Cum funcționează o comunitate?

Sâmbătă, printre alte cununii pe care le-am oficiat, a fost și una total diferită. Mirii au fost Alex și Vasilica, iar cununia s-a oficiat în fața comunității parohiale de la Sfântul Andrei din Buzău.

În general, la cununie vin rudele foarte apropiate ale mirilor. Rar mai vin alții, așa cum se întâmpla cândva prin sate. Când eram preot la Gherăseni veneau la cununie oamenii din sat, iar la nuntă mergeau ceai apropiați. La Micro 14 oamenii nu se mai cunosc între ei, motiv pentru care cununia se oficiază în prezența rudelor și prietenilor foarte apropiați.

De ce a fost total diferită această cununie și este pentru prima dată când simt la aceste tip de eveniment solidaritatea comunității?

Alex este un tânăr care a fost nevoit să accepte o pensie înainte de vreme. A apărut în Biserică acum ceva ani parcă  de niciunde. A început să ajute prin Altar, în Biserică, peste tot.

Curat, manierat, cu mult bun simț, Alex a început să-și petreacă destul timp pe lângă Biserică și a învățat foarte multe.

Într-una din zile a venit și mi-a zis: Am găsit-o pe aleasa inimii! Copilării, mi-am zis! Dar de atunci a început să vină și Vasilica la Biserică.

Nu știu la câte cununii au lipsit de când se cunosc, dar nu le-a prea multe. Vasilica a preluat rolul de a presăra din cafasul Bisericii cu petale peste miri.

Ieri s-au cununat și ei și a fost o cununie foarte frumoasă. A fost impresionant să vezi cum acești doi tineri și-au întemeiat o familie. Biserica a fost plină de oameni din parohie care au venit să-i vadă. Aranjați, ca la nuntă, membrii comunității le-au răspuns la invitația. A fost o sărbătoare în cinstea unor tineri pe care societatea i-ar fi marginalizat. Ei au reușit să pună început vieții lor împreună, depășind toate lipsurile. Au avut alături și o pereche de nași minunați, care vin mereu la Biserică și care și-au dorit să fie generoși și au fost.

A fost o răsplată a lui Dumnezeu pentru acești tineri care au participat înaintea nunții  lor la zeci de cununii. Cununia a fost unul dintre cele mai emoționante momente pe care le-a trăit comunitatea în ultimii ani.

Cele slabe ale lumii s-au dovedit a fi tari, așa cum a spus Apostolul Pavel.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like