 24 de copii orfani din care 7 erau din familia Suflea, precum nici ajutorul dat celor de pe front . Astfel, cu toate lipsurile şi neajunsurile familiilor, acestea au sprijinit atât moral cât şi material pe cei din tranşee.

Pe parcursul întregii perioade s-au organizat 9 colecte în bani , obiecte şi alimente care au purtat diferite denumiri ; „Ajutorul de iarna”, „Ziua cumpătării”, „Ziua ostaşului”, „Dealul plugarului”, „Darul soldatului” s.a. La colectele în bani au participat 1378 persoane la care s-au adăugat şi blăjenarii aflaţi în alte localităţi cum  au fost : Nicolae Grigorescu din Buzău cu 5000 lei, ing. N Muşat din Bucureşti cu 2000 lei şi maior inginer Tomescu Gheorghe cu 1000 lei. Suma totala a celor 9 colecte  a fost de 210210 lei la care s-au adăugat cele realizate  de la blăjenarii aflaţi în alte localităţi. Din aceste sume 40% s-au trimis la judeţ pentru ostaşi şi alte utilităţi , iar 60% au rămas la nivelul comunei pentru ajutorarea familiilor sărace ale ostaşilor ce se găseau la datorie.

Din colectele de alimente s-au aprovizionat centrele şcolare la care serveau masa un număr de 49 elevi (la şcoala Blăjani 10 elevi, la şcoala Dodaneşti 24 elevi, la şcoala Soreşti 15 elevi).

În categoria ajutoarelor acordate de judeţ se înscrie şi oferirea a 6 vaci pentru văduvele de război Ioana Muşat Arsenie, Maria Toflea Gheorghe, Stana Roşu Vasile, Niculina Răileanu Nicolae, Elizabeta Paraschiva Ioan şi Maria Niculae Ion(ultimele nume reprezentând numele de botez al eroului).

Văduva Maria Suflea, având greutăţi mari şi neputând să întreţină vaca , a dat-o înapoi judeţului , vaca ajungând la eroul „mare mutilat” din Mărăcineni, iar vaca dată înapoi de Răileanu N. Niculina a ajuns la Aliceni.

Prin colecta din 22 sept. 1943 s-au strâns articole de îmbrăcăminte , rufărie şi încălţăminte pentru ostaşii de pe front precum şi materiale din categoriile fier vechi , metale nefieroase, cârpe şi hârtie , produse textile, de lână , in , cânepă, borangic necesare industriei de război.

Prin adresa Prefecturii nr.567/20 oct.1943 se stabileau ca norme pentru locuitorii de la sate câte 2 kg fier, 2 kg cârpe şi zdrenţe, 1 kg textile precum şi un obiect de îmbrăcăminte. Tot în 1943 , prin adresa Prefecturii nr.251 în conformitate cu dispoziţiile date de mareşalul Ion Antonescu , se cerea sătenilor să lucreze benevol pentru ostaşi flanele, pulovere, ciorapi şi manuşi din lână. La strângerea colectelor pe sectoare au participat preoţii, cadrele didactice şi salariaţi ai primăriei.

Rechiziţiile pentru război au fost şi ele substanţiale astfel : în 1943 au fost rechiziţionaţi cai de la Gheorghe Iordache, Nicolae Dodan, Nicolae Dincă, preot B.Ispas, căruţe de la Dumitru N. Gh. Nae, Ion Oprea, Costache Muşat şi alţii. În ianuarie – martie 1944 s-au rechiziţionat cai , boi pentru tracţiune şi hrană precum  şi căruţe de la cetăţenii Ion R. Constantinescu, preot Bănică Ispas, Nicolae Gh. Grigore, Ion N. Dincă, Ghită N. Radu, Nicolae N. Ene, Constantin St. Milea, Gheorghe St. Grigore, Marin N. Dobrin, Dumitru Gh. Boghina, Toma N. Şerban, Ion N. Nae. (Arhivele Buzăului, fond Primăria Blăjani)

Pentru generaţiile actuale , toate acestea sunt doar parţial cunoscute sau deloc şi apreciate ca atare. De aceea din respectul pentru înaintaşi şi faţă de faptele lor măreţe plătite cu vieţile lor tinere, merită să zăbovim mai mult asupra istoriei, să ne plecăm fruntea la vederea monumentelor şi să ne rugăm pentru cei „căzuţi pentru patrie şi dreaptă credinţă”.

Puţinii care au rămas în viaţa , apar tot mai rar pe uliţele satului , unii nici nu mai pot urca drumul obişnuit spre biserică, dar încă mai pot ieşi măcar la poarta casei să privească curioşi la cei de pe uliţă.

Pe unii trecători nu-i mai cunosc şi din curiozitate mai întreabă de-ai cui sunt. Sunt dornici de vorbă şi sunt curioşi ca toţi bătrânii. Vor să cunoască prezentul de dincolo de poarta lor, dar vor să şi povestească viaţa şi trecutul lor.

Opriţi-vă o clipă, schimbaţi câteva vorbe cu ei şi dacă împrejurările permit , întrebaţii despre război şi anii tinereţii, pentru că chiar dacă au mai uitat câte ceva de ieri, alaltăieri, despre cele petrecute în anii războiului n-au uitat absolut nimic. A fost realitatea cruntă a războiului în care ei şi-au făcut datoria faţă de ţară , faţă de cei de acasa, pentru care fapte merită tot respectul nostru şi un loc privilegiat în memoria satului.

Dintre participanţii la război foarte mulţi au fost decoraţi după cum urmează :Vlad Ion cu „Serviciul credincios cu spada”, Negoiţă M. Tudor, Oprea Ion şi Grigore Alexandru cu „Virtutea militară clasa a IIa”, Alexandru St. Grigore, Ene N. Ştefan, Nica N. Dumitru, Răileanu Costache Ion, Stănilă Gheorghe şi Vlad Iosif Ion cu „Bărbăţie şi credinţa” Apostu Cristea, Lefter Nicolae, Rânciog Nicolae, Chiriţă Dăscăloiu, Muşat Nicolae, Dorojan Ion, Matache Nicolae, Lupescu Constantin, Rusu Nicolae s.a. cu „Crucea comemorativa a celui de al doilea război mondial 1941- – 1945 pentru servicii militare aduse statului”. ( Informaţii : Ene N. Stefan, Grigore M. Nicolae şi col. Ion Stefan)

Un caz aparte îl constituie domnul învăţător Alexandru Drăghici, care a participat la război ca aviator – locotenent, astăzi având gradul de colonel şi vârsta de 91 de ani şi care a fost decorat cu :

• „Virtutea aeronautică” clasa Crucea de Aur cu prima şi a doua baretă – în 1945;
• „Coroana României” clasa a Va în gradul de cavaler cu panglica de „Virtute Militară” (1945 provizoriu, iar în 1947 definitiv);
• Medalia „Crucea Comemorativă a celui de al doilea război mondial 1941- 1945”.

În anul 1994, la 50 de ani de la încheierea celui de al doilea război mondial, s-a creat „Asociaţia veteranilor de război” care la acea dată avea 17 de veterani. Astăzi, mai sunt în viaţă 12 veterani şi 43 de văduve. ( Informaţii, col. Ion Stratone Ştefan)

Timpul războiului a trecut demult , dar şi alte evenimente recente au scos în faţă oameni pe care blăjenarii îi amintesc cu respect :

• Astfel, Vlad I. Constantin, erou căzut la revoluţia din decembrie 1989 îşi are numele încrustat pe Monumentul Revoluţiei din 1989 din faţa Palatului comunal Buzău şi pe crucea din cimitirul satului Blăjani;
• Sublocotenentul post mortem Manta Valentin Cezar, a devenit erou al unităţii de Pompieri – astăzi Inspectoratul pentru situaţii de urgenţă „Neron Lupaşcu” Buzău, iar numele său este consemnat pe monumentul de la Mihăileşti alături de ceilalţi colegi căzuţi în intrevenţiile solicitate de accidentul de la Mihăileşti din 24 mai 2004, precum şi pe crucea monument din cimitirul satului Soreşti unde a fost înmormântat;
• În 26 iulie 1996 s-a stins din viaţă subit Generalul de flotilă aeriană Alexandru Marius Lucian, născut la Blăjani la 25 dec. 1947; a participat activ la evenimentele din dec. 1989, iar ziarele din acea perioadă au prezentat pe larg personalitatea sa; este înmormântat la Cimitirul Eroilor din Buzău având o cruce – monument de marmură şi o aripă de avion, amintind specificul activităţii sale şi simbolizând, parcă un ideal frânt precum o aripa în zbor. Tuturor de mai sus , eroi şi veterani, respectul nostru şi al generaţiilor care vin după noi.

 

 

 

