La Buzău se deschide Piața cucuvelei!

Centrul orașului este blocat de doi ani. Buzoienii au sărit peste maidane, garduri, noroaie și gropi ca să poată trece dintr-o parte în alta a orașului.

Șoferii își mușcă buzele așteptând în trafic, pentru că nu mai pot traversa Centrul Buzăului civilizat. Mor de stres la semafoare prost gândite.  Durata de așteptare s-a înzecit. Intri în zona centrală cu mașina și nu mai știi când ieși.

Firmele locale din Centru sunt fost grav afectate de pavarea cu piatră și ciment. Nu mai au trafic. Au redus personalul sau au închis, au mers pe avarie în ideea că se va deschide zona unei circulații pietonale normale.

Acum buzoienii primesc lovitura de grație! Centrul Buzăului va intra iar în reabilitare pentru că o lege interzice funcționarea spațiilor comerciale în clădiri cu bulină roșie. La cât de mult au fost zguduite de lucrările din Centru clădirile nu ar fi de mirare ca gradul de risc al clădirilor să fi crescut atât de mult încât chiar să fie un risc locuirea în blocurile din centru.

Autoritățile locale în loc să fi luat măsuri pentru repararea clădirilor cu bulină roșie și apoi să facă alte amenajări, au pus carul înaintea boilor. Probabil va urma plecarea firmelor și apoi a locatarilor.

Imaginați-vă cum va fi centrul nostru atunci când peste 70% dintre spațiile comerciale din Centru vor f părăsite! Centrul Cucuveaua se va numi!

Cât despre dalele de piatră montate în atâta amar de vreme, de parcă s-ar fi construit piramidele, vor fi distruse de utilajele care vor intra să repare clădirile cu bulină roșie, pentru a le face iarăși funcționale.

Aici am ajuns cu heirupismul de tipul …. Hai Buzău!

Date personale: Mă numesc  Iulius-Paul Negoiţă și sunt fiul al preotului Iulian Negoiţă şi al Anicăi, de profesie economistă. M-am născut în comuna Vintilă-Vodă, la data de 19 iunie 1975 și sunt căsătorit cu Mirela, din anul 1997. Avem doi copii, Matei  și Andrei. Referințe studii: Am absolvit Seminarul Teologic „Kesarie Episcopul” din Buzău și sunt licențiat al Facultăților de Teologie ( Patriarhul Iusitian) și Farmacie (Carol Davila) Am urmat şi cursuri de formare în  Islanda, Cipru, Marea Britanie, Letonia  și  Germania. Am obținut, în 2002, titlul de doctor în Teologie la Universitatea  București. Vorbesc Engleză, Franceză, Spaniolă și am cunoștințe medii de Italiană și Rusă. La nivel de citit și tradus mă descurc și în Germană și Greacă. Activitate profesională: Domeniul ecleziastic: Sunt preot din anul 1997.  Întâi am fost  la Parohia Gherăseni și din 2002 sunt preot la Parohia Sfântul Apostol Andrei din Cartierul Micro 14 - Buzău. Am primit toate gradele onorifice până la cel de iconom stavrofor, iar în perioada 2010-2014 am fost judecător la Consistoriului Mitropolitan. Conform celor relatate în lucrarea 500 de personalități buzoiene. Cea mai importantă realizare pentru cariera de preot este considerată a fi contribuția la construirea ansamblul bisericesc din Cartierul Micro XIV, în centrul căruia se află Biserica „Sfântul Apostol Andrei”. Domeniul didactic: Am fost cadru didactic la Seminarul Teologic, Liceul de Artă și Colegiul Economic Buzău. Am funcționat la Inspectoratul Școlar Județean Buzău. Am fost în echipa de conducere și în corpul de inspector. Am fost purtător de cuvânt al instituției, pe toată perioada activității, adică timp de 8 ani. Din 2010, am fost director la  Palatului Copiilor Buzău, Școala Postliceale Sanitare Buzău și Colegiul Nicolae Paulescu din Râmnicu Sărat. Domeniul  farmaceutic: Ca farmacist, activez, încă de la înființare, în cadrul lanțului independent de farmacii „Iris Pharm”. Activitate filantropice : Am acordat burse de studiu pentru elevi care au urmat cursuri universitare și postliceale în domeniul medical, premii literare și artistice în cadrul concursurilor de profil și am susținut ameliorarea situației materiale a unor familii sărace. De asemenea, am susținut financiar apariția cărților de debut ale unor autori tineri și lucrări ale unor scriitori consacrați. Am susținut financiar și apariția unor lucrări bilingve pentru comunitatea rromă. Activitate civică : Am candidat în două rânduri la Consiliul Local Buzău și am obținut două mandate de consilier independent (2008-2012; 2012-2016). Am fost președintele Comisiei de Cultură, Culte, Minorități, Sport, Sănătate şi Asistență Socială. Din poziția de independent, în anul 2012 am candidat pentru funcția de primar al Municipiului Buzău, clasându-se al doilea, după candidatul USL, obținând un procent de 30,5% din voturi, respectiv 17.404 voturi. Activitate publicistică: Sunt editor la Editura Omega, calitate în care am editat și tipărit la tipografia proprie un număr peste 500 de lucrări. Ca jurnalist am fost membru în comitetul de redacție, editorialist sau publicist la  Ziarul Lumina, Jurnalul National, Revista Teologică, Mousaios, Glasul Adevărului, Analele Buzăului, Opinia, Sănătatea Buzoiană, Cronica de Buzău, Educația creștină, Lacrima, Viața Buzăului, Șansa Buzoiană, Tezaur. Am fost realizator de emisiuni radio și televiziune. Sunt autor sau coautor al mai multor volume de eseuri, proză, spiritualitate, istorie, pamflet politic: 40 de rânduri, Marchitanii roșii, Prin grădina lui Ilf și Petrof, Monografia Bisericii Adormirea Maicii Domnului din Comuna Gherăseni, Cuvânt spre Cer - antologie de poezie religioasă ( coautor), Prin spini, Lectura șoaptei, Pagini de istorie locală.  Afilieri:  Membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Bucureștii - Secția Proză. Membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România - Filiala București Membru al Colegiului Farmaciștilor din România - Colegiul București Pasiuni Călătoriile, arta, creșterea animalelor și cultivarea plantelor.

1 comments On La Buzău se deschide Piața cucuvelei!

  • Da’ cand e de votat toate tampeniile care-i trec prin cap primarului-faliment sunteti toti cu mainile pe sus in CL ca niste floricele. Ca pe urma sa nu va convina, sa fiti impotriva si alte bazaconii.
    Ba, opriti-l pe incapabilul asta inca din consiliu! Asta nu e in stare de nimic! Daca si-a bagat in pamant propriile afaceri pentru c-a avut el niste idei tembele pe care le-a vrut implementate (ajutat de marea specialista Savulescu), voi va ganditi vreo clipa ce-o sa faca asta din orasul nostru daca e lasat?

Lasă un răspuns:

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Site Footer

Sliding Sidebar

Despre mine

Despre mine

Paul Iulius Negoita

Facebook