Fermierii trebuie susținuți!

Una două vedem campanii politice în care suntem îndemnați să consumăm românește. Evident, sunt de fațadă. Micul fermier are șanse tot mai mici de supraviețuire, iar produsele românești sunt tot mai rare. Trăiesc și lucrez printre ei.  Am rude și prieteni care lucrează în agricultură. Îi simt.

Dar, totuși, de ce trebuie susținuți fermierii?

Mici agricultori sunt oameni extraordinari. Sunt oameni care și-au păstrat abilitățile practice. Sunt antreprenori, iar antreprenorialul este motorul prosperității individuale și sociale. Mai muți oameni bine, o societate în care se trăiește mai bine!

Antreprenorii sunt oameni liberi și trebuie lăsați liberi. Dacă sunt îngrădiți sau se încearcă ruinarea lor prin impozite și taxe, societatea de scufundă. Taxele mari îi pun în poziție de inferioritate față de antreprenorii din alte state. Vor scoate pe piață produse mai scumpe și în loc să consumăm produse românești, vor cumpăra produse din import, pentru că va fi mai ieftin să importăm decât să producem.

În momentul de față trăim cel mai ridicat nivel al minciunii publice. Statul se erijează în binefăcător care dă. Evident, este o mare minciună. Statul nu are de unde să dea, pentru că nu produce mai nimic. Și apoi nu este treaba statului să dea tot felul de tichete și tichețele, cu valori caraghioase, pentru că românii nu sunt cerșetori. Statul trebuie să fie arbitru, să asigure un sistem de educație bun, un sistem juridic corect, un sistem administrativ în favoarea cetățeanului, un sistem de sănătate performant și o infrastructură sigură. Restul își fac românii.

E o mare naivitate pentru românul care crede că statul sau politicianul îi dă ceva gratuit. Nu are ce să-i dea și într-o societate normală nu are motiv să-i dea, pentru că orice om care muncește poate obține singur, așa cum fac antreprenorii.

Din păcate, România suferă de o politică bolnavă, iar unii români se încred în vorbele unor politicieni care deși nu au fost în stare să facă nimic prin forțe proprii, se erijează astăzi în făcători de prosperitate publică.

În concluzie, acești oameni trebuie susținuți pentru că un preț mai mare al combustibilului înseamnă o hrană mai scumpă pentru români, un preț mai mare al RCA înseamnă marfă mai scumpă pentru români, impozite mai mari pe mașini, înseamnă prețuri mai mari pentru bunuri și servicii.

Taxele mari îi pun și pe ei pe butuci, îi termină și pe români. Taxe mari egal distrugere spirit antreprenorial.

Ei, fermierii sunt o categorie de oameni liberi, care au investit în munca lor, în utilaje. Trebuie lăsați să producă și statul va încasa din consumul de bunuri și servicii. Dacă sunt scoși de pe piață, balanța comercială a statului se va dezechilibra și mai rău și vom ajunge să fim dependenți total de importuri.

Haideți să-i sprijinim, dacă vrem să avem un stat care funcționează corect, iar un stat corect oferă posibilitatea fiecărui cetățean prin educație și funcționalitatea sistemelor despre care vorbeam mai sus posibilitatea de a deveni antreprenor.

Fiți liberi în gândire și acțiune și nu robi ai unui stat care ia de la cei mulți și dă la foarte puțini!

Orice zi pierdută în stradă, nu e doar o cheltuială inutilă, ci și o zi pierdută din truda lor!

Haideți să fim solidari unii cu alții și vom fi o nației mare!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

S-ar putea să-ți placă și