TABEL NOMINAL CU DECEDAŢII sau DISPăRUŢII DIN RĂZBOIUL 1941 – 1945

Nr. Crt	Numele şi prenumele	Unitatea din care a făcut parte	Data decesului
1	ALEXANDRU G. NICOLAE	R.7.ART	22.11.1942
2	ALEXANDRU GH. DIONISIE	R.7.ART	22.11.1942
3	ALEXANDRU PETRE	R.6.CAVAL
4	BARBU I. ION	R.8.DOROB	30.08.1941
5	BANU ION
6	BĂLĂŞOIU I. ION	R.8.DOROB	26.11.1942
7	BARDAHAN I. SANDU	R.23.INF	23.08.1944
8	BUZDUGA N. ION		22.11.1942
9	BUZDUGA N. NICOLAE	R.8.GRANIC	24.08.1944
10	CHIRIŢĂ N. ION – SERGENT	R.7.ART	21.03.1943
11	CHIRIŢĂ GH. CRISTEA	BAT.8.V.M.	12.04.1944
12	CHIRIŢĂ GH. DUMITRU	R.8.DOROB	05.02.1943
13	CIUCU N. GHEORGHE	R.8.DOROB	23.11.1942
14	COJOCARU C. ION	R.5.PION	10.04.1945
15	COMAN ST. GRIGORE	R.8.DOROB	20.11.1942
16	CONSTANTIN GR. NICOLAE	R.8.DOROB	20.03.1944
17	CONSTANTIN N. ION	R.6.CALARAŞI	22.11.1942
18	COSTACHE N. RADU	BAT.4.JAND	24.08.1944
19	CRISTEA I. CONSTANTIN-caporal	R.34.INF	01.03.1945
20	DEDU TRAIAN – fruntaş	R.15.DOROB	23.08.1944
21	DOBRE GH. ION – caporal	R.6.CALARAŞI	22.11.1942
22	DODAN I. NICOLAE	R.6.CALARAŞI	22.11.1942
23	DOROJAN GH. GHEORGHE-caporal	R.8.DOROB	20.11.1942
24	DOROJAN GH. STAN	R.8.DOROB	23.11.1942
25	DRAGOMIR E. ION	R.90.INF	20.10.1944
26	DRAGHIA C. GHEORGHE	R.11.ART	29.08.1944
27	DRAGHIA PETRE-plutonier activ	R.82.PION	05.04.1944
28	DUMITRU P. ION	R. 6 CALARAŞI	22.11.1942
29	DUMITRU D. NICOLAE-fruntaş		11.09.1944
30	FRĂŢILĂ D. ION – caporal	R. 8 Dorob.	25.08.1944
31	FRĂŢILĂ I. GHEORGHE	R. 10 DOROB.	22.11.1942
32	FUMEA S. NICOLAE	R.6. CALARAŞI	22.11.1942
33	GOGU T. GHEORGHE	R.8.DOROB
34	GRIGORE M. NICOLAE	R.6.CALARAŞI	22.11.1942
35	GRIGORE GH. RADU	R.6.CALARAŞI	22.11.1942
36	IBRIS R. GHEORGHE	R.8 DOROB	09.06.1945
37	IGOR D. ION
38	IONESCU R. CONSTANTIN	R.15.DOROB	18.06.1945
39	ION I. IONITA	R. CALARAŞI
40	IORDACHE E. ION – sergent	BAT.1.V.M.	03.10.1941
41	IORDACHE N. ION	R.8.DOROB	02.03.1943
42	IORDACHE N. ILIE	BAT.4.V.M.	12.05.1944
43	IORDACHE GH. NICOLAE	R.8.DOROB	02.03.1943
44	ISPAS D. ION – CAPORAL	R.7.ART	31.05.1944
45	ISPAS D. ISPAS
46	LEFTER N. ION	R.6.CALARAŞI	09.07.1941
47	LEFTER N. CONSTANTIN	R.28 ART	22.11.1942
48	LEFTER C. NICOLAE	R.5.PION	22.11.1942
49	LEFTER N. PETRE	R.6.CALARAŞI	22.11.1942
50	MANEA C. GHEORGHE, SERGENT	R.23.INFANTERIE	23.08.1944
51	MANEA NICOLAE
52	MARIN AL. ION	BAT. 9.V.M.	03.05.1945
53	MARINITA DUMITRU	R.6.CAVALERI
54	MILEA N.NICOLAE	R.7.ART	22.11.1942
55	MATEI RADOSLAU	R.6.CAVALERI
56	MILESCU E. CONSTANTIN	R.8.DOROB	06.1944
57	MIHAILĂ PETRE	R.6.CAVALERI
58	MILESCU S. ION	R.6.CALARASI	20.11.1942
59	MILESCU I. DUMITRU-CAPORAL	R.7.ART	22.11.1942
60	MIRITĂ D. RADU	R.9.DOROB	23.11.1942
61	MITREA GH. RADU	R.8.DOROB
62	MUŞAT ANTON ION
63	MUŞAT C. CONSTANTIN	R.9.DOROB	23.11.1942
64	MUŞAT C. AUREL
65	MUŞAT N. ARSENTE	BAT.10.V.M.
66	MUŞAT I. ION	R.6.CALARAŞI	22.11.1942
67	NEAGU V. ION		22.11.1942
68	NEAGU C. ION	R 6 CALARASI	05.11.1944
69	NEAGU M. VOICU	R 1 AA	31.12.1942
70	NECULA D. ION	BAT 4 V.M.
71	NEGOIŢĂ D. TRAIAN	R.11.ART	29.08.1944
72	NEGOIŢĂ D. RADU, CAPORAL	R.5 CALARASI	12.04.1944
73	NICA M. NICOLAE	R.6.CALARASI	22.11.1942
74	NICULAI D. ION	R.6.CALARASI
75	OLARU I. GHEORGHE, CAPORAL	R.82.INF	02.02.1943
76	OLARU I. MIHAI	R.5.PION	22.03.1945
77	OLARU D. PETRACHE	R.8.DOROB	23.11.1942
78	OLARU I. NICOLAE, CAPORAL	BAT.2.V.M.	08.11.1943
79	OPREA ION MILEA
80	PARASCHIVA M. ICHIM	R.5.PION	20.11.1942
81	PARASCHIVA GH. ION	R.8.DOROB
82	PĂUNA G. ANDREI, CAPORAL	R.7.ART	22.11.1942
83	PETRACHE N. DUMITRU, CAPORAL	R.7.ART	22.11.1942
84	PINŢOIU R. ANDREI	R.8.DOROB	16.06.1944
85	PINŢOIU N. ION		19.11.1942
86	PINŢOIU P. CONSTANTIN	R.6.CALARASI	20.11.1942
87	POSTOLACHE GHEORGHE
88	POSTOLACHE D. SAVA	R.6.CALARASI	20.08.1944
89	POTCOAVA I. NICOLAE	R.91.INF	02.02.1943
90	POTRIVITU BRATU
91	RADU R. MIHAI, CAPORAL	R.7.ART
92	RĂILEANU N. ION	R.7.ART	22.11.1942
93	RĂILEANU I. NICOLAE, FRUNTAŞ	R.8.DOROB
94	RĂILEANU R. NICOLAE	R.9.DOROB	20.11.1942
95	RĂILEANU N. ION	R.8.DOROB	22.08.1943
96	RÂNCIOG V. DUMITRU, CAPORAL	R.7.ART	22.11.1942
97	RÂNCIOG GH. MIHAI, CAPORAL	R.40.INF	25.04.1945
98	ROŞU N. VASILE	R.8.DOROB
99	RUSU I. GHEORGHE, FRUNTAS	R.8.DOROB	26.11.1942
100	RUSU ST. IANCU	R.7.ART	22.11.1942
101	RUSU C. GRIGORE	R.8.DOROB	22.02.1944
102	SMEU D. MIHAILă	R.6.CALARASI
103	SORESCU D. MIHAI		22.11.1942
104	STOICA I ION	R.7.ART	22.11.1942
105	STOICA I. CONSTANTIN	R.8.DOROB
106	STOICA RADU
107	SUFLEA I. GHEORGHE, SERGENT	R.8.DOROB	1941
108	TĂNASE DUMITRU	R.6.CALARASI
109	TARHOAGA A. NICOLAE	BAT.4.V.M.	17.07.1941
110	TOADER D. ION	R.8.DOROB	23.11.1942
111	TOADER D. DUMITRU
112	TOPOR A. STAN	R.10.DOROB	28.09.1941
113	TUDORIE ALEXE, PLUTONIER	R.6.CALARASI
114	TUDORIE ST. DUMITRU	LEG.FOND.BZ	22.11.1942
115	TUDOSE N. GHEROGHE	R.5.ART	02.04.1945
116	VLAD V. DUMITRU, CAPORAL	R.1.ART	31.03.1943
117	ZAMFIR ST GHEORGHE, SERGENT	R. C1. INF	19.11.1942
118	ZAMFIR T. ŞTEFAN, CAPORAL	R.7.ART	22.11.1943

 

Unele nume de familii şi locurile lor(antroponime şi toponime)

Din documente rezultă ca până la începutul sec. al XVIII lea, în evidenţa populaţiei se consemna doar numele de botez ca de exemplu : Voicu , Cristea , Dumitru , Pavel , Nancu , Fătu , Voicilă şi altii de regulă bărbaţi.

În următoarea perioadă evidenţa este ceva mai completă sub forma – Ion sin (fiul lui) Stan, Ene sin diaconu sau Ion zet (ginerele lui) Tudor, Neagu zet Cobasa şi altii.O astfel de înregistrare se mai întâlnea şi în Catografia din 1838 în circa o pătrime din totalul locuitorilor satului Blăjani- ceilalţi fiind înregistraţi cu nume şi prenume ca în perioada actuală. La început, numele de familie se dădea în funcţie de ocupaţie (Ciobanu , Olaru , Lemnaru , Călugăru) , unele după însuşiri, iar într-o anume perioadă dupa localitate (Blăjanu, Sorescu, Dodan, Corneanu). Astfel, în perioada secolelor al XVIII lea şi al XIX lea, din documente rezultă că pe raza comunei Blăjani existau mai multe familii cu numele de „Blăjan”,”Blăjanu”,aproape toate făcând parte din categoria socială boieri, mazili sau feciori de mazili şi mai rar moşneni, dupa cum urmează :

• la 1719 N. Blăjanu Mihu şi fratii săi Ion Blăjanu şi Dragu Blăjanu vindea jupânului Dan 107 stânjeni din moşia Blăjani;
• la 1763 se naşte Constantin sin Ene Blăjan – moşnean;
• la 1768 se naşte Dincă Gheorghe Blăjan – mazil din familie de boieri;
• la 1803 se naşte Costel Dincă Blăjan din familie de boieri;
• tot la 1803 se naşte Chiriţă Radu Blăjan din familie de mazili;
• la 1805 se naşte Ion sin Vlad Blăjan – moşnean;
• la 1810 vine pe lume Manea Dincă Blăjan din familie de mazili;
• la 1812 se naşte Neculae Radu Blăjan – fecior de mazili;
• la 1813 se naşte Ioniţă Dincă Blăjan – din familie de mazili;
• în acelaşi an se naşte Ene sin Vlad Blăjan – moşnean, iar la aceştia se mai adaugă Dinul Radu Blăjan probabil mazil, aflându-se în grup cu cei de mai sus (Catagrafia satului Blăjani – 1838).

Din evidenţele Tribunalului Buzău mai apar : la 1832 Radu Blăjan – căpitan, Ilinca Blăjanca (la 1832), Constantin Blăjan (la 1833), Stoica Blăjan (la 1833) şi Scarlat Blăjan (la 1867) – numărul celor cu numele Blăjan-Blăjanu ajungând la  optsprezece(18).

La 1896 între numele de familie existente la acea data nu se mai regăseşte nici un „Blăjanu” sau „Blăjan” datorită faptului că fiind familii cu putere economică au plecat spre oraş sau în unele familii numele a disparut pe cale naturală – lipsind urmaşi pe linie masculină şi alte cauze.

Alături de boierii, mazilii şi feciorii de mazili amintiţi mai sus apar în documente şi nume din familia „Lupu” :

• la 1769 se naşte Dionisie Lupu – viitorul Mitropolit al Ungrovlahiei , în familia clucerului Costache Lupu;
• la 1837 Ianache Lupu şi fiica sa Casandra ( Lupu ) Savulescu, vând medelnicerului Iordache Lupu suprafeţe de pământ. Numele medelnicerului Iordache Lupu este însoţit aproape peste tot de completarea „ot Blăjani” adică din Blăjani şi se întelege că şi cei amintiţi erau din Blăjani şi probabil rude. În perioada 1831 – 1848, medelnicerul Iordache Lupu ot Blăjani s-a aflat în 14 procese pe probleme de pământ, vad de cârciumă, calcare de moşie, tăiere de pădure şi chiar bătaie cu alţi proprietari din Blăjani sau cu clucerul Petrache Poenaru, proprietarul moşiei Slobozia Câlnău pentru hotărnicie. în acelaşi document apare şi Constantin Lupu căpitan de darabani în legătură cu moşia Blăjani.

În perioada 1838 – 1944 în Blăjani au existat următoarele nume de familie :

Alexandru	Damian	Iordache	Panait	Stanciu
Andrei	Dascăloiu	Iosif	Panaite	Stănilă
Antemir	Dedu	Ispas	Pandele	Stoian
Apostu	Diaconu	Lefter	Paraschiv	Stoica
Arsenie	Diamandi	Manea	Paraschiva	Stratone
Avram	Dincă	Manolache	Păuna	Stroe
Baba	Dinu	Marcu	Pârcalab	Suciu
Banu	Dobre	Marin	Petrache	Suftea
Barbu	Dobrin	Măciuca	Petre	Şerban
Bădica	Dodan	Mărgărit	Pinţoiu	Ştefan
Băjan	Dorojan	Mihalache	Piroşca	Tase
Bănica	Drăghia	Mihalcea	Pisică	Tatu
Bălan	Dragomir	Mihai	Popa	Tănase
Bârdăhan	Drâmbu	Milea	Postolache	Tarhoaca
Bercaru	Dumitru	Milescu	Potârniche	Toader
Bilet	Dumitrache	Militaru	Potcoavă	Topor
Blăjan,Blăjenu	Ene	Miriţă	Potrivitu	Tudor
Bordeiverde	Enache	Miriniţă	Preda	Tudosie
Buzduga	Filip	Mitrea	Predescu	Tudose
Călugaru	Frăţilă	Mocanu	Preotu	Ulidea
Cârciumaru	Fumea	Moise	Rada	Ungureanu
Cârstea	Gheorghe	Moroianu	Radu	Vasile
Chiriţa	Ghica	Muşat	Răileanu	Văsâi
Ciucu	Gogu	Năstase	Rânciog	Vlad
Ciugulea	Grigore	Neagu	Rizea	Zaharia
Ciurescu	Gurgui	Necula	Rote	Zamfir
Cocean	Haralambie	Neculai	Roncea	Zamfira
Cocoşatu	Harapu	Neculau	Roşca
Cojocaru	Halban	Nedelcu	Roşu
Coleaşă	Ibris	Negoiţă	Rusu
Constantin	Ichim	Nica	Scarlat
Constantinescu	Ion	Nicolescu	Smeu
Coman	Ionescu	Olaru	Sorescu
Costache	Ioniţă	Oprea	Stan

 

Numele de familie ca şi numele de botez din care provin, dupa o anume perioadă de timp, au fost inspirate din:

• calendarul ortodox şi cărţile bisericeşti pentru nume ca : Andrei, Apostol, Avram, Constantin, Gheorghe, Ion, Iordache, Iosif, Mihai, Moise, Neculai,Petre,Ştefan, Vasile s.a.;
• după ocupaţia părinţilor: Popa, Călugăru, Cârciumaru, Cojocaru, Dimian, Militaru, Mocanu, Olaru, Pârcălab, Potcoavă;
• după porecla sau unele însuşiri: Baba, Bălan, Bârdăhan,Cocxan, Coleaşă, Cocoşatu, Dodan, Fumea, Gurgui, Harapu, Holban, Lefter, Măciucă, Pisică, Suflea, Smen;
• după data naşterii: Ignat, Ispas, Nedelcu (născut duminica), Florea;
• după locul naşterii sau provenienţă: Blăjanu, Sorescu, Ungureanu, Corneanu, Vlad (Vladeşti),Ene (Enari ), Ibris (Ibricari), Bordeiverde, Răileni, ( din raiona Brăilei), Bercaru s.a.

