Trăim vremuri din ce în ce mai ciudate. Un jurnalist îmi spunea că are clauză în contract prin care i se impune să nu spună adevărul despre politicianul care cotizează la ziar. Presă cu căluș în gură! Mai există presă?
Mă întâlnesc cu oameni pe care-i cunoscu sau nu-i cunosc și-mi șoptesc că nu se simt bine în contextul actual, dar că le e teamă să o spună cu voce tare. Credeți că nu vor răbufni până la urmă?
Da, din confort, din reacția firească de a ne autoapăra, suntem cu toții încercați de lașități mai mici sau mai mari, dar aceste lașități dor, frustrează, ne închid perspectiva libertății de gândire, de acțiune, de reacție.
Uneori pe capul nostru și al libertății noastre individuale și generale se joacă zaruri mari, se fac înțelegeri, mai toate pe bani și putere. De aceea se încearcă îngrădirea libertății noastre și impunerea minciunii ca normă socială.
Dar ce oameni mai suntem noi dacă trăim în mod conștient în minciună?! Devenim viețuitoare de cușcă, dependente de un stăpân care ne dă mai multă sau mai puțină mâncare, după propriul capriciu! Dar putem fi noi doar atât? Eu cred că! Suntem oameni liberi și trebuie să trăim ca atare!
Adevărul spus de multe ori doare, mai întotdeauna costă, însă ne face liberi și ce e mai frumos decât să poți să privești senin în ochii celor din jur și să nu ai nimic de ascuns, pentru că ai spus adevărul.
Adevărul ne face liberi, iar libertatea este darul suprem al lui Dumnezeu pentru noi! Putem rata un asemenea dar pentru un blidul de linte? Suntem atât de liberi cât adevăr putem rosti!
Retropelerinaje Buzoiene
Fascinația rostirii
Recuperări istorice
Ceai de urzică
Daruri cu tâlc
Cuvant despre Cer
