JERTFĂ
Se cerne-n taină ploaia din norii plumburii,
Se cerne frunza verde din luncă şi din vii.
Se cern zile frumoase în negura uitării –
Se duc păsări răsleţe în vraja depărtării.
P-altarul tău Credinţă s-aprinde sacrul foc
Scânteile Speranţei tot sar din loc în loc
Şi-n flacără se sbate, sdrobit de junghiul greu,
Un prunc: o jertfă vie, ce-aduce crudul zeu.
E tot ce are-n lume, dar lui nu-i pare rău,
Că poate să aducă credinţei, tot al său
Şi cu priviri curate priveşte negrul fum Ce ia pe nesimţite al înălţimii drum.
Te-apropie de dânsul să-l vezi şi să-i vorbeşti
Şi vezi îndată omul, nu „zeul” ce gândeşte.
De-ntrebi: „Ce faci acolo?” „Credinţei”, spune el.
„Aduc smerită jertfă, p-al desfătării miel”!
Şi-apoi rămâne rece privind văpaia care
Se trece ca un vis pe sacrele altare.
Se cern zile frumoase în negura uitării.
Se duc d-acum iluzii în marea depărtării.
Pr. Constantin Noapteş, Rev. Muguri, nr.1-2, septembrie-octombrie, 1923
M.Pleșea, P. Negoiță, Antologie de poezie religioasă. Edit Omega
Recuperări istorice
Retropelerinaje Buzoiene
Ceai de urzică
Blăjani – file de monografie
Cuvant despre Cer
Fascinația rostirii