După limba de provenienţa pot fi :

• de origine latină sau greacă: Vasile ( de la BASILEIOR )– rege ,conducător; Apostol – în greceşte înseamna trimis, sol ; Ene, Enache, Iancu – forma neogreceasca a lui Ion;

Gheorghe, Gogan, Gogu – vine de la georgias – lucrator al pământului;

Alexandru – derivă de la verbul indo european alexo – a apăra;

Constantin, Costache ,Dinu, Dincă – origine latina – Constantinos – ferm, puternic;

Panait – corespunde numeleui grecesc Panagiotes – preasfânt, atotputernic;

Grigore – grecescul Gregorias – treaz, veghez, iute;

Tudor, Toader, Tudorache, Tudorie – frecvent la vechii greci – Theos = zeu;

Muşat – nume balcanic  = frumos;

Lefter – de la grecescul elevterie = generos;

Mărgărit – de la latinescul margarita = perla, mărgăritar;

Marin – nume latinesc;

• de origine ebraică: Mihai, Ilie, Moise – salvat, scos din apă ; Matei ( maftei ), Lazăr – doamne ajută;
• nume de origine slavă:

Dobre – bun;  Dragoş, Dragomir, Drăgan – vine de la cuvantul „drag”;

Neagu, Negoiţă – este scurtarea lui Neagomir care în sârbo – bulgară = alinare;

Stan, Stanciu – „ a sta în sus”;

Vlad – redus din Vladislav = a stăpâni ;  Voicu = luptător.

 

Toponime pe raza comunei Blăjani

Aluniş – vârf şi pădure;                                           Ariile – de pe Aluniş;

Altoaie –( la Altoaie ) la sud de vârful Aluniş;        Atârnaţi – la intrarea în Blăjani

Antonescu – moşie în sudul comunei;                    Baba Maria – pădure şi livadă;

Aria turcului – în apropiere de vf. Aluniş, unde     Bacaleru – puţul lui B. în matca Blăjăncii;

se treiera cu caii                             Bădila – pădure şi vii hibride în vest;

Blăjani – sat şi deal;                                              Digaciu, Degaciu- pădure pe stânga văii Blăjani;

Blăjeneasca – moşia moşneneasca Tătărani;      Dodăneşti – fost sat;

Bordeiele ţigăneşti–punct la est de Flămânda;   Drăgan – plantaţie ( la D. maciuca);

Bordeiul ţiganului;                                                      Draghici – deal în nordul comunei;

Calul-interfluviu între v. Mare şi v.Blăjani;         Enari – parte de sat;

Canela – moşie                                                    Fântana Serianului la est;

Capu moşiei;                                                        Fântâniţa – la Fâtâniţa;

Carsatca – în apropiere de vf.Aluniş – alune-    Fantanii – Podul F. în vest de sat;

care foarte mare;                              Flamânda – parte a satului Soreşti;

Călugareasca – moşie fostă a calug., grind;      Frăsina – pădure;

Capalangea – păşune şi plantaţie la vest de       Fratilari – grup de case în Blăjani;

1. Mare; Fundu Cheii – în zona Cheia;

Căpitanu – moşia căpitanului;                            Garniţa (la Garniţa) – la sud de vf. Aluniş;

Catuneanu – moşie în sud a Cătuneanului;        Ghica, Puţul lui Ghica, la Cheia;

Cerchez – pădure, moşie a Cerchezului;            Grind – varianta pentru Calugarească;

Cheia – livadă la est de sat;                                Hula –drum printr-o scobitură de deal, la est

Chimniti – vie la nord de Soreşti;                                  de Dodăneşti;

Ciuguleşti – livadă şi vie în nord;                       Lazu – vârf în est;

Coasta ruşilor – la est de Dodăneşti;                 Lazar- acelaşi vârf, altă variantă;

Colibei- (vale) la vest de Soreşti sat;                 Lupoaica şi Gura Lupoi- pădure în est;

Comacii – vârf în est;                                        Leoaica (la L.)- păşune, vie la est de Soreşti;

Corneanca – moşie şi parte de sat;                  Matca Blajancii- albie şi maluri;

Crângaşu- de la nord de Blăjani;                      La Mihaica sau „ la pini”;

Curari- parte de sat în Blăjani;                         Militarului – vale în nord de Flamânda;

Moara ( la moara)- în Dodanesti;                    Scumpie – vârf cu scumpie;

Movila din răspântii – în apropiere de            Scursura – zona scurs la sud de Soreşti şi în  valea

Vârful Aluniş;                                                        Dracului;

La Nisip – pe dreapta v. Blăjanca, în sud;        Sfoara – moşie spre Clociţi;

Ocolniţele înfundate – la N. De Flămânda      Slemnea Blăjanilor- denumire veche pentru creasta

Ogoare – pe pod , în est;                                                  dealului Blăjani;

Piatra din Crivaţ- borna, limită de moşie;      Soreşti – sat şi moşie;

Plai (pe plai) – culme alungită;                       Tătărani – moşie moşnenească;

Podul Serianului – în est;                                 Tătăranu, la Radu Tătăranu – la limita nordică a

Poiana Mare – la vest de vf. Lazu;                                   moşiei Tătărani;

Popii, puţu în nord – est de Corneanca;          Titila – vârf în vestul satului Blăjani;

Potârnicheasca – moşie în sud-vest;               Ţapului – vale la nord de Flămânda;

Pristas- vârf mic între vf.Stânii vf.Titila;         Tântăreni sau dealul Drăghici – în nord;

Radei – la sud de satul Blăjani, grup de          Ulmului – vale la vest de satul Soreşti;

case;                                                   Valea Flămândă, Valea Largă, Valea Mare;

Rapi – la rapi – la est de Vlădeşti;                   Vana – la Vana – punct cu apă în Valea Mare;

Saiele – adăpost pt. animale, la sud de           Vf. Stânii – la vest de Blăjani;

Blăjani;                                                Vlădeşti – parte de sat în Blăjani.

La Sălcii – alunecare de teren;

Săraru (la S.) – intrare în satul Soreşti;

 

Daca în studiul antroponimelor, pe o perioadă de circa 200 de ani se poate afla vechimea şi continuitatea şi chiar arborele genealogic al actualelor familii, din prezentarea toponimelor , a numelor de locuri ,se pot obţine atât informaţii preţioase despre mediul natural cât şi despre relaţia omului cu acesta , de–a lungul timpului.

De fapt, omul a fost acela care a botezat aceste locuri, iar timpul şi societatea le-a selectat pe cele mai potrivite păstrându-le în tezaurul nescris al istoriei locale.

Analizând toponimele de mai sus, acestea se pot grupa astfel :

• nume date de locuitorii satului dupa numele proprietarului = Aria Turcului, Baba Maria , Blăjani, Blăjeneasca, Bordeiele ţiganeşti, puţul lui Bacaleru, puţul Popii, valea Boierului, La Căpitan, Carsotea, Canela, Cătuneanu, Cerchez, Corneanca, Coasta Ruşilor, Drăgan, Dodăneşti, puţul lui Ghica, Drăghici, Lupoaia, Leoaica, Radei, Soreşti, Săraru s.a.
• după numele de plante şi arbuşti – Aluniş, Altoaie, Gorun, Lazu, Ogoare, Scumpie, Ulmului;
• după relief : vf. Aluniş, Dealul Corneanca, Cheia, podul Cheii, movila din răspântii, Podul Văii Largi, Podul Soreşti , Podul Fântânii, Valea Largă, Valea Mare s.a.;
• alte denumiri : La Vana ( izvor de apa) , Ocolniţele Înfundate, La moară, cărarea Bisericii, Capalangea, Chimniţi s.a.

În ceea ce priveşte „toponimele”, menţionez că acestea sunt cu mult mai numeroase şi desigur că pe unele dintre ele, mai puţin reprezentative, timpul le va înlocui cu altele mai potrivite pentru etapa respectiva. De aici necesitatea de a fi studiate mai în amănunt ( cu ajutorul elevilor şi părinţilor ) , înregistrate şi păstrate cu grijă pentru generaţiile următoare.

 

Comuna BLĂJANI – în diferitele organizări administrativ-teritoriale

După Regulamentul Organic (1831), din punct de vedere administrativ, judeţul Buzău era împărţit în 4 Plase, iar comuna Blăjani făcea parte din Plasa Câmpului ; vezi Catagrafia din 1838

• în 1845, când s-a desfiinţat judeţul Săcuieni, judeţul Buzău a fost organizat în 3 Plaiuri şi 3 Plase – Blăjanii făceau parte din Plaiul Slănic cu reşedinţa la Beceni;
• în 1865, ţara era împărţită în 17 Provincii între care şi Provinicia Buzău cu 5 Ocoale (Râmnic – Slănic, Râmnicu de sus şi de jos, Buzău – Pârscov, Sărata – Tohani, Câmpu – Grădiştea, iar Blăjanii făceau parte din Râmnic – Slănic;
• în 1871 s-a propus o nouă împarţire administrativă cu 5 Plase între care şi Plasa Râmnic din care făcea parte şi Plaiul Slănic împreună cu Blăjani;
• în 1875 s-a propus pentru jud. Buzău 3 Plaiuri şi 3 Plase; Plaiul Slănic cuprindea doar 6 comune între care şi comuna Blăjani, faţă de 19 comune în trecut; în acest an (1875) prin propunerea respectiva comuna Blăjani ar fi trebuit  să fie formată din satele Blăjani, Soreşti, Flămânda, Câlnau ( Ercari), Gârbovi, (Câlnau), Haimanalele, Poşta, Slobozia Câlnau ( satul Alecului – Aliceni, Sudiţi), Zilişteanca (Coconari); pentru acelasi an figureaza în final tot 3 Plaiuri şi 3 Plase – Plaiul Slănic era alcătuit din 13 comune între care şi Blăjani.
• la 1881, satul Soreşti revine la Blăjani ( dupa monografia com. Posta Câlnau, Soreşti ar fi aparţinut com. Zilişteanca înfiinţată în 1864);
• în 1884 se înfiinţeaza Plasa Slănic – Pârscov în care este cuprinsă şi comuna Blăjani;
• în 1887- comuna Blăjani făcea parte din Plaiul Pârscov – Slănic;
• în 4 oct. 1892 apare Plasa Câlnau cu reşedinţa la Zilişteanca din care făceau parte comunele : Blăjani, Cernăteşti, Cochirleanca, Găvăneşti, Fundeni, Mărăcineni, Săgeata, Scurteşti, Vadu-Soreştilor, Zărneşti şi Zilişteanca;
• la împarţirea administrativă din 1893 se menţine Plasa Câlnău;
• în 1895 pe raza jud. Buzău apar 4 Plase între care şi Pârscov – Slănic, cu reşedinţa la Pleşcoi;
• la împarţirea din 1898 se menţine situaţia din 1895 , pentru jud. Buzău;
• în 1906, comuna Blăjani apare în Plasa Câlnău alaturi de comunele de pe Valea Câlnăului la care se adăugau Cochirleanca, Scurteşti, Săgeata şi Găvaneşti;
• în 1911 com. Blăjani făcea parte din Plaiul Câlnău la care se adaugau şi com. Cernateşti şi Mărăcineni;
• la împarţirea administrativă din 1939, Buzăul făcea parte din ţinutul Bucegi, iar Blăjani era în Plasa Slănic cu reşedinţa la Gura Dimienii;
• în 1942, după noua arondare de la 1 mai , com. Blăjani se menţine în Plasa Gura Dimienii fosta Plasa Slănicului cu reşedinţa la Gura Dimienii, alături de alte 12 comune;
• în 1950 se face o noua împărţire administrativă în Regiuni, Raioane, oraşe şi comune; fostul jud. Buzău devine „Regiunea a 10-a Buzău”;
• în 1952 „Regiunea a 10-a Buzău” se desfiinţează şi trece la regiunea Ploieşti, drept raioanele Buzău, Râmnic, Beceni şi Cislău. Com. Blăjani trece la raionul Beceni şi primeşte satul Băeşti;
• din 1960 prin legea nr. 3 se micşorează numărul raioanelor, com. Blăjani trece la raionul Buzău, cedează satul Băeşti, dar apare ca sat Dodăneşti;
• prin referatul din 21 dec 1967 – pe baza Hotărarii Plevnei c.c. al PCR din 5-6 pct. 1967, se propunea ca Poşta Câlnău să se unifice cu com. Blăjani şi Sudiţi sub denumirea de Poşta Câlnău şi reşedinţa în satul Poşta

