Era 8 dimineața și începeau audiențele. Fusese la slujbă, ca de obicei. Venea agale, însoțit de un practicant. Îl asculta spunând rugăciunile pentru pregătirea slujitorilor înainte de Liturghie. Avea obiceiul aceasta, mai ales când urmau să plece la parohie. Din privire nu părea să asculte cu prea mare atenție ce-i spunea, cam gâtuit, însoțitorul.
Mergea agale spre Palat. Părea cam obosit. Nu-i priise ziua de duminică. Nu fusese la slujbă. Comuniștii ăștia, nu se mai potolesc!, se gândea. Fusese obositoare duminica. Mai obositoare de atât nu se putea. Îl iritase Nicolaescu. Prea multe duble pentru simplul act al încoronării. Picase pe el năpasta de a juca rolul. Era dus de șaptezeci. Avea barba albă. Semăna cu episcopul care-l încoronase pe Mihai la Alba Iulia. I s-a cerut să filmeze, a făcut-o. Nu era chip altfel. dar tare nu-și dorea să știe nimeni că el e acela din film! Nici măcar șoferul. I-a cerut să-l lase cu Volga la poalele Dealului și în coborâre și-a ascuns engolpionul de lemn, pe interiorul rasei, la piept A luat-o pe jos și s-a strecurat pe ușa de la Alter, să nu-l vadă careva,. Făcea figurație, în definitiv. Dar cum este posibil?! se gândea. Cum e posibil ca el, episcop adevărat, el om prudent, să fie figurant într-un film? Într-un film turnat duminica, în Catedrală. Cum să facă figurație duminica, îmbrăcat în toate veșmintele? Tocmai duminica?! Duminica când sfințea Darurile și se pogora Duhul …. Comuniștii ăștia … Și nici de Sergiu Nicolaescu nu-i plăcu. Prea țipa în Biserică! Și apoi … nu găsea altă zi să filmeze scena încoronării?! Duminica oamenii veneau să se închine la moaștele Sfântului Dimitrie. Ce neplăcută surpriză or fi avut să vadă …. spectacolul asta ….
Nici nu și-a dat seama că drumul era prea scurt să ducă atâtea gânduri. A intrat în Palat. A trecut prin fața celor care-l așteptau cu treburi ale Episcopiei fără să-i vadă. Abia în fața pupitrului sculptat în lemn de stejar, găsit acolo de la Chesarie, și-a adus aminte, ca trezit dintr-un vis adânc, că erau niște umbre la intrare. Parcă era și revizorul …
– Stroie, poftește-l pe revizor și stai și tu! E o chestiune avocățească. E vorba de restituire.
-Imediat, Preasfinția Voastră!
L-a invitat în cabinetul episcopal pe revizor. L-a invitat să șadă. Ginerele său Stroie, consilierul juridic, deja se așezase. Enache … a rămas în picioare.
– Ia loc domnule Enache! ia loc, avem multe de discutat. Nu sta în picioare!
– Vă mulțumesc Preasfințite, rămân așa!
– Ia loc, insistă ierarhul! Nu se poate să stai în picioare! Ia loc și spune cum au mers treburile la Dălhăuți.
S-a așezat revizorul, dar fără să poate ascunde un scâncet de durere. Îl dureau insuportabil coastele. și de ar fi fost numai coastele ….
– Povestește-mi! Cum e? A mai rămas ceva ….
Parcă îi fugiseră toate gândurile. Se lăsase pe spate în jilț și privea la chipurile zugrăvite pe tablourile prinse în șir pe peretele din față. Erau înaintașii. Îl priveau și ei de parcă așteptau ceva, o veste mare. Cel puțin Ghenadie era cu ochii țintă. Dionisie părea mai relaxat, în rest toți așteptau ceva de la el, de la Antim, urmașul lor.
– Așteptați voi … dar știți prin ce vremuri trec? Nu ați avut parte de așa ceva …
A coborât ochii din soborul înaintașilor și i-a privit pe cei doi colaboratori, pe rând.
– Cum a fost? A mai rămas ceva din Schit? Icoana făcătoare de minuni mai este?
– Sunt toate Preasfințite! Sunt toate! Aveți aici lista inventarelor. Am muncit o zi pe rupte și v-aș fi cerut îngăduința să nu venim astăzi, dar știam cât de mult vă doriți să aveți vești. Am adus tot și găsiți în dosar tot! Sătenii au fost cu frica lui Dumnezeu și nu au furat de la Mănăstire. Nu s-au luat nici după activiști. Doar acareturile s-au ruinat iar prin chili a mai căzut varul … . Însă, obiectele de inventar din Biserică sunt aproape toate, așa cum au fost listele la noi. Acum vă rog să mă sloboziți, suntem obosiți. Trebuie să merg la un medic.
– La medic, se miră bătrânul!
– La medic Preasfințite. La medic …
Picase iar pe gânduri ierarhul. Părea absent, dar de data asta avea chipul senin. A mai ridicat o dată capul la portretele din față și le-a parcurs rapid, ca un virtuos al pianului, care a zburdat peste claviatură. Era bucuros în sine lui, era bucuros tare. Începuse să recupereze ce-i luaseră comuniștii. Fusese preot de mir, dar voia să recupereze mănăstirile. În 48 le-au luat cu forța urmașii bolșevicilor. Le-au făcut grajduri. le-au alungat călugării. Acum reușise să obțină înapoi Dălhăuții. Nu putea merge personal, dar a trimis imediat un călugăr acolo și apoi revizorul. Era fericit și voia să audă ce-i pe acolo.
