Dan Puric este din ce în ce mai mult scriitor

Dan Puric a apărut cumva în mod paradoxal în lumea celor care vor să-și mărturisească credința. Mim predicator? Interesant, nu?!

L-am văzut de câteva ori jucând în fața unui public destul de … cosmopolit. Iarăși a fost surprinzător pentru că și-a mărit treptat dozajul povestirilor cu tâlc. A devenit din ce în ce mai atent la mesajul pe care-l emite, astfel încât să transmită valori autentice.

I-am citit cărțile pe care le-am găsit pe câte o masă la terminarea reprezentațiilor sale. Simpatice și uneori chiar cu foarte mult miez.

Omul liber este ultima dintre ele. Mi-a parvenit via … Gherăseni, localitate în biserica căreia maestrul a ținut o conferință impresionantă. Este cea mai bună dintre toate cărțile lui Dan Puric. Evocarea are forță, iar momentul despărțirii de propria mamă atinge punctul culminant mozaicului autobiografic.

Omul liber! Ce titlu tentat! Cine nu-și dorește să fie liber? Doar că libertatea îmbracă o formă spirituală pe care nimeni și nimic nu o poate îngrădi: libertatea spirituală.

Nu vă temeți de cei cei ucid trupul, sufletul nu au cum să-l ucidă, scrie Biblia. Îngrădirea libertății trupului este un fel de moarte, fie ia și un temporară. Chiar și atunci spiritul nu poate fi constrâns să stea în lanțuri. Puric, dincolo de texte, transmite acest mesaj. E liber și fizic și spiritual, însă își asumă o libertatea a valorii, făcând educație spirituală fără morga savantului și crisparea teologului.