Acesta este semnat de Sandu Constantin prin secretar al Comitetului Raional PCR şi Tudor Gheorghe, preşedinte al Sfatului Popular Raional Buzău, la dosar aflându-se „fişele” satelor Blăjani, Dodăneşti şi Soreşti după cum urmează:

Fisa comunei Blăjani	Sat Blăjani	Sat Dodăneşti	Sat Soreşti	Total comună
Nr. Locuitori – nr. gospodari – nr. clădiri – nr. locuinţe	1073 343 321 324	768 253 219 221	499 190 142 144	2340 786 682 689
Suprafaţa locuibilă pe un locuitor	8	6	7	7
C.A.P(i) – suprafaţa agricola în folosinţă obştească – ha –     suprafaţa arabilă – ha	1935 1055			1935 1055
Familii – nr. membri cooperatori apţi de muncă – total – participanţi la lucrările agricole(care au efectuat minim z.m.) – valoarea proprietăţii obşteşti la 100 ha teren agr(mii lei) – retribuţia totală a unei zile-muncă	861 972 962 170 16,5			861 972 962 170 16,5
Salariaţi – cazane de ţuică(nr. cazane/ nr. salariaţi) – moară CAP – număr meşteşugari – atelier	7/4 1/2 1/1			15/8 1/2 1
Magazine – unităţi Comerciale	1		1	2
Unităţi social-culturale – grădiniţe de copii – număr de educatoare – nr. de copii înscrişi Şcoli de cultură generală Număr săli de clasa Număr de elevi Număr de cadre didactice	1 1 35 2 5 321 18	1 1 1 2 53 2	1 2 42 2	2 2 4 9 416 22
Cinematograf – cămin cultural – număr locuri	1 1 250		1	1 2 250
Farmacii şi puncte farmaceutice	1			1
Sigure de surse  de apă	Da	Da	Nu
Distanţa faţă de oraş(Buzău)	24 km	27	20	25
Distanţa faţă de calea ferată	25	27	20	25
Distanţa faţă de autogară	25	27	20	25

(Raionul Buzău, Dosar 105/1968, com. Poşta Câlnău, f. 28-36 şi 86-94)

• împărţirea administrativă din 1968 aduce în prim plan judeţele, comuna Blăjani făcând parte din Jud. Buzău –împărţirea care se menţine şi astăzi, iar în componenţa comunei sunt doar  două sate – Blăjani şi Soreşti, satul Dodăneşti fiind inclus în satul Blăjani.     ( După prof. Constantin Gh. Dumitrescu, Colecţia manuscrise, vol III A, p.

18 – 68, Arhivele Naţionale ale României, Direcţia Buzău )

În perioada actuală, ca de fapt şi în trecut, comuna Blăjani este şi a fost alcătuită în principal din cele doua sate – Blăjani şi Soreşti, dar în unele perioade au mai figurat şi alte sate distincte. Astfel în 1953, prin adresa Sfatului Popular al comunei Blăjani, Anexa 1, privind „situaţia satelor , cătunelor şi grupărilor de case” sunt amintite ca localitaţi componente şi număr de locuinţe : Dodăneşti cu 205 locuinţe, Enari 180 locuinţe, Vlădeşti 45 locuinţe, Frasina 78 locuinţe ( denumire propusă în locul celei de Atârnaţi ), Soreşti 136 locuinţe, Cornişorul 99 locuinţe (denumire propusă în locul satului Baeşti ) şi Blăjani centru.

Prin aceeaşi adresă se făceau aprecieri cu privire la starea sociala veche a locuitorilor (înainte de 1864), astfel, conform acestei anexe, cea mai mare parte din locuitorii din Dodăneşti au fost clăcaşi , cei din Vlădeşti au fost moşneni , cei din Soreşti de asemeni moşneni.

Locuitorii numesc însă şi astăzi diferitele părţi din sat cu Dodăneşti, Corneanca, Enari, Lupeşti, Vlădeşti fără ca acestea să fie sate.

Pentru grupe mai mici de familii se folosesc frecvent denumirile de : Apostari, Dincari, Dobricari, Dodani, Fratilari, Ibricari, Mileşti, Muşatini, Potârniche, Pintari ( uneori Chintari ), Radei, Răileni, Rânciogi, Roncari s.a. Toate acestea şi altele formează împreună cele doua sate Blăjani şi Soreşti şi împreună comuna Blăjani.

 

 

pag. 34, 35AIDESCRIS

 

ADMINISTRAŢIA LOCALĂ

Începând mai ales din a doua jumătate a sec. al XVIII lea pârcălabii satelor ies mai bine în evidenţă, prin creşterea atribuţiilor şi a răspunderilor lor şi prin urmele scrise pe care aceştia le lasă în actele vremii – documentele vremii.

Pârcălabii erau reprezentanţi ai satelor aleşi cu aprobarea domniei ca „oameni de slujbă şi drepţi faţă de săteni”. Aceştia aveau în subordine vătaşei prin intermediul cărora erau transmise poruncile pentru obştea satului. În ierarhia socială, pârcălabul avea rangul de boier mărunt de ţară numit uneori şi „boier zlotaş” pentru faptul că mai ales în sec. al XVIII lea una din atribuţiile acestuia era de a strânge o dare de bani.

Pârcălabul avea următoarele îndatoriri :

• păstrarea ordinii publice;
• urmărea transferul de proprietate funciară în hotarul satului;
• apăra interesele sătenilor împotriva abuzurilor stăpânilor de moşii, ale agenţilor fiscali şi slujbaşilor administraţiei ţinutului;
• strângerea dărilor de la săteni destinate stăpânului de moşie şi puterii centrale;
• executarea tuturor poruncilor domniei;
• judecarea pricinilor mărunte ale membrilor comunităţii săteşti când cuantumul despăgubirilor nu depăşea doi lei;
• stabilirea „cislei” care revenea comunităţii în concordanţă cu starea materială a fiecărui membru al obştii ( cisla – cota parte).

În 1814, domnitorul Ioan Caragea atrăgea atenţia pârcălabilor ca „ la stabilirea cislei să fie de faţă şi preotul satului pentru a nu năpăstui pe nimeni”. Se întocmeau două foi de cislă cu pecetea domnului, una rămânea în sat – cealaltă era trimisă la visteria ţării  pentru a fi trecuţi în condica. Se întocmea un zapis de aşezământ în care erau incluse toate obligaţiile sătenilor faţă de domnie şi stăpânul moşiei; trebuia să facă cunoscut ispravnicilor de ţinut şi judeţ fărădelegile grave săvârşite în ocolul satului; se respecte monopolul vinderii vinului şi rachiului pe moşia stăpânului, să nu se opună poruncilor date de ispravnici; putea să impună gloabe ( amenzi) sătenilor în valoare  de participa ca martor la confirmarea drepturilor de proprietate funciară a unor boieri, vegheau să se respecte drepturile arendaşilor moşiei; să până la o jumătate de florin şi să pedepsească cu până la 20 de lovituri de toiag pe sătenii aflaţi în culpă , să-i aresteze şi să-i pună în butuci pe sătenii zurbagii şi apoi să-i trimită la domnie pentru fărădelegile lor,s.a. Nu primeau leafă, dar erau scutiţi de cislă, apoi mai târziu primeau câte 5 parale de la fiecare sătean. Însa , dacă se dovedea că nu-şi împlineau atribuţiile şi obligaţiile ce le reveneau erau chemaţi la domnie sub paza pântarilor şi pedepsiţi „cu mare certare” pentru neascultare. În funcţie de gravitatea vinei, puteau să fie amendaţi să plătească de 10 ori mai mult decât valoarea cislei dacă pârcălabul omitea pe vreun contribuabil sau le-ar fi încărcat sarcinile acestora, iar când nu respectau aşezământul încheiat cu stăpânul moşiei puteau fi întemniţaţi la ocna. ( Istoria Românilor, vol.VI, p. 336 – 337 )

Din această perioadă nu avem nici un nume de pârcălab la Blăjani, care să se regăsească în documentele vremii. Am putea să ne folosim de numele martorilor la confirmarea drepturilor de prezentare funciară a unor boieri întrucât pârcălabii aveau şi astfel de obligaţii ce decurgeau din zapisul – aşezământ.

În unele documente apar ca martori : în 1614 „Badea din Soreşti”, în 117 „Neagu şi Ion al lui Neaica din Blăjani”, în 122 „Oancea din Blăjani”, în 123 „Coman din Blăjani”, în 1653 „Stoica din Blăjani şi Toma din Soreşti”… Nespecificându-se funcţia de pârcălab ca în cazul „Stan Bosog pârcălab de Tătărani la 1642 aug.15” şi „ moşu nostru Voicilă – pârcălab de Tătărani la 1772”- informaţiile pentru Blăjani referitoare la funcţia de pârcălab român doar probabile.

La legiuirea din 1851, administraţiei locale i s-au încredinţat atribuţii speciale privind supravegherea „tocmelilor de bună voie” încheiate între proprietari şi săteni – învoieli care începuseră mai ales cu Regulamentul Organic. Legiuirea prevedea ca drepturile şi îndatoririle proprietarilor şi lucrătorilor să fie „păzite cu scumpătate” de sfatul înfiinţat în fiecare sat.

Prin legea din 1866, adoptată de Adunarea electivă se reglementa executarea tocmelilor agricole punând consiliul comunal şi în primul rând pe primar la dispoziţia proprietarilor şi arendaşilor.

Primarul avea puteri discreţionare, atribuţii executive, fiscale, judecătoreşti – putea dispune de libertatea locuitorilor putând aresta sau pedepsi cu amendă sau închisoare . Primarul era şeful administraţiei locale, organul executoriu al comunei şi în acelaşi timp reprezentantul puterii centrale – agentul principal al guvernului.

În calitate de delegat al puterii centrale asigura în comuna publicarea şi aplicarea legilor, regulamentelor generale ale ţării, emitea regulamente şi ordonanţe poliţieneşti. În caz de răscoală sau loviri grave făcute liniştii publice putea cere în scris intervenţia puterii armate, care era datoare să se conformeze.

Primarul era ofiţer al stării civile şi ofiţer al poliţiei judiciare, emitea acte, trebuia să descopere şi să urmărească delictele şi să se orienteze în procedura codului penal.

Prin legea din 28 dec.1868 – pentru poliţia rurală i se conferă atribuţii pur judecătoreşti, iar mai târziu în 1896 devine chiar preşedintele judecătoriei comunale. Prin lege, primarului îi reveneau şi alte atribuţii ca : recrutatul armatei, rechiziţiile, impozitul asupra băuturilor spirtoase, exproprierea, tocmelile agricole s.a. Interesant este faptul că la aceasta perioada 14% din primarii judeţului Buzău erau neştiutori de carte , dar primarii din Blăjani nu făceau parte din această categorie.    ( Gh. Cristea „Prerogativele” consiliilor comunale privind executarea            tocmelilor agricole, Legea din martie 1866, Rev. de istorie, tom.27, p. 553, 1974)

În cei 140 de ani din care s-au putut cerceta documentele de stare civilă şi în care apar  primarii în calitatea lor de „ofiţeri ai stării civile”, rezultă că la Primăria Blăjani s-au perindat un număr de 44 persoane  fizice- primari de mai multe ori ca de exemplu M. Apostu, D. Milescu, N. Dumitru, Gh. Boghina, Răileanu Lina, Raileanu Stefan s.a.

