Cele trei judecăți ale lui Ceaușescu

Am văzut pentru prima dată filmul complet al asasinării lui Ceaușescu anul acesta. Deși au dat dovadă de demnitate în fața iminentei morți, ceea ce nu văd capabil pe cineva de la vârful puterii actuale, care s-ar fi făcut frate cu necuratul să scape, în cadrul așa zisului proces au făcut referiri timide la ceea ce li se întâmpla, însă nu au dat nume. Au sperat oare că vor scăpa?  Practic, ei știau că este o lovitură de stat. Știau și cine sunt cei care au organizata-o. În cadrul discuțiilor spun că i-au avut în mână pe cei care au preluat puterea și că de fapt nu au vrut să fugă cu elicopterul, fuga fiind o diversiune. Este clar că fără fuga aceea, fără diversiunea respectivă, execuția rapidă, necesară noii puteri, nu mai avea chiar nicio justificare.

Drept urmare, în tot acest capitol de istorie sunt trei judecăți ale lui Ceaușescu:

Prima, interesată, neîndurătoare, fatală, a celor care au preluat puterea. Un Ceaușescu viu era necesar poporului. Uciderea lui a rupt un fir informativ, care a permis grupului pregătit să preia puterea să facă ce poftește, să șteargă urma banilor, documentelor și să creeze impresia unui nou început, rupt total de ceea ce a fost.

A doua judecată aparține poporului. Da, în așa zisa apărare și în acuzele aduse s-au spus multe adevăruri. Regimul comunist s-a instaurat pe cadavre, pe sânge, pe nedreptate. Apoi a construit pe foame, frustrase, lipsa libertăților, minciună, delațiune, frig, opresiune. Cine spune că o ducea mai bine atunci, poate face singur un exercițiu de viață oprindu-și căldura iarna, electricitatea seara, apa în restul zilei, stând simbolic la coadă ore întregi pentru niște gheare sau o căpățână de porc, fiind atent la ceea ce vorbește ca nu cumva să nu fie interpretat aiurea, ori mergând cu o Dacia doar cât îi permitea cota de 20 de litri. Cât ar rezista cineva astăzi în astfel de condiții? Sau poate merge o săptămână în Cuba și va vedea pe jumătate din ce au trăit cu adevărat românii.

Au fost și avantaje, ca în orice regim. Dar românii au trăit chinuit, iar moartea lui Ceaușescu a fost posibilă pentru că ura populară era foarte mare. Sigur, gruparea care a dat lovitura de stat, oameni ai lui Ceaușescu, în fapt, l-au executat pentru că poporul ura familia Ceaușescu. Poporul  nu l-ar fi omorât, pentru că românii sunt blânzi. Execuția cuplului prezidențial nu a creat un entuziasm. Fuga, da! Uciderea, nu! L-ar fi iertat românii, dar nu l-au ierta ai lui, pentru că știa tot despre fiecare. Un joc al puterii pe care l-a practicat și Ceaușescu. Știa regulile puterii.

A treia judecată este a istoriei. Deși se spune că istoria se judecă după 50 de ani, judecata de apoi a istoriei a fost împinsă mai repede, din cauza contextului actual. Larvele ieșite din viscerele unui regim aflat în putrefacție natură, au ajuns la cârma țării. Epigonii regimului conduc astăzi. Da, vedem acum fața cea mai urâtă a urmașilor lui Ceaușescu, iar în comparație cu ei, fostul președinte e zeu. Românii sunt dispuși să-l ierte pe dictator pentru tot calvarul de atunci, nu doar din melancolie, ca pe fiecare mort, ci pentru că realmente le era superior celor de astăzi. Avea crezul lui, își iubea țara, era muncitor, iar corupția nu atingea cotele de astăzi.

Practic, puterea actuală l-a reabilitat pe Ceaușescu în fața românilor, care își dau acum seama că în politică se poate și mai rău.

Se va vede, totuși, după 50 de ani, după ce vor dispărea și acești copiii ai regimului care conduc astăzi, cât din ceea ce a făcut Ceaușescu a fost bun și ce a fost rău.

Sale!