– Permite-ți să mergem, zise Enache, cu vocea destul de crispată.
– Să mergi?! Unde să mergi?! E zi de lucru! Rămâi aici și-mi dai detalii. Cum să pleci așa! Vreau să-mi spui în amănunt tot! Nu ești poștaș să-mi zvârli niște hârtii pe masă și să te duci!
– Enache s-a îngălbenit! Simțea că nu mai face față durerii. Avea chinuri cumplite și nu putea spune exact din ce motiv. Stătea țeapăn și nu știa cum să iasă din situație.
– Deci, cum a fost, dragilor …
– Dacă-mi îngăduiți … trebuie să mă ridic. Nu mai pot! am avut o ispită cumplită!
– O ispită, se miră Episcopul. O ispită care doare atât de tare de nu mai poți sta aici?! Ce ispită? Ce ispită poți avea la Dălhăuți….
Se tot frământa revizorul. Ar fi spus și nu ar fi spus. Știa că episcopul are umor. Îl văzuse și într-un cadru neoficial, la preotul de la Vintilă Vodă. Și-l amintea desculț prin iarbă, mutând jetoanele pe tablă, în confruntarea cu fostul său coleg. Să-i spună ce pățise … să nu-i spună…
– Am căzut în beciul mănăstirii Preasfințite! Era să mă prăpădesc! Am gemut acolo toată noaptea. Noroc că m-a scos, spre dimineață ….
– În beci, noaptea?! Dar noi nu mai avem acolo vie. Ne-au luat-o și pe asta. Ce căutai noaptea în beci? De ce nu te-ai dus ziua, pe lumină, mai ales că acolo nici bec nu ai. Are acum mănăstirea rețea electrică? Nu avea …
– Iertare, Preasfințite! Diavolul m-a pus!
– Nu se poate! Am trimis doar de câteva săptămâni un călugăr acolo și deja a aflat diavolul?! Nu se poate …. E de Pateric! Ce a avut cu matale diavolul, domnule revizor? Te-a confundat cu monahul?
– Satana m-a pus Preasfințite. Satana … curizotății!
– Curiozității? Păi nu te-am delegat acolo să fie curios așa încât să verifici tot?! Cum adică satana … curiozității.
– Știți, cum să vă spun …. Am plecat de sâmbătă, dar am terminat târziu inventarul și nu mai aveam rată să mă întorc la gară. M-a invitat părintele Varsanufie să dorm într-una din camerele lui de la chilie. Acolo unde a fost stăreția … Ne-a zis că mă culcă în camera de protocol. Dincolo, unde stă sfinția sa, m-a rugat să nu intrăm.
– Sunt călugăr și nu-s foarte ordonat, mi-a zis. Nu am nimic special. Rogu-vă, nu intrați la mine că mă jenez. Aveți tot ce vă trebuie în camera de protocol, mi-a spus înainte să ne despărțim.
De protocol o fi camera Preasfințite, dar nu am putut să adorm. Am ieșit scărpinându-mă! Pureci peste tot. Parcă că au lăsat câinii de la stana care se așezase în curtea mănăstirii să doarmă acolo. Am ieșit prin curte și m-am tot plimbat de frig și de mâncărime. Nu a trecut mult și am realizat că preacuviosul nu doarme, ci este la Biserică. Am intrat ușor, prin întuneric. Se ruga cu voce tare, la lumânare. L-am tot privit cam un ceas și tot continua să se roage de parcă nu mai era din lumea aceasta. Atunci Satana mi-a venit în cale și mi-a zis:
– Enache, dacă ascunde ceva în camera lui călugărul! Mergi și vezi ce este acolo de nu te-a lăsat să intri!
M-am lăsat ispitit și am plecat spre chilie. Am dat să intru spre camera părintelui Varsanufie și când să mă apropii de ușă, parcă am fost tras de un picior direct în iad și m-am prăvălit în beci. Am început să urlu de durere! Căzusem cu coastele peste niște damigene. Căzusem cu preșul de deasupra gurii de la beci cu tot!
Varsanufie, pusese o țoală peste gura beciului, iar eu, nătărăul, am picat ca un mistreț în capcană. Am urlat și m-am rugat până aproape de ziuă, cred. M-a găsit părintele când s-a întors de la rânduială. Eram abia viu… M-a scos, m-a așezat iar în pat între purici și a plecat în sat după o femeie, după o moașă cred. M-a oblojit cu hrean, cu frunze de varză și cu ce mi-o mai fi dat. Nu a stat nimeni în rată lângă mine ….
– Ai pătimit mult, domnule revizor! Ai pătimit de era să rămânem fără dumneata, i-a spus zâmbind episcopul în timp ce-și mângâia barba albă. Ține mine, altă dată nu te mai lăsa ispitit de diavolul curiozității, să nu-ți fi fie și mai rău!
Retropelerinaje Buzoiene
Fascinația rostirii
Daruri cu tâlc
Cuvant despre Cer
Recuperări istorice
Blăjani – file de monografie
