Biserica Greci, mărturia istorică a Buzăului cosmopolit

În drumul pe care-l fac din când în când pe jos spre biserica la care slujesc, schimb traseul pentru a-mi simți orașul. E vital să fii conectat la realitățile locului în care trăiești și să te bucuri de prezentul care lasă trecutul să respire.

Bisericile Buzăului sunt cele mai frumoase daruri ale trecutului. Trecerea pe lângă o biserică reprezintă mult mai mult decât depășirea unui spațiu. Acolo, în interiorul lor, s-au bucurat și au plâns generații. Bisericile spun mult mai mult decât putem noi imagina dacă ne oprim o clipă să le ascultăm, pentru că dincolo de aparențele de beton, comune altor clădiri, triumfă eternitatea.

Am trecut pe lângă Biserica Greci. M-a preocupat istoria ei fascinantă și chiar am publicat într-o revistă de istorie câteva documente valoroase despre reparațiile pe care le-a avut în secolul al XIX-lea. La fel de mult am admirat un slujitor al acestei biserici, părintele Bratu, pe care l-am văzut mulți ani pășind cu pas egal, zilnic, la aceleași ore, pe străzile Buzăului. Vi-l mai amintiți? Este imposibil să nu! Mai întâi parcurgea centrul orașului cu soția la braț, iar mai târziu singur, dar cu aceeași ținută impecabilă și același mers, pe cât de demn, pe atât de lipsit de senzația trufiei pe care o dă înălțimea fizică.

Mi-aș fi dorit să-i iau un interviu, să-i scriu povestea. Îl salutam respectuos și îmi zâmbea cald, însă nu am avut curajul să-l opresc și să-i spun ce gândesc. Timiditatea de care sufăr în prezența oamenilor de valoare m-a copleșit și de data aceasta. Tot amânând momentul, l-am pierdut. Nici nu am aflat când a murit, doar am văzut că… că nu-l mai văd. Duminica trecută, așa cum turiști din toată lumea refac drumul lui Leatherman, un personaj decrepit al istoriei sociale americane, am hotărât să refac și eu drumul unui model de urbanitate, al părintelui Bratu, așa cum mi-l aminteam.

Mi-am luat ca punct de plecare Biserica Grecilor din Buzău, gândindu-mă câte multe are încă de spus istoriei orașului acest locaș de cult.

Deși acum pare o construcție ecleziastică ca oricare alta, din cauza mutilării orașului de către regimul socialist, în trecut Biserica aceasta a fost un simbol al târgului și reprezenta o amintire a așezării cosmopolite care s-a coagulat în jurul intereselor comerciale din zona Oborului și a nevoilor spirituale hrănite de Centrul Episcopal.

Blocurile care i-au luat fața și au separat-o de artera comercială – Cuza-Vodă de astăzi – au vrut să-i înghită și istoria. Nu au dărâmat-o, dar au încercat să-i demoleze trecutul. Nu au reușit, pentru că și astăzi Biserica poartă numele comunității grecești care a locuit și a făcut comerț în Buzăul de altădată.

Între zidurile acestei frumoase biserici s-a slujit și s-a cântat în grecește, iar aspectul interior încă păstrează misterul uneia dintre limbile în care s-au scris părți întinse din Noul Testament.

Dacă stai și asculți zidurile, este imposibil să nu auzi încă psalmodii grecești care alinau dorul de origini al prea călătorilor greci. Limba lui Platon, Socrate, Aristotel, Pitagora, Epicur, cu flexiunile ei de secol XIX, evident, a sunat între aceste ziduri și în jurul lor. Aici, în centrul Buzăului, s-a vorbit cândva grecește și s-a oficiat Liturghia în limba greacă.

Buzăul nostru, care acum pare destul de monocrom, era cândva un oraș al contrastelor. Atât de mult contrast a creat comunitatea greacă încât numele după care este cunoscută biserica este cel al comunității și nu al hramului. Câți dintre noi știm care este hramul Bisericii Greci? Dar toți știm care este Biserica Greci.

Am contemplat câteva clipe zidurile Bisericii Greci, i-am dat roată și am plecat cu gândul la vremurile pe care le-a trăit comunitatea locală buzoiană.

Nu există un cimitir al grecilor în Buzău, așa cum există cel evreiesc. Normal, am putea spune, având în vedere că grecii erau ortodocși și s-au amestecat printre români. Sau poate că grecii nu au murit, ci dorm, și va veni un moment al trezirii spiritului de altădată…

În alte orașe din zona noastră – Brăila, spre exemplu – Biserica Grecilor se distinge mult mai clar de restul locașurilor de cult. La noi, comunitatea nu a fost atât de mare, motiv pentru care Biserica Grecilor pare a fi doar una dintre biserici, e drept, biserica din centrul orașului, dacă este să ne raportăm la vechea hartă a așezării, pe care Biserica Sfinții Îngeri era marcată ca „Biserica de la pădure”.

Totuși, acest locaș de cult reprezintă o ambasadă spirituală prin care comunitatea își poate conștientiza trecutul și cu care se poate deschide spre prezent.

E drept că în ultimii ani nu am mai văzut greci stabiliți în Buzău. Acum câțiva ani, m-a contactat cineva din Grecia care dorea să înființăm o clasă aici, dar bariera creată de limbă i-a speriat pe cursanți, așa că… doar un singur tânăr, Dimitrios, jucător la Gloria, reprezintă excepția. Totuși, Biserica Greci girează un fenomen etnic și cultural aflat în subconștientul colectiv. Altfel, s-ar mai numi așa?

În fine, am lăsat gândurile deoparte și m-am îndreptat spre Micro 14. Dacă aș fi dat încă o roată în jurul bisericii, aș fi părut că mă aflu într-un asalt… profesional. Așa că am continuat pe lângă zidurile proaspete ale bisericii Sfântul Andrei, un loc unde pietrele încă nu au prea multe de spus. Trecutul tace aici. Nu pentru că ar fi fost vreodată viu, ci pentru că nu a existat. Cartierul acesta de blocuri a fost creat, de la bun început, cu scopul de a nu avea suflet. Socialist-comuniștii nu erau asemenea grecilor, care puneau piatra de temelie a unui loc sfânt, urmând ca apoi să adauge toate celelalte, așa cum spune Scriptura.

https://paulnegoita.ro/?s=negutatori+&post_type=post

Sale!