Din evidenţă rezulta că, de regulă, primarii erau schimbaţi foarte des la perioade de 1 – 2 ani, fie la intervenţia organelor superioare, fie a forţelor publice locale.

S-au aflat la conducerea primăriei pentru perioade mai mari următorii primari : Mihai Apostu peste 18 ani, Milescu D-tru 16 ani, Dumitru Nicolae peste 16 ani, Răileanu Lina 8 ani, Gheorghe Boghina 6 ani. (Perioadele rezultă din tabelul anexat)

Primăria, ca organ local al puterii de stat s-a ocupat în toate timpurile de conducerea şi dezvoltarea activităţii locale în domeniul economic, social-cultural şi gospodăresc urmărind respectarea legilor şi ocrotirea drepturilor cetăţeneşti.

Pentru perioada de după 1990, Consiliile locale şi Primăriile funcţionează ca autorităţi ale administraţiei publice locale şi rezolvă treburile publice din comună în condiţiile legii. În Blăjani, raportat la populaţia totală de până la 1500 de locuitori, au fost aleşi 9 consilieri după cum urmează:  Andreiaş Constantin, Apostol Terapont, Ene Ion, Ispas Gheorghe, Muşat Milica Mariana, Negoiţa Mihai, Suflea Vasile Danuţ, Şerban George, care au format Consiliul Comunal ale cărui atribuţiuni sunt stipulate în legea 215/23 apr.2001 ( în nr. de 26)

Amintim numai câteva din aceste atribuţiuni :

• aleg şi au ales viceprimarul în perioada d-lui Grigore N. Ion;
• avizează sau aprobă programe de dezvoltare economico-socială, de organizare şi amenajare a teritoriului;
• aprobă bugetul local, stabileşte impozite şi taxe locale;
• administrează domeniul public şi domeniul privat al comunei;
• înfiinţează societăţi comerciale şi servicii publice de interes local;
• aprobă alocarea de fonduri din bugetul local pentru acţiuni de apărare împotriva inundaţiilor, incendiilor, dezastrelor şi fenomenelor meteorologice periculoase;
• stabilesc măsurile necesare pentru construirea , întreţinerea şi modernizarea drumurilor, podurilor , precum şi a întregii infrastructuri;
• acţionează pentru protecţia şi refacerea mediului înconjurător, în scopul creşterii calităţii vieţii; contribuie la protecţia, conservarea, restaurarea şi punerea în valoare a monumentelor istorice;
• contribuie la realizarea măsurilor de protecţie şi asistenţă socială, asigură protecţia drepturilor copilului;
• sprijină în condiţiile legii, activitatea cultelor religioase;
• asigură libertatea comerţului şi încurajează libera iniţiativă, în condiţiile legii, s.a.

Primarul Dumitru Nicolae, îndeplineşte o funcţie de autoritate publică. El este şeful administraţiei publice locale pe care o conduce şi o controlează. Administraţia locală este alcătuită din : Haralambie Jeana – secretar, Ilie Doiniţa – referent, Iordache Florea – referent, Pauna C-tin – referent, Crăciun Iulian – referent, Iazăceanu Valerica – inspector, Alexandru Nicu – casier, Manta Rada – bibliotecar, Suflea Georgeta – guard, Necula Ion şi Mitrea C-tin – paznici.

Primarul , conform articolului 68 din legea amintită îndeplineşte un număr de 26 de atribuţiuni principale între care:

• asigură respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, a prevederilor constituţiei şi punerea în aplicare a legilor, a decretelor, hotărârilor de consiliu;
• asigură aducerea la îndeplinire a hotărârilor consiliului local;
• întocmeşte proiectul bugetului local;
• exercită funcţia de coordonator principal de credite;
• ia măsuri pentru prevenirea şi evitarea calamităţilor, catastrofelor, incendiilor, epidemiilor s.a;
• asigură ordinea publică şi liniştea locuitorilor prin intermediul poliţiei, pompierilor;
• controlează igiena şi salubritatea localurilor publice şi produselor alimentare puse în vânzare pentru populaţie cu sprijinul serviciilor specializate;
• asigura întreţinerea şi reabilitarea drumurilor publice proprietate a comunei;
• îndeplineşte funcţia de ofiţer de stare civilă;
• ia măsuri pentru controlul depozitării deşeurilor menajere sau de orice fel, pentru asigurarea igienizării malurilor cursurilor de apă, pentru decolmatarea văilor locale şi a podeţelor, pentru asigurarea scurgerii apelor mari s.a.

Primarul, viceprimarul,secretarul comunei împreună cu aparatul propriu de specialitate al consiliului local, constituie o structură funcţională cu activitate permanentă, denumită PRIMARIA comunei, care aduce la îndeplinire hotărârile consiliului local şi dispoziţiile primarului, soluţionând problemele curente ale colectivităţii locale.

Diversitatea mare de atribuţii care intra în sfera de activitate a primarilor, viceprimarilor – a organelor alese şi a celor numite, precum şi etapele diferite – cu cerinţe, posibilitate şi priorităţi specifice, nu ne permit să facem aprecieri pertinente la adresa celor de mai sus.

Aprecierile au fost făcute la timpul respectiv de către comunitate, iar unele dintre acestea s-au materializat în realegerea repetată pe funţia respectivă.

Tot comunitatea a fost cea care s-a arătat nemulţumită de activitatea unor primari cum au fost :

• în anul 1882, locuitorii din Blăjani au înaintat un memoriu către Prefectura jud. Buzău reclamând abuzul de putere al primarului;
• în 1921 s-au înregistrat memorii către Prefectură, contra primarilor din Blăjani şi Vadu Soreşti;
• în 1922 primarul din Blăjani este reclamat de către un cetăţean pentru că i-a luat două pogoane de pământ, l-a bătut şi l-a alungat pe ţăran;
• în 1938, locuitorii au înaintat la Prefectură un memoriu prin care cereau alegerea unui alt primar , au cerut repararea drumului Blăjani – Mărăcineni şi construirea unui cuptor pentru deparazitare;
• în 1948, locuitorii din satul Soreşti, nemulţumiţi de primăria Blăjani au cerut alipirea satului Soreşti la comuna Poşta Câlnău.

(Arhivele Naţionale, Buzău,inventar Prefectura jud.Buzău,

anii respectivi)

 

Primarii comunei Blăjani de-a lungul timpului

 

GHEORGHE PETREA – 1866	28. GH. BOGHINA 1932
NIŢA CHIRIŢA – 1867-1868	29. M. GRIGORE 1933
GHEORGHE RADU 1869	30. MIHAI APOSTU 1934
NIŢA CHIRIŢA 1870-1871	31. GHIŢA BOGHINA 1934-1937
RADU NEGOIŢĂ 1872	32. I. CONSTANTINESCU 1938
IORDACHE STANCIU 1872-1873	33. CRISTEA M. APOSTU 1939
DINU MILESCU 1874	34. I. PINŢOIU 1940
VLAD RĂDULESCU 1877-1878	35. I. CONSTANTINESCU 1941
ION IONESCU 1879	36. I. PINŢOIU 1941
MĂRGĂRIT MILESCU 1880-1882	37. I. NEGOIŢĂ 1941
RADU NEGOIŢĂ 1883-1885	38. I.CONSTANTINESCU 1942
NICOLAE DUMITRU 1888	39. RISTEA M. APOSTU 1943-1944
V. RĂDULESCU 1890-1892	40. GH. BOGHINA 1945
N. DUMITRAŞCU 1893	41. I. GH. I. DODAN 1943 şi 11946
MIHAI APOSTU 1894-1900	42. IORDACHE N. ION 1947-1948
ION S. NĂSTASE 1901	43. VLAD GH. DUMITRU 1948
N.R. NEGOIŢĂ  1902	44. ŞTEFAN RĂILEANU 1949-1950
ION V. STROE 1902	45. ION ST. IONESCU 1951
MĂRGĂRIT MILESCU 1903-1906	46. CONSTANTIN R. RADU 1952
MIHAI APOSTU 1907-1915	47. CIOCEANU MIRCEA 23 MAI 1953
ŞTEFAN IONESCU 1916-1919	48. GORAN CONSTANTIN 1953-1957
RADU NEAGU 1920-1921	49. ŞTEFAN RĂILEANU – 1958
ION MILESCU 1922-1923	50.  IORDACHE V. ION – 1959 – 1961
CONSTANTIN PETRE 1924-1926	51. MILESCU DUMITRU – 1962 – 1977
I. GH. I. DODAN 1927-1928	52. PINŢOIU ENE 1978-1981
MIHAI APOSTU 1929	53. RĂILEANU LINA 1982-1989
MUŞAT GRIGORE 1930-1931	54. ALEXANDRU ION – DEC 1989-1990
	55. DUMITRU NICOLAE – 1991 şi în PREZENT

 

NOTARII COMUNEI:

GRIGORESCU 1917-1920
ION LUPESCU 1921-1947
MARCU GHEORGHE 1948

 

 

SECRETARII COMUNEI:

ION C. RĂILEANU 1948
MARCU GHEORGHE 1949
PANU VLADIMIR 1949-1950
MILEA RUSU 1950-1951
ALEXANDRU ION 1952
TOCILA DUMITRU 1953-1968
CRIVAŢ IOSIF 1968-1974
RĂILEANU LINA 1975-1982
ŞERBAN NICOLAE 1983-1987
ALEXANDRU ROMEO 1988-1990
HARALAMBIE JEANA 1990 şi ACTUAL

 

 

POPULAŢIA, LOCUINŢA şi SĂNĂTATEA acesteia

 

Evoluţia numerica a populaţiei

Am  amintit faptul că teritoriul comunei Blăjani este foarte bogat în urme arheologice, încă din perioada neoliticului, iar continuitatea locuirii acestui spaţiu este mai uşor de înţeles şi acceptat decât unele perioade ipotetice de întrerupere a populaţiei acestui spaţiu.

Aprecieri sumare cu privire la numărul de locuitori, se pot face interpretând documentele istorice amintite pentru perioada secolului al XVI lea – respectiv numărul mare de animale vândute pe piaţa Braşovului sau existenţa simultana a doi preoţi pe raza localităţii Blăjani, puterea economică apreciabilă a lor exprimată în suprafeţele de pământ aflate în proprietate sau cumpărate în acea perioada sau mai târziu.

Aprecierile de ordin statistic însă apar abia la începutul secolului al XIX lea – respectiv în „Analele parlamentare ale României 1831-1832, Tom II  , Buc.1892, pg.481,nr.crt.9”, satul Blăjani având 94 de familii (aprox.470 loc.)şi în „Harta rusă realizată cu ocazia războiului din 1828-1829, în care se consemnează pentru satul Blăjani 102 gospodării, iar pentru satul Soreşti 33 gospodării, ceea ce conform metodelor de calcul acceptate-în medie 5 locuitori într-o gospodărie , înseamnă 675 locuitori.Dacă facem referinţa strictă la satul Blăjani cu cele 102 gospodării este de reţinut faptul ca dintre toate satele de pe valea Slănicului şi valea Câlnăului, doar două sate depăşeau Blăjanii, ca număr de gospodării – Vintilă Vodă cu 145 gosp. şi Nisipeni (Racoviţeni) cu 106 gosp.Constantin Giurescu consideră că scopul înregistrării numărului de gospodării n-a fost legat de strângerea birurilor, ci de posibilităţile de cazare ale trupelor ruseşti şi aprovizionarea lor.

Date foarte apropiate de acestea sunt şi cele oferite de catagrafia Satului Blăjani la 1838 (recensământ) în care se consemnează 105 gospodarii, precum şi evidenţele realizate de biserici (evidenţe introduse de Regulamentul Organic) cu privire la înregistrarea căsătoriilor, născuţilor şi decedaţilor.

La jumătatea sec. Al XIX lea , populaţia comunei Blăjani, în 1846 era de aproximativ 860 de locuitori, iar satul de centru în 1855 avea 118 familii (Ilie Mandricel, izvoare din adâncuri, Editura C.C.D., Buzău, 2000, p.181); în anul 1864, conform aceluiaşi autor ( I.M.p.205) în întreaga comună existau 210 familii – adică aproximativ 1050 de locuitori.

