Ierarhii și … potlogării

Vrei să te uiți în sus și nu vezi nimic! De fapt vezi un mare gol. Am o singură satisfacție atunci când mă gândesc că fac partea dintr-o structură ierarhică: apartenența la o instituție în care există o structurare valorică. E confortabil să știi că cine conduce merită să fie acolo prin tot ceea ce este și prin tot ceea ce știe. Ai chiar motive de mândrie să simți că actul de autoritate este exercitat de oameni care sunt bine pregătiți, educați, cu experiență culturală, socială, cu studii de calitate, etc.

Din păcate, pare un caz singular. Mai toate instituțiile au vârful piramidei întors. Nu era chiar așa. Doar dacă mă gândesc la vârful puterii în România, din experiențele personale avute, am perceput totul diferit față de ce simt astăzi.

Coposu a fost un personaj care nu poate fi amestecat cu nimic din ceea ce avem sau am avut. Era limpede, modest, bine intenționat, răbdător.

Constantinescu …. avea o solemnitate care nu te agasa. Nu ținea să înlocuiască neputința publică cu solemnitatea.

Năstase. Exact așa cum l-a perceput presa și opina publică. Dar …. altfel. Vorbea despre artă, despre relații internaționale. Vorbea, în general. Vorbea cu competențe egale în orice cerc și în orice cadru internațional.

Băsescu. Pe lângă Năstase … un … băiat cam din …. popor. Mobil, foarte mobil în tot ceea ce făcea și în ceea ce gândea. L-am cunoscut cel mai bine dintre toți și nu am înțeles foarte bine dacă percepția publică asupra-i e corectă sau nu, însă, în particular, părea a fi altceva, mai ales că narațiunea proprie venea dintr-o experiență marinărească care dezvăluia anumite caracteristici de personalitate.

Iohannis. Bizar, deși nu părea așa când era inspector sau proaspăt primar și organiza la Sibiu întâlnirile cu inspectorii. În fine, la final pare personajul care chiar se străduie să ducă societatea la nivelul de ură din vremea lui Băsescu.

În rest …. picaj total. Fiecare dintre aceste personaje avea o linie, avea un public țintă. avea un crez, avea reținere față de anumite medii și nu căuta în disperare să facă pe plac, în mod amestecat, și universitarilor și academicienilor și fermierilor și prostituatelor ….

O formă de …. demineralizare calitativă a societății. O potlogărie și nu o ierarhie vedem astăzi. Nu poți pleca cu respect capul pentru că nu ai în fața cui. Șmecheria, obrăznicia, viclenia, ipocrizia au rămas singurele ….valori. Le aveau și cei din trecut, dar nu erau singurele trăsături de caracter.

De aceea zic … e minunat să poți fi parte dintr-o structură în care treapta superioară este ocupată de cineva mai bine pregătit decât tine, la toate capitolele. Așa se naște respectul. Sigur, când nu ai încotro, te faci că respecți și o altfel de ierarhie. Dar e un chin, iar majoritatea românilor trăiesc acest sentiment de frustrare.

În societatea actuală doar pe la Cluj sau mai ales pe la NATO să mai găsești ceva cât de cât onorabil. Și asta nu o spun din vanitatea celui admirat după un cuvânt public, ci pentru că a devenit rara avis omul de valoare în spațiul public, valoare care nu a fost demonstrată în cadrul dubios al politicii actuale, ci în cel internațional.

Nu am îndoieli că limita valorii nu stă doar în ceea ce am enumerat mai sus, însă cam atât am cunoscut eu în mod nemijlocit.

Sale!