pr. Paul Negoiță și pr. Iulian Negoiță

Am reușit pe cont propriu!

Aud uneori lauda aceasta și nu pot să spun că e una corectă. Nimeni nu reușește  pe cont propriu. Da, sunt momente în care ne descurcăm mai bine. Sunt etape din viață în care ne merge din plin. Sunt vârste la care intervine experiența și simți împlinirea.  Însă, fiecare dintre noi, pentru a ajunge undeva avem în drumul nostru o grămadă de oameni care ne-au făcut ceea ce suntem.

De la părinți la cei care lucrează împreună cu noi. De la cei pe care-i îi știm la cei pe care nu-i știm. De la cei cei care lucrează discret la construcția noastră, la cei care așteptă răsplată, De la cei care o fac conștient, la cei care o fac fără să se gândească la ceea ce construiesc pentru noi. Toți aceștia au făcut ca noi să fim ceea ce suntem.

Chiar și cei care nu ne plac sunt forțe care ne fac se mergem înainte. Iubiți pe vrășmașii voștri! Fără ei nu ați fi ceea ce sunteți. Ei v-au alocat timp și energie și v-au făcut să nu greșiți, ori v-au ambiționat să urcați, pentru a demonstra sau pentru a vă proteja.

Deci,  nu cred că poate spune cineva: eu am reușit pe cont propriu, măcar și pentru faptul că apariția fiecăruia dintre noi în lumea aceasta se datorează altcuiva și nu nouă.

Priviți în jur la cei care v-au ajutat. Dacă le veți mulțumi vor fi și mai bucuroși să continue să o facă. Dacă nu mai au cum, le veți face viața fericită. Recunoștința e floare rară, dar e floarea florilor.

Nu-i uitați nici pe cei care vă urăsc. Sunt utili. Ei sunt precum contraforții unei cetăți. Vă fac să stați mai drepți în fața vieții.

În fine, nu uitați că nimeni pe lumea aceasta nu poate spune că s-a realizat pe cont propriu! Acceptând această realitate veți reuși cu adevărat în viață.

În ceea ce mă privește … eu nu am reușit pe cont propriu să fiu ceea ce sunt astăzi, mult sau puțin. Zeci, sute, chiar mii de oameni mi-au fost mereu sprijin. Atunci când părea totul închis a apărut omul potrivit care mi-a deschis calea sau m-a trecut hopul. Regret că nu întotdeauna am știut cine mi-a fost binefăcătorul, ori cel care mi-a acordat încredere. Însă nu aș putea niciodată să spun că am un merit în ceea ce se întâmplă sau s-a întâmplat cu mine.

Și nu aș fi scris aceste rânduri dacă nu era cineva care încerca să mă elogieze. Nu am stricat momentul pentru că nu era politicos, însă în minte au început să-mi vină, cu recunoștință, chipuri ale celor care mi-au fost trepte în viață.

Suntem ceea ce ne-au ajutat cei din jur să fim, iar cei din jur sunt mana lui Dumnezeu care ne ține pe cale cea bună.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

S-ar putea să-ți placă și

Aștept să plec ….

În decursul anilor la Sfântul Andrei, în Micro 14, au slujit mulți preoți retrași din activitate. Preoții Dumitru…