În perioada următoare, numărul de locuitori, creşte continuu, iar la sfârşitul sec. Al XIX lea şi începutul sec. al XX lea, aceasta se situa între 1550 de locuitori înregistraţi la recensământul populaţiei din 1912.

Constatăm faptul că în a doua jumătate a sec. al XIX lea , populaţia s-a dublat; între 1892 şi 1912 populaţia a crescut cu 576 de locuitori.

În prima jumătate a sec. al XX lea populaţia comunei a crescut de la 1729 în anul 1902 ( Anuarul Băncilor Populare din 1902) la 3047 de locuitori în anul 1951.

În această perioadă(1902-1951) s-a înregistrat o creştere de peste 1300 locuitori chiar dacă în aceşti 50 de ani s-au perindat şi unele evenimente ce au influenţat negativ creşterea populaţiei – respectiv cele două războaie mondiale şi seceta din 1946. Din aceste motive au existat diferenţieri privind principalele elemente demografice – natalitate, mortalitate şi spor natural.

Referitor la NATALITATE, valoarea medie pe cei 50 de ani a fost de 94 de naşteri anual, majoritatea familiilor având cate 5 copii, cele mai mici valori fiind în anii 1917 cu 27 de naşteri şi 1918 cu cu 25 de naşteri , iar cele mai mari valori s-au înregistrat în anii 1912, 1914, 1916, 1931, 1934, 1936, 1938 când s-au înregistrat între 110 şi 133 de naşteri. Natalitatea cea mai mare s-a înregistrat în deceniul al patrulea , între anii 1931-1940 cu o medie anuală de 108,5 naşteri/an.

MORTALITATEA, în perioada 1901-1951 a avut o medie anuala de 51,48 decese/an cel mai mic număr de decese au fost în anii 1906, 1926, 1928, 1929, 1935, 1949 şi 1950 cu valori cuprinse între 29 şi 34 de decese/an, iar cele mai multe s-au înregistrat în anii 1918 cu 132 decese, 1917 cu 106 decese şi 1947 cu 95 decese. Acestea au determinat apariţia sporului natural negativ din anii 1918 cu minus 107 , în 1917 cu minus 79 şi 1947 cu minus 24 – de fapt singurele perioade cu spor negativ dintre 1901 şi 1951 în valori absolute.

MORTALITATEA INFANTILĂ ( numărul de copii decedaţi în primul an de la naştere ) – ca indice al civilizaţiei unei populaţii şi al condiţiilor  social-economice, se prezintă astfel:

Media pe întreaga perioadă a fost de 20,86 % ; valorile cele mai mici au fost în 1926 de 10,84 % în 1905 de 10,95 %, în in 1914 de 11,2o % , în 1933 de 12,62 %, în 1928 de 13,33 %, în 1941 de 13,54 %, iar cele mai mari valori au fost în 1917 de 81,41 %, în 1918 de 40 %,in 1939 de 33,66 % în 1943 de 32,09 %, în 1947 de 30,98 %…

Cauzele care au determinat aceste valori ale elementelor demografice şi evoluţia numerică a populaţiei au fost:

–cele două războaie mondiale la care comuna Blăjani a înregistrat decesul a peste 200 de soldaţi ce au căzut pe câmpul de luptă şi numeroşi răniţi care au decedat la puţin timp după război , iar pentru cei care au rămas acasă au însemnat perioade deosebit de grele;

–perioadele de secetă şi în mod deosebit cea din 1946 – 1947 care au diminuat substanţial resursele de hrană pentru populaţie dar şi pentru animale ;

–perioadele dintre războaie au constituit etape de linişte , o oarecare relansare economică , condiţii de viaţă oarecum îmbunătăţite în comparaţie cu cele anterioare.

A doua jumătate a sec. al XX lea prezintă cu totul alte caracteristici : lipsesc războaiele , secetele mari , este o perioadă de linişte şi relaxare economică cu preocupări privind îmbunătăţirea condiţiilor sanitare , ocrotirea mamei şi a copilului, îmbunătăţirea condiţiilor de viaţa şi ridicarea nivelului material al populaţiei.

Evoluţia populaţiei şi a elementelor demografice este insa diferita, astfel : în aceasta perioada toate naşterile au beneficiat de asistenţă medicală şi s-au realizat în maternităţi. Drept urmare valorile mortalităţii infantile au scăzut de la 7,47 % în perioada 1951 – 1960 la 2,24% în perioada 1961 – 1970, au crescut la 5,26% în perioada 1971 – 1980 pentru ca după aceasta perioadă să devină zero sau apropiată de zero. Natalitatea scade de la 71,2 valori medii anuale în perioada 1951 – 1960 la 34,5 în perioada 1961 – 1970 , apoi la 9,2 în 1971 – 1980 şi scade în continuare la 7,8 în 2006.

Între 1956 – 1966 scăderea natalităţii s-a datorat şi legalizării întreruperii la cerere a sarcinii şi a unei oarecare emancipări a familiei . Statul intervine însă prin decretul nr. 770/1966 determinând stimularea natalităţii producând pentru o scurtă perioada de trei – patru ani o oarecare redresare .

Mortalitatea realizează valori medii anuale, care se menţin constante sau cresc uşor începând cu deceniul al optulea, ajungând la 191,1, mortalitate generală în 2006. Aceasta, corelată cu o natalitate în scădere determină un spor natural negativ, care în 2002 a fost -14,48, iar în 2006 de -11,3.

Toate acestea fac ca populaţia totală a comunei Blăjani să scadă de la 3047 în 1951 la 1307 în 1999, la 1268 loc. în 2002 şi 1154 loc. în 2006.

La cele de mai sus au concurat următoarele: procesul intens de industrializare şi urbanizare a ţarii; cooperativizarea agriculturii şi mecanizarea acestuia care a creat un surplus de forţa de munca preluat de către industrie, construcţii şi servicii; intensificarea deplasărilor definitive şi crearea unui sold migrator negativ, posibilităţi mai bune de transport prin curse regulate de autobuze şi chiar microbuze, emanciparea familiei, privind numărul de copii, dar mai ales îmbătrânirea populaţiei.

Pentru a se vedea gradul de îmbătrânire a populaţiei trebuie studiate cu atenţie piramidele de vârsta şi grupele de vârstă.

 

 

STRUCTURA PE SEXE şi GRUPE DE VARSTA

Structura pe sexe se caracterizează prin predominarea populaţiei de sex feminin asupra celei de sex masculin.

Astfel, populaţia feminină reprezenta 50,8% din totalul populaţiei în 1930, 53,2% în 1956, 51,8% în 1992 şi 51,1% în 2002. Raportul dintre sexe se accentuează în perioadele de război în favoarea populaţiei feminine, datorită pierderilor de vieţi bărbăteşti; în perioada deceniului al şaselea şi al şaptelea al secolului XX, datorită migraţiei unei părţi din forţa de muncă masculină spre oraşe şi creşteri la grupele de vârstă înaintată ca o consecinţă a speranţei de viaţă mai mari cu 5 – 7 ani la femei faţă de bărbaţi. La grupa tânără se constată uneori o uşoară dominare a sexului masculin la naştere, devin apoi egali ca pondere la perioada adultă şi se diminuează la grupa vârstnică când predomină femeile.

Repartiţia pe grupe de vârstă s-a modificat de-a lungul timpului, piramida vârstelor în perioada sec. al XIX lea şi prima parte a sec. XX se prezintă sub formă de triunghi având la bază o populaţie tânără bine reprezentată. Către sfârşitul sec.XX, aspectul piramidei apare puternic deformat, chiar răsturnat şi anormal , în care vârstele cuprinse între 55 de ani şi 79 de ani sunt de 2 – 3 ori mai numeroase faţă de cele de până la 20 de ani.

Aceasta indică un nivel sporit de îmbătrânire a populaţiei şi este mai accentuată cu cât ponderea procentuală a populaţiei de până la 20 de ani din populaţia totala este mai mică de 30%. Astfel în 1977, populaţia de până la 20 de ani reprezenta pe întreaga comună 27,7%, fiind mai mică în satul Blăjani- 25,5 % şi la limita 30 % în satul Soreşti.Deci procesul de îmbătrânire a populaţiei era început deja, iar satul Blăjani avea o populaţie mai îmbătrânită datorită migraţiei mai mari. Dacă luam în calcul indicele de bătrâneţe ( care reprezintă raportul dintre populaţia de peste 60 de ani şi populaţia de sub 20 de ani) în comuna Blăjani acesta era de 0,87 ceva mai mare în satul Blăjani faţă de Soreşti. (Un indice bun ar fi fost 0,42)

În 1992, populaţia de până la 20 de ani reprezenta doar 17,78 % în satul Blăjani, deci avea o populaţie mai îmbătrânită în comparaţie cu 1977 şi un indice de bătrâneţe de 2,16.

Satul Soreşti avea o pondere a populaţiei de sub 20 de ani de 22% şi un indice de bătrâneţe de 1,16. Ambele sate aveau deci o populaţie îmbătrânită.

Referitor la gradul de îmbătrânire al populaţiei acesta nu se modifică în bine în cazul în care am opera cu grupa 0 – 15 ani, ba chiar s-ar accentua.

========================================================================

Populaţia activă este acea categorie de populaţie cuprinsă între 15 ani şi limita pensionării pentru salariaţi şi între 15 ani şi 59 de ani la femei şi 64 de ani la bărbaţii care lucrează în agricultură.

Populaţia activă în 1977 era de 1053 – 53,82% din totalul de 1956 de locuitori repartizată astfel: 15% lucrau în industrie; 5,4% în construcţii (erau şi 2 femei) ; 69,5% lucrau în agricultură unde femeile reprezentau 64%; 1,7% lucrau în comerţ; 2,5% în învăţământ , cultură, sănătate, iar 5,6% în alte ramuri.

Populaţia inactivă în 1977 era de 903 ( 46,2% din total) din care în satul Blăjani figurau 76 cetăţeni. Cei 903 inactivi erau întreţinuţi de : – persoane active, un număr de 493 inactivi ; de persoane inactive – 8; de pensionari – 76 inactivi; de pensionari CAP – 318 inactivi; de instituţii 7 inactivi; de alte surse 1 inactiv.

Populaţia totală la recensământul din 2002 era de 1268 locuitori din care populaţia activă reprezenta 320 loc. (25,24% din total) şi era constituită din populaţie ocupată 273 (formată din 136  salariaţi , 52 lucrători pe cont propriu, 82 lucrători familiali în gospodăria proprie , 1 în asociaţie agricolă şi 2 în alte situaţii, iar după sex erau 215 de sex masculin şi 58 femei). Populaţia neocupată era în număr de 47 ( 27 de şomeri în căutarea unui alt loc de muncă şi 20 de şomeri în căutarea primului loc de muncă), iar populaţia inactivă în nr. 948 (680 în Blăjani şi 268 în Soreşti)- aceasta reprezenta 74,76% din totalul populaţiei.

Populaţia inactivă era alcătuită din : 82 elevi şi studenţi, 617b pensionari, 159 casnice , 89 întreţinuţi de alte persoane, 1 întreţinut de stat.

Din comparaţia datelor celor două recensăminte ( 1977 şi 2002) rezultă că în 2002 s-a redus simţitor populaţia activă, procentual de la 53,8 în 1977 la 25,24% în 2002, iar populaţia inactivă a crescut în consecinţă de la 46,2% în 1977 la 74,76% în 2002.

Principalele cauze sunt : gradul mare de îmbătrânire al populaţiei, apariţia şomerilor în număr sporit şi creşterea numărului de elevi în licee ca urmare a generalizării învăţământului , cuprinderea în şcolile profesionale de arte şi meserii , şcoli postliceale şi învăţământ superior. Îmbătrânirea continuă a populaţiei are drept consecinţă în timp reducerea viabilităţii populaţiei şi un potenţial productiv diminuat.

Densitatea populaţiei s-a modificat în funcţie de numărul de locuitori, dar şi de modificarea suprafeţei totale a comunei – astfel în anul 1937 densitatea populaţiei a fost de 139loc./Km p , în 1975 de 101  loc/Km p , iar în 2001 de 56,35 loc/Km p.

