Un veac de singurătate

Câteva zile bune mi-a umplut lectura uneia dintre cele mai bune biografii din câte am citit. Gabriel Garcia Marquez – o viață. Gerald Martin este autorul monumentalei lucrări. Nu mă gândeam că voi avea răbdare să parcurg atâtea pagini, iar după primele 50 nu am mai avut răbdare cu paginile rămase. Dacă mai avea încă 200, continuam să citesc. M-a prins lectura și modul în care autorul a expus construcția unui personaj aparte.

Domnul Dumitru Ion Dincă. după ce am conferențiat despre V. Voiculescu, mi-a propus o temă extrem de generoasă: V. Voiculescu, precursor la realismului magic. Am citit și până atunci literatură latino- americană, iar atunci când am învățat Spaniolă mi-a plăcut să cunosc particularitățile lingvistice ale popoarelor din America Latină, însă, după ideea dată de valorosul nostru scriitor, am reluat operele latino-americanilor: Garcia Marquez, Vargas Llosa, Fuentes, Cortazaar, etc. Nu-m mai adaug pe Borges, cu stilul lui particular, puternic influențat de literatura occidentală. Da, Voiculescu poate fi văzut ca un precursor al realismului magic, fără să fi citit operele scriitorilor din America Latină, așa cum nici ei nu i-au cunoscut opera.

În demersul meu … eroic,  pe Garcia Marquez l-am citit cel mai greu, deși el s-a apropiat cel mai mult de Cervantes sau Lorca. Un veac de singurătate mi-a pus la grea încercare voința. Nici Toamna Patriarhului nu mi s-a părut o construcție literară ușor de citit. Mi-a părut prolix. Le-am parcurs în cele din urmă și m-am bucurat de proza scrută a lui Marquez. Extraordinare creații. Am lecturat și ce a apărut postum. Și totuși, după toate aceste lecturi, mi-a rămas un sentiment de ambiguitate asupra operei acestui mare autor.

Abia parcurgerea acestei lucrări biografice fantastice m-a luminat. Marquez a fost un scriitor autentic. Scrisul curge din el și din neamul lui, Merită citit, fie și pentru a-i decripta arta scrisului, iar biografia scrisă de Gerald Martin e un roman născut din romanele unei vieți de roman.

Lucrarea a apărut la Litera, în 2020. Dacă vă place literatura merită aventura celor 800 de pagini.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like