Metaforic vorbind, căsătorie este o ctitorie. Ridici cu suflet un cămin, care va depăși nevoile, tale pentru că edificarea nu poate să fie circumscrisă în granițe pragmatice. Clădești cu suflet, nu cu doar cu bani, motiv pentru care calculele nu sunt edificatoare.
Astăzi am cununat doi tineri pe care-i așteptam. Îi așteptam pentru că mi-au destăinuit de ceva vreme intențiile lor. Când în sfârșit au ales momentul au venit și și-au prezentat planul cu maturitate și precizie de ceasornicar. Totul era clar. Totul era bine stabilit.
Am oficiat o cununie pentru doi tineri frumoși, extrem de potriviți unul cu celălalt. Cununia aceasta ne-a trezit tuturor emoții diferite de alte momente pentru că mirele este nepotul unuia dintre oamenii care ne-au ajutat la ridicarea Bisericii Sfântul Apostol Andrei.
Biserica aceasta a început să aibă nepoți, așadar! A început să aibă tradiție!
Am înclinat balanța cuvântului de la final către mire, pentru că venise acasă. Venise în locul în care bunicul său lăsase o urmă. Este deja a treia generație și am înțeles încă o dată care este sensul ctitoriei. E pentru totdeauna.
Privind mirele, pedant și profund, i-am văzut bunicul, tăcut și serios înfruntând uneori chiar hula unora pentru mergea să vorbească despre nevoile bisericii Sfântul Apostol Andrei. Poate că a avut în suflet și deznădejdi. Poate s-a întrebat pentru ce face tot acest efort. Dar nu a cedat și l-a făcut. A devenit ctitor, iar în biserica pentru care bunicul a luptat, nepotul s-a cununat. Zâmbește cu bucurie acum, fiți siguri!
Mirii despre care vorbesc sunt Cornelia și Dragoș Moise!
De ei și pentru ei ne-am bucurat astăzi!
Ceai de urzică
Recuperări istorice
Fascinația rostirii
Daruri cu tâlc
Blăjani – file de monografie
Cuvant despre Cer
