Știți de cine îmi este frică?

Întotdeauna mi-au plăcut diminețile. Și când lucram la Inspectoratul Școlar, de multe ori la orele 6 eram la birou. Portarul, ușor exasperat, se întindea alene, deranjat din somnul dulce al dimineții și mă întreba de ce nu am somn.

Nu m-a prins ora 7 dimineața acasă prea des, iar astăzi când se mai plâng colegii mei de trafic chiar îmi e greu să-i înțeleg.

Diminețile îmi dau un soi de voluptate a vieții. Îmi plac oamenii pe care îi întâlnesc la prima oară. Serile? Prefer să fiul … lăsat în pace, mai ales dacă în ziua respectivă timpul mi=a trecut printre degete și nu am realizat mare lucru. Nu mă încântă zilele seci, de rutină, fără rezultate și provocări.

Duminica am aceeași stare de spirit dimineața. Îmi place să încep slujba devreme. La ora 7 la Sfântul Andrei sunt deja 50 de oameni. Cartierul Micro 14 este strâns, oamenii stau la bloc și dimineața le este ușor ca înainte să meargă la piață să vină la Biserică.

Trag dvera, rostesc Binecuvântarea de început a Utreniei și plec cu cădelnița printre oameni, după rânduială. Undeva, pe la jumătate, în partea dreaptă, stă Tanti Steluța. Când mă apropii mă scrutează vigilent și îmi pe fruntea-i proprie trage o line orizontală. Eu, instinctual, îmi bag mâna în păr și-l ridic după frunte. Îl aperi degeaba că el hini înapoi. Du-te și te tunde să arăți a om nu a băiat.

M-am scuzat eu că așa mă place soția, că nu am avut timp de frizer. Nimic! Tanti Stela se uită neîndurător. Nici corul din jur care mi-a luat apărarea nu a impresionat-o așa că ……

Evident, îmi e dragă Tanti Steluța, așa cum îmi sunt dragi oamenii în general. M-aș duce mai des la frizer, dar ce fac cu Tanti Steluța?!