Structura naţională a fost în 1977 de 99,69% români existând  rromi, iar în 2001 românii reprezentau 99,92% din totalul populaţiei ( mai rămăsese doar un singur rrom).

Structura confesională – toată populaţia comunei este de religie ortodoxa.

 

POPULAŢIA şi LOCUINŢELE

 

 

În ceea ce priveşte situaţia clădirilor, locuinţelor şi gospodăriilor, acestea au prezentat diferenţieri cantitative şi calitative de la o etapa la alta aşa cum rezultă din tabelul urmator :

Anul	Număr de clădiri	Număr de locuinţe	Suprafaţa camerelor de loc.	Număr de gospodării	Total populaţie
1966	Total = 682 Blăjani = 540 Soreşti = 142	Total = 689 Blăjani = 545 Soreşti = 144	20.150mp	786	2645
1977	Total = 648 Blăjani = 499 Soreşti = 149	Total = 648 Blăjani = 499 Soreşti = 149	14.701mp	776	1956
	Total = 633 Blăjani = 480 Soreşti = 153	Total = 632 Blăjani = 479 Soreşti = 153	17.556mp	507	1268

 

Din tabel rezultă :

• numărul de clădiri şi locuinţe a scăzut continuu în perioada 1966 – 2002 – scădere datorată în mod expres satului Blăjani;
• suprafaţa totală a camerelor de locuit a crescut în 2002 fata de 1977 chiar dacă numărul locuinţelor s-a diminuat ; înseamnă că cele construite ulterior sunt mai spaţioase;
• numărul de gospodării s-a diminuat continuu în perioada 1966 – 2002 în primul rând datorită migraţiei (plecării) populaţiei tinere către oraşe.

Informaţii utile oferă şi dr. Rachele Zibelis în „Monografia sanitară a satului Blăjani la 1938”  (Arhive Buzău , Fond. Serviciul sanitar al Jud. Buzău, 110/1938, f.9), unde se prezintă şi felul locuinţelor din anul 1938. Astfel în 1938, existau în Blăjani 557 de locuinţe din care 543 erau construite din lemn şi 14 din zid; după numărul de camere – 96 erau cu 1 încăpere, 189 cu câte 2 încăperi, 86 cu câte 3  şi 18 cu 4 şi mai multe  – deci jumătate din numărul de locuinţe erau cu 3 şi mai multe camere pentru ca familiile erau foarte numeroase, iar posibilităţile materiale din perioada interbelică permiteau aceasta.

Multe din casele cu 3 – 4 camere se menţin şi astăzi în peisajul construit al comunei şi cu toata vechimea lor de 80 – 100 de ani, atrag în mod deosebit atenţia pentru stilul şi frumuseţea lor. Dintre cele 557 de locuinţe , 334 erau acoperite cu şindrilă , 170 cu tablă, 59 cu ţiglă şi încă mai existau 4 acoperite cu paie.

Atrage atenţia că din cele 557 de locuinţe , 178 nu aveau latrine, iar pe lângă casa existau doar la 10 –  grădini de zarzavat ; la alte 148 erau grădini cu pomi fructiferi; aveau doar 13 grajduri bune, 299 necorespunzătoare, iar la celelalte gospodării lipseau grajdurile. Dintr-o altă situaţie ulterioară rezultă că în perioada 1944 – 1957 se mai construiesc în comună un număr de 48 de case.

Tot din „Monografia sanitară …” rezultă că aprovizionarea cu apa a locuitorilor se făcea din 15 fântâni cu  ghizduri de lemn şi 8 fântâni cu ghizduri de piatră sau ciment. Apa se găsea de regulă la o adâncime de 8 – 15 m, iar în câteva între 0,5m şi 7 m. în urma analizei apei de băut , 4 fântâni au fost închise ( în 1938 ) şi s-au făcut amenajări la celelalte cum ar fi montarea de capace, punţi pentru găleţi şi s-a depus balast în jurul fântânilor pe o rază de 2 m.

Din cauza unor sectoare ale comunei în care apa se găseşte în cantităţi foarte mici, problema aprovizionării cu apa potabilă a constituit o preocupare constantă a tuturor politicienilor şi administraţiilor locale, dar din motive întemeiate aceasta nu s-a rezolvat încă.

 

POPULAŢIA şi SĂNĂTATEA

 

Calitatea spaţiului de locuit cu dotările şi amenajările respective, calitatea şi cantitatea apei asigurau un mediu de viaţa care alături de deprinderile personale de igienă, asistenţa medicală şi tradiţiile ( şi posibilităţile)b alimentare , asigurau o anume stare de sănătate şi confort individuale şi colective a populaţiei.

Legat de starea de sănătate, ca efect al factorilor cumulaţi enumeraţi mai sus, se înţelege faptul că în trecut sănătatea locuitorilor de aici şi din împrejurimi era precară şi se concretiza în mortalitate şi mortalitate infantilă foarte ridicată, în starea de morbiditate foarte mare ( nr. de îmbolnăviri la 100.000 de locuitori) şi în speranţa de viaţa destul de redusa.

Dispariţia unor sate sau mutarea altora datorită epidemiilor şi a altor situaţii este amintită pentru zona situată ceva mai spre nord de Blăjani. Este cazul satului Valea Părului venit „de peste 3 muchii” în jurul anului 1830 şi satul ….. dispărut pe timpul lui Caragea (1812 – 1818) datorită ciumei şi a altor epidemii care nu puteau să nu afecteze şi satele din jur . Ziarul „Literalul „ din 8 martie 1894 consemnează la Blăjani şi alte 5 comune din judeţ, „Boale contagioase”. Ca urmare şi mortalitatea în perioada 1892 – 1894 în Blăjani a fost cu mult mai ridicată în comparaţie cu anii de dinainte şi după.

În perioada 1928 – 1937, bolile contagioase consemnate în „Monografia sanitară -” au fost: rujeola cu 24 de cazuri, tusea convulsiva cu 38 de cazuri, scarlatina 5, oreion şi febra tifoidă şi paratifoida, iar din grupa „maladii sociale” se menţineau 30 de cazuri de tuberculoză (pulmonară şi ganglionară), 23 de pelagra, 21 de sifilis, 3 de cancer şi 3 de malarie. Primele atrag atenţia ca număr de îmbolnăviri raportate la o populaţie care  a evoluat între 2550 de locuitori în 1928 şi 3122 în 1937.

Cauzele deceselor pe aceeaşi perioada de 10 ani au fost : malformaţii congenitale şi bolile primei copilării  13 de decese, senilitate 79 de decese, pneumonii  96, diaree şi enterite 42, tuberculoză 31, pelagra s. a.  Atrag atenţia , deci bolile primei copilării cu cele 136de cazuri, care au determinat şi o mortalitate infantilă foarte ridicată, pneumoniile, diareele, tuberculoza şi pelagra.

Toate cauzele enumerate mai sus indică o asistenţă medicală foarte redusă, o alimentaţie săracă în proteine de origine animală, condiţii igienico – sanitare necorespunzătoare.

Dacă avem în vedere asistenţa medicală din perioada de până în deceniul al treilea al sec. XX, în bibliografia studiată nu apare nici o referire cu privire la existenţa unor cadre medicale pe raza acestei comune.

În monografia jud. Buzău din 1934 – 1937 p.55 se specifica: „Recunoaştem că suntem departe de a putea avea în fiecare comuna un agent sanitar şi mai ales un medic permanent. Se pot utiliza , ca propagandişti sanitari preoţii şi învăţătorii în care sens există începuturi serioase”.

Dispensarul apare târziu şi nu a avut niciodată un local propriu, el funcţionează în spaţii închiriate; numărul de cadre medicale a fost foarte restrâns, 1 – 2 cadre medii ( moaşa , agent sanitar, sora medicală, asistenta medicală, iar primul medic de circumscripţie (1939) îsi avea reşedinţa la Zilişteanca ,la distanţa de circa 10 – 12 Km de Blăjani. Acest fapt crea probleme deosebite atât pentru medic cât şi pentru pacienţi, care trebuiau să parcurgă o asemenea distantă.

După 1945 şi populaţia din Blăjani a fost afectată de numeroasele cazuri de tifos exantematic, care s-au suprapus perioadei de secetă din 1946 – 1947 şi care împreună au secerat numeroase vieţi omeneşti.

Prefectura Buzău atenţiona să se ia măsuri urgente pentru combaterea tifosului, iar pe 25 ian. 1948 la nivel de comună se înfiinţa şi un comitet de sănătate.

După 1950, încadrarea dispensarului cu cadre medicale s-a îmbunătăţit, au crescut ajutoarele acordate de stat bolnavilor prin spitalizare şi medicaţie gratuită ceea ce a făcut să se îmbunătăţească simţitor starea de sănătate a populaţiei şi să crească durata medie de viaţă la peste 70 de ani.

Noua reformă din sistemul de sănătate a populaţiei şi îmbunătăţirea, perfecţionarea din mers a acesteia va asigura în mod corespunzător asistenţa medicală şi va îmbunătăţi starea de sănătate a acesteia.

De-a lungul timpului, numeroase cadre medicale cu studii superioare, studii medii şi sub această categorie au vegheat la starea de sănătate a locuitorilor acestei comune preocupându-se permanent de ameliorarea stării de sănătate a populaţiei.

O parte din medici au rămas în memoria locuitorilor vârstnici, iar dintre aceştia amintim pe : dr. Rachela Zibelis  care a întocmit şi Monografia sanitară a comunei Blăjani la 1938, dr. Coroiu Mihai (1965), Oncioiu Georgeta ( 1975), Georgescu Florin, Dinu Nicolae, Mihai Hapchyinschi Branislav, Săvescu Mihai, Citrea Nicolae, Stoica Minel, Murariu Romeo.

Ca asistente au lucrat la Blăjani – Fumea Georgeta (1975), Goata Mariana, Stanciu Geanina, Dragu Lidia Corina (2006); ca moaşe – Vlad Aurica, Strat Elena (1952), Moşu Magdalena (1958); agenţi sanitari – Tomescu N. Vasile (1947), Neacşu de la Aldeni, Manolescu Nicolae (1952), Moşu Ion (1960), Vlad Maria – soră medicală,s.a.

Ca o consecinţa a activităţii desfăşurate de aceste cadre şi a condiţiilor  create de stat în domeniul sănătăţii, din analiza cazurilor de decese pe două perioade a câte 10 ani 1928 – 1937 şi respectiv 1996 -2005 rezultă : în prima etapă bolile genetice, bolile primei copilării şi cele infecţioase deţin ponderea cea mai mare – circa 50% în timp ce în etapa a doua pe primele locuri se situează bolile cardiovasculare cu peste 68% şi cele digestive cu 10,12 % , la care se adaugă cancerul (neoplasmul) cu 9,72 din totalul deceselor pe cei 10 ani. Acesta din urmă realizând în cei 68 de ani, o creştere de aproape 16 ori.

