Vinerea Patimilor

Sub cer înnorat în taină

Trecea convoiul plin de ură

Şi strigăte de hulă şi mânie

Ieşeau din duşmănoasa-i gură.

Iar El zdrobit de greutate

Purtând pe umeri crucea grea

Ştergea sudoarea de pe frunte

Ce în şiroaie se scurgea

Ostaşi d-oparte şi de alta

Îl îmboldeau să urce acol

Unde-ntre doi vestiţi tâlhari

I se păstrase locul gol.

S-a stins de la un timp puterea

Ş-un trecător ce-a fost milos

I-a ajutat să-şi ducă crucea,

L-a ridicat  încet de jos,

Ş-ajunşi la locul răstignirii

L-au răstignit batjocorindu-L

Ş-apoi au mers pe la răspântii

Strigându-i hulă şi-umilindu-L

Şi azi mulţimea spre Golgota

Păşeşte rar cu pasul lin

Dar cerul de atunci se schimbă

Nu e noros, ci e senin

Şi toţi pun mâna să ridice

Pe Cel ce duce crucea grea

Căci ori şi cine ştie azi

Că a zdrobit moartea cu ea.

Constantin Noapteş

Muguri, nr. 7-8, martie aprilie 1923

M. Pleșea, P Negoiță, Antologie de poezie religioasă, Editura Omega

Sale!