Pentru o cunoaştere mai amănunţită a cauzelor de deces şi numărul acestora se pot analiza situaţiile următoare de pe cele două tabele :

Cauzele deceselor din perioada 1928 – 1937 ( pe 10 ani )

 

Cauzele deceselor	Număr decese pe anii:										Total decese pe 10 ani
	1928	1929	1930	1931	1932	1933	1934	1935	1936	1937
Tuse convulsivă	2	–	–	2	–	–	–	–	1	1	6
Tuberculoză aparat respirator	–	4	4	3	–	2	2	–	–	8	23
Celelalte tuberculoze	2	–	1	–	–	1	–	1	1	2	8
Sifilis	–	1	–	1	2	–	–	–	–	–	4
Diaree şi enterite sub 2 ani	1	10	2	2	–	–	20	–	9	2	46
Diaree şi enterite peste 2 ani	–	2	2	–	–	–	–	1	1	–	6
Septicemie şi infecţii puerperale	–	1	1	–	1	–	–	–	–	1	4
1.Total boli infecţioase	5	18	10	8	3	3	22	2	12	14	97
Alcoolism	2	–	–	–	–	–	1	–	–	–	3
Pelagra	1	1	–	2	1	1	–	1	1	3	11
Alte boli gen. şi intox. cronice	1	1	–	–	3	–	–	1	–	2	8
Boli de ficat şi căi biliare	–	–	–	–	–	2	–	–	–	–	4
Alte boli aparat digestiv	–	1	–	–	1	2	–	1	–	–	5
2.Total boli aparat digestiv	4	3	–	2	5	5	1	3	1	5	29
Ataxie loc.progr. şi paralizie gen.	1	1	–	–	1	–	–	–	–	–	3
Hemoragie cereb., embolie tr.	–	–	–	–	–	1	–	–	–	–	1
Alte boli ale sistemului nervos	–	–	1	–	–	–	–	–	–	1	2
Senilitate	6	11	9	13	10	9	7	2	5	7	79
3.Total boli neurologice	7	12	10	13	11	10	7	2	5	8	85
4.Total boli inimă	–	–	1	–	4	1	–	–	–	–	6
Nefrite	1	1	1	1	1	2	6	1	2	3	19
Alte boli genito-urinare	–	1	–	–	–	2	2	–	3	2	10
5.Total boli renale	1	2	1	1	1	4	8	1	5	5	29
6.Total boli pulmonare	4	4	6	9	9	2	10	7	10	8	69
7.Total sistem osos	–	–	–	–	–	–	1	–	–	–	1
8.Total boli genetice	12	12	20	16	14	10	8	14	16	14	136
9.Total moarte violenta şi accidente	–	1	1	1	1	3	–	3	1	1	12
10.Total cauze nespecifice şi rău definite	–	–	–	1	2	2	–	–	–	–	5
11.Total neoplasm	–	1	–	–	–	2	–	–	–	–	3
TOTAL GENERAL	33	53	49	51	50	42	57	32	50	50	472

Dupa  Monografia sanitară a com. Blăjani, jud.Buzău, întocmită de dr. Rachela Zibelis, medicul circumscripţiei
Zilisteanca, la data de 1. Oct. 1938, aflata la arhivele Buzău, Fond serviciu sanitar, m.110 / 1938, f.9

Cauzele deceselor	Număr decese pe anii:										Total decese pe 10 ani
	1996	1997	1998	1999	2000	2001	2002	2003	2004	2005
Alcoolism cronic	–	1	–	2	1	1	1	–	–	1	7
Fistulă intestinală	1	–	–	–	–	–	–	–	–	–	1
Ocluzie intestinală	1	–	–	–	–	–	–	1	–	–	2
Ciroza hepatică	–	2	2	1	–	3	1	1	1	–	11
Rectocalită hemoragică	–	1	–	–	–	–	–	–	–	–	1
Malformaţie protein-calorică	–	–	–	–	–	–	–	2	–	–	2
Hepatită cronica	–	–	–	–	1	–	–	–	–	–	1
Total boli digestive	2	4	2	3	2	4	2	4	1	1	25
Accident vascular cerebral	2	2	–	–	–	1	3	1	1	6	16
Parkinson	–	–	1	–	–	–	–	–	–	–	1
Total boli neurologice	2	2	1	–	–	1	3	1	1	6	17
Hipertensiune arterială	13	16	8	11	6	7	8	10	5	7	91
Insuficienţă mitrala	–	1	–	–	–	–	–	–	–	3	4
Card. Pulmonar cronic	–	–	2	4	2	4	3	6	–	1	22
Infarct acut al miocardului	–	–	–	–	–	–	–	1	2	1	4
Cardiopatie schemică	4	5	4	8	7	2	2	3	1	–	36
Ateroscleroză coronariana	–	–	–	–	2	1	3	2	4	–	12
Total boli cardiovasculare	17	22	14	23	17	14	16	22	12	12	169
Insuficienţă renală	1	–	–	–	–	–	–	–	–	–	1
Hipertrofie de prostată	–	–	–	–	–	–	–	1	1	–	2
Total boli renale	1	–	–	–	–	–	–	1	1	–	3
Bronhopneumonie	1	2	–	–	–	–	–	–	1	–	4
Bronşită cronica	1	–	–	–	–	–	–	–	1	–	2
Emfizem	–	1	1	–	–	–	–	–	–	–	2
Total boli pulmonare	2	3	1	–	–	–	–	–	2	–	8
Total moarte violentă	–	1	–	–	–	–	–	–	–	–	1
Tumori cap pancreas	–	1	–	1	–	–	–	2	1	–	5
Tumoră val palatin	–	1	–	–	–	–	–	–	–	–	1
Tumoră ficatului	–	–	–	2	–	–	–	–	–	–	2
Tumoră a stomacului	–	–	–	1	–	1	1	3	–	–	6
Tumoră maligna vezicala	1	–	–	–	–	–	–	–	–	–	1
Tumoră bronhopulmonara	1	–	–	–	–	–	–	–	–	–	1
Tumoră a limbii	1	–	–	–	–	–	–	–	–	–	1
Neoplasm pe corp uterin	–	–	–	–	–	–	–	–	2	–	2
Tumoră trunchi cerebral	–	–	–	–	2	–	–	–	–	–	2
Tumoră a tiroidei	–	–	–	–	–	–	–	1	–	–	1
Tumoră a sânului	–	–	–	–	–	1	–	1	–	–	2
Total neoplasme	3	2	–	4	2	2	1	7	3	–	24
Total general	27	34	18	30	21	21	22	35	20	19	247

După datele obţinute de la cabinetul medical individual, dr. Murariu Romeo, com. Blăjani

 

 

 

Unele concluzii antropometrice

În perioada 1973 – 1976, în localitatea Vadu – Soreşti, Tisău, Pietroasele, Vintilă Vodă, Lopătari, Colţi, Nehoiu şi Movila Banului din judeţul Buzău precum şi în alte localităţi din judeţele Argeş, Vâlcea Dâmboviţa, Teleorman, Ilfov, Ialomiţa, Călăraşi şi Brăila s-au realizat o serie de studii cu caracter antropologic iniţiat de Centrul de Cercetări antropologice „Fr.I.Rainer” al Academiei Române, care au condus la unele concluzii ce vizează populaţia Munteniei, respectiv a judeţului Buzău . Prin studiul realizat la Vadu Soreşti se oferă unele informaţii şi concluzii cu valabilitate şi pentru Blăjani situată în imediata apropiere a acestei localităţi.

Astfel, privind elementele antropometrice se constată pentru populaţia masculină din Muntenia următoarele caracteristici :

• calota cefalică este mediu dimensionată ( prin lungimea, lăţimea şi înalţimea capului), dar lată prin lăţimea frunţii;
• faţa şi nasul mai puternic dezvoltate în sens vertical decât în sens orizontal;
• cele mai multe dintre valorile absolute tind către limita superioară a categoriei mijlocii şi realizează tendinţe evidente spre valorile din categoria mare.

Fizionomic vorbind, capul este foarte rotunjit, dar şi foarte înalt, forma feţei corelează

mai bine cu înalţimea calotei decât cu forma nasului.

Nu există un paralelism în repartizarea maximelor procentuale la categoriile de acelasi tip. Astfel, la 88% barbaţi cu păr negru se asociază un număr mai mare , nu de ochi căprui închis, ci de ochi cu pigmentaţie intermediară ( 46% din cazuri). De asemenea , dacă părul blond apare cu totul accidental (1%), mai mult de un sfert din populaţia masculină are iris albastru (26%) – ochi albaştri.

Nasurile absolut înalte sunt mai multe decat cele late (66% faţă de 27% ), 88% dintre bărbaţi au frunte lată şi foarte lată şi mandibula (maxilarul inferior) de acelaşi tip.

(Maria Vlădescu, Corneliu Vulpe, Atlasul antropologic al Munteniei, Academia Română, Centrul de cercetări antropologice „Fr.I.Rainer” Ed. Academiei Române, Bucureşti 1999 , p.37)

Referitor la „iris”, în Muntenia ambele sexe se înscriu la categoria „intermediar” cu 46,1% la bărbaţi şi 41,5% la femei. La celelalte două categorii „inchis” şi „deschis” femeile depăşesc bărbaţii cu câte 2 procente.

La dimensiunile cefalice ( lungimea , lăţimea şi înalţimea capului) , femeile se prezintă astfel:

• lungimea capului , pe o scară cu foarte scurt, scurt, mijlociu, lung şi foarte lung, femeile se încadrează în categoria „mijlociu” (39%) cu 4% mai puţin ca la bărbaţi, în schimb la categoria „lung” au cu 7,1% mai mult ca la bărbăţi şi cu 3% mai mult la categoria „ foarte lung” ;
• la lăţimea capului se încadrează ca şi bărbaţii în tipul „mijlociu” şi lat având la ultimul indicator „foarte lat” un plus de 3% ; ( scara : foarte îngust, îngust, mijlociu, lat, foarte lat)
• la înalţimea capului femeile se încadrează în categoriile „mijlociu” cu 39,3% şi „înalt” cu 50,5%- la aceasta din urmă fiind cu 7,1% mai mult ca la bărbaţi ( scara fiind : foarte jos, jos, mijlociu, înalt şi foarte înalt)

La dimensiunile faciale (înalţimea şi lăţimea feţei, lungimea şi lăţimea nasului ) se constată :

• Înălţimea feţei , pe o scară : foarte jos, jos, mijlociu, înalt şi foarte înalt , bărbaţii şi femeile se încadrează cu 72% în categoriile „ înaltă” şi „foarte înaltă”- femeile având cu 1% mai puţin la categoria „înaltă”, dar cu aproape 2% mai mult la categoria „ foarte înaltă”;
• la lungimea nasului ambele sexe se înscriu procentual cu 66,5% la bărbaţi şi 71,7%la femei în categoria nas „lung” şi „foarte lung” – la ultima, femeile având un plus de 4,3%;
• lăţimea feţei – ambele sexe se încadrează în categoria „mijlocie”, femeile având la aceasta un plus de 5%, dar 3,6% mai puţin la categoria „lată”; (scara fiind : foarte îngust, îngust, mijlociu, lat şi foarte lat)
• la lăţimea nasului şi bărbaţii şi femeile se încadrează în categoriile „mijlociu”, 41,1% bărbaţii şi 46,3% femeile la care se adaugă categoria „îngust” femeile cu un surplus de 1,2% ( scara este identică cu cea de la lăţimea feţei).

( Idem pg. 80, fig.13)

Aspecte constituţionale

Statura medie a populaţiei masculine ( pe scara foarte mică, mică, submedie, medie, supramedie, înalt şi foarte înalt), este de categoria supramijlocie (167,7 cm) căreia i se asociază o greutate echilibrata (66 Kg).

Trunchiul (partea din cap calculată fără cap şi fără membre ) este mai lung în raport cu statura şi mult mai frecvent de forma intermediar – dreptunghiulară, fapt care reprezintă o abatere de la tipul trapezoidal, caracteristică ideală pentru bărbaţi.

Procentual, la statura predomină categoria „înaltă” la bărbaţi cu 33,5%, iar la „medie” cu 18,2% şi „ supramedie” cu 18,3%, pe când la femei „statura înaltă” are cu 6,3% mai puţin faţă de bărbaţi , dar un surplus de circa 6% la categoriile „ medie” şi „supramedie”. (scara: mică, submedie, medie, supramedie, înaltă şi foarte înaltă)

Înălţimea bustului ( partea superioară a corpului) se înscrie în principal în categoriile „medie” cu 50,3% din cazuri şi „supramedie” cu 36,8% la bărbaţi, în timp ce femeile deţin 54,4% procent mai mare la „medie” (cu 4,1%) şi de 1,4% mai mic la categoria „supramedie” (pe o scară formată din : scurt, submedie, medie , supramedie, lungă şi foarte lungă)

(idem p. 83 – 88)

Aspecte de diformism sexual

• 10 %din bărbaţi sunt slabi, în timp ce 20% din femei au tendinţe de obezitate;
• aproape toate dimensiunile feminine sunt mai mici în comparaţie cu bărbaţii, diferenţe mai mari sunt pentru masivul facial şi la nivel corporal. (idem p. 134)

Concluziile de mai sus, obţinute pe laturi foarte mari de subiecţi din municipiul Bucureşti

si cele 10 judeţe cu localităţile lor sunt valabile pentru toata Muntenia şi deci şi pentru Vadu Soreşti şi Blăjani.

Blăjani – file de monografie